Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 258/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 258
Ședința publică de la 15.05.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Mihăianu
GREFIER - - -
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de către apelanta, împotriva sentinței comerciale nr. 14221/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata C
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 08.05.2008, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 15.05.2008, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 14221/29.11.2007, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins excepția autorității de lucru judecat, ca neîntemeiată, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune privind pretențiile pârâtei-reclamante, ca neîntemeiată, a admis acțiunea principală formulată de reclamanta-pârâtă C, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă, a dispus evacuarea pârâtei-reclamante din spațiul situat în B,-,. 16, sector 2, obligat pârâta-reclamantă să predea reclamantei-pârâte bunurile menționate în anexele 12-14 din contractul de asociere din 14.05.1999, a obligat pârâta-reclamantă să achite reclamantei-pârâte sumele de 12.376,35 lei, cu titlu de daune-interese până la data de 25.04.2006 și câte 100 lei lunar pentru perioada 26.04.2006 - 18.09.2006, cu titlu de daune, precum și 840,2 lei - cheltuieli de judecată; totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat, la data de 14.05.1999, contractul de asociere în participațiune, având ca obiect exploatarea pe principii comerciale, în scopul creșterii profitabilității Fermei; în vederea îndeplinirii obiectului contractului, reclamanta a pus la dispoziția pârâtei mai multe bunuri, printre care și spațiul comercial situat în B,-, sector 2.
În acest context, a mai reținut că prin sentința civilă nr. 329/2001 a Tribunalului Călărași, s-a dispus rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. 429/14.05.1999, astfel încât a apreciat că pârâta ocupă spațiul fără titlu legal, dar și că trebuie să restituie și bunurile aflate în acel spațiu și să achite daune-interese.
Pe de altă parte, prima instanță a respins excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 329/2001 a Tribunalului Călărași, prin care s-a dispus rezilierea contractului, constatând că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză la care se referă art. 1201.civ.
De asemenea, a respins și excepția prescripției dreptului material la acțiune, privitor la pretențiile pârâtei-reclamante, apreciind că nu s-au administrat dovezi concludente vizând momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție.
Tribunalul a apreciat ca neîntemeiată cererea reconvențională, prin care pârâta-reclamantă a solicitat să se constate compensarea pretențiilor reciproce ale părților, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1144.civ. dar și că pârâta-reclamantă nu ar fi obținut acordul reclamantei-pârâte pentru efectuarea unor lucrări de reparații și îmbunătățiri, precum și în considerarea lipsei dovezii din care să rezulte că reparațiile erau în sarcina pârâtei-reclamante sau că spațiul ar fi avut nevoie să fie supus reamenajării. Aceste argumente au determinat prima instanță să înlăture și apărarea pârâtei-reclamante, vizând existența unui drept de retenție asupra spațiului, până la plata contravalorii lucrărilor de îmbunătățire.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, apelanta a arătat că sentința este nelegală - în ceea ce privește modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, întrucât prima instanță s-a raportat în mod eronat la o altă hotărâre decât cea a cărei autoritate fusese invocată.
În acest sens, apelanta a precizat că în ședința publică de la data de 29.11.2007 a invocat excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1884/18.07.2003 pronunțată de Tribunalul Călărași, rămasă irevocabilă, prin care a fost respinsă cererea de predare a bunurilor care au format obiect al contractului de asociere în participațiune, formulată de C A, în contradictoriu cu aceeași pârâtă. Cu toate acestea, apelanta a afirmat că prima instanță a analizat această excepție, raportându-se în mod greșit la o altă hotărâre judecătorească, respectiv la sentința civilă nr. 329/2001, prin care s-a dispus rezilierea contractului de asociere în participațiune, ceea ce echivalează practic cu neanalizarea excepției invocate, așa încât a solicitat Curții să desființeze hotărârea apelată și să trimită cauza, spre rejudecare, primei instanțe.
Criticând soluțiile date pe fondul pricinii, apelanta a subliniat refuzul primei instanțe de a administra probele cu audierea unor martori și cea cu expertiză tehnică în construcții. De asemenea, apelanta a mai arătat că în mod eronat prima instanță a reținut lipsa acordului intimatei în ceea ce privește efectuarea lucrărilor de îmbunătățiri, care i-ar fi dat dreptul să invoce un drept de retenție, întrucât la dosar se regăsește adresa nr. 771/16.09.1999, prin care intimata și-a manifestat acordul pentru realizarea unor lucrări de reparații, reamenajare și reutilare a spațiului. În acest context, apelanta a susținut că a depus la dosar atât devizul de lucrări nr. /25.02.2000, cât și factura fiscală nr. -/1999, emise de către, fiind atestată, astfel, efectuarea lucrărilor de reparații. Referindu-se la lucrările efectuate în regie proprie ulterior anului 1999, apelanta a afirmat că acestea ar fi putut fi probate numai în contextul în care prima instanță ar fi încuviințat cererea sa de administrare a probelor cu audierea unor martori și cu expertiză tehnică în construcții, a căror utilitate este demonstrată, în opinia sa, nu numai de starea bună în care se găsește imobilul, dar și de recunoașterea părții adverse, în sensul că au fost efectuate lucrări de îmbunătățire, chiar dacă au fost realizate în afara contractului.
În această ordine de idei, apelanta a arătat că evacuarea sa necondiționată, în contextul respingerii probatoriului prin care intenționa să probeze totalul cheltuielilor efectuate cu spațiul în litigiu, echivalează cu ignorarea posibilității recunoscute, în principiu, deținătorului unui bun de a se opune predării acestuia până la plata sumelor utilizate în legătură cu bunul.
Pe de altă parte, apelanta a mai arătat că prima instanță a acordat mai mult decât ce s-a cerut, atunci când a obligat-o la plata daunelor-interese, întrucât deși în cererea de chemare în judecată, reclamanta solicitase obligarea sa la plata unor daune-interese în cuantum total de 12.376,35 lei, în dispozitivul sentinței atacate, s-a trecut obligarea pârâtei și la plata sumei de câte 100 lei lunar pentru perioada 26.04.2006 - 18.09.2006, cu titlu de daune, deși instanța de fond nu fusese învestită cu judecarea unui asemenea capăt de cerere.
Totodată, apelanta a arătat că intimata nu a probat prejudiciul pe care l-a suferit, întrucât - în ceea ce privește cererea de obligare la plata unor daune-interese la nivelul chiriei de care intimata ar fi fost lipsită pe perioada 01.12.2001-31.03.2006 -, neobținerea unor venituri provenind din chirii este imputabilă chiar intimatei, care a rămas în pasivitate și nu a cerut predarea spațiului comercial. De asemenea, apelanta a mai arătat că modul de calcul al acestor sume nu are la bază vreo convenție între părți. În ceea ce privește impozitele care ar fi fost în sarcina sa, apelanta a precizat că intimata, în calitate de proprietar, avea obligația de a achita impozitul pe clădiri, ulterior anului 2000, când s-a reziliat contractul de asociere în participațiune.
La data de 03.04.2008, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Analizând actele dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma criticilor invocate de către apelantă, Curtea reține următoarele:
Între apelantă, în calitate de asociat administrator și intimată, în calitate de asociat participant, s-a încheiat, la data de 14.05.1999, contractul de asociere în participațiune nr. 429, având ca obiect exploatarea pe principii comerciale, în scopul creșterii profitabilității Fermei; în vederea îndeplinirii obiectului contractului, intimata a pus la dispoziția apelantei mai multe bunuri, printre care și spațiul comercial situat în B,-, sector 2.
Prin sentința civilă nr. 329/02.07.2001 pronunțată de Tribunalul Călărași, rămasă irevocabilă, s-a dispus rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. 429/14.05.1999.
În aceste condiții, Curtea apreciază că apelanta ocupă spațiul fără titlu legal.
Atât prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, cât și prin cererea de apel, apelanta a arătat că înțelege să invoce în favoarea sa un drept de retenție, susținând că deține o creanță asupra intimatei, născută din lucrările pe care afirmă că le-a efectuat în vederea reamenajării spațiului, privite ca lucrăriîn legătură cu bunul.
De asemenea, aceeași împrejurare a determinat-o pe apelantă să solicite, pe calea cererii reconvenționale, constatarea compensării creanțelor reciproce ale părților.
Examinând aceste cereri, precum și modul lor de soluționare adoptat prin sentința atacată, prin prisma criticilor aduse de apelantă, Curtea reține următoarele:
Ca veritabil drept real de garanție imperfect, dreptul de retenție permite celui ce deține un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, să rețină lucrul respectiv, până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele cheltuite cu conservarea, întreținerea ori cu îmbunătățirea acelui bun.
În susținerea afirmațiilor sale, potrivit cărora a efectuat lucrări de îmbunătățire a spațiului, apelanta a depus la dosar devizul de lucrări nr. /25.02.2000 și factura fiscală nr. -/29.12.1999, emise de către
Aceste înscrisuri nu fac însă dovada certă a efectuării unor lucrări.
Chiar dacă s-ar lua în considerare posibilitatea ca apelanta să fi făcut lucrările de îmbunătățire, deși nu s-a probat plata sumelor din factura menționată mai sus și nici executarea efectivă a lucrărilor, Curtea apreciază că, în raport de datele emiterii înscrisurilor evocate anterior, eventuala obligație a intimatei, de restituire a sumelor investite pentru reamenajarea spațiului, ar putea fi considerată cel mult naturală, întrucât creanța apelantei este stinsă, ca efect al prescripției.
Un asemenea considerent nu contrazice dispoziția necriticată a primei instanțe, care a respins excepția prescripției, Curtea subliniind că excepția a vizat întreaga cerere reconvențională, care, din perspectiva petitului său (" constatarea compensării"), apare ca fiind imprescriptibilă.
Pe de altă parte, apelanta a precizat că și ulterior anului 1999 efectuat lucrări de îmbunătățire, dar nu a administrat nici o probă utilă, pertinentă și concludentă în dovedirea unei astfel de afirmații.
În acest context, Curtea apreciază că în mod temeinic instanța de fond a apreciat că probele cu audierea unor martori și cu expertiză tehnică în construcții nu sunt concludente, deoarece nu s-ar fi coroborat cu nici un alt mijloc de dovadă, iar expertiza poate să indice valoarea unor lucrări, dar nu și persoana care le-a efectuat ori data executării lor.
În raport de aceste considerente, apare ca nefondată cererea apelantei, de instituire a unui drept de retenție asupra bunului, așa încât, reținând că, urmare a rezilierii contractului de asociere în participațiune, bunul este folosit fără titlu, Curtea apreciază ca fiind legală măsura luată de prima instanță, de evacuare a din spațiu, ea urmând a fi, astfel, păstrată.
Ca urmare a rezilierii, partea aflată în culpă datorează și daune-interese.
Sentința civilă nr. 329/02.07.2001 a Tribunalului Călărași relevă faptul că rezilierea s-a datorat culpei
Cererea formulată de intimată, în sensul obligării apelantei la plata daunelor-interese a fost admisă, prin sentința atacată, criticile apelantei vizând, în principal, o pronunțareplus petita.
O asemenea susținere nu poate fi, însă, primită, întrucât prima instanță nu a acordat mai mult decât ce s-a cerut.
Astfel, Curtea reține că în cererea de chemare în judecată, reclamanta solicitase obligarea pârâtei la plata unor daune-interese în cuantum total de 12.376,35 lei, însă ulterior, prin concluziile orale formulate în fața Tribunalului la 18.09.2006, când s-a pronunțat sentința comercială nr. 7063, ulterior desființată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosințăpână la pronunțarea hotărârii.
Așa fiind, obligarea, prin dispozitivul sentinței atacate, a pârâtei și la plata sumei de câte 100 lei lunar pentru perioada 26.04.2006 - 18.09.2006, cu titlu de daune, nu se constituie într-o pronunțareplus petita, întrucât instanța de fond a fost învestită cu judecarea unui asemenea capăt de cerere.
Totodată, apelanta a arătat că intimata nu a probat prejudiciul pe care l-a suferit, întrucât - în ceea ce privește cererea de obligare la plata unor daune-interese la nivelul chiriei de care intimata ar fi fost lipsită pe perioada 01.12.2001-31.03.2006 -, neobținerea unor venituri provenind din chirii este imputabilă chiar intimatei, care a rămas în pasivitate și nu a cerut predarea spațiului comercial.
Curtea va înlătura însă o asemenea susținere, constatând că înainte de a examina pasivitatea intimatei, se cuvine să fie sancționată atitudinea apelantei care nu a înțeles să predea spațiul comercial, deși nu mai avea nici un titlu care să justifice folosirea sa în continuare.
Pe de altă parte, este adevărat că modul de calcul al sumelor pretinse de intimată nu are la bază vreo convenție între părți, însă Curtea apreciază că nivelul lor este modic, de vreme ce intimata a avut în vedere o chirie lunară de 100 lei.
În ceea ce privește impozitele care ar fi fost în sarcina sa, apelanta a precizat că intimata, în calitate de proprietar, avea obligația de a achita impozitul pe clădiri, ulterior anului 2000, când s-a reziliat contractul de asociere în participațiune.
Apelanta nu a dovedit însă că sumele pe care intimata le pretinde sunt datorate pentru perioada ulterioară rezilierii convenției; chiar dacă afirmația sa ar fi reală, Curtea apreciază că obligarea apelantei la suportarea acestora este însă o măsură temeinică, în acord cu clauza cuprinsă în art. 10 lit. l) din contractul părților, de natură să contribuie la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat intimatei, prin nepredarea spațiului închiriat odată ce titlul apelantei a fost reziliat.
Reținând, așadar, că intimata deține asupra apelantei o creanță certă, lichidă și exigibilă, în cuantumul stabilit prin sentința atacată, Curtea va examina în continuare cererea apelantei de constatare a compensării creanței de care se prevalează, născută din pretinsa executare a lucrărilor de îmbunătățire, cu cea a intimatei.
Pentru a opera compensarea, potrivit art. 1143 și urm. civ. cele două datorii trebuie să fie reciproce, certe, lichide și exigibile.
Or, așa cum s-a arătat anterior, creanța apelantei este prescrisă în ceea ce privește sumele eventual achitate în anii 1999-2000 și necertă, sub aspectul sumelor pretins a fi fost investite după această perioadă, așa încât, nefiind probată existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, Curtea apreciază că în mod legal prima instanță a respins cererea reconvențională, astfel încât urmează să mențină și această dispoziție.
Apelul este însă fondat, sub aspectul modului în care instanța de fond a soluționat excepția autorității de lucru judecat și, derivat din aceasta, sub aspectul soluționării capătului de cerere principal, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la predarea bunurilor menționate în anexele 12-14 din contractul de asociere în participațiune din 14.05.1999.
Astfel, la termenul de la data de 29.11.2007, pârâta-reclamantă a invocat excepția autorității de lucru judecat.
Deși în practicaua hotărârii atacate nu s-a consemnat la ce sentință s-a referit pârâta-reclamantă, atunci când a invocat excepția autorității de lucru judecat, Curtea apreciază că hotărârea avută în vedere de parte este sentința civilă nr. 1884/18.07.2003 a Tribunalului Călărași, rămasă irevocabilă, prin care a fost respinsă cererea de predare a bunurilor care au format obiect al contractului de asociere în participațiune, formulată de C A, în contradictoriu cu, constatând în acest sens că hotărârea evocată mai sus a fost depusă la dosarul de fond chiar la acel termen.
Cu toate acestea, prima instanță a analizat excepția, raportându-se în mod greșit la o altă hotărâre judecătorească, respectiv la sentința civilă nr. 329/2001, prin care Tribunalul Călărașia dispus rezilierea contractului de asociere în participațiune, ceea ce echivalează practic cu neanalizarea excepției invocate, așa încât, dând deplină eficiență prevederilor art. 297 alin. 1.proc.civ. Curtea va admite apelul, va desființa în parte sentința atacată și va trimite cauza primei instanțe, spre rejudecarea excepției autorității de lucru judecat și a capătului de cerere principal, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la predarea bunurilor menționate în anexele 12-14 din contractul de asociere în participațiune din 14.05.1999.
În acest context, trebuie subliniat că judecarea capătului de cerere principal, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la predarea bunurilor menționate în anexele 12-14 din contractul de asociere în participațiune din 14.05.1999 este legată esențial de modul în care prima instanță va soluționa excepția autorității de lucru judecat, acesta fiind considerentul pentru care, deși judecat în fond, și soluția dată de Tribunal acestui capăt de cerere trebuie desființată, iar nu schimbată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta, cu sediul în B,-,. 16, sector 2 și cu sediul ales în B, B-dul -. G, nr. 43,. 6,. 46, sector 1 - la Cabinetul de Avocatură "C ", împotriva sentinței comerciale nr. 14221/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata C, cu sediul în C, Șos. C - B, km. 6, jud. C și în consecință:
Desființează în parte sentința comercială nr. 14221/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială și trimite cauza primei instanțe, spre rejudecarea excepției autorității de lucru judecat și a capătului de cerere, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la predarea bunurilor menționate în anexele 12-14 din contractul de asociere în participațiune din 14.05.1999.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red. Jud. /5 ex./28.08.2008
Jud. fond -
Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Mihăianu
