Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 67/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 67/COM
Ședințapublică de la 04 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Erol Geli
JUDECĂTOR 3: Kamelia Vlad
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursurilor comerciale formulate de:
1. recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C, cu sediul în C, b-dul -.-, nr.18, județul C și
2. recurenta pârâtă SC PRODUCTION SRL, cu sediul în M,-, -2,.B,.2,.31, județul C, împotriva sentința civile nr.6114/COM pronunțată la data de 21.11.2007 de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta pârâtă SC Production SRL asociat legitimat cu CI seria - - eliberat de Poliția Municipiului M și CNP -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care referă asupra:
- recursului formulat de recurenta DGFP C, ce este motivat, scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar în conformitate cu prevederile art.26 alin.2 din nr.760/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 146/1997 coroborate cu art.197 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură Fiscală;
- recursului declarat de pârâta SC Production SRL este motivat, timbrat cu suma de 20 lei conform chitanței 0121-014 din 21.01.2008 reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 0,30 lei.
Asociat pentru pârâta SC Production SRL precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, solicitând respingerea recursului formulat de DGFP C și admiterea recursului formulat de pârâtă, motivat de faptul că a făcut dovada depunerii situațiilor financiare pe anii 2004 și 2005.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor comerciale de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- la ribunalul Constanța, Oficiul Național al Registrului Comerțului a chemat în judecată pârâta Production, solicitând ca, în temeiul art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, să se dispună dizolvarea societății pârâte, întrucât, din evidențele registrului comerțului, rezultă că aceasta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2004-2005.
In dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
In drept, invocă disp.art.112 și următoarele Cod pr.civilă, art.237 din Legea nr. 31/1990, republicată, Legea nr.26/1990, modificată și completată, Ordinul nr.917/2005.
Prin sentința civilă nr.6114/com din 21.11.2007, Tribunalul Constanțaa admis cererea formulată de reclamant și, în conformitate cu art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, a dispus dizolvarea Production, reținând că pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anilor 2004-2005 în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs Direcția Generală a Finațelor Publice C și PRODUCTION
Recurenta C solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul menținerii PRODUCTION, în evidențele Oficiului Registrului Comerțului, în vederea recuperării debitelor față de bugetul general de stat consolidat al statului întrucât aceasta figurează în evidențele Administrației Finanțelor Publice C cu obligații fiscale restante în cuantum de 10892 RON. Totodată, invoca recurenta ca, daca s-ar dispune dizolvarea societății, ea nu ar mai avea posibilitatea să recupereze datoriile acesteia către bugetul statului.
Recurenta PRODUCTION, solicită admiterea recursului și casarea în totalitate a hotărârii recurate și, pe fond, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, întrucât a depus la Registrul Comerțului, situația financiară anuală a exercițiului financiar al anilor 2004 și 2005, anexând în copie cererea de depunere și chitanțele.
Cu privire la criticile formulate de recurenta, Curtea reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.1 din Legea nr.302/2005 de modificare și completare Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, alin.6 al art.236, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare.
Astfel, conform legii, recurenta are posibilitatea de a solicita judecătorului delegat numirea unui lichidator pentru desăvârșirea lichidării.
Doar în situația în care recurenta nu este suficient de diligentă în acest sens, urmează, conform modificării legii, ca persoana juridică dizolvată să fie radiată din oficiu din registrului comerțului.
Faptul că pârâta apare în evidențele recurentei cu datorii bugetare, nu împiedică aplicarea sancțiunii prev.de art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990.
Recurenta are posibilitatea recuperării datoriilor bugetare, întrucât, chiar dacă s-a dispus dizolvarea societății,aceasta poate urma procedura lichidării prev.de art.233 din Legea nr.31/1990, republicată.
De altfel, potrivit disp. art.233 al.4 din Legea societăților comerciale, societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia. Ca atare, societatea va avea în continuare calitatea de subiect de drept distinct de asociații săi, cu consecința separației de patrimonii, patrimoniul societății constituind gajul general al creditorilor.
Verificând criticile aduse de PRODUCTION, Curtea reține că acestea sunt fondate, impunându-se admiterea recursului acesteia și modificarea hotărârii pronunțată de prima instanță.
Pronunțarea dizolvării societății, pentru cazul neîndeplinirii în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale a situației lor financiare anuale sau a altor acte care se depun la oficiul registrului comerțului, este un caz de dizolvare judiciară, ca urmare a aprecierii de către instanța de judecată.
In cazul în care se dispune, ea reprezintă o sancțiune pentru nedepunerea în termenul legal actelor stabilite de legiuitor.
Insă, pentru a pronunța dizolvarea societății pentru situația întâlnită în speță, instanța trebuie să verifice dacă societatea se află într-un asemenea caz.
In cauză, s-a făcut dovada depunerii situațiilor financiare pentru anii 2004-2005, cu chitanțele depuse la dosar.
Fiind făcută dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului a acestor situații și în considerarea faptului că scopul legiuitorului prin instituirea disp.art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 - acela de a asigura o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare a comerciantului, scop ce în cauză a fost atins, instanța va admite recursul și modifica hotărârea recurată în virtutea disp.art.312 cod pr.civilă, în sensul respingerii sesizării Oficiul Registrului Comerțului ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C, cu sediul în C, b-dul -.- nr.18, județul C, ca nefondat.
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă SC PRODUCTION SRL, cu sediul în M,-, -2,.B,.2,.31, județul C, împotriva sentința civile nr.6114/COM pronunțată la data de 21.11.2007 de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul
Modifică în tot hotărârea recurată în sensul că respinge ca nefondată sesizarea Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Dispune radierea mențiunii privind dizolvarea societății și comunicarea prezentei decizii către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:
Red.dec.jud.-
Tehnored. 5 ex./13.02.2008
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Erol Geli, Kamelia Vlad