Spete pretentii comerciale. Decizia 1022/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1022
Sedinta publica din 30.06.2009
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Monica Ruxandra Duță
JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu
JUDECĂTOR 3: Magdalena
Grefier
Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta reclamantă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentintei comerciale nr.13776/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR și intimata SC SA.
La apelul nominal facut în sedinta publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr. 13776 din 12.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva pârâtei ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR și s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de Asociația Salariaților împotriva SC SA.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI Bas olicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 36.935,653 lei calculată până la data de 30.09.2005, actualizată la data plății, reprezentând diferența dintre valoarea de vânzare a activelor și valoarea contabilă menționată în anexa la contractul de vânzare - cumpărare acțiuni nr. 539/10.10.1995 cu motivarea că pârâta nu ar fi respectat clauza 7.3. litera "b" din contractul de vânzare - cumpărare acțiuni încheiat între părți, de a nu aproba vânzarea, într-o perioadă de 9 ani de la data semnării convenției, a vreunuia dintre bunurile prevăzute în anexa la contract.
S-a mai reținut că la data de 19.12.2006 a avut loc o ședință a SC SA (societate ale cărei acțiuni au făcut obiectul nr. 539/10.10.1995), că în ședința la care au participat fostul, deținător a 51% din capitalul social și Asociația Salariaților, deținătoare a 39% din capitalul social, precum și alți acționari s-a decis vânzarea garsonierelor către chiriași în temeiul legii și că Hotărârea a fost adoptată atât cu votul acționarului majoritar cât și cu votul Asociației Salariaților.
În continuare s-a reținut că pârâta s-a obligat să nu aprobe vânzarea, condiționată însă de decizia acționarului majoritar, că în speță decizia de vânzare a garasonierelor a fost luată cu votul "pentru" al acționarului majoritar și că nu se poate vorbi despre nerespectarea de către cumpărătoarea acțiunilor a obligațiilor din articolul 7.3. litera "b" și nici de plata vreunei sume rezultată din casarea în perioada 1996 - 2004 unor imobilizări corporale câtă vreme textul contractual indicat de reclamantă se referă la "vânzarea" bunurilor din anexele contractului iar nu la "casarea" acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta care solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate și pe fond admiterea acțiunii.
În motivarea apelului se arată că prin articolul 7.3. litera "b" din contractul de vânzare - cumpărare acțiuni nr. 539/1994 încheiat cu fostul F: Asociația s-a obligat să nu aprobe vânzarea într- perioadă de 9 ani de la data semnării contractului a vreunuia dintre bunurile din anexa la convenție, că Asociația nu s-a spus în propuneri de vânzare a mai multor asemenea bunuri și că în perioada 1996 - 2004 au fost casate imobilizări corporale în valoare de 71.220.484.000 lei, printre care și construcții. Mai arată că în perioada 1996 - 2001, în baza procesului verbal al AGA din 19.12.1996 s-au vândut garsoniere cuprinse în anexa la contract.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În ședința publică din 19.05.2009 Curtea din oficiu a calificat prezenta cale de atac drept recurs în considerarea dispozițiilor articolului 2 alineat 1 litera "a" Cod procedură civilă coroborat cu articolul 2821Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de sentința atacată și motivele de recurs invocate, examinând cauza și sub toate aspectele potrivit cu articolul 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, nu există nici unul dintre motivele prevăzute de articolul 304 Cod procedură civilă și nici alte motive de ordine publică astfel că în temeiul articolului 312 Cod procedură civilă urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:
Între fostul S în calitate de vânzător și pârâta Asociația Salariaților în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare acțiuni nr. 539/10.12.2005 în temeiul căruia, Asociația, în calitate de acționară a SC SA s-a obligat ca în adunarea generală a acționarilor, condiționat de decizia acționarului majoritar să nu aprobe a)modificarea, timp de 9 ani de la data semnării prezentului contract, a obiectului principal de activitate al societății prevăzut în statut; b) vânzarea, într-o perioadă de 9 ani de la data semnării prezentului contract, a vreunuia dintre bunurile prevăzute în Anexa la contract; în acest sens, cumpărătorul s-a obligat să prevadă în statutul societății amintită atribuție a adunării generale a acționarilor (articolul 7.3. alineat 1).
S_a mai prevăzut că în cazul în care nu se respectă obligația prevăzută la litera "b" cumpărătorul va trebui să plătească suma reprezentând diferența între prețul obținut din vânzarea bunului și valoarea acestuia prevăzută în Anexa la prezentul contract (articolul 7.3. alineat 2).
În ședința AGA SC SA din 19.12.1996 acționarul majoritar deținând 51% din capitalul social al societății, alături de pârâtă și alți acționari a votatpentrucasarea unor mijloace fixe pe anul 1997 (punctul 2 al ordinii de zi) și pentru vânzarea unor garsoniere cuprinse în anexa la contractul de vânzare - cumpărare acțiuni nr. 539/1995 (punctul 3 al ordinii de zi).
Pretențiile AUTORITĂȚII PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri civile ca urmare a votului favorabil al Asociației acordat pentru casarea unor mijloace fixe nu se subscrie clauzelor contractuale amintite mai sus, clauze în care se face referire expresă la "vânzarea" iar nu la "casarea" de bunuri.
În ceea ce privește despăgubirile civile pretinse de reclamantă în considerarea articolului 7.3. litera "b" din contractul părților și a faptului că pârâta Asociație a votat în favoarea vânzării unor garsoniere care se cuprindeau în Anexa la contract Curtea reține, întocmai ca și prima instanță, că Asociației Salariaților îi revenea obligația de a nu aproba vânzarea,condiționat de decizia acționarului majoritarși că la data de 19.12.2006, când s-a aprobat în AGA SC SA vânzarea de garsoniere fostul S acționar majoritar,a votat în favoarea acestei decizii.
Așadar, nu se poare aprecia că pârâta și-ar fi nesocotit în vreun fel obligațiile contractuale.
Față de cele expuse, având în vedere și dispozițiile articolelor 369-970 Cod civil, articolului 46 Cod comercial, Curtea în temeiul articolului 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.13776/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR, DTS, și intimata SC SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
6.07.2009
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător- fond:
Președinte:Monica Ruxandra DuțăJudecători:Monica Ruxandra Duță, Mirela Polițeanu, Magdalena