Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Încheierea 13/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 13
Ședința Camerei de Consiliu din 29 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța Președintele secției
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare cererea de suspendare provizorie a executării Sentinței comerciale nr. 595 din 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, formulată de debitoarea SC SRL CÂMPIA-, în contradictoriu cu creditoarea SC RO SRL CÂMPIA-, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului declarat împotriva aceleași sentințe.
Soluționarea cererii s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților.
Cererea de suspendare este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru - fila 43 din dosar și are aplicate timbre judiciare în valoare de 0,3 lei - fila 3 din dosar.
Se constată depusă cauțiunea în cuantum de 500 lei, potrivit recipisei de consemnare nr. -/1 din 28.04.2009 emisă de CEC BANK SA Sucursala C-N - fila 5 din dosar.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată la data de 27 aprilie 2009, petiționara -debitoare SC SRL a solicitat în contradictoriu cu creditoarea SC RO SRL, suspendarea provizorie a executării Sentinței comerciale nr. 595/2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, până la soluționarea irevocabilă a cererii de suspendare a executării formulată în recurs, în dosarul nr-.
În motivarea cererii, debitoarea arată că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 403 alin. 4. civ. pentru a putea promova cererea de suspendare. Susține că este îndeplinită condiția urgenței întrucât dosarul nr- având ca obiect recursul la cererea de deschidere a procedurii insolvenței, înregistrat la Tribunalul Comercial Cluj data de 17.02.2009, nu are încă fixat termen de judecată, iar în ceea ce privește temeinicia cererii, apreciază că aceasta este dată de necesitatea prevenirii consecințelor extrem de grave pe care le-ar avea deschiderea procedurii asupra rezultatelor financiare ulterioare, asupra derulării contractelor și a credibilității societății pe plan intern și extern, fără a avea justificare legală măsura dispusă, întrucât societatea nu se află în stare de insolvență.
În drept, debitoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 403 alin. 4, art. 581 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
Curtea, examinând cererea de suspendare, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 595/2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, - hotărâre depusă la dosar urmare a solicitării acesteia din oficiu de către C - judecătorul sindic a respins contestația formulată de către debitoarea SC SRL, a admis cererea formulată de creditoarea SC RO SRL și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de societatea debitoare.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, judecătorul sindic a reținut că, cererea creditoarei a fost formulată în considerarea unei creanțe certe lichide și exigibile, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 31 din Legea nr. 85 /2006, iar debitoarea, prin contestația formulată în temeiul art. 33 din același act normativ și dovezile depuse la dosar nu a reușit să răstoarne prezumția de insolvență, mai mult, în conținutul contestației nu se contestă sumele și nici faptul că creditoarea ar fi prestat servicii debitoarei ci se susține că ar fi fost prescrise, motiv pentru care, în baza art. 11 din Legea nr. 85/2006 a respins contestația debitoarei și în temeiul disp. art. 31 coroborate cu disp. art. 33 din Legea nr. 85/2006 a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, apreciind că debitoarea se află în insolvență.
În prezentul dosar, pentru soluționarea cererii de suspendare nu au fost citate părțile, motiv pentru care intimata-creditoare SC RO SRL nu a depus întâmpinare.
Din cuprinsul dispozițiilor art.8 alin.4 și 5 din Legea nr.85/2006 rezultă că din punct de vedere formal se poate dispune suspendarea executării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței în mod excepțional numai pentru situațiile expres enumerate, printre care și aceea în care s-a respins contestația debitorului conform art. 8 alin. 5 lit. a din Legea nr. 85/2006.
În cauză este îndeplinită această condiție întrucât din considerentele hotărârii tribunalului rezultă că debitoarea a formulat contestație, dar aceasta a fost respinsă.
În ceea ce privește condiția consemnării cauțiunii, condiție prevăzută de dispozițiile art.300 alin.3 teza finală raportat la dispozițiile art.403 alin.4 pr.civ. Curtea reține că și aceasta este îndeplinită întrucât reclamanta a făcut dovada consemnării cauțiunii de 4.900 RON, conform recipisei de consemnare la CEC nr. 0017/20 martie 2009, depusă în copie la fila 18, iar originalul a fost depus la registrul de valori al instanței.
Din cele menționate anterior rezultă că sunt îndeplinite condițiile formale privind admisibilitatea cererii de suspendare pe calea ordonanței președințiale.
Cu privire la fondul cauzei se reține că cererea de suspendare este întemeiată întrucât la examinarea pe cale incidentală a sentinței civile nr. 595/17 februarie 2009, rezultă că debitoarea are un singur creditor, că între părți s-a declanșat procedura de mediere pentru rezolvarea amiabilă a conflictului dintre ele pentru plata creanței de 97.250 lei,iar din copia actelor de compensare și din adresa expediată de creditoare pentru dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj rezultă că debitoarea a achitat în întregime creanța.
Față de starea de fapt menționată anterior în raport și de motivele invocate în justificarea cererii de suspendare, Curtea apreciază că prin punerea în executare a Sentinței civile nr. 595/2009 societatea debitoare ar fi grav prejudiciată prin imposibilitatea continuării normale a activității, cu toate că s- făcut dovada că singurul creditor a fost îndestulat.
Curtea constată că este îndeplinită și condiția vremelniciei, solicitându-se suspendarea provizorie a executării sentinței 595/2009 numai până la judecarea cererii de suspendare formulată și în cadrul recursului.
Drept consecință, în temeiul dispozițiilor art. 581, art. 300 alin.3 teza finală pr.civ.și art.8 alin.4 și 5 din Legea nr.85/2006, Curtea va admite cererea și va dispune suspendarea executării sentinței civile nr. 595/17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite cererea formulată de SC SRL.
Dispune suspendarea executării Sentinței comerciale nr. 595 din 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr- până la soluționarea cererii de suspendare privind aceeași sentință formulată în cadrul declarației de recurs.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - ---
Red./
2 ex./5.04.2009
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța