Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 989/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 989/R-COM

Ședința publică din 16 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Dumitru judecător

JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță

JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, jud.A, împotriva sentinței nr.572/C din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosar nr-, intimat-reclamant fiind OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ și intimata-pârâtă SERV SRL, cu sediul în Pitești, cart. -1,.B,.13, jud.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea ia în discuție actele de la dosar și rămâne în pronunțare asupra excepției privind tardivitatea declarării recursului.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.05.2009, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului-prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu sediul în Pitești, a chemat în judecată pe pârâta SC SERV SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună, în temeiul art. 237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, republicată, dizolvarea societății comerciale pârâte.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că din evidențele registrului comerțului ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, rezultă, că pârâta SC SERV SRL, nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2003,2004 și 2005, iar potrivit art.237 alin1 lit. din Legea nr.31/1990 R în cazul în care societatea nu a depus în cel mult 6 luni de le expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății.

Termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare anuale sunt prevăzute de art. 35 din Legea nr. 82/1991 în mod diferențiat, cel mai termen fiind de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar (care coincide, de regulă, cu anul calendaristic),pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Internaționale de Financiară.

Potrivit art. 237 alin.1 lit.b din Legea nr. 31/1990, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al registrului Comerțului, dacă societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.

Întrucât ultima zi pentru depunerea situaților financiare aferente anului 2005 fost 31 mai 2006, iar în speță,societatea nu a depus situația financiară anuală nici pentru anii 2003 și 2004, instanța a apreciat că se poate constata expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr. 31/1990, împrejurare față de care, prin sentința nr.572/C din 9 iunie 2009, Tribunalul Comercial Argeșa admis cererea reclamantului și a dispus, în temeiul art.237 alin.1 lit.b din legea nr.31/1990,dizolvarea SC SERV SRL.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice la data de 23 septembrie 2009.

La termenul de astăzi instanța din oficiu a ridicat excepția de tardivitate a declarării recursului, rămânând în pronunțare pe aceasta.

Potrivit art. 237 (5) din Legea nr.31/1990, orice persoană interesată poate face recurs împotriva hotărârii de dizolvare, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicității, iar conform art. 103 cod pr. civilă, neexercitarea căii de atac în termen legal atrage decăderea.

În speță, hotărârea atacată a fost pronunțată la 9 iunie 2009, hotărârea a fost comunicată recurentei la data de 1 iulie 2009 (fila 9 dosar fond), iar recursul a fost depus la 23 septembrie 2009, peste termenul legal.

În această situație, urmează se respinge recursul ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Respinge ca tardiv declarat, recursul ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, jud.A, împotriva sentinței nr.572/C din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosar nr-, intimat-reclamant fiind OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ și intimata-pârâtă SERV SRL, cu sediul în Pitești, cart. -1,.B,.13, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red./5 ex.

19.10.2009

Jud.fond.

Președinte:Dumitru
Judecători:Dumitru, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 989/2009. Curtea de Apel Pitesti