Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 1429/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr- Operator nr.2928
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1429
Ședința publică din 9 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva sentinței civile nr. 31/15.07.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată, având ca obiect ordonanță președințială de suspendare a executării hotărârii Consiliului de administrație.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta recurentă avocat și pentru pârâta intimată, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-au depus la dosar dovezile de comunicare a sentinței recurate.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că nu are alte cereri de formulat în cauză și depune la dosar copia împuternicirii avocațiale nr.-/2009 și copia dovezii de comunicare a sentinței recurate, care se comunică și cu reprezentanta pârâtei intimate.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că nu are alte cereri de formulat în cauză, depunând la dosar un extras din comentarii asupra unor aspecte incidente în cauză din legea societăților comerciale, care se comunică și cu reprezentantul reclamantei recurente.
Nemaifiind formulate alte cereri în cauză, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, fără cheltuieli de judecată, arătând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă și a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 114, 132 și 133 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, precum și a dispozițiilor speciale din Legea nr. 297/2004 a pieței de capital, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. De asemenea, solicită examinarea cauzei sub toate aspectele, în temeiul art.3041Cod procedură civilă, având în vedere că hotărârea recurată este dată fără drept de apel, în motivare reiterând oral motivele arătate în scris și în concluziile scrise pe care le depune la dosar.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, în motivare reiterând oral motivele arătate în întâmpinare, menționând că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, în special măsura urgenței.
Reprezentantul reclamantei recurente, în replică, arată că critica intimatei privind urgența este neîntemeiată și depune la dosar copia adresei nr.17718/07.08.2009 emisă de, care se comunică și cu reprezentanta pârâtei intimate.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 31/15.07 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta împotriva pârâtei Societatea de Investiții - SA, pentru suspendarea deciziilor consiliului de administrație prin care s-a hotărât suspendarea drepturilor de vot aferente acțiunilor deținute în această societate de reclamantă potrivit comunicatelor înregistrate sub nr. 63/21.04.2009, nr. 67/21.04.2009 și nr. 72/23.04.2009 și suspendarea executării hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 10/25.04.2009.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a analizat cu prioritate excepția de inadmisibilitate, în raport cu celelalte excepții invocate și a constatat că, aceasta este întemeiată având în vedere următoarele motive:
Inadmisibilitatea cererii de suspendare a efectelor Deciziei Consiliului de Administrație prin care au fost suspendate drepturile de vot ale reclamantei și prin care au fost aleși noii administratori ai pârâtei potrivit Hotărârii AGA nr. 10/25.04.2009, derivă în raport cu prevederile art. 132 din Legea nr. 31/1990 republicată care instituie posibilitatea investirii unei instanțe de judecată cu anularea unei decizii a Consiliului de Administrație doar dacă decizia a fost adoptată în exercitarea unor atribuții delegate în competența consiliului de administrație de către Adunarea Generală a Acționarilor.
Deciziile Consiliului de Administrație contestate nu privesc măsuri a căror adoptare au fost delegate de către Adunarea Generală a Acționarilor, context în care atacarea lor în instanță este inadmisibilă în lipsa unui text de lege expres care să permită accesul direct la instanța de judecată.
Instanța de fond a reținut că, raportat la disp. art. 114 al. 1 din Legea nr.31/1990 exercițiul unora dintre atribuțiile adunării generale poate fi delegat consiliului de administrație, administratorului unic sau directoratului prin actul constitutiv sau printr-o hotărâre a adunării generale extraordinare iar potrivit art.114 al.2 din Legea nr.31/1990, dispozițiile art.132 cu excepția al.6 și ale art.133 se aplică în cazul deciziilor adoptate de administrator sau directorat în baza competențelor ce le-au fost delegate de către adunarea generală, în condițiile mai sus indicate.
În speță, deciziile consiliului de administrație și conducerii nu au fost adoptate în temeiul art.114 al.1 din Legea nr.31/1990 și prin urmare, nu este vorba despre decizii care pot fi supuse controlului judecătoresc, iar în cazul unor decizii nelegale sau nestatutare emise de către consiliul de administrație, competentă este adunarea generală a acționarilor în baza art.111 litera d din Legea nr.31/1990 care are atribuții în sensul controlului gestiunii administratorilor, aceasta având atribuția de a suspenda efectele unor asemenea decizii.
Concluzionând raportat la disp. art. 114, 132 și 133 din legea nr. 31/1990 republicată numai hotărârile luate de Adunarea Generală pot fi atacate în justiție, în privința acestora fiind reglementată posibilitatea de suspendare a executării lor, deciziile consiliului de administrație sunt supuse controlului exercitat de AGA și numai ulterior prin intermediul acestora, controlului instanțelor judecătorești cu excepția situațiilor în care decizia privește măsuri luate de către Consiliul de Administrație în temeiul unui mandat încredințat de către Adunarea Generală a Acționarilor ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
Ca atare, instanța de fond a reținut că cererea de suspendare a executării Deciziei consiliului de administrație prin care s-a hotărât suspendarea drepturilor de vot aferente acțiunilor deținute în această societate potrivit comunicatelor înregistrate sub nr. 63 și 67/21.04.2009 și 72/23.04.2009 precum și suspendarea executării hotărârii a pârâtei, nr. 10 din 25.04.2009 prin care au fost aleși noii administratori ai pârâtei, nu este admisibilă iar în aceste condiții cercetarea îndeplinirii celorlalte cerințe de admisibilitate ale ordonanței președințiale nu este utilă în cauză.
Prin urmare, instanța de fond a constatat că cererea de suspendare este inadmisibilă și pe calea acestei excepții, în aplicarea art.137 al.1 Cod procedură civilă, a respins cererea.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, arătând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă și a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 114, 132 și 133 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, precum și a dispozițiilor speciale din Legea nr. 297/2004 a pieței de capital, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Reclamanta recurentă solicită examinarea cauzei sub toate aspectele, în temeiul art.3041Cod procedură civilă, având în vedere că hotărârea recurată este dată fără drept de apel.
În motivarea recursului, pe langă motivele de admisibilitate ale cererii, expuse mai sus, reclamanta recurentă arată că prin cererea de ordonanță președințială formulată la data de 26 iunie 2009 solicitat:
- suspendarea executării actului Consiliului de administrație al - prin care s-a decis suspendarea drepturilor de vot aferente acțiunilor deținute în această societate de către, potrivit înregistrate sub nr. 63 din 21 aprilie 2009, nr. 67 din 21 aprilie 2009 și nr. 72 din 23 aprilie 2009;
- suspendarea executării Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor - nr. 10 din data de 25 aprilie 2009 prin care au fost aleși noii administratori ai -, până Ia momentul soluționării acțiunii în anulare a actului Consiliului de administrație și a Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor - nr. 10 din data de 25 aprilie 2009.
Reclamanta recurentă critică sentința atacată pentru faptul că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind astfel incidente dispozițiile art.304 pct.7 potrivită căruia " modificarea sau casarea unei hotărâri judecătorești se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii."
Recurenta susține că instanța de fond, cu privire la cel de-al doilea capăt al cererii de ordonanță președințială, nu menționează niciun argument în temeiul căruia a respins cererea de suspendare a Hotărârii din data de 25 aprilie 2009.
Astfel, în ceea ce privește cel de-al doilea capăt al cererii de ordonanță președințială, respectiv suspendarea executării Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor - nr. 10 din 25 aprilie 2009 prin care au fost aleși noii administratori ai -, instanța de fond nu a precizat niciun motiv pentru care a înțeles să respingă acest capăt de cerere ca inadmisibil, nu a analizat în nici un fel acest capăt de cerere, împrejurare care determină nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate.
Reclamanta recurentă critică sentința atacată și pentru faptul că a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 114, 132 și 133 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, precum și a dispozițiilor speciale din Legea nr. 297/2004 a pieței de capital, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă potrivit căruia " modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. "
Astfel, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește Decizia consiliului de administrație prin care s-a hotărât suspendarea drepturilor de vot deținute în cadrul potrivit comunicatelor nr. 63 și 67 din data de 21 aprilie 2009 și 72 din data de 23 aprilie 2009, aceasta nu a fost adoptată în temeiul art. 114 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 și, pe cale de consecință, nu poate fi atacată în instanță, iar, în ceea ce privește suspendarea executării Hotărârii nr. 10 din data de 25 aprilie 2009, instanța de fond nu a indicat motivele pentru care aceasta este inadmisibilă.
Se mai arată că practica judiciară și doctrina de specialitate au arătat că instanța încalcă sau aplică greșit legea atunci când aplică o normă generală nesocotind existența normei speciale sau dă o interpretare greșită textului de lege pe care îl aplică, etc. De asemenea, în doctrina de specialitate s-a considerat că reprezintă o încălcare sau aplicare greșită a legii și situația în care instanța aplică o normă care nu este incidență în cauza respectivă.
Astfel, instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza în temeiul unei excepții, respectiv excepția inadmisibilității, în doctrina de specialitate arătându-se în mod constant că o asemenea excepție nu există în realitate și nici nu este consacrată de normele procesual civile.
De asemenea, recurenta susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu nesocotirea unor norme speciale, respectiv cele prevăzute în Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, astfel încât în mod greșit a considerat că acțiunea formulată este inadmisibilă, iar pe de altă parte, instanța de fond a aplicat o normă care nu era incidență în cauză, respectiv a aplicat textul art. 114 din Legea nr. 31/1990 și în ceea ce privește Hotărârea nr. 10 din data de 25 aprilie 2009.
Art. 132 din Legea nr. 31/1990 are în vedere regimul juridic al hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor, iar nu acela al deciziilor consiliului de administrație. Prevederile în cauză sunt aplicabile și consiliului de administrație, însă doar în anumite situații, expres prevăzute la art. 114 din Legea nr. 31/1990.
Recurenta susține că acesta este dreptul comun în materia regimului juridic al deciziilor consiliului de administrație, însă, în materia societăților de investiții financiare (cum este cazul de față, intimata fiind o astfel de societate, care funcționează în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 297/2004 privind piața de capital), există și anumite norme speciale, derogatorii de la dreptul comun, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Astfel, potrivit art. 236 alin. 3 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital:
"hotărârile luate de consiliul de administrație al unei societăți admise la tranzacționare, în exercițiul atribuțiilor delegate de adunarea generală extraordinară a acționarilor, vor avea același regim ca si hotărârile adunării generale a acționarilor, în ceea ce privește publicitatea acestora și posibilitatea de contestare în instanță. "
Pe cale de consecință, rezultă din această dispoziție legală că orice hotărâre luată de consiliul de administrație a unei societăți admise la tranzacționare (cum este și intimata -) poate fi atacată în instanță întocmai ca și hotărârile adunării generale ale acționarilor, dacă a fost luată în exercițiul unor atribuții delegate de adunarea generală extraordinară a acționarilor.
Pentru a analiza dacă o hotărâre a consiliului de administrație poate fi atacată în instanță, recurenta consideră că trebuie avute în vedere la atribuțiile adunării generale extraordinare a acționarilor, aceste atribuții fiind prevăzute de dreptul comun în materia societăților comerciale, respectiv în Legea nr. 31/1990 în art. 113, conform căruia, printre altele, adunarea generală extraordinară a acționarilor are drept atribuție orice modificare a actului constitutiv al societății în cauză precum și oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare.
Astfel, reclamanta susține că suspendarea drepturilor sale de vot, din cauza pretinsei acțiuni concertate desfășurate de aceasta cu Banca Transilvania SA. reprezintă o modificare a actului constitutiv.
Reclamanta recurentă mai arată că hotărârea instanței de fond contravine jurisprudenței CEDO care a sancționat în repetate rânduri statul român în legătură cu admiterea excepțiilor de inadmisibilitate. Într-o decizie a Curții Europene (Cauza Faimblat Românei, decizia din 13.01.2009), instanța europeană a statuat că art. 6 din Convenție garantează fiecărui justițiabil de a se adresa unui tribunal cu o contestație referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil; este adevărat că accesul la un tribunal nu este un drept absolut și el poate cunoaște limitări implicit admise, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate ale unei acțiuni, în privința cărora Statul păstrează marja sa de apreciere. Cu toate acestea, a apreciat instanța de contencios european, aceste limitări nu trebuie să restrângă accesul liber al justițiabilului la tribunal, astfel încât acest drept să fie încălcat în însăși substanța sa. Curtea a amintit că dreptul de a accede la un tribunal nu trebuie să rămână un drept teoretic de a obține recunoașterea unui drept printr-o decizie definitivă, ci să includă legitimă că acea decizie va fi executată.
Astfel recurenta consideră că în mod greșit, instanța de fond a aplicat dispozițiile art.114 din legea nr. 31/1990 și a respins cererea de ordonanță președințială ca inadmisibilă, întrucât în cazul de față erau aplicabile normele speciale ale Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, potrivit cărora decizia Consiliului de administrație privind suspendarea dreptului de vot poate fi atacată în instanță.
În ceea ce privește respingerea celui de-al doilea capăt al cererii de ordonanță președințială, consideră că instanța de fond a aplicat o normă care nu era incidență în cazul de față, respectiv nu erau aplicabile dispozițiile art. 114 din Legea nr. 31/1990, fiind vorba despre o Hotărâre a, astfel încât instanța de fond trebuia să aplice dispozițiile art. 132 și 133 din legea nr. 31/1990 și să analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru ordonanța președințială.
În consecință, recurenta consideră că în mod greșit, instanța de fond a respins și cel de-al doilea capăt de cerere ca fiind inadmisibil, întrucât în această situație era necesar să fie soluționată cererea de ordonanță președințială pe fond iar nu în temeiul unei excepții procesuale, dispozițiile art. 114 din Legea nr. - nefiind aplicabile.
Astfel, dacă instanța de fond ar fi analizat pe fond cererea de ordonanță președințială, ar fi observat că cele patru condiții prevăzute de lege pentru admiterea ordonanței președințiale sunt întrunite și se impunea admiterea cererii.
Așadar, pentru ca instanța să dispună o anumită măsură pe calea ordonanței președințiale este cerută îndeplinirea a patru condiții cumulative: aparența dreptului pentru partea care solicită luarea măsurii pe calea ordonanței președințiale; urgența măsurii care se solicită a fi dispusă; caracterul vremelnic al măsurii care se solicită a fi dispusă; neprejudecarea fondului cauzei prin analiza cererii de ordonanță președințială.
Recurenta arată că toate cele patru condiții erau îndeplinite astfel:
Cu privire la aparența dreptului pentru partea care solicită luarea măsurii pe calea ordonanței președințiale, se arată că necesitatea emiterii ordonanței președințiale se întemeiază pe drepturile sale în calitate de acționar al -, care i-au fost în mod vădit prejudiciate prin hotărârea nelegală Adunării Generale Ordinare a Acționarilor - nr. 10 din 25 aprilie 2009, adoptată cu suspendarea drepturilor de vot ale subscrisei din cauza pretinselor acțiuni concertate desfășurate cu Banca Transilvania
Astfel, prin trei Comunicate succesive, emise în doar două zile (21-23 aprilie 2009) s-a adus la cunoștință decizia Consiliului de administrație al - prin care s-a hotărât suspendarea, cu doar câteva ore înainte de ședința, a drepturilor de vot ale mai multor acționari presupuși a acționa în mod concertat, printre care se numără și. Temeiul indicat pentru suspendarea drepturilor de vot îl reprezintă art. 2861 din Legea nr. 297/2004.
Recurenta susține că, așa cum a arătat și prin cererea de chemare în judecată formulată, Consiliul de administrație nu era competent să dispună o asemenea măsură, întrucât numai conducerea societății are o asemenea atribuție, potrivit art. 4 alin. 1 din Instrucțiunea nr. 1/2007 emisă în aplicarea prevederilor art. 2861 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, modificată și completată prin Legea nr. 208/2005 și Legea nr. 97/2006.
Se mai arată că drepturile de vot ale au fost suspendate pentru din data de 25 aprilie 2009, în cadrul căreia a fost adoptată hotărârea nr. 10, această hotărâre fiind nelegală și luată cu nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la dreptul de vot al acționarilor.
Cu privire la urgența măsurii care se solicită a fi dispusă, reclamanta recurentă arată că este demonstrată atât de necesitatea păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere (dreptul său de vot și dreptul de proprietate asupra acțiunilor -), cât și de prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, cauzate de decizia Consiliului de administrație și Hotărârea nr. 10 din data de 25 aprilie 2009.
Astfel, până la soluționarea cererii referitoare la anularea deciziei Consiliului de administrație și a hotărârii nr. 10 din data de 25 aprilie 2009, recurenta ar urma:
să aibă în continuare drepturile de vot suspendate, neputându-și exprima voința în adoptarea unor viitoare decizii la nivelul - (art. 2861 alin. 2 din Legea nr. 297/2004);
să vândă acțiunile care depășesc limita de deținere, în termen de 3 luni de la data presupusei depășiri a limitei de 1% din capitalul social al societăților de investiții financiare (art. 2861 alin. 4 din Legea nr. 297/2004);
să se supună deciziilor și actelor administratorilor - aleși potrivit hotărârii nr. 10/2009, adoptată cu încălcarea dispozițiilor legale.
Așadar, față de cele argumentate, recurenta consideră că este îndeplinită în speță condiția urgenței în emiterea unei ordonanțe președințiale, în caz contrar fiind în pericol:
de a-și vedea dreptul de vot păgubit prin imposibilitatea exprimării voinței în adoptarea unor viitoare decizii la nivelul -;
de a-și vedea dreptul de proprietate păgubit prin obligația de a vinde acțiunile care depășesc limita de deținere și de a fi expusă unei pagube iminente. Precizăm că această pagubă nu ar putea fi reparată ulterior, iar o eventuală sumă de bani nu ar putea constitui în niciun caz o reparație în acest domeniu;
de a fi expusă unei pagube iminente, prin eventualele acte ale administratorilor - care nu au fost aleși cu respectarea prevederilor legale și a drepturilor sale de vot.
Cât privește caracterul vremelnic al măsurii care se solicită a fi dispusă, reclamanta recurentă arată că solicitarea sa de a se suspenda decizia Consiliului de administrație și a hotărârii nr. 10 din data de 25 aprilie 2009, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești privind fondul cauzei este, prin esența ei, provizorie, orice efecte ale ordonanței încetând o dată cu rămânerea definitivă a hotărârii pe fond (dosarul de fond fiind înregistrat la Tribunalul Arad, Secția comercială, sub nr-).
Referitor la neprejudecarea fondului cauzei prin analiza cererii de ordonanță președințială, reclamanta recurentă arată că și această condiție este îndeplinită în speță, întrucât suspendarea deciziei Consiliului de administrației și a hotărârii nr. 10 din data de 25 aprilie 2009 până la data rămânerii definitive a hotărârii privind fondul cauzei nu poate în nici un caz atrage o analiză a fondului cauzei și nici nu prejudecă nici problema validității deciziei Consiliului de administrației și nici pe cea a validității hotărârii nr. 10 din data de 25 aprilie 2009.
Pârâta intimată a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
În motivare, pârâta intimată arată că în raport de dispozițiile art.312 alin.3 din eventuala incidență a art.304 pct.7 și pct.9, invocate de către recurentă în motivarea recursului, ar putea avea ca rezultat cel mult modificarea sentinței recurate și nu casarea cu trimitere spre rejudecare.
Referitor la legalitatea și temeinicia sentinței recurate pârâta intimată arată că prin cererea de ordonanță președințială, reclamanta-recurenta a solicitat pe fond suspendarea executării Hotărârii nr. 10/25.04.2009 exclusiv pe motivul adoptării acesteia în aplicarea deciziei consiliului de administrație prin care s-a dispus suspendarea drepturilor de vot. De asemenea, sub aspectul aparenței de drept, recurenta a arătat pe fond motive de nelegalitate îndreptate exclusiv împotriva deciziei consiliului de administrație, suspendarea Hotărârii nr. 10/25.04.2009 fiind solicitată ca și consecință a suspendării deciziei consiliului de administrație. Nu au fost arătate motive distincte care să privească legalitatea Hotărârii nr.10/25.04.2009, astfel că se poate considera că cererea de ordonanță președințială prin care s-a solicitat suspendarea executării HAGOA nr. 10/25.04.2009. nu fost motivată.
În raport de dispozițiile art.129 alin.6 din (reglementarea principiului disponibilității), prima instanță s-a pronunțat exclusiv în raport de aspectele invocate în susținerea cererii de către reclamanta-recurentă.
Prin urmare, pârâta intimată consideră că prima instanță de judecată a motivat sentința recurată în raport strict de argumentele aduse de reclamanta-recurenta prin cererea de chemare în judecată.
Referitor la respingerea cererii de suspendare a efectelor deciziilor consiliului de administrație al I și a HAGOA nr.10/25.04.2009 ca fiind inadmisibilă pârâta intimată arată că recurenta în mod eronat consideră că prima instanță de judecată a aplicat greșit legea atunci când dispus admiterea excepției de inadmisibilitate a contestării deciziei consiliului de administrație.
Cu prioritate, recurenta susține că "excepția de inadmisibilitate nu există în realitate", astfel că în mod greșit prima instanță ar fi soluționat cauza în baza unei astfel de excepții. În combaterea acestei susțineri, pârâta intimată arată că referitor la sensul juridic al noțiunii de excepție procesuală doctrina a statuat: "excepția procesuală este mijlocul procedural prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța din oficiu invocă în cadrul procesului civil și fără a pune în discuție fondul dreptului. [.] lipsuri referitoare la exercițiul dreptului la acțiune ori, dimpotrivă, aplicarea normelor legale referitoare la acestea, urmărind, după caz, declinarea competenței, anularea judecății, refacerea unor acte, anularea, respingerea ori perimarea cererii. " Iar, în aplicarea dispozițiilor art.137 "instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra excepțiilor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecare este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii".
Prin urmare, pârâta intimată apreciază că inadmisibilitatea contestării unei decizii emise de consiliul de administrație, dincolo de orice aspect de fond care privește temeinicia unei atare acțiuni, din punct de vedere procedural reprezintă o excepție procesuală care privește condițiile investirii legale a instanței cu soluționarea cererii de chemare în judecată, verificarea legalității exercitării dreptului la acțiune din această perspectivă impunându-se cu prioritate, pentru a se evita cercetarea inutilă a fondului pricinii. Pe de altă parte, în acord cu dispozițiile legale precitate, soluționarea unei atare excepții nu presupune probe ce vizează fondul cauzei, context în care unirea excepției cu fondul și pronunțarea pe fond a unei soluții de către instanța de judecată, nu se impunea.
În raport de aceste precizări, pârâta intimată apreciază ca fiind corectă soluția dată de prima instanță care, fără a mai proceda la cercetarea fondului pricinii, a reținut că promovarea unei cereri de chemare în judecată împotriva unei decizii a consiliului de administrație este inadmisibilă, imposibilitatea unui atare demers decurgând din dispozițiile legale ce reglementează condițiile exercițiului dreptului la acțiune.
Pârâta intimată apreciază că inadmisibilitatea cererii reclamantei derivă în raport de dispozițiile art.132 coroborate cu art.114 din Legea ar.31/1990, potrivit cu care se instituie posibilitatea investirii unei instanțe de judecată cu anularea unei decizii a consiliului de administrație, doar dacă decizia a fost adoptată în exercitarea unor atribuții delegate în competența consiliului de administrație, de către adunarea generală a acționarilor.
Intimata pârâta susține că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială astfel:
Lipsa de interes a recurentei în a solicita suspendarea efectelor întregii decizii a consiliului de administrație, dat fiind faptul ca doar o parte din măsurile dispuse in cuprinsul acesteia privesc situația sa.
Cu privire la aparența în drept, se arată că recurenta, astfel cum a procedat și prin cererea de chemare în judecată, și-a motivat aparența în drept cât privește Hotărârea nr. 10/25.04.2009 prin raportare exclusivă la legalitatea hotărârii consiliului de administrație prin care s-a dispus suspendarea drepturilor de vot. Prin urmare, în lipsa unor aprecieri care să privească exclusiv Hotărârea nr. 10/25.04.2009, este evident că nu se poate susține aparența de drept în favoarea recurentei.
Dimpotrivă, în condițiile în care a avizat favorabil membrii actuali ai consiliului de administrație, desemnați de acționarii în cadrul adunării generale din 25.04.2009, pârâta intimată apreciază că aparența de drept este în favoarea sa și întărește prezumția de legalitate atât a deciziei consiliului de administrație cât și a Hotărârii nr. 10/25.04.2009.
Referitor la urgență, pârâta intimată apreciază că recurenta este într-o gravă eroare atunci când evocă aspectele menționate ca reprezentând efecte ale deciziei consiliului de administrație ce se cer a fi suspendate.
Se arată de către pârâta intimată lipsa de obiect a cererii de suspendare a efectelor deciziilor Consiliului de Administrație, dat fiind faptul că potrivit art.2861alin.2 coroborat cu art.283 alin 1 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, exercițiul dreptului de vot este suspendat de drept pentru acționarii care depășesc limita de 1% din capitalul social al unei societăți de investiții financiare, de la momentul depășirii acestui prag, în sensul suspendării de drept a exercițiului dreptului de vot sunt și reglementările emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare în aplicarea art.2861, care prin art.4 alin.2 din Instrucțiunile date în aplicarea prevederilor art.2861din Legea nr.297/2004 privind piața de capital stabilește că "anterior adunărilor generale ale acționarilor, conducerea sau a care administrează o are obligația să verifice pentru acționarii înregistrați la data de referință, drepturile de vot care au fost suspendate în conformitate cu prevederile aii. 2861din Legea nr.297/2004 și să informeze în mod corespunzător depozitarul central. ".
Față de prevederile legale invocate, rezultă că suspendarea drepturilor de vot este un efect direct al legii și nu al deciziei consiliului de administrație și operează simultan cu depășirea pragului de deținere de 1% din capitalul social al societății de investiții.
Referitor la justificarea prejudiciului de către recurentă, relativ la efectele Hotărârii, respectiv prin faptul că este nevoită să se supună pe viitor deciziilor și actelor administratorilor - aleși potrivit Hotărârii nr. 10/2009, adoptată, în opinia sa, cu încălcarea dispozițiilor legale, pârâta intimată solicită să se aibă în vedere chiar susținerile recurentei care întemeiază iminența acestui prejudiciu raportat la posibilele acte ale consiliului de administrație desemnat. Or, pe de o parte, eventualele acte ce ar fi adoptate de către administratori nu pot întemeia un prejudiciu iminent, iar pe le altă parte, acest prejudiciu este limpede că ar urma a fi cel mult efectul "eventualelor acte și nicidecum al celor contestate de către recurentă. Mai mult, sub pretextul unor posibile acte ce vor fi adoptate de către consiliul de administrație, poate chiar profitabile recurentei (cum ar fi plata dividendelor), nu se poate dispune suspendarea unor acte juridice ce se bucură totuși de prezumția legalității.
În final, pârâta intimată arată că inexistența urgenței rezidă și în pasivitatea imputabilă a recurentei care a înțeles să solicite instanței de judecată suspendarea efectelor celor două acte juridice, la două luni după data adoptării lor, în condițiile în care își justifică urgenta prin invocarea iminenței producerii unui prejudiciu la expirarea termenului de trei luni de la data adoptării acestora. Practica judiciară a statuat in mod constant că simpla formulare a cererii de ordonanța președințiala nu îndreptățește admiterea si suspendarea efectelor unui act juridic a cărui valabilitate este prezumată.
Analizând recursul declarat, raportat la criticile formulate și din oficiu, conform art. 304/1 Cpc. Curtea constată că acesta este întemeiat, raportat la principala critică adusă sentinței recurate, aceea a nepronunțării asupra tuturor petitelor acțiunii introductive.
Din actele dosarului rezultă că prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la Tribunalul Arad în data de 26.06.2009, reclamanta, a chemat în judecată pârâta Societatea de Investiții Financiare - SA A și a solicitat suspendarea executării deciziei consiliului de administrație al pârâtei prin care s-a hotărât suspendarea drepturilor de vot aferente acțiunilor deținute în această societate potrivit comunicatelor înregistrate sub nr. 63/21.04.2009, 67/21.04.2009 și 72/23.04.2009 și suspendarea executării hotărârii nr. 10/25.04.2009 prin care au fost aleși noii administratori ai debitoarei, până în momentul soluționării acțiunii în anulare a Deciziei consiliului de administrație și a hotărârii mai sus evidențiate, acțiune aflată pe rolul Tribunalului Arad.
Deși, prima instanță respinge cererea formulată ca inadmisibilă, în cuprinsul considerentelor hotărârii criticate nu se fac aprecieri decât asupra incidenței acestei excepții în privința petitului 1 al cererii, respectiv suspendarea hotărârii adoptate de consiliul de administrație.
Întreaga motivare a sentinței privește doar susținerile părților aferente acestui capăt de cerere, fără a fi analizat petitul 2 al cererii, respectiv, suspendarea executării hotărârii nr. 10/25.04.2009 prin care au fost aleși noii administratori ai debitoarei, până în momentul soluționării acțiunii în anulare a Deciziei consiliului de administrație și a hotărârii mai sus evidențiate, acțiune aflată pe rolul Tribunalului Arad, conform dovezii existente la dosarul cauzei.
Ambele părți au făcut referiri la petitele cuprinse în cererea formulată pe calea ordonanței președințiale, însă, instanța, deși analizează admisibilitatea acesteia raportat la normele Nr. 31/1990, se raportează numai la imposibilitatea cenzurării de către instanță a deciziei consiliului de administrație al pârâtei prin care s-a hotărât suspendarea drepturilor de vot aferente acțiunilor deținute în această societate potrivit comunicatelor înregistrate sub nr. 63/21.04.2009, 67/21.04.2009 și 72/23.04.2009.
Raportat la aceste aspecte, Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 5 Cpc. nefiind analizate toate petitele cu care a fost investită instanța, prin acțiunea introductivă, fapt care exchivalează cu nesoluționarea pe fond a pricinii.
Urmarea acestui fapt este admiterea recursului reclamantei și casarea sentinței recurate, pentru rejudecarea pricinii sub toate aspectele.
În cadrul rejudecării cauzei, instanța va analiza și susținerile recurentei privitoare la incidența Legii nr. 297/2004 privind piața de capital), care ar cuprinde norme speciale, derogatorii de la dreptul comun, potrivit principiului specialia generalibus derogant, în sensul analizei aplicabiltății sau inaplicabilității - susținerea pârâtei, dispozițiilor art. 236 alin. 3 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, în sensul că hotărârile luate de consiliul de administrație al unei societăți admise la tranzacționare, în exercițiul atribuțiilor delegate de adunarea generală extraordinară a acționarilor, vor avea același regim ca si hotărârile adunării generale a acționarilor, în ceea ce privește publicitatea acestora și posibilitatea de contestare în instanță.
Cum motivul de casare expus face inutilă cercetarea celor critici aduse sentinței recurate, față de considerentele arătate Curtea va admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.31/CC/15.07 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.31/CC/15.07.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - Grefier,
- -
Red./10.11.09.
tehn./ 2 ex./11.11.09
Primă instanță: Tribunalul Arad,
judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
