Spete pretentii comerciale. Decizia 1100/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 1371/2001

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.1100

Ședința publică de la 27.10.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 3: Elisabeta

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu intimatul, împotriva încheierii din 18.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții faptul că intimatul a depus la dosar întâmpinare, precum și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 5666/18.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială instanța în baza dispozițiilor articolului 248 Cod procedură civilă a admis excepția și a constatat perimată cauza privind pe reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B în contradictoriu cu pârâtul.

Împotriva acestei sentințe comerciale, reclamanta, în termenul legal prevăzut de articolului 253 alineat 1 Cod procedură civilă a declarat recurs pentru soluționarea căruia la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială, la data de 16.07.2008, s-a înregistrat dosarul nr-.

Recurenta consideră că sentința atacată este nelegală deoarece instanța de fond nu a observat că cererea de suspendare în baza dispozițiilor articolului 244 punctul 1 Cod procedură civilă, a fost făcută de către pârât, dosarul suspendându-se din vina acestuia și nu a reclamantei.

Deci perimarea a fost greșit pronunțată în lipsa unei condiții esențiale "vina reclamantei ".

Intimatul legala citat a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Curtea verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:

Prin încheierea din data de 2.04.2004 (fila 42) instanța de fond a dispus suspendarea judecării cauzei în baza a dispozițiilor articolului 244 punctul 1 Cod procedură civilă (fila 42) până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 51/2004.

La data de 29.09.2006, prin decizia nr. 2711/29.09.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a rămas irevocabilă sentința comercială nr. 12074/1.11.2004 din dosarul nr. 51/2004, în raport de care s-a admis cererea de suspendare.

Potrivit dispozițiilor articolului 250 alineat 1 Cod procedură civilă cursul perimării este suspendat atât timp cât dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de articolul 244 Cod procedură civilă.

În cauza de față deci, perimarea a fost suspendată până la data de 29.09.2006 când hotărârea nr. 12074/1.11.2004 a rămas irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat.

De la această dată, recurenta avea dreptul potrivit dispozițiilor articolului 249 Cod procedură civilă să efectueze un act de procedură, respectiv să depună o cerere prin care să solicite repunerea pe rol a dosarului în vederea judecării procesului, în cazul în care ar fi dorit întreruperea cursului perimării.

Neîndeplinind un astfel de act, indiferent de faptul că măsura suspendării judecății s- luat de către instanță la cererea intimatului și nu a recurentei, recurenta se socotește a fi vinovată de neluarea pricinii în termenul prevăzut de articolul 248 alineat 3 Cod procedură civilă, deoarece datorită caracterului sancționator al acestei instituții de drept procesual civil, se poate vorbide existența unei prezumții simple de culpă a părților,care rezultă din lipsa de stăruință în judecată, în care actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu (articolul 248 alineat 1 teza finală).

În acest context, susținerea recurentei potrivit căreia "vina de nelucrare" a dosarului aparținând intimatului și nu reclamantei perimarea nu putea opera, este complet eronată, întrucât așa cum s-a arătat deja, dispozițiile articolului 248 alineat 1 Cod procedură civilă sancționează dezinteresul manifestatde părțiîn desfășurarea activității judiciare și se întemeiază pe o prezumție de abandonare a judecății, fapt care rezultă din rămânerea litigiului în nelucrare un anumit interval de timp.

Astfel, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate în dosarul nr. 51/2004, respectiv 29.09.2006, recurenta ar fi avut dreptul și posibilitatea ca într-un interval de timp de 6 luni să formuleze o cerere de repunere pe rol a cauzei și continuarea judecății ca urmare a rezolvării pricinii care a determinat luarea măsurii suspendării (articolul 244 punctul 1 Cod procedură civilă).

Deci, calculând termenul de 6 luni potrivit dispozițiilor articolului 101 alineat 3 Cod procedură civilă, în raport de data de 29.09.2006,acesta s-ar fi încheiat la 29.03.2007.

În acest context, hotărârea instanței de constatare a perimării (articolul 248 alineat 1 și 3 Cod procedură civilă) la data de18.04.2008este prin prisma dispozițiilor legale menționate legală și temeinică.

Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea în baza dispozițiilor articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă raportat la articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu intimatul, împotriva încheierii din 18.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 27.10.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

12.11.2008

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond: -

Președinte:Iulica Popescu
Judecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea, Elisabeta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 1100/2008. Curtea de Apel Bucuresti