Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 168/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.168
Sedinta publica din 31.03.2009
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Vințanu
Grefier - -
*************
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect apelul formulat de pârâtă reclamantă SC SRL și cererea de aderare la apel formulată de reclamanta pârâtă SOCIETATEA COMPANIILOR SRL, împotriva sentintei comerciale nr.6775/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 17.03.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 24.03.2009 și apoi la 31.03.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei comerciale de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială la data de 12.12.2006, sub nr-, reclamanta Societatea Companiilor SRL a chemat în judecată pârâta SC SRL, solicitând următoarele: 1. să se dispună rezilierea contractului de închiriere semnat între părți la data de 01.08.2005 (pentru suprafața de 290,3 mp la parterul proprietății, 261 mp la subsol și, respectiv un loc de parcare), din culpa exclusivă a pârâtei; 2. să se dispună evacuarea de urgență și fără trecerea vreunui termen a pârâtei din spațiul pe care îl ocupă potrivit contractului semnat la 01.08.2005, situat în incinta imobilului Hotel JW; 3. să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința comercială nr.6775/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr- în temeiul art.246 Cp, s-a luat act de renunțarea la judecarea cererii principale. A fost admisă în parte cererea conexă precizată, formulată de reclamanta-pârâtă SOGETATEA COMPANIILOR SRL, în contradictoriu cu pârâta reclamantă SC SRL. S-a dispus evacuarea pârâtei-reclamante SC SRL din spațiile comerciale deținute în baza contractului de închiriere încheiat de părți la 01.08.2005 și situate în incinta imobilului Hotel JW din B, 13, nr.90, sector 5, și anume: spațiul în suprafață de 290,3 mp situat la parterul imobilului, spațiul în suprafață de 261 mp la subsolul imobilului, precum și spațiul de parcare. A fost admisă cererea reconvențională precizată, formulată de pârâta- reclamantă SC SRL. Reclamanta-pârâtă Societatea Companiilor SRL a fost obligată să plătească pârâtei-reclamante suma de 61.714,3 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând c/ v îmbunătățiri și investiții la spațiile închiriate. S-a acordat pârâtei-reclamante un drept de retenție asupra spațiului comercial din care s-a dispus evacuarea până la data plății de către reclamanta-pârâtă a sumei de 61.714,3 Euro. Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată avansate de părți și pârâta-reclamantă a fost obligată să plătească reclamantei-pârâte 26.033,8 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta reclamantă SC SRL și reclamanta pârâtă SOCIETATEA COMPANIILOR SRL.
SC SRL critică sentința sub următoarele aspecte:
În mod greșit s-a dispus evacuarea pe considerentul că a fost reziliat de drept contractul de închiriere începând cu data de 20 martie 2007.
În realitate contractul dintre părți a fost executat și după denunțarea unilaterală, fiind emise facturi fiscale conform contractului.
În mod greșit s-a respins cererea privind refacerea raportului de expertiză în cauză, întrucât expertul a efectuat lucrarea fără a lua în considerare contractul de închiriere din anul 2002, contract în baza căruia s-au făcut îmbunătățirile și investițiile în spațiul închiriat.
Valoarea acestor investiții se ridică la suma de aproximativ 500.000 Euro, suma reală putând fi stabilită numai prin expertizarea spațiului.
SOCIETATEA COMPANIILOR SRL a formulat o cerere de aderare declarat de pârâta reclamantă prin care contestă faptul că deși a achitat contravaloarea bunurilor, pârâta reclamantă și le-a ridicat pe toate, astfel că plata este nedatorată.
Se solicită lămurirea conținutului dispozitivului hotărârii apelate în sensul de a se stabili ce bunuri au o contravaloarea de 61.714, 3 Euro.
De asemenea, se solicită anularea obligației de a plăti această sumă, urmând a fi restituită.
SC SRL a completat motivele de apel, arătând că toate documentele,inclusiv achiesarea reclamantei pârâte sunt semnate de directorul general adjunct care nu face parte din consiliul de administrație al societății.
Se mai arată că investițiile pe care le-a efectuat sunt în sumă de 466.990 Euro, astfel cum s-a stabilit printr-o expertiză extrajudiciară care a și fost depusă la dosar.
La dosar s-au depus înscrisuri.
În cauză a fost solicitată efectuarea unei expertize în vederea evaluării îmbunătățirilor pe care apelanta susține că le-a efectuat și pentru a se pronunța asupra admisibilității acestei cereri, Curtea a acordat mai multe termene pentru ca apelanta SC SRL să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte aceste îmbunătățiri.
La filele 115-116 dosar apel există o listă despre care se susține că reprezintă investiții suplimentare efectuate de societate în perioada 2002 - 2008.
Această listă este însoțită însă de facturi care fac dovada că apelanta a achiziționat materiale, echipament de bucătărie, mese de lucru, frigidere, cărucioare, chiuvete, sisteme de ventilație, clești, prelungitoare, burghie, care în nici un caz nu reprezintă investiții sau îmbunătățiri aduse spațiului închiriat.
Aceste cheltuieli au fost efectuate de societatea SRL tocmai pentru a-și desfășura în spațiul închiriat activitate de restaurant, ele nereprezentând investiții aduse spațiului închiriat astfel cum susține apelanta.
Curtea a respins solicitarea privind efectuarea unei noi expertize în cauză, apreciind că aceasta nu este utilă și pertinentă cauzei.
În ceea ce privește critica sentinței privind evacuarea Curtea apreciază că în mod corect tribunalul a apreciat că în conformitate cu contractul încheiat între părți locatorul are dreptul să denunțe unilateral contractul. Nu se poate reține susținerea apelantei că SRL că respectivul contract a fost prelungit întrucât s-au emis facturi fiscale și după denunțarea unilaterală a contractului, întrucât aceste facturi nu se refereau la contravaloarea chiriei.
Tribunalul reținut în mod corect faptul că în condițiile atitudinii clare de opunere a proprietarului căruia s-a produs un prejudiciu prin ocuparea abuzivă a spațiului, apelanta trebuie să acopere acest prejudiciu.
Ca atare, aceasta ocupând spațiul fără a deține nici un drept de folosință, în mod corect s-a dispus evacuarea.
În ceea ce privește pretențiile solicitate, reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate în spațiul închiriat, Curtea apreciază că apelanta nu a făcut dovada că ea este aceea care a efectuat investiții, înscrisurile depuse în apel făcând dovada achiziționării de bunuri necesare pentru desfășurarea propriei activități de restaurant, și ca atare, această critică adusă sentinței nu poate fi primită.
În ceea ce privește apelul formulat de SOCIETATEA COMPANIILOR SRL, Curtea apreciază criticile formulate ca neîntemeiate având în vedere achiesarea reclamantei pârâte prin care aceasta a arătat că este de acord cu plata sumei de 61.714,3 Euro.
Solicitarea privind lămurirea dispozitivului sentinței nu poate fi primită întrucât o astfel de cerere se poate face în temeiul dispozițiilor articolului 2811Cod procedură civilă și poate fi adresată instanței care a pronunțat hotărârea și nicidecum instanței de control judiciar.
Tribunalul a analizat achiesarea pârâtei în raport de înscrisurile existente la dosar și având în vedere solicitarea de a se pune capăt litigiului dintre părți.
Nu se poate reține nici faptul că apelanta SC SRL solicitat plata sumei de 61.714,3 Euro, apreciind " după putință valoarea investițiilor", la instanța de fond, iar în apel solicită o sumă cu mult mai mare, respectiv 466.990 Euro, considerând că numai expertiza este singura probă științifică care poate să stabilească valoarea exactă a investițiilor.
Aceasta deoarece, respectiva apelantă nu a făcut probe din care să rezulte că ea este aceea care a efectuat investiții în spațiul închiriat.
De asemenea nu se poate reține nici critica adusă de apelanta SOCIETATEA COMPANIILOR SRL în sensul că nu mai datorează cei 61.714,3 Euro întrucât partea adversă și-a ridicat bunurile. Aceasta deoarece, respectiva societate a achiesat la pretențiile SC SRL.
Față de toate aceste considerente Curtea apreciază criticile aduse sentinței ca neîntemeiate și pe cale de consecință,potrivit dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă urmează să respingă ambele apeluri ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile formulate de pârâta reclamantă SC SRL cu sediul în B, sector 1,--26,. 4.. A,. 1,. 5 și reclamanta pârâtă SOCIETATEA COMPANIILOR SRL cu sediul în B, sector 5, 13, nr. 90, împotriva sentintei comerciale nr.6775/03.06.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- Comerciala, în dosarul nr-.
Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex./1.04.2009
.
Tribunalul B-Sectia a VI- Comerciala
Judecător fond:
Președinte:Mirela PolițeanuJudecători:Mirela Polițeanu, Gabriela Vințanu