Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 157/2010. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.157/COM

Ședința publică de la 1 februarie 2010

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Monica Costea

JUDECĂTOR 2: Adriana Gherasim

JUDECĂTOR 3: Nastasia Cuculis

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul comercial formulat de reclamanta - 2003 SRL, cu sediul în, Rutier,.3. județul C, împotriva încheierii din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă - SA, prin administrator judiciar, cu sediul în C,-, Bl.57,.A,.3,.10, județ C, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-reclamantă reprezentată de consilier juridic, în baza delegației pe care-o depune la dosar, lipsind intimata-pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și urm. din Codul d e procedură civilă.

Recursul este motivat, legal timbrat.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Având cuvântul, consilier juridic arată că nu are alte cererii de formulat apreciind cauza în stare de judecată.

Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu art.150 Cod procedură civilă, declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul recurentei susține motivul de recurs, prev. de art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a Legii nr.85/2006, privind procedura insolvenței, întrucât acțiunea nu se referă la realizarea creanțelor asupra debitorului, ci are ca obiect obligația de a face, evacuare din spațiile ocupate abuziv, precum și daune aferente perioadei de nefolosință a acestora de către societatea reclamantă. În temeiul art.312 Cod pr. civ. solicită admiterea recursului, casarea în tot încheierii din 12.05.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța și trimiterea cauzei pentru judecarea pe fond, întrucât disp. art. 36 din Legea 85/2000 nu sunt aplicabile cauzei.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Prin încheierea din data de 12.05.2009 a Tribunalului Constanțas -a dispus suspendarea soluționării cauzei deduse judecății între reclamanta - 2003 SRL și - SRL, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

A reținut instanța de fond că s-a deschis procedura insolvenței asupra debitoarei - SRL, astfel că cererea reclamantei, prin care a solicitat instanței să dispună evacuarea pârâtei din imobilul aflat în proprietatea sa, precum și obligarea acesteia la plata sumei de 33 600 lei reprezentând daune corespunzătoare chiriei și cheltuieli de judecată, nu mai poate fi soluționată, impunându-se suspendarea cauzei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - util 2003 SRL, arătând că, în opinia sa, hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, întrucât acțiunea pe care a promovat-o nu se referă la realizarea creanțelor asupra debitorului - SRL, ci are ca obiect o obligație de a face, respectiv evacuarea pârâtei din imobilul ocupat abuziv.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304, pct. 9 proc. civ.

Examinând recursul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de recurenta - 2003 SRL, Curtea reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:

Cererea reclamantei de chemare în judecată, pe lângă evacuarea pârâtei, viza și realizarea creanței în sumă de 33 600 lei, fapt pentru care prima instanță a dispus în mod legal și temeinic suspendarea soluționării acestei cereri.

Astfel, potrivit prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale."

Textul de lege suscitat impune luarea măsurii de suspendare de drept, fără a lăsa la dispoziția instanței de judecată un drept de opțiune asupra oportunității acestei cauze de temporizare a soluționării unei asemenea acțiuni.

Pentru aceste considerente, Curtea, în raport de dispozițiile art.312 proc. civ. și ale art. 304, pct. 9 proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând încheierea din 12. 05. 2009 Tribunalului Constanța prin care s-a dispus suspendarea cauzei potrivit prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul comercial formulat de reclamanta - 2003 SRL, cu sediul în, Rutier,.3. județul C, împotriva încheierii din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă - SA, prin administrator judiciar, cu sediul în C,-, Bl.57,.A,.3,.10, județ C, având ca obiect evacuare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

3 februarie 2010

jud.fond.

red.dec.jud.

2ex/ 16.02.2010

Președinte:Monica Costea
Judecători:Monica Costea, Adriana Gherasim, Nastasia Cuculis

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 157/2010. Curtea de Apel Constanta