Spete pretentii comerciale. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 11
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Raluca Suciu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta T împotriva sentinței civile nr. 1021/ din 16 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții intimați Municipiul T, prin Primar, Consiliul Local al Municipiului T și Primăria Municipiului.
La apelul nominal se prezintă administratorul societății apelante, dl., lipsind pârâții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată că la data de 18 ianuarie 2010 apelanta a depus, prin registratura instanței, note de ședință.
Reprezentantul apelantei arată că nu mai are alte cereri.
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat în cauză, instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul societății reclamante solicită admiterea apelului așa cum a arătat în notele de ședință, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță Judecătoriei Timișoara.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1021/ din 16 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamanta T împotriva pârâților Municipiul T, prin Primar, Consiliul Local al Municipiului T și Primăria Municipiului, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la tribunal societatea reclamantă a solicitat obligarea instituțiilor pârâte să-i restituie suma de 82.279 lei reprezentând contravaloarea chiriei încasată nejustificat pentru spațiul situat în loc. T,-, la subsol,. 8, jud. T, sumă la care să fie aplicată și dobânda legală, arătând în motivare că prin contractul nr. 565/1999 încheiat între pârâți, în calitate de locatori, și locatara, a cărei succesoare în drepturi este reclamanta, a fost predat spre închiriere și exploatare spațiul menționat, în suprafață de 147,52 mp. pentru desfășurarea activității comerciale de magazin mixt, deși la acea dată - 22.02.1999 - pârâții nu mai erau proprietarii imobilului, acesta fiind revendicat de fostul proprietar, așa cum rezultă din încheierea de întabulare nr. 30502/ 03.12.2001, înscrisă în nr. -
Prin întâmpinare pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în urma mai multor litigii fostul proprietar al imobilului, dl., și-a recâștigat bunul, înscriindu-și dreptul real în cartea funciară, încheind cu reclamanta un nou contract de închiriere, cu nr. 22248/02.06.2009, fără însă a solicita predarea spațiului. Pentru neplata integrală a chiriei contractul nr. 565/1999 a fost reziliat prin sentința civilă nr. 98//12.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, reclamanta fiind obligată la plata diferențelor de chirie, a penalităților și majorărilor de întârziere.
Judecătorul fondului a reținut că deși prevederile art. 992 din Codul civil se referă la situația aceluia care, din eroare sau cu știință, primește ceea ce nu este debit, care este obligat să-l restituie celui de la care l-a primit, pârâților, în calitate de locatori, nu li s-a cerut eliberarea spațiului, iar plățile făcute de reclamantă cu titlu de chirie erau sume datorate în baza contractului de închiriere nr. 565/1999, a cărui reziliere a avut loc numai în anul 2008, prin hotărâre judecătorească, interval de timp în care s-au derulat litigii cu fostul proprietar având ca obiect revendicarea imobilului, obiect al contractului de închiriere menționat. a contrario, reclamanta ar beneficia de restituirea plăților făcute pentru o perioadă de timp (ultimii trei ani) pentru spațiul în care a desfășurat activități comerciale, fără a i se percepe chirie nici de la statul român, prin instituțiile pârâți, și nici de la adevăratul proprietar, cu care a încheiat contractul de închiriere nr. 22248 numai la data de 02.06.2009.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat apel reclamanta T, solicitând anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță Judecătoriei Timișoara, conform art. 297 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, întrucât această instanță era competentă din punct de vedere material să judece cauza, având în vedere că prezenta acțiune are caracter comercial, iar valoarea pretențiilor este de 82.279 lei. Or, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă, tribunalul judecă procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei.
Pârâții intimați au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței atacate, prima instanță soluționând corect litigiul, raportat la motivele invocate și probele administrate. În mod întemeiat instituțiile intimate au solicitat reclamantei plata chiriei și a penalităților rezultate din neachitarea acesteia în termen având în vedere contractul de închiriere nr. 565/1999, care reprezintă legea părților. Această convenție a fost în vigoare pe toată perioada pentru care se solicită restituirea chiriei, aspect constatat și de instanța de fond. Ca atare, în speță nu este incident art. 992 din Codul civil invocat de societatea apelantă.
Examinând apelul declarat de reclamanta T împotriva sentinței civile nr. 1021/ din 16 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în temeiul art. 295 și următ. din Codul d e procedură civilă, raportat la criticile formulate, precum și prin prisma excepției de necompetență materială a primei instanțe invocată din oficiu, Curtea constată că acesta este fondat, astfel că îl va admite ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În speță, reclamanta a depus cererea de chemare în judecată a pârâților Municipiul T, prin Primar, Consiliul Local al Municipiului T și Primăria Municipiului la Tribunalul Timiș, apreciind că această instanță este competentă să soluționeze litigiu prin care a solicitat obligarea celor din urmă la restituirea sumei de 82.279 lei reprezentând chirie pretins nedatorată, dar încasată nejustificat în ultimii trei ani anteriori înregistrării acțiunii.
Potrivit art. 1 din Codul d e procedură civilă, udecătoriile judecă, în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, și în orice alte materii date prin lege în competența lor, iar în conformitate cu art. 2 din același cod tribunalul judecă în primă instanță, printre altele, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani și procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.
Ca atare, se poate observa că în timp ce art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă stabilește expres competența după materie, în primă instanță, a tribunalului, în procesele și cererile de natură comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei ori este neevaluabil în bani, art. 1 pct. 1 din același cod reglementează competența de drept comun, în primă instanță, a judecătoriilor, ceea ce înseamnă că le sunt atribuite în competență procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare până la 100.000 lei. Așadar, dacă o acțiune comercială are un obiect evaluabil în bani, competența în primă instanță este determinată de criteriul valoric, judecătorie sau tribunal, după caz.
Prin cererea introductivă reclamanta apelantă a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâților intimați să-i restituie suma de 82.279 lei reprezentând contravaloarea chiriei încasată nejustificat pentru spațiul situat în loc. T,-, la subsol,. 8, jud.
Față de obiectul litigiului, care este unul evaluabil în bani, și cuantumul pretențiilor societății reclamante (sub 100.000 lei) este fără putință de tăgadă că pricina trebuia să fie soluționată în primă instanță de către judecătorie și nu de tribunal, cum greșit s-a procedat în cauză, astfel că sunt incidente prevederile tezei Iaa lin. 2 al art. 297 din Codul d e procedură civilă, potrivit căreia acă prima instanță s-a declarat competentă și instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent, afară de cazul când constată propria sa competență.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta T, cu sediul în loc. T, str. -, nr. 1, jud. T, împotriva sentinței civile nr. 1021/ din 16 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții intimați Municipiul T, prin Primar, Consiliul Local al Municipiului T și Primăria Municipiului, toți cu sediul în loc. T, Bv., nr. 1, jud. T și, în consecință:
Anulează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Timișoara.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 28.01.2010
Tehnored. - 29.01.2010/ 4 ex./ 2 com.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Raluca Suciu
