Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 119/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 119
Ședința publică de la 29 februarie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia
GREFIER - -
.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA -Regionala B, împotriva sentinței comerciale nr. 14331 din 3.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI Comercială, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA DE ADMINISTRARE ACTIVE FEROVIARE SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin consilier juridic cu delegația la dosar și intimata prin avocat conform împuternicirii avocațiale nr. 20 /2006.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Intimata prin avocat depune întâmpinare, care se comunică în copie apelantei prezente, în sala a de ședință.
Apelanta prin consilier juridic solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Intimata prin avocat nu se opune.
Curtea lasă dosarul la a doua strigare, pentru a da posibilitatea apelantei să studieze întâmpinarea.
La a doua strigare a cauzei, se prezintă ambele părți, care învederează că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Apelanta prin consilier juridic solicită admiterea apelului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise și practică judiciară.
Intimata prin avocat solicită respingerea apelului, ca nefondat în sensul menținerii hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.14331/03.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" - REGIONALA B împotriva pârâtei SOCIETATEA DE ADMINISTRARE ACTIVE FEROVIARE
În motivarea acestei sentințe s-a reținut că reclamanta este o sucursală a persoanei juridice, situație în care aceasta nu are personalitate juridică. Se mai reține că în speță nu pot fi aplicate dispozițiile art.42 Cod procedură civilă, deoarece din actele constitutive ale CNCF CFR nu rezultă că reclamanta a fost autorizată să stea în judecată, cererea fiind întocmită în numele sucursalei, și nu a persoanei juridice însăși. În plus contractul de închiriere în baza căruia s-a cerut evacuarea a fost semnat de persoana juridică și nu de reclamantă - sucursala acesteia.
Pentru cele reținute s-a pronunțat sentința de mai sus.
Împotriva sentinței comerciale nr.14331/03.12.2007 a declarat apel reclamanta care critică sentința atacată pe care o consideră ca fiind netemeinică și nelegală deoarece a dovedit cu acte faptul că atât prin statutul societății cât și prin acte normative, directorul general care este în același timp și președintele consiliului de administrație al companiei, reprezintă CFR în raporturile cu terții, putând delega parte din atribuțiile sale directorilor executivi, sau oricărei alte persoane din CFR, competențele directorilor executivi fiind stabilite prin Regulamentul de Organizare și Funcționare al CNCF "CFR" la cap.II 3 alin.2 din.
Astfel, prin dispoziția nr.21/21.04.2005 dată de directorul general al CNCF "CFR" deleagă competența de reprezentare directorului regionalei și personalului juridic de specialitate pentru reprezentarea cu puteri depline a companiei în fața instanțelor judecătorești. Deci este vorba de un mandat de reprezentare dat Sucursalei Regionala CFR, reprezentată de directorul regional care în limitele atribuțiilor delegate reprezintă pe CNCF "CFR" în fața instanțelor judecătorești.
Mai mult, la încheierea contractului de închiriere nr.C3/2003 în discuție, CNCF "CFR" a fost reprezentată - conform celor arătate mai sus - de Regionala CFR B prin directorul regional, contract valabil încheiat, avându-se în vedere și prevederile dispoziției nr.153/20.12.2006 a directorului general al CNCF "CFR" unde la Anexa 1 pag.8 - Domeniul administrativ - relații cu terții - este prevăzut că se deleagă directorilor regionali competența încheierii de contracte de închiriere.
Față de cele arătate, consideră că CNCF "CFR" a fost reprezentată legal în fața instanței de fond și în consecință cere admiterea apelului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea judecării fondului cauzei.
Depune la dosar în dovedirea celor susținute în apel: Regulamentul de Organizare și Funcționare al Companiei "CFR", dispoziția nr.153/20.12.2006, dispoziția directorului general al CNCF "CFR" nr.21 din 21.04.2005 (pag.12-28).
Prin întâmpinare la apel intimata-pârâtă cere respingerea apelului ca nefondat, considerând că regionala nu are capacitate de folosință și nu putea introduce acțiunea de față în nume propriu, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Apelul este fondat.
Față de cele de mai sus și având în vedere actele depuse la dosarul cauzei, Curtea constată și reține faptul că instanța de fond s-a aflat într-o eroare cu privire la excepția invocată de pârâtă.
În speță acțiunea nu a fost introdusă de sucursală în nume propriu, acțiunea a fost introdusă de COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR", decide persoana juridică cu capacitățile depline de exercițiu și de folosință, conform Decretului nr.31/1954, prin Regionala B în baza mandatului legal de reprezentare conform actelor normative în vigoare, a actului constitutiv și statutului companiei, și celorlalte acte depuse de apelantă la dosar.
În atare situație în speță nu se mai poate pune în discuție excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei, astfel că sentința de fond pronunțată pe acest aspect, apare netemeinică și nelegală.
În consecință, Curtea va admite apelul, va desființa sentința atacată și va trimite cauza pentru rejudecare în fond aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" - Regionala B cu sediul în B, de Nord, nr.1, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.14331/03.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA DE ADMINISTRARE ACTIVE FEROVIARE cu sediul în B, de Nord, nr.1-3, sector 1.
Desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță - Tribunalul București.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.02.2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 17.03.2008
Tehnored. - 19.03.2008
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Alecsandrina RădulescuJudecători:Alecsandrina Rădulescu, Rodica Zaharia