Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 585/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 295/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 585
Ședința publică de la 15 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 2: Diana Manole
JUDECĂTOR 3: Roxana Popa
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții ai SC SA - PRIN MANDATAR, G, TA, G, G, G, A, -, G, G, și împotriva sentinței comerciale nr. 878 din data de 16.01.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin avocat cu delegație la fila 74 din dosar, lipsind recurenții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Intimata, având cuvântul, solicită cuvântul pe fond.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă intimatei cuvântul pe cererea de recurs și pe excepțiile invocate prin întâmpinare.
Intimata prin avocat, solicită admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a recurentei, întrucât împuternicirea depusă la dosar nu este autentificată de notar. Solicită de asemenea admiterea excepției tardivității recursului, întrucât recursul nu a fost declarat în termenul de 5 zile prevăzut de art.582 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată. Solicită aplicarea amenzii judiciare doamnei pentru introducerea de acțiuni cu rea credință, potrivit art. 1081alin. 1 pct. 1 lit. a
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr- reclamanta în nume propriu și în calitate de mandatar al reclamanților, G, ta, G, G, G, a, G, G, și, a chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței să dispună suspendarea tuturor hotărârilor și înscrisurilor elaborate pe baza procesului-verbal AGA nr.6 a SC SA.
La termenul din data de 08.01.2009 a fost precizată acțiunea în sensul că s-a solicitat suspendarea tuturor hotărârilor și înscrisurilor elaborate în baza procesului-verbal AGA din 24.06.2008 a SC SA, până la soluționarea dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială ce are ca obiect constatarea nulității absolute.
Prin sentința comercială nr.879/2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bucureștis -a respins excepția lipsei calității de reprezentant legal pentru doamna și s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
În motivarea sentinței, instanța a reținut în esență că reclamanții au solicitat suspendarea hotărârii AGA în raport de dispozițiile art.133 alin.1 din Legea nr.31/1990.
Prin hotărârea AGA din 24.06.2008 s-a dispus majorarea capitalului social, procedură necesară pentru respectarea art.10 din Legea nr.31/1990. procedura reluării operațiunii de majorare a capitalului social dispusă prin procesul-verbal din 24.06.2008 a fost adusă la cunoștința acționarilor prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Pentru a putea dispune suspendarea hotărârii AGA, cererea trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de artz.581 Cod procedură civilă nefiind suficientă împrejurarea că s-a formulat o acțiune în anularea hotărârii AGA. În cauză nu s-a dovedit caracterul urgent și paguba iminentă a reclamanților în situația majorării capitalului social al societății pârâte și nu au fost administrate probe din care să rezulte aparența dreptului în favoarea reclamanților.
Excepția lipsei calității de reprezentant legal pentru doamna a fost considerată netemeinică față de actele de la dosar (fila 27) - act atestat de avocat.
Împotriva sentinței comerciale nr.878/2009 pronunțată în dosarul nr- s-a formulat recurs de către reclamanți prin reprezentant legal, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială sub număr unic - din 02.02.2009.
În motivarea recursului, recurenții arată în esență că hotărârea instanței de fond a fost dată pe baza unei declarații mincinoase făcută de avocatul pârâtei și pe baza unor înscrisuri noi depuse după rămânerea în pronunțare din 16.01.2009.
Instanța de fond nu a analizat înscrisurile depuse la dosar și a refuzat reclamanților depunerea altor înscrisuri.
Intimata SC SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a numitei, întrucât aceasta nu a anexat la dosar dovada existenței vreunui mandat încredințat doamnei sale de către acționarii SC SA în condițiile prevăzute de art.68 (1) Cod procedură civilă.
De asemenea, intimata a invocat excepția tardivității recursului în raport de dispozițiile art.582 alin.1 Cod procedură civilă iar pe fondul cauzei solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.581-582 Cod procedură civilă respectiv paguba iminentă, urgența și neprejudecarea fondului.
De asemenea, intimata solicită aplicarea în cauză a dispozițiilor sart.1081alin.1 pct.1 lit.a Cod procedură civilă având în vedere că acțiunea este vădit netemeinică.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate Curtea constată următoarele:
Recurenta a formulat recurs în nume propriu și în calitate de mandatar, dovada calității de reprezentant fiind anexată atât la dosarul de fond (fila 27) cât și în dosarul de recurs (fila 92), semnăturile mandatarilor fiind certificate de avocat potrivit Legii nr.51/1998.
În cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.68 (1) Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității de reprezentant.
Cu privire la excepția tardivității recursului, Curtea constată că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 16.01.2009, s-a declarat recurs la data de 22.01.2009 cu respectarea termenului de 5 zile prevăzut de art.582 Cod procedură civilă, aplicându-se în cauză dispozițiile art.101 Cod procedură civilă.
Comunicarea sentinței recurate s-a efectuat la data de 23.01.2009 conform procesului-verbal de la fila 59, iar motivele de recurs au fost comunicate prin fax la data de 29.01.2009.
Față de datele precizate Curtea constată că excepția tardivității recursului este neîntemeiată în raport de dispozițiile art.582 Cod procedură civilă și art.101 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei recursul este nefondat întrucât în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile generale prevăzute de art.133 din Legea nr.31/1990 raportat la art.581 Cod procedură civilă.
Ordonanța președințială constituie o procedură specială în vederea rezolvării vremelnice a unor cazuri grabnice care nu îngăduie desfășurarea procedurii de drept comun.
Judecând o cerere de ordonanță președințială, instanța are îndatorirea, fără a prejudicia fondul, să cerceteze aparența drepturilor ce aparțin părților. În cadrul acestei proceduri, instanța este limitată la examinarea sumară a cauzei, în sensul de a stabili în favoarea cui operează aparența dreptului ce se cere a fi ocrotit prin această procedură de urgență. Ca atare în mod corect instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada caracterului urgent și al pagubei iminente a reclamanților în cazul majorării capitalului social.
În cauză s-a contestat modalitatea de pregătire și distribuire a materialului pentru adunarea generală, convocarea, desfășurarea și hotărârile luate, aspecte ce prejudecă fondul cauzei. În mod corect instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.581 Cod procedură civilă pentru a se putea dispune suspendarea tuturor hotărârilor și înscrisurilor elaborate pe baza conținutului procesului-verbal al AGA desfășurată în data de 24.06.2008 până la soluționarea pe fond a dosarului nr-, dosar ce a fost de altfel soluționat prin sentința comercială nr.1249/22.01.2009.
În motivele de recurs, recurenta susține că hotărârea recurată a fost dată per baza afirmațiilor mincinoase ale apărătorului intimatei și pe baza unei probe depusă la dosar după rămânerea în pronunțare a sentinței, fără însă a preciza despre ce afirmații este vorba și care sunt actele depuse la dosar după pronunțarea sentinței.
Întrucât în cauză nu au fost administrate probe în condițiile art.1169 cod civil pentru susținerea motivelor de recurs precizate, Curtea constată că și acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Intimata a solicitat aplicarea recurentei a unei amenzi în condițiile art.108 lit.a Cod procedură civilă dar din actele de la dosar nu rezultă că recursul a fost formulat cu rea credință având în vedere și calitatea de acționar a recurentei, motiv pentru care se va respinge cererea privind aplicarea unei amenzi judiciare.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă recurenții vor fi obligați să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 750 lei reprezentând onorariu avocațial conform actelor de la dosar (filele 73-74).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepțiile tardivității și a lipsei calității procesuale active ca nefondate.
Respinge recursul declarat de recurenții ai SC SA prin mandatar -, G, TA, G, G, G, A, -, G, G, și, împotriva sentinței comerciale nr.878 din data de 16.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA, ca nefondat.
Respinge cererea intimatei privind aplicarea amenzii judiciare.
Obligă recurenții să plătească intimatei cheltuieli de judecată în cuantum de 750 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2009
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 23.04.2009
Tehnored. - 24.04.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Viorica TrestianuJudecători:Viorica Trestianu, Diana Manole, Roxana Popa