Spete pretentii comerciale. Decizia 13/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.13
Ședința Publică de la 14.01.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Alina Sekely Popa
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind, soluționarea cererii de apel, formulată de apelanta SC SA, împotriva sentinței comerciale nr.5144 din 16.04.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata A - S prin SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanta, reprezentată de avocat dl., intimata, prin consilier juridic dna..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, au arătat că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul în apel.
Apelanta, prin apărător, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, constând în taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Intimata solicită respingerea apelului, ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra apelului de fața, deliberând reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului București RA APPS, prin SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI a chemat în judecată pârâta SC INDUSTRIAL SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 604.144, 57 lei reprezentând debit neachitat: chirie, prestări servicii, utilități, penalități.
În motivarea cererii s-a învederat că părțile au încheiat contractul de locațiune și prestări servicii nr. 557/11.10.2001 având ca obiect închirierea unui spațiu cu destinație comercială, contractul încheiat pe o durată de 5 ani, a fost denunțat unilateral de către pârâtă care a eliberat spațiul închiriat la data de 01.07.2005.
Pârâta nu si-a respectat obligațiile asumate privind plata chiriei, a utilităților și a serviciilor prestate înregistrând un debit de 604.144,57 lei, debit pe care de altfel l-a recunoscut prin procesul verbal de conciliere nr.8175/03.09.2004.
Prin întâmpinarea formulată la 04.10.2006, pârâta SC SA a invocat excepția de netimbrare a cererii, excepția lipsei calității procesuale active a sucursalei.
Pe parcursul procesului reclamanta a probat achitarea taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță.
Prin încheierea de la 26 02. 2007, Tribunalul a respins excepția prematurității, invocată de către pârâtă constatând îndeplinite cerințele art.720 indice 1 civ.
Prin sentința comercială nr.5144/16 04 2007, pronunțată în dosar nr.24828/- Tribunalul Bucureștia admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata sumei de 585.803, 53 RON contravaloare chirie, prestări servicii, utilități și penalități aferente.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că între părți s-au stabilit raporturi contractuale, în temeiul cărora pârâta s-a obligat să achite c/v chiriei, serviciilor, a utilităților, convenind penalități de întârziere pentru neîndeplinirea corespunzătoare a acetei obligații.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel parata SC IMPORT SA, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Au fost invocate dispozitiile art. 129 alin. 4 si 5 civ. sustinandu-se ca instanta nu a dat dovada de rol activ in solutionarea cauzei, nu a staruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greseala in aflarea adevarului, pentru a aplicarea corecta a legii.
In fapt s-a sustinut ca era de caderea instantei a pune in dezbaterea partilor interpretarea corecta a clauzelor contractuale, din care rezulta cu claritate faptul ca penalitatile de intarziere la plata facturilor de utilitati nu se datoreaza decat in cazul in care acestea sunt solicitate de furnizori.
S-a sustinut ca in mod gresit instanta, incalcand obligatiile stabilite in sarcina sa de catre legiuitor prin art. 129 alin 4 si 5 civ. nu a pus in discutia partilor exceptia prescrierii partiale a debitului pentru perioada cuprinsa intre 01.01.2002 - 30.06.2003, penalitati calculate pentru plata chiriei si pentru perioada 01.01.2002 - 10.07.2003, penalitati calculate pentru plata utilitatilor.
Prin intampinarea fomulata la 03.12.2007, intimata a solicitat respingerea ca nefondat a apelului.
Analizand actele si lucrarile dosarului, din perspectiva motivelor de apel invocate, retine urmatoarele:
Cu privire la incidenta dispozitiilor art. 129 alin 4 si 5 civ. a caror nerespectare atrage nulitatea hotararii atacate. Constata ca instanta nu este tinuta a ordona din oficiu dovezi, cata vreme partile dispuneau de asistenta juridica calificata, de mijloacele procesuale necesare pentru administrarea acestora.
Dispozitiile art. 129 civ. nu constituie un temei pentru substituirea instantei in pozitia procesuala a uneia dintre parti, cu consecinta părtinirii acesteia si a incalcarii principiului disponibilitatii.
In consecinta, prima instanta a procedat la solutionarea corecta a litigiului, avand in vedere exclusiv cererile cu care a fost investita precum si apararile formulate de catre parata.
Din analiza materialului probator a rezultat ca intre parti a intervenit contractul de locatiune si prestari servicii nr. 557/11.10.2001, avand ca obiect inchirierea spatiului situat in bucuresti,-, ca urmare a neexecutarii culpabile a obligatiileor asumate, apelenta inregistrand la data sesizarii instantei un debit restant in suma de 604.144, 57 lei.
Potivit dispozitiilor contractuale, a caror ignorare de catre prima instanta a fost criticata in prezentul apel, prin art. 4 partile au convenit calcularea valorii utilitatilor furnizate pentru fiecare beneficiar in parte, raportat la facturile furnizorilor, pentru care s-a adaugat coeficientul de repartizare si comisionul de prestari servicii; de asemenea prin art. 6 din contract s-a s-a convenit plata penalitatilor pentru indeplinirea cu intarziere a obligatiei de plata a c/v chiriei, pentru care s-a prevazut cuantumul de catre parti; penalitatile datorate pentru plata cu intarziere a utilitatilor, urmau a fi determinate prin raportare la contractele incheiate de catre locator, care, in ceea ce priveste acest obiect al contractului, este doar un intermediar.
In acest sens s-a stipulat in contract"masurile aplicabile de furnizori de utilitati, in cazul neachitarii facturilor catre acestia sunt aplicabile si beneficiarilor care nu isi achita obligatiile catre locator", dispozitie contractuala care face trimitere, asa cum am aratat, la modalitatea de determinare a penalitatilor de intarziere fara a conditiona calcularea penalitatilor direct de catre furnizori.
Plata directa, catre furnizori se efectua de catre locatar, care urma a recupera sumele de la locatari, ceea ce presupune o obligatie distincta de cea asumata de catre beneficiarul locatar.
la plata ale locatorului, cu consecinta suportarii penalitatilor de intarziere fata de furnizorii de utilitati sunt fara relevanta fata de raportul contractual subsecvent, intervenit intre partile in litigiu.
Apelanta, insa a recunoscut debitul pentru perioada 04.2003 - 07.2004, in integralitatea sa solicitand esalonarea la plata, conform procesului verbal de conciliere nr. 8175/03.09.2004.
In aceste conditii apararile intemeiate pe exceptia prescrierii dreptului la actiune nu pot fi retinute, recunoasterea dreptului a carei actiune se prescrie intrerupand cursul prescriptiei, in conformitate cu dispozitiile art. 16 pct. a din Decretul 167/1958.
Apelanta a recunoscut debitul in suma de 604.144, 57 lei alcatuit din chirie,prestari servicii si utilitati calculate pentru perioada 08.2003 - 07.2004.
In ceea ce priveste penalitatile, acestea au fost de asemenea recunoscute prin procesul verbal de conciliere, calculate de la 31.12.2001(01.01.2002, potrivit cererii precizatoare) pana la 30.06.2004, inainte de a se fi implinit termenul de 3 ani, astfel ca si pentru acest capat de cerere apreciem ca nu a intervenit prescrierea dreptului la actiune.
Obiectiunile formulate de catre apelanta nu au privit suma pretinsa ci modalitatea de achitare a acesteia precum si termenele scadente.
Tot prin aceasta conventie partile au stipulat cu privire la penalitatile de intarziere care urmau a fi determinate prin raportare la contractul nr. 557/11.10.2001.
Apelanta nu a respectat obligatiile asumate prin procesul verbal de conciliere prin care s-a convenit plata esalonata a debitului, astfel ca cererea formulata de catre reclamanta, raportat la termenele scadente este formulata inlaunturul termenului de prescriptie de 3 ani.
In consecinta apreciaza temeinica si legala sentinta atacata, in temeiul art. 296 civ. urmand a respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta SC SA, cu sediul în B,-, sector 3 împotriva sentinței comerciale nr.5144 din 16.04.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata A - S prin SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI cu sediul în B, str.- nr.48, sector 2.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14.01.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
4 ex.
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Alina Sekely Popa