Spete pretentii comerciale. Decizia 146/2008. Curtea de Apel Brasov

ROM ÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA nr. 146/Ap DOSAR nr-

Ședința publică din 4 decembrie 2008

PREȘEDINTE: Carmen Bujan JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu

- - - - JUDECĂTOR 3: Liliana Dobrogeanu

- - - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta G împotriva sentinței civile nr. 1262 din 16 septembrie 2008, pronunțate de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 27 noiembrie 2008, când părțile au lipsit.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 4 decembrie 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că, prin sentința civilă nr. 1262/16.09.2008 Tribunalul Covasnaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Tg. S și a obligat pârâta RL. Sf. G să plătească suma de 88.935,46 lei contravaloarea cimentului livrat în anul 2004 și cheltuieli de judecată în sumă de 4.504 lei. Pretențiile în sumă de 24.715,92 lei au fost respinse ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune.

În motivarea hotărârii s-a reținut că raportul de expertiză a confirmat relațiile contractuale dintre părți privind livrarea de ciment în valoare de 2.923.494.702 lei ROL din care a rămas neplătită suma de 1.113.513.797 lei ROL. Față de intervenția prescripției dreptului material la acțiune pentru facturile din perioada 26.06.2004 - 16.07.2004, pretențiile reclamantei au fost admise în limita sumei de 88.935,46 RON.

Împotriva hotărârii a declarat apel pârâta Sf. G invocând greșita soluționare a excepției prematurității acțiunii în temeiul art. 7201Cod procedură civilă, a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 26.06.2004 - 28.09.2004, precum și neanalizarea cauzei din perspectiva culpei contractuale și a îmbogățirii fără justă cauză.

În motivarea apelului se arată în esență că, pârâta nu a primit notificarea expediată conform art.7201Cod procedură civilă, nu s-a respectat termenul de convocare, iar notificarea de conciliere este pentru o altă sumă decât cea înscrisă în acțiune. Legat de prescripție, apelanta arată că acțiunea a fost introdusă la 28.09.2007 și nu la 17.07.2007, astfel încât, în mod greșit nu s-a luat în considerare această perioadă. Cu referire la cadrul contractual, pârâta arată că beneficiara se află în culpă procesuală, întrucât a emis documentele de plată fără acoperire, și astfel s-a îmbogățit fără just temei.

Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel și actele dosarului, în baza art. 297 Cod procedură civilă se constată următoarele:

În legătură cu excepția neîndeplinirii procedurii de conciliere potrivit art. 7201Cod procedură civilă se constată că în cauză reclamanta a făcut dovada comunicării notificării prin executor judecătoresc a pretențiilor sale, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii anexate la filele 117 dosar fond. Chiar dacă din aceste dovezi rezultă că notificarea de conciliere a fost realizată prin afișare la ușa principală a locuinței destinatarului, o atare comunicare îndeplinește condițiile prevăzute de art. 921Cod procedură civilă și, prin urmare, în mod corect instanța de fond a respins excepția prematurității acțiunii.

Susținerile apelantei legate de nerespectarea termenului de convocare la conciliere, constituie apărări noi ce au fost invocate la instanța de fond, astfel încât, față de caracterul dispozitiv al normei încălcate, aceste neregularități s-au acoperit dacă partea nu le-a invocat la prima zi de înfățișare și înainte de a pune concluzii în fond, potrivit art. 108 alin.3 Cod procedură civilă, astfel încât criticile apelantei urmează a fi respinse.

Referitor la diferența dintre câtimea pretențiilor comunicate prin notificarea de conciliere și cele deduse judecății, se constată că această diferență nu atrage nulitatea procedurii de conciliere, întrucât situația facturilor emise și facturile anexate la notificare a cuprins aceleași facturi ce au făcut obiectul acțiunii. În consecință, existând identitate între situațiile facturilor anexate notificării și cele anexate acțiunii, nu se pune problema extinderii obiectului pretențiilor la alte înscrisuri necomunicate părților. Având în vedere că pretențiile însumate depășeau valoarea de 100.000 lei, în temeiul art. 2 pct. 1 lit.a Cod procedură civilă, tribunalul era competent să soluționeze cauza.

În legătură cu excepția prescripției dreptului material la acțiune, afirmațiile apelantei pârâte cu privire la data înregistrării dosarului sunt eronate, potrivit ștampilei de înregistrare, data corectă fiind 17.07.2007 și nu 28.09.2007. În baza art. 16 lit.b din Decretul -Lege nr. 146/1958, prescripția dreptului material la acțiune s-a întrerupt prin introducerea acțiunii la 17.07.2007, astfel încât pretenția aferentă facturii nr. -/17.07.2004 nu este prescrisă.

Susținerile apelantei pârâte legate de antrenarea răspunderii exced cadrului procesual și sunt în contradicție cu concluziile raportului de expertiză care arată că pârâta a achiziționat marfa în nume propriu și ulterior a livrat o parte În condițiile existenței unor raporturi contractuale, îmbogățirea fără just temei este exclusă.

Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 297 Cod procedură civilă urmează a respinge apelul declarat și a menține ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge apelul declarat de pârâta Sf. G împotriva sentinței civile nr. 1262/16.09.2008 pronunțate de Tribunalul Covasna.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red./5.12.2008

Tehnored:.C/8.12.2008/4 ex.

Jud. fond:

Președinte:Carmen Bujan
Judecători:Carmen Bujan, Laura Fețeanu, Liliana Dobrogeanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 146/2008. Curtea de Apel Brasov