Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 683/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.683
Sedinta publica din 29.04.2009
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu
JUDECĂTOR 3: Ana Maria
Grefier
Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 împotriva sentintei comerciale nr.11534/03.11.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC INTERNAȚIONAL SRL și intimata reclamantă OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal facut în sedinta publică nu se prezintă părțile
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează Curții că intimata reclamantă a depus prin serviciul registratură întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului comercial d e față, constată:
Prin sentința comercială nr. 11534 din 03.11.2008 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, s-a admis cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, în contradictoriu cu pârâta SC INTERNAȚIONAL SRL B, și în consecință, s-a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte, în temeiul articolului 237 alineat 1 litera b din Legea nr.31/1990, republicată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere actele existente la dosarul cauzei și dispozițiile legale în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 6 B, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, SC INTERNAȚIONAL SRL B, figurează cu obligații fiscale restante, în evidențele recurentei, în cuantum total de71 Ron, reprezentând debit, dobânzi și penalități aferente.
Urmare dizolvării debitoarei, recurenta creditoare nu mai are posibilitatea de a recupera sumele pe care aceasta le datorează bugetului general consolidat, care este, astfel, prejudiciat.
În susținerea recursului s-a solicitat proba cu înscrisuri, și s-a depus la dosar, în xerocopie, fișa sintetică privind datoriile debitoarei la bugetul de stat consolidat, iar cererea, întemeiată pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, nu a fost timbrată, această parte fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor legale în materie, în vigoare.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarelor, în raport cu probele administrate și dispozițiile legale în materie, Curtea constată că, potrivit articolului 237 alineat 1 litera b din Legea nr.31/1990, republicată, modificată și completată, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, Tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății, în cazurile în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni, de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, conform legii, se înregistrează și la OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI.
Curtea constată că, potrivit articolului 6 alineat 4 din Legea nr. 26/1990, republicată, modificată și completată, orice persoană interesată poate face recurs, împotriva hotărârii de dizolvare, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicității, iar conform prevederilor articolului 233 alineat 1, coroborate cu dispozițiile articolului 237 alineat 6 din Legea nr.31/1990, republicată și completată, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare.
De asemenea, Curtea constată că, potrivit articolului 233 din Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, republicată, dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării, iar conform articolului 30 din Legea nr. 359/2004 modificată, reprezentantul persoanei juridice, astfel sancționate, are obligația numirii și înregistrării, la Registrul Comerțului, a lichidatorului, în termen de 6 luni, de la data Încheierii Judecătorului delegat. În cazul în care, societatea nu are reprezentant legal, ori acesta nu procedează la numirea lichidatorului, Judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, va numi lichidator, de pe Lista Practicienilor în reorganizare și lichidare.
În final, Curtea constată că, potrivit articolului 233 alineat 4 din Legea nr.31/1990, republicată, societatea comercială își păstrează personalitatea juridică, pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia.
În raport de cele arătate mai sus, Curtea constată că, recurenta creditoare are posibilitatea legală, de a solicita Judecătorului delegat, numirea unui lichidator, în vederea efectuării procedurii de lichidare a patrimoniului societății comerciale debitoare, dizolvate, în scopul recuperării creanțelor bugetare, restante, ale acesteia.
În consecință, Curtea constată că, instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă în cauză, pe baza probelor administrate, și a făcut o interpretare și aplicare adecvată a dispozițiilor legale, în materie, specifice speței și menționate mai sus, astfel că, motivele de recurs invocate, sunt neîntemeiate.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că, sentința comercială atacată este temeinică și legală și urmează a fi menținută, iar recursul va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 6 împotriva sentintei comerciale nr.11534/03.11.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC INTERNAȚIONAL SRL și intimata reclamantă OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
25.05.2009
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Georgeta GurandaJudecători:Georgeta Guranda, Minodora Condoiu, Ana Maria