Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 59/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.59/C/2008-
Ședința publică din 21 februarie 2008
PREȘEDINTE: Rițiu Roxana JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind constatarea perimării recursului comercial declarat de recurenta pârâtăSC ""J-, din S M,-, jud.S M în contradictoriu cu intimatul reclamantOFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI,cu sediul în B,-, sector 3, jud.I, împotriva sentinței nr.153/LC din 22 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 19,50 lei, achitată prin chitanța nr.- din 24.04.2007, plus timbru judiciar în valoare de 0,50 lei, precum și faptul că, cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea constatării perimării, după care:
CURTEA D APEL
deliberând:
Constată că, prin sentința nr.153/LC din 22 martie 2007, Tribunalul Satu Marea admis acțiunea comercială formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului B - prin, director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta SC "" SRL S
În temeiul prevederilor art.237 alin.1 lit."b"din Legea nr.31/1990, s-a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte înregistrată la. sub nr.J -, CUI -.
În temeiul prevederilor art.237 alin.2 din Legea nr.31/1990, s-a dispus înregistrarea prezentei sentințe la registrul comerțului, comunicarea acesteia cu părțile și cu Direcția Generală a Finanțelor Publice S M și publicarea în Oficial al României Partea a IV- a, pe cheltuiala reclamantei, aceasta putând să se îndrepte împotriva societății, conform art.237 alin.4 din Legea nr.31/1990.
Hotărârea s-a dat cu drept de recurs în 30 de zile de la efectuarea publicității, în condițiile art.3 și 4 ale art.237 din Legea nr.31/1990, potrivit art.60 alin.3 din Legea nr.31/1990, recursul depunându-se și menționându-se în registrul comerțului unde s-a făcut înregistrarea.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că, societatea nu a depus la registrul comerțului, situațiile financiare ale anului 2004, până la data de 15 decembrie 2005, termenul limită prevăzut de art.35 din Legea nr.82/1991, coroborat cu art.28 și 34 din aceeași lege.
Astfel, instanța a constatat existența cazului de dizolvare a societăților comerciale prevăzut de art.237 alin.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 republicată, privind societățile comerciale, potrivit căruia "la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:
b). societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte, care potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului".
De asemenea, obligativitatea publicării situațiilor financiare anuale este o condiție esențială și în conformitate cu legislația Uniunii Europene în materie, parte integrală a aquis -ului comunitar corespunzător capitolului 5 de negociere - "Dreptul societăților comerciale" pe care Statul Român s-a angajat să îl respecte.
În acest sens sunt și prevederile art.2 alin.1 lit."f" a Primei Directive a Consiliului European nr.68/151/ din 9 martie 1968, potrivit căruia "Statele membre vor lua măsurile necesare pentru a asigura publicitatea a cel puțin următoarelor documente ale companiilor: f) situațiile financiare ale fiecărui an".
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs SC "" SRL S M, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului Oficiul Național al Registrului Comerțului
La termenul din 14 iunie 2007, instanța față de lipsa nejustificată a părților și pentru că nu s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, procedura de citare cu părțile fiind îndeplinită, a dispus suspendarea judecării cauzei în baza prevederilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Întrucât de la acea dată, părțile nu au solicitat repunerea pe rol a cauzei și aceasta a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, instanța în baza dispozițiilor art.252 alin.1 raportat la art.248 alin.3 Cod procedură civilă, urmează a constata perimată de drept această cauză.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimarea recursului declarat deSC "" SRLîmpotriva sentinței nr.153/LC din 22 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 21 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. -
- jud. fond. - Gh.
- dact. - 2 ex.
- 03.03.2008
Președinte:Rițiu RoxanaJudecători:Rițiu Roxana, Boța Marilena, Blaga Gabriela