Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 639/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 639

Ședința publică de la 30 septembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 2: Olimpia Maria Stânga

JUDECĂTOR 3: Ioan

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva Sentinței nr. 964/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, în substituirea d-nei avocat, pentru reclamantul recurent și avocat - pentru pârâta intimată - -

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat întâmpinare din partea pârâtei intimate.

Mandatara reclamantului recurent depune la dosar împuternicire avocațială - avocat, delegație de substituire, chitanța ce face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 5 lei, timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, note de ședință și chitanța reprezentând onorariul de avocat.

Învederează instanței că a precizat temeiul de drept prin notele de ședință depuse la dosar.

Mandatara pârâtei intimate depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța ce face dovada onorariului de avocat.

Se arată că nu s-a soluționat cererea privind anularea hotărârilor ale - - din 26.05.2008, acordându-se termen la data de 03.12.2009. Se va depune, până la sfârșitul dezbaterilor, o copie a cererii prin care s-a solicitat anularea acestora.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii reclamantului.

Susține că hotărârile au fost adoptate cu încălcarea dispozițiilor art. 115 și 126 din Legea nr. 31/1990, convocarea nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor actului constitutiv, întrucât, deși știa că are domiciliul în SUA convocatorul a fost publicat doar în Monitorul Oficial, astfel că reclamantul nu avea cum să aibă cunoștință de acesta.

Totodată susține că nu se poate vorbi de o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar subrogația trebuia făcută odată cu plata, însă nu există nicio dovadă că a fost achitată suma, doar o adresă către vânzător.

Solicită cheltuieli de judecată conform actelor justificative depuse la dosar.

Avocat - solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

Susține, referitor la aparența de drept, că instanța de fond a reținut în mod corect că nu au fost încălcate dispozițiile legale privitoare la modurile de convocare a acționarilor, existând în acest sens acte doveditoare la dosar.

Arată că, inițial, în fața instanței de fond s-a invocat doar încălcarea procedurilor privind convocarea și că, abia ulterior, la 11.06.2009, s-au invocat motive de nulitate în plus față de cele existente.

Referitor la ordonanța președințială, mandatara pârâtei intimate susține că instanța putea doar să pipăie fondul cauzei.

Învederează instanței că prevederile art. 210 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 au fost respectate.

Apreciază că nu a făcut minimum de diligență, mai mult, în mod deliberat își schimbă domiciliul, întrucât, deși anunțat, se prevalează tot de alt domiciliul.

Susține că a devenit acționar majoritar la divorț, prin partajarea acțiunilor, astfel că, prin majorarea capitalului social, aceasta a căpătat doar un plus de acțiuni, dar tot acționar majoritar rămâne. nu justifică un interes, iar asociații nu sunt prejudiciați.

Solicită cheltuieli de judecată, conform chitanței, reprezentând onorariu de avocat, depusă la dosar.

În replică, mandatara reclamantului recurent susține că acționarii nu s-au prezentat niciodată, că deținea, la data desfășurării adunării generale, o creanță mai mare de 6 miliarde și că, în realitate, nu a fost legal citat.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față,

Prin Sentința nr. 964/CA/2009, pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și contencios administrativ, a fost respinsă cererea de ordonanță președințială introdusă de reclamantul împotriva pârâtei - -, pentru suspendarea Hotărârii din 26.05.2008, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța această sentință, s-a reținut că, în ce privește urgența, prin hotărârile adoptate nu a fost încălcat dreptul reclamantului de a participa la adunare și de a-și exprima punctul de vedere în legătură cu documentația întocmită, care, de altfel, este în interesul general al societății, iar prin hotărârea de majorare a capitalului social s-a acordat drept de preemțiune de o lună de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial, tocmai pentru ca toți acționarii să aibă posibilitatea să-și exprime punctul de vedere și, evident, prejudicierea acestora.

Cât privește vremelnicia, s-a constatat că, atâta timp cât hotărârile a căror suspendare se cere au fost publicate în Monitorul Oficial și prin aceasta executate, nu se poate pune problema luării unor măsuri vremelnice, fără a prejudicia interesele generale ale societății.

Așa fiind, instanța constată că nu au fost încălcate dispozițiile art. 117 și 117/1 din Legea nr. 31/1990 privitoare la modurile de convocare a acționarilor, fiind respectate formalitățile de publicare a convocatorului în Monitorul Oficial și într-un ziar local.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii formulate de reclamant.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată că, fără să fie afectată judecata în fond, instanța poate să procedeze la analiza aparenței de drept.

Susține că hotărârile au fost adoptate cu nerespectarea prevederilor art. 115 din Legea nr. 31/1990, republicată și modificată, care vizează condițiile de cvorum necesar. Astfel, la ședința respectivă a fost prezentă numai acționara (care are și calitatea de administrator unic), care a votat majorarea capitalului social cu suma pe care aceasta a preluat-o în baza contractului de subrogație de la - SRL D și pretinde că este creanță certă, lichidă și exigibilă.

În această situație, acționara nu a putut vota valabil, astfel încât condițiile de adoptare a hotărârii nu erau îndeplinite, nefiind nici un vot valabil exprimat.

Deși reclamantul a solicitat pârâtei să depună la dosarul cauzei situația financiară privitoare la creditorii societății la data desfășurării adunării generale, aceasta a refuzat să o depună.

În situația în care s-ar fi depus această situație, ar fi rezultat în mod clar că reclamantul, la data desfășurării adunării generale, înregistra asupra societății o creanță mai mare de 6 miliarde de lei vechi, creanță anterioară. Susține că de aici rezultă reaua-credință și dorința de fraudare a intereselor sale. Atâta timp cât a încheiat contractul de subrogație, nu mai exista niciun risc de înstrăinare a bunurilor societății, deoarece deținea și drepturile de garanții derivate din acesta.

Arată în continuare reclamantul că, chiar dacă prin hotărârile respective s-a acordat un drept de preferință, nu a putut să-și exercite acest drept, întrucât nu a cunoscut despre existența și desfășurarea ședinței respective.

În ceea ce privește urgența și prejudiciul iminent, învederează instanței că a depus la dosarul cauzei soluția pronunțată de Judecătoria Deva în dosarul nr- prin care s-a constatat că, împreună cu acționarul semnificativ al societății, a creditat societatea pârâtă cu o sumă de peste 13 miliarde lei, că suma reprezintă bun comun, dobândit în timpul căsătoriei și s-a dispus înscrierea în evidențele contabile ale - - a creanței în cote egale de pentru fiecare.

Având deja constatat acest drept, practic se poate opera o nouă majorare de capital social în folosul acționarei, astfel încât reclamantului să-i fie diminuată cota de participare la un minim nesemnificativ.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâtă, motivat de faptul că hotărârile adoptate au fost deja executate, reclamantul arată că, prin faptul că hotărârile respective au fost publicate în Monitorul Oficial și au fost înregistrate în Registrul Comerțului, nu se poate susține că au fost deja executate. C mult, se poate susține că a fost făcut un act de opozabilitate pentru terți. Hotărârile AGA adoptate continuă să-și producă efecte prin timp, atât cu privire la exercitarea dreptului asociatului, care, prin efectul adoptării acestora a devenit acționar majoritar al societății pârâte, cât și cu privire la dreptul de a încasa dividende, în procentul astfel stabilit.

Analizând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate se consideră că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse.

Fiind vorba de o cerere de ordonanță președințială, instanța nu poate decât să cerceteze aparența dreptului. Majorarea capitalului social în ședința din 26.05.2008 s-a făcut cu respectarea procedurii prevăzută de Legea nr. 31/1990 art. 210 alin. 2 și acest lucru se poate observa din actele și lucrările dosarului. Mai mult de atât, prin hotărârea nr. 4, s-a aprobat majorarea capitalului social, dar a fost acordat și un termen de o lună pentru exercitarea dreptului de preferință al celorlalți acționari, începând cu data publicării în MO a hotărârii privind majorarea capitalului social.

În ce privește urgența și prejudiciul iminent, în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză nu se pune problema prejudicierii reclamantului și nici a urgenței. Împrejurarea că între și soția sa există pe rol dosarul nr-, prin care s-a constatat că cei doi au creditat societatea - - cu suma de 13 milioane lei și că poate să-și majoreze din nou numărul de acțiuni cu suma ce i se cuvine, nu este de natură să-l prejudicieze pe reclamantul recurent, față de faptul că și el are posibilitatea să-și majoreze exact cu aceeași sumă numărul de acțiuni deținute la societate.

În ce privește motivul de recurs în sensul criticii că prima instanță a respins cererea ca inadmisibilă, acest motiv nu este întemeiat, întrucât prima instanță a analizat cererea doar pe condițiile urgenței, vremelniciei măsurii și neprejudecării fondului.

Această instanță în aliniatul ultim din considerente concluzionează că instanța investită cu soluționarea cauzei urmează să analizeze și să se pronunțe cu privire la legalitatea hotărârilor adoptate de pârâtă.

Față de motivele de mai sus, recursul este neîntemeiat, urmând a fi respins în baza art. 312 alin. 1.pr.civ.

În temeiul art. 274.pr.civ. reclamantul va fi obligat să plătească pârâtei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de către reclamantul împotriva Sentinței nr. 964/CA/2009 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Hunedoara - secția comercială și contencios administrativ.

Obligă reclamantul recurent să plătească pârâtei intimate - - D, suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30.09.2009

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red.

Th.

Ex.4/26.11.2009

Jud. sindic:

Președinte:Gilica Popescu
Judecători:Gilica Popescu, Olimpia Maria Stânga, Ioan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 639/2009. Curtea de Apel Alba Iulia