Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 624/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 638/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 624

Ședința publică de la 28 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Roxana Popa

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

JUDECĂTOR 3: Cosmin Horia

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - -, împotriva sentinței comerciale nr. 1054 din data de 24.01.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - PRIN - OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin avocat, cu delegație la dosar, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că intimata a depus la dosar întâmpinare.

Recurenta prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în cuantumul legal stabilit.

Se comunică recurentei un exemplar al întâmpinării formulată de intimată.

Recurenta prin avocat, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau probe de administrat.

Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă recurentei cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul București în sensul respingerii cererii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1054/24.01.2008 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a admis acțiunea formulată de reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în contradictoriu cu pârâta - - și a dispus dizolvarea societății pârâte și publicarea hotărârii în Monitorul Oficial.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul a reținut că societatea pârâtă nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale aferente anilor 2003, 2004 și 2005, necesare transparenței în exercitarea activității; s-a mai reținut că reclamanta, prin Oficiul Registrului Comerțului are obligația de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților prin publicitatea acestora. În consecință a fost reținută incidența dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b și art. 4 din Legea nr. 31/1990 rep. De asemenea, s-a reținut incidența în cauză și a dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. d din Legea nr. 31/1990 în sensul că societatea pârâtă nu și-a completat capitalul social până la limita minimă, respectiv 90.000 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta - - solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii, recurenta a arătat că ulterior pronunțării sentinței atacate, a îndeplinit obligația de depunere la Registrul comerțului a situației financiare aferente anilor 2003, 2004 și 2005, nemajustificându-se măsura dizolvării societății. De asemenea a efectuat demersurile pentru majorarea capitalului social până la limita minimă stabilită de lege, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București dispunând înscrierea mențiunilor privind majorarea capitalului social prin încheierea nr. 69775/04.12.2007.

Prin întâmpinare, intimata a învederat instanței că legea nu stabilește o sancțiune de drept pentru nedepunerea situațiilor financiare anuale, ci doar posibilitatea dizolvării judiciare, astfel că prin depunerea actelor solicitate motivul avut în vedere la formularea cererii de chemare în judecată a dispărut. Totodată a învederat faptul că recurenta și-a îndeplinit obligația de majorare a capitalului social până la minimul stabilit prin lege.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că recursul este fondat. Astfel, recurenta și-a îndeplinit obligația de depunere a situațiilor financiare anuale la Oficiul Registrului Comerțului, fiind asigurată astfel publicitatea activității societății. În acest context se apreciază că scopul normei legale, acela de a se asigura o transparență în activitatea societății comerciale, a fost îndeplinit. Se reține și faptul că recurenta a majorat capitalul social în conformitate cu legea, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 rep. și modificată, potrivit cărora societatea nu va fi dizolvată dacă până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de dizolvare, capitalul social este adus la valoarea minimului legal.

Coroborat cu acest aspect, se reține că textul art. 237 din Legea nr. 31/1990 rep. lasă la latitudinea instanței posibilitatea de a dispune sau nu dizolvarea societății. Or, prin înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada ca recurenta desfășoară o activitate comercială, astfel încât nu se impune aplicarea măsurii de dizolvare, cu consecințe și asupra stabilității circuitului comercial, prin prisma relațiilor comerciale desfășurate de societatea în cauză cu alte persoane juridice.

Având în vedere cele reținute, în temeiul art. 312.pr.civ. Curtea va admite recursul.

Pe cale de consecință, va modifica în tot sentința comercială recurată și va respinge cererea de dizolvare a societății.

În raport de dispozițiile art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 rep. va dispune radierea din Registrul comerțului a mențiunii de dizolvare a societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta - - în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 1054/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.

Modifică sentința recurată.

Respinge cererea de dizolvare a - -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.05.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER

Red. RP/2ex.

05.06.2008

Jud. fond

Tribunalul București Secția a VI-a Comercială

Președinte:Roxana Popa
Judecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Cosmin Horia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 624/2008. Curtea de Apel Bucuresti