Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 647/2008. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.647

Ședința Publică de la 2.06.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Alina Sekely Popa

JUDECĂTOR 2: Georgeta Țilimpea

JUDECĂTOR 3: Cristina

GREFIER - -

.

Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta - D ITALIA SRL, împotriva sentinței comerciale nr.3171 din 5.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - PROFESIONAL SRL.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimata, reprezentată de avocat dl. Boldi, lipsă fiind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că recurenta a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, cerere de judecarea cauzei și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ.

La prima strigarea în ședință publică, a răspuns intimata, prin apărător, care a arătat că bunurile au fost restituite iar cauza a rămas fără obiect, motiv pentru care solicită amânarea cauzei pentru a depune la dosar procesele verbale de predare-primire.

Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Curtea respinge cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul intimatei, la prima strigare în ședință publică. Constatând procedura legal îndeplinită și față de împrejurarea că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată sub nr- la ribunalul București - Secția VI- Comercială, reclamanta - D ITALIA SRL a chemat în judecată pe pârâta - PROFESIONAL SRL solicitând instanței ca pe cale de ordonanță președințială să oblige pârâta să îi returneze utilaje și accesorii, până la rămânerea irevocabilă a sentinței prin care instanța de judecată va constata încetarea de drept a contractelor de închiriere de utilaje de curățenie nr.266/2006, 272/2006, 281/2006, 282/2006, 54/2007 și 307/2007, dosar aflat pe rolul Tribunalului București sub nr-.

Prin sentința comercială nr.3171/5 martie 2008 Tribunalului București - Secția VI- Comercială, s-a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în cauză nu au fost îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art.581 pr.civ. respectiv nu este îndeplinită cerința neprejudecării fondului.

Împotriva sentinței comerciale nr.3171/5 martie 2008 Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, a declarat recurs în termen, legal timbrat, reclamanta - D ITALIA SRL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin criticile formulate, recurenta susține în esență următoarele: În mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză nu au fost îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art.581 pr.civ. respectiv neprejudecarea fondului, întrucât instanța în cazul ordonanței președințiale este datoare să cerceteze doar aparența dreptului fără a cerceta fondul dreptului.

În drept se invocă disp. art.299 și următoarele Cod pr.civ.

Recursul este nefondat.

Din analiza actelor de la dosar, instanța constată și reține următoarele:

Prin cererea de ordonanță președințială s-a solicitat de recurenta-reclamantă restituirea unor utilaje și accesorii până la rămânerea irevocabilă a sentinței prin care instanța să constate încetarea de drept a contractului de închiriere de utilaje.

Instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art.581 pr.ci. respectiv neprejudecarea fondului, și a respins cererea.

Critica recurentei potrivit căreia instanța trebuia să cerceteze doar aparența dreptului și nu fondul acestuia nu se poate reține întrucât așa cum corect s-a reținut, pentru a se constata în ce măsură reclamanta este îndreptățită să solicite restituirea bunurilor este necesar să se stabilească în ce măsură pactul comisoriu a fost corect aplicat, respectiv dacă pârâta și-a îndeplinit sau nu obligația de plată a chiriei datorate pe o perioadă mai mare de 30 de zile, ceea ce conduce la fondul litigiului dintre părți.

În consecință, constatându-se că sentința recurată este temeinică și legală, în baza art.312 pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.

de timbru au fost legal achitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Respinge recursul formulat de recurenta - D ITALIA SRL, împotriva sentinței comerciale nr.3171 din 5.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - PROFESIONAL SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 2.06.2008.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.Jud.GȚ. - 05.06.2008

Tehnored. - 12.04.2008

2 ex.

Fond - Tribunalul București - Secția VI- Comercială

Președinte -

Președinte:Alina Sekely Popa
Judecători:Alina Sekely Popa, Georgeta Țilimpea, Cristina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 647/2008. Curtea de Apel Bucuresti