Spete pretentii comerciale. Decizia 186/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928

DOSAR Nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 186

Ședința publică din 24 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz

JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul formulat de pârâta A împotriva sentinței comerciale nr. 837 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată A și chemata în garanție A

La apelul nominal se prezintă av. pentru pârâta apelantă și av. pentru reclamanta intimată, lipsă fiind chemata în garanție.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul intimatei depune la dosar răspunsul societății la interogatoriul solicitat de apelantă, exemplarul doi al acestuia comunicându-i-se părții adverse.

Reprezentanții ambelor părți prezente arată că nu mai au alte cereri.

Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat în cauză, instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară și onorariul avocațial, sens în care depune un extras de cont.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului și menținerea în tot a hotărârii pronunțate de prima instanță, pentru motivele detaliate în întâmpinarea formulată, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, depunând în acest sens copia ordinului de plată.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 837 din 4 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada anulat ca insuficient timbrată cererea de chemare în garanție a AS. formulată de pârâta A, a respins excepția de nulitate a contractului de prestări-servicii nr. TD- 001/23.04.2007, admițând, totodată, acțiunea comercială introdusă de reclamanta A împotriva pârâtei A, obligând-o pe aceasta din urmă să plătească reclamantei suma de 1.263.391,33 lei reprezentând contravaloare servicii conform contractului de prestări-servicii, precum și 48.056,12 lei cheltuieli de judecată către reclamantă și 1.273 lei cheltuieli judiciare către chemata în garanție.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la 23 aprilie 2007 între reclamantă, în calitate de prestator, și pârâtă, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. TD- 001/23.04.2009, convenție prin care reclamanta s-a obligat să acorde asistență pârâtei și să intermedieze realizarea tranzacției terenului înscris în nr. 71391 A, nr. top 8632, în suprafață de 8.680 mp. situat în localitatea A, Calea, imobil ce face obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată între pârâta A și chemata în garanție A, autentificată la. - sub nr. 1789/24.10.2006, astfel încât terenul să ajungă în proprietatea Conform art. 3 din contract, pentru serviciile efectuate, pârâta s-a angajat să achite reclamantei contravaloarea în lei a sumei determinată prin înmulțirea suprafeței în mp. cu 40 euro +, în termen de 7 zile de la data efectuării plății de către A către A și primirea facturii emise de reclamantă. La data de 27 august 2008 între A, în calitate de promitent-cumpărător, și A, în calitate de promitent-vânzător, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare în baza căruia cel din urmă s-a obligat să vândă primului terenul mai sus individualizat la prețul de 3.038.000 euro. Ulterior, la 3 septembrie 2007 la. a fost autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 4344/2007, care a consfințit învoiala părților din promisiune, în contract făcându-se mențiunea că la data semnării actului prețul a fost achitat integral.

Judecătorul fondului a mai reținut că potrivit promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 1789/24.10.2006 de, A s-a obligat să vândă același teren, aflat "în procedura de cumpărare de la proprietarul tabular ", societatea pârâtă obligându-se să-l cumpere, părțile convenind că perfectarea contractului autentic de înstrăinare să se facă până cel mai târziu la 20 aprilie 2007, cu posibilitatea prelungirii termenului prin acordul lor scris, prețul promisiunii fiind de 160 euro/mp, la care se adaugă cota legală de Totodată, s-a convenit ca plata să se facă în ziua încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare, promitenta cumpărătoare garantând promisiunea sa cu o scrisoare de garanție bancară emisă de Banca Transilvania. Printr-o altă clauză, promitenta vânzătoare se obliga să notifice pe promitenta cumpărătoare, în termen de 3 zile de la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, în vederea stabilirii datei și a locului încheierii contractului autentic, iar în situația în care în termen de 7 zile de la data notificării promitenta cumpărătoare nu semnează contractul autentic, partea cocontractantă avea latitudinea de a executa imediat scrisoarea de garanție bancară, prin prezentarea extrasului de carte funciară liber de sarcini, care atestă dreptul de proprietate al promitentei cumpărătoare. Potrivit art. 4.3 din aceeași promisiune, în cazul în care promitenta vânzătoare se răzgândește sau refuză vânzarea, aceasta se obliga să achite promitentei cumpărătoare o sumă egală cu dublul valorii scrisorii de garanție bancară, în termen de 30 de zile de la data la care a devenit proprietara terenului, garanția bancară fiind în valoare de 1.388.800 euro, adică egală cu prețul terenului. În data de 3 septembrie 2007 la. a fost autentificat sub nr. 4344/2007 contractul de vânzare-cumpărare prin care Aaî nstrăinat către A același teren, contract care a consfințit învoiala părților făcută prin antecontractul din 27 august 2007 (invocat la litera D din convenția de vânzare), în cuprinsul contractului făcându-se afirmația că prețul terenului a fost achitat în întregime, antecontractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat chiar în ziua licitației, afirmându-se, totodată că vânzătorul nu încalcă nicio convenție anterioară și nu prejudiciază niciun terț prin încheierea respectivului act juridic. În aceeași zi a fost semnat și actul adițional la promisiunea de vânzare nr. 1789/24.10.2006 prin care părțile conveneau rezilierea acesteia, fără niciun fel de pretenții.

Din parcurgerea faptelor descrise anterior prima instanță a constatat că promisiunea de vânzare-cumpărare mai sus menționată a fost încheiată anterior semnării contractului de prestări servicii TD- 001/23.04.2009, societatea pârâtă asumându-și obligația renunțării la promisiunea de vânzare-cumpărare a terenului nr. 1789 în favoarea "clientului", respectiv a A, pentru un preț rezultând din diferența dintre suma de 240 euro/mp. negociată și acceptată de "client", și 160 euro/mp. reprezentând prețul acceptat prin promisiunea de vânzare-cumpărare. În momentul semnării ambelor contracte terenul se afla în proprietatea, iar părțile, prin "Clarificarea" de pe prima filă a contractului de prestări-servicii au acceptat faptul că prestatorul - reclamanta A - "a făcut toate diligențele necesare pentru ca terenul să treacă în proprietatea A prin perfectarea unui contract de vânzare-cumpărare cu ". Deși promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 1789/24.10.2006 avea valabilitatea până la 20 aprilie 2007, contractul de prestări-servicii are o valabilitate nedeterminată, respectiv "până la data finalizării tranzacției menționată la art. 1". De asemenea, instanța a constatat că cel de-al doilea contract, cel de prestări-servicii, s-a încheiat după data expirării termenului de valabilitate al promisiunii de vânzare-cumpărare însă, prin includerea unor clauze ale acestei promisiuni, este evident că aceasta a fost prelungită peste termenul de 20 aprilie 2007, chiar dacă pârâta a negat acest aspect. Este de menționat că pârâta s-a obligat, conform art. 6 din contractul de prestări-servicii, nu numai la plata prețului convenit, ci și "să ia toate măsurile necesare pentru buna desfășurare a activității prestatorului legată de prezentul contract, să apere interesele prestatorului și să nu prejudicieze imaginea acestuia", una dintre măsurile ce ar fi putut fi luate fiind aceea de a prelungii valabilitatea promisiunii de vânare-cumpărare încheiată cu A Că promisiunea de vânzare-cumpărare a fost prelungită rezultă și din faptul că promitenta-vânzătoare ar fi putut rezilia contractul unilateral, în cazul nerespectării acestuia de către promitenta-cumpărătoare cu consecința încasării scrisorii de garanție bancară, potrivit art. 3.4, precum și din faptul că pârâta promitentă cumpărătoare a renunțat la beneficiul promisiunii de cumpărare prin actul adițional încheiat în aceeași zi cu semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare dintre A și A, dată la care a avut loc și licitația publică prin care Aad evenit proprietara terenului, anterior acestei date neavând cum să vândă bunul. În acest fel pârâta și-a îndeplinit obligația asumată la art. 1 din contractul de prestări-servicii TD- 001/23.04.2009 "Structura tranzacției".

Societatea pârâtă nu a întreprins nimic în vederea rezilierii contractului de prestări-servicii, nu a înștiințat pe cocontractantul său că ar fi renunțat la promisiunea de vânzare-cumpărare în alte condiții decât cele convenite. De altfel, pârâta a arătat că ar fi renunțat la promisiune cu mult înainte de încheierea contractului cu A, datorită prețului mare cerut de către A, însă nu a dovedit aceste afirmații în condițiile art. 1169 din Codul civil. Dimpotrivă, se contrazice în susțineri când, pe de o parte, a afirmat că nu a încheiat tranzacția pe motiv de creștere a prețului, iar pe de altă parte, a susținut că Aa" profitat de nenotarea în cartea funciară a promisiunii de vânzare-cumpărare" și a vândut terenul către A deși, dacă ar fi procedat în acest fel, pârâta avea posibilitatea să solicite plata dublului sumei înscrise în scrisoarea de garanție bancară, conform art. 4.3 din promisiune, fiind protejată de clauzele contractuale. De fapt, din aceea că au fost parcurși toți pașii prevăzuți în contractul de prestări-servicii, că proprietatea a ajuns, prin diligențele recunoscute chiar prin acest contract, la. A și, ulterior, la A, precum și din faptului că pârâta a renunțat la beneficiul promisiunii de vânzare nr. 1789, rezultă că prestatoarea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile asumate. Singura problemă care s-ar fi putut pune este cea privind prețul tranzacțiilor însă, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 4344/ 03.09.2009, este dovedit că "clientul" a acceptat în cele din urmă un preț mai mare, și anume 350 euro/mp. față de 240 euro/mp. cât fusese inițial convenit cu ultimul proprietar, împrejurare care putea fi invocat doar de către acesta și nu de vânzători, care au încasat un preț mai mare.

În privința aspectelor invocate prin întâmpinare de către pârâtă, referitor la natura contractului de prestări-servicii, tribunalul a reafirmat că, potrivit art. 942 din Codul civil, contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge între dânșii un raport juridic. Deși contractul este unul de "prestări-servicii", el este asemănător cu contractul de comision care, potrivit art. 405 din Codul comercial, este acela care are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de către comisionar în socoteala comitentului, asemănarea dintre ele constând și în aceea că comisionarul este direct obligat către persoana cu care a contractat ca și cum afacerea ar fi a lui proprie. Diferența în cazul de față este aceea că prestatorul a negociat cu terții contracte pentru pârâtă, dar și în beneficiu propriu, la rândul său societatea pârâtă având încheiată promisiunea de vânzare cu A Contractul de prestări-servicii nu este reglementat în concret de Codul civil sau de Codul comercial, făcând parte din categoria celor nenumite, însă prestările de servicii fiind fapte de comerț, evident că pot fi reglementate prin acte juridice prin care părțile pot să-și determine drepturile și obligațiile. Prin acest contract părțile litigante și-au asumat obligații reciproce și și-au asigurat anumite drepturi, raportat la art. 942 din Codul civil, convenția fiind una sinalagmatică, care naște obligațiile mai sus analizate, reciproce, caracteristica sa constând în aceea că este un act secret, în timp ce actele publice sunt contractele de vânzare-cumpărare autentice. Față de toate aceste considerente, prima instanță a respins apărările pârâtei cu privire la faptul că contractul în litigiu ar fi o simplă scrisoare de intenție, un act care nu angajează juridic părțile, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul acestuia se recunoaște îndeplinirea unor sarcini de către prestator.

Este adevărată afirmația pârâtei cu privire la afectarea contractului de condiții, însă adevărat este și faptul că aceste condiții au fost îndeplinite, astfel cum s-a analizat anterior, astfel că nu se pune problema invalidării. Analiza contractului de prestări-servicii, prin comparație cu cel de comision, a fost făcută doar pentru a evidenția că, în situația în care pârâta nu a dat dovadă de diligență în vederea respectării dreptului său de a încasa prețul, conform promisiunii de vânzare-cumpărare și a contractului de prestări-servicii, este doar culpa sa, reclamanta neavând deschisă nicio cale în condițiile în care nu a fost parte în contractele cu celelalte părți, astfel că nu interesează dacă aceasta a încasat sau nu suma de bani la care era îndreptățită. De altfel, invocarea propriei culpe în apărare este interzisă. De asemenea, reclamanta și-a îndeplinit obligația de emitere a facturii, pe care a transmis-o pârâtei.

Nici apărarea cu privire la clauza potrivit căreia desigilarea plicurilor în care cele două exemplare originale ale contractului ar atrage nulitatea nu a fost primită de tribunal deoarece respectiva clauză se referă la a face publice aceste contracte. Or, desfacerea plicurilor s-a făcut în ședință publică, în prezența părților, doar pentru a proba existența contractului și nu pentru a-l face public, clauzele fiind cunoscute doar de părți și judecător, consultarea dosarului neputând să fie publică. În plus, părțile au convenit prin art. 9, că litigiile legate de această convenție vor fi soluționate pe cale amiabilă sau de către instanțele competente. Or, dacă plicurile nu se deschideau, evident că litigiul nu putea fi soluționat de instanță, care nu putea să facă interpretarea clauzelor cuprinse în contract pentru a pronunța o soluție argumentată.

Cât privește lipsa cauzei judecătorul fondului a apreciat că ea nu poate fi reținută întrucât această cauză constă în realizarea unui beneficiu de către fiecare parte contractantă, respectiv încasarea unui beneficiu de 40 euro/mp. de către prestator și de 80 euro/mp. de către beneficiar, din care 40 euro/mp. urmau să fie plătiți prestatorului reclamant. Această cauză este și licită, întrucât nu este interzis de lege a se înfăptui acte sau fapte aducătoare de profit, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 948 din Codul civil.

Având în vedere considerentele de mai sus, precum și dispozițiile art. 969-970 din același cod, prima instanță a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma la care s-a obligat, respectiv 1.263.391,33 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor conform contractului nr. TD- 001/23.04.2007, cu acordarea și a cheltuielilor de judecată dovedite. Față de împrejurarea că pârâta a timbrat cererea de chemare în garanție doar cu 1.000 lei, nedorind completarea taxelor judiciare potrivit celor dispuse de tribunal, în baza art. 20 din Legea nr. 146/1997 cererea acesteia a fost anulată ca insuficient timbrată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel pârâta A, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii în pretenții ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că prima instanță a omis pur și simplu să se pronunțe asupra excepției referitoare la desființarea de plin drept a contractului de prestări-servicii ca efect al clauzei olografe, menționate de comun acord la finalul actului și obligatorie conform art. 969 din Codul civil, potrivit căreia în cazul în care una din părți va desigila plicul în care era introdus contractul și va face public acest act - lucru pe care reclamanta l-a făcut la unul dintre termenele de judecată - întreaga operațiune juridică va fi lovită de nulitate absolută. Deși intimata A nu a formulat nicio apărare în legătură cu această clauză rezolutorie, a cărei existență și valabilitate nu a tăgăduit-o niciun moment, instanța de fond a omis să-i dea eficiență și care i-ar fi impus să constate că, din momentul desigilării plicului în care se afla închis contractul, acest act juridic era desființat de plin drept, prin voința părților, pretențiile reclamantei fiind lipsite de orice temei contractual.

Judecătorul fondului a manifestat un total dezinteres față de aflarea adevărului, refuzând să analizeze și să ia în considerare înscrisurile probatorii depuse de pârâtă la dosarul cauzei, acte din care rezultă în mod clar că, pe de o parte, reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de prestări-servicii, vânzarea terenului în litigiu de către A în favoarea A realizându-se fără ca intimata reclamantă să depună vreo diligență în acest sens, iar pe de altă parte, că societatea apelantă nu a avut nicio culpă în aceea că după ce terenul a ajuns în proprietatea A nu a mai putut încasa diferența dintre prețul la care această societate s-a obligat să îi vândă imobilul prin promisiunea de vânzare-cumpărare și prețul încasat de A cu ocazia revânzării terenului către Ambele aspecte menționate au fost dovedite fără putință de tăgadă prin răspunsul nr. 3596/30.04.2009 dat de A, care lămurea toate împrejurările legate de încetarea promisiunii de vânzare-cumpărare a terenului încheiată cu pârâta apelantă și condițiile în care imobilul a fost dobândit de A și apoi revândut către A, document neluat în seamă de tribunal pe motiv că cererea de probațiune nu ar fi fost formulată în termenul prevăzut de art. 138 din Codul d e procedură civilă. Aceasta, în ciuda faptului că înscrisul a fost depus la dosarul cauzei la prima zi de înfățișare, după încheierea etapei scrise, depunerea lui nepricinuind nicio amânare a soluționării pricinii.

În ceea ce privește primul aspect - lipsa oricărui aport al reclamantei în tranzacția în litigiu - instanța s-a limitat a analiza doar prevederile contractului de prestări-servicii, din ansamblul cărora reține fără temei că reclamanta și-ar fi executat toate obligațiile asumate, obligații care, potrivit art. 1, constau în acordarea de asistență și intermedierea în vederea vânzării terenului înscris în nr. 71391 A, nr. top 8632, în sensul de a depune toate diligențele necesare pentru ca acesta să ajungă în proprietatea A, iar ulterior de a intermedia revânzarea lui către A la prețul de 240 euro/mp. Or, după cum rezultă din răspunsul nr. 3596/ 30.04.2009, reclamanta nu a prestat niciun serviciu în legătură cu această tranzacție, întrucât imobilul a fost dobândit de către A în urma unei licitații publice, iar în ceea ce privește revânzarea către A, se arată în mod clar ca toate negocierile și tranzacția însăși s-a perfectat în mod direct între cele două societăți, fără vreun intermediar.

Referitor la cea de-a doua apărare - că societatea apelantă nu a avut nicio culpă în aceea că nu a mai putut încasa diferența dintre prețul la care A s-a obligat să-i vândă terenul prin promisiunea de vânzare-cumpărare și prețul încasat de aceasta cu ocazia revânzării - tribunalul s-a arătat total neinteresat de argumentele pârâtei, ignorând atât prevederile promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată cu A, cât și răspunsul dat de această societate, care lămurea toate circumstanțele cauzei. Astfel, deși pârâta a invocat că la data când Aad obândit proprietatea terenului la licitație publică (în luna septembrie 2007), promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată cu A nu se mai afla în ființă întrucât încetase de drept, conform art. 4.2. instanța a reținut fără temei că A s-ar afla în culpă pentru că nu a prelungit valabilitatea promisiunii, omițând a observa că nu exista nicio prevedere legală sau contractuală care să-i permită prelungirea unilaterală a actului juridic. În plus, din răspunsul dat de A rezultă aceasta a cumpărat terenul la un preț mai mare decât prețul de 160 euro/mp. la care se obligase să revândă imobilul în baza promisiunii valabile până la 20 aprilie 2007, fapt ce explică și justifică pe deplin refuzul său de a mai prelungi valabilitatea promisiunii, însăși legislația contabilă împiedicând-o să revândă terenul în baza unei promisiuni lipsite de efecte, la un preț mai mic decât cel de achiziție.

Greșit reține prima instanță și faptul că în cauză s-ar fi realizat toate condițiile pentru nașterea dreptului de creanță al reclamantei față pârâtă. După cum rezultă și din înscrisurile existente la dosar, tranzacția imobilului a fost una complexă, în sensul că societatea pârâtă avea încheiată cu Aop romisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare (autentificată sub nr. 1789/24.10.2006) la prețul de 160 euro/mp. iar reclamanta s-a angajat unilateral să găsească un cumpărător pentru revânzarea de către pârâtă a acestui teren la un preț mai mare. Ca urmare, în măsura în care tranzacția s-ar fi derulat cum se preconiza, pârâta ar fi încasat diferența dintre prețul de 160 euro/mp. și prețul mai mare negociat cu cumpărătorul găsit de reclamantă (această diferență urmând a fi încasată de pârâtă cu titlu de compensație pentru renunțarea la beneficiul promisiunii de vânzare-cumpărare), iar din această diferență ea urma să-i achite reclamantei un comision, cu titlu de preț al serviciilor de intermediere, în baza contractului de prestări-servicii. Această modalitate de derulare a tranzacției apare descrisă în Capitolul II - Structura tranzacției - paragraful al treilea din contract, unde sunt enunțate etapele succesive obligatorii de derulare a tranzacției și care, dacă contractul s-ar fi perfectat, ar fi constituit premisele pentru nașterea dreptului de creanță al reclamantei privind plata prețului pentru serviciile prestate. Numai după încasarea diferenței de preț apelanta avea obligația de a achita reclamantei intimate contravaloarea serviciilor prestate, conform art. 3 din contractul nr. TD- 001/23 aprilie 2007.

Potrivit înțelegerii, obligația de plată a pârâtei era afectată nu doar de cele două condiții enunțate (vânzarea terenului către A și încasarea integrală a prețului de către A ), ci și de o condiție mixtă cu conținut complex care includea și încasarea de către societatea apelantă a diferenței dintre prețul din promisiune și prețul de revânzare a terenului către În consecință, fiind vorba de o condiție mixtă, ea nu poate fi considerată îndeplinită decât în măsura în care ambele componente - atât componenta ce ținea de voința reclamantei, cât și componenta ce depindea de voința A - s-ar fi realizat. Or, în speță, premisele susmenționate nu s-au realizat, deoarece, profitând de faptul că promisiunea de vânzare-cumpărare nr. 1789/ 24.10.2006 nu a fost notată în cartea funciara, Aav ândut direct către A terenul, păstrând pentru sine întregul preț de 240 euro/mp. promisiunea pârâtei încetându-și toate efectele la o dată mult anterioară.

Nu în ultimul rând, dacă ar fi luat în considerare apărările și probele pârâtei, judecătorul fondului ar fi fost obligat să constate că pretinsa obligație de plată a prețului serviciilor prestate de reclamantă este lipsită de cauză câtă vreme societatea apelantă a fost omisă din vânzarea terenului către A, nu a obținut niciun beneficiu din această tranzacție, nu a încasat niciun preț, singurul beneficiar al serviciilor de intermediere prestate de reclamantă fiind A În consecință, în speță primesc incidență și dispozițiile art. 966 din Codul civil, potrivit cărora obligația fără cauză - nu poate avea niciun efect, în sensul că o eventuală obligație de plată reținută în sarcina apelantei este lovită de nulitate absolută dat fiind ca acesteia nu îi corespunde nicio contraprestație din partea reclamantei.

Prin completarea motivelor de apel pârâta a arătat că, sub aspectul naturii juridice, contractul de prestări-servicii încadrându-se în sfera contractelor de comision, obligația sa de a-i plăti reclamantei intimate comisionul pretins ar fi luat naștere numai după îndeplinirea integrală a obligațiilor reclamantei privind tratarea în beneficiul său a tuturor afacerilor comerciale prevăzute în art. 1 din contract. În concret, reclamanta intimată s-a obligat să intermedieze, în beneficiul apelantei, următoarele afaceri comerciale: a) să depună toate diligențele necesare pentru ca terenul în suprafață de 8.680 mp. înscris în nr. 71391 A, nr. top 8632, să treacă în proprietatea A, la momentul respectiv el fiind în proprietatea; b) după îndeplinirea obligației de mai sus, reclamanta trebuia să depună toate diligențele necesare astfel încât imobilul să ajungă în proprietatea A; c) de asemenea, ea trebuia să depună toate diligentele pentru ca societatea pârâtă să recupereze diferența dintre prețul de vânzare de 160 euro/mp. (stabilit prin promisiunea de vânzare-cumpărare nr. 1789 încheiată de apelantă cu A ) și prețul de 240 euro/mp. la care terenul urma să fie revândut "clientului" A, aceasta din urmă obligație având pentru pârâtă un caracter determinant, în sensul ca ea nu și-ar fi asumat niciodată obligația de a-i plăti reclamantei vreun comision de intermediere decât în condițiile în care ar fi încasat această diferență de preț.

Pe de altă parte, după cum rezultă din art. 2 din contractul în litigiu, obiectul convenției urma a fi considerat realizat, iar afacerile comerciale cu care a fost însărcinată reclamanta urmau a fi considerate încheiate, numai la data finalizării tranzacției în conformitate cu art. 1 (adică, inclusiv după parcurgerea tuturor etapelor descrise în structura tranzacției - art. 1 alin. 3). Or, din înscrisurile probatorii de la dosar reiese că reclamanta intimată nu a tratat în beneficiul apelantei niciuna din cele trei afaceri comerciale asumate prin art. 1 din contractul de prestări-servicii, astfel că obligarea pârâtei la plata comisionului prevăzut de art. 3 este lipsită de temei și contravine principiului interdependentei și reciprocității obligațiilor părților, propriu contractelor sinalagmatice. Astfel, în ceea ce privește prima afacere - aceea de a depune toate diligențele necesare pentru ca terenul să treacă în proprietatea A - dovada certă a faptului ca aceasta nu a fost tratată de către reclamantă o constituie însuși faptul că, deși Aad obândit în cele din urmă dreptul de proprietate, acest lucru s-a realizat în urma unei licitații publice organizate de Sucursala Regionala Cât privește cea de-a doua și a treia afacere - cumpărarea terenului de către A și, mai ales, recuperarea concomitentă de către apelantă a diferenței de preț - din răspunsul scris dat de A reiese că nici acestea nu au fost tratate de către reclamantă în beneficiul pârâtei, întrucât Aan egociat în mod direct cu A vânzarea terenului, și că A nu a mai plătit societății apelante nicio sumă de bani în legătură cu tranzacționarea terenului pentru simplul motiv că o atare plată ar fi fost lipsită de temei legal sau contractual. Față de cele arătate, se poate concluziona că reclamanta intimată nu a tratat în beneficiul societății apelante niciuna dintre afacerile comerciale cu care a fost însărcinată potrivit contractului de prestări-servicii, astfel că în mod greșit prima instanță a înlăturat excepția de neexecutare invocată de pârâtă în apărare.

Reclamanta intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:

Afirmația apelantei în sensul că instanța de fond ar fi omis să se pronunțe asupra unei excepții invocată de pârâtă referitoare la desființarea de plin drept a contractului de prestări-servicii este nefondată în contextul în care din lucrările dosarului se poate constata că apelanta nu a înțeles să învestească legal tribunalul cu privire la încetarea efectelor convenției încheiată cu intimata. Apărarea construită - "excepția desființării de plin drept a contractului" - nu poate avea eficiență fără învestirea instanței cu o veritabilă cerere reconvențională, prin care să se solicite constatarea acestei împrejurări.

Judecătorul fondului și-a motivat pe larg hotărârea cu referire la efectele clauzei olografe inserate la finalul contractului, în sensul că această clauză nu poate atrage nulitatea convenției deoarece ea se referă la situația în care se realizează publicitatea acestui contract. Or, în speță, desfacerea plicurilor s-a realizat în ședință publică, în prezența părților și doar pentru a proba existența actului juridic, nicidecum pentru a face public contractul, clauzele sale fiind cunoscute doar de părți și judecător. Mai mult, la art. 9 din contract, părțile au stabilit că litigiile izvorâte să se judece de instanțele competente, iar în condițiile în care plicurile nu se deschideau, este evident că litigiul nu putea fi judecat de tribunal.

Critica apelantei potrivit căreia instanța ar fi manifestat un total dezinteres față de aflarea adevărului este neîntemeiată, partea adversă încercând să deturneze atenția judecătorului de la aspectele esențiale ale speței, urmărind să aducă în discuție convenția pe care a avut-o cu A, față de care reclamanta intimată este terț, fiindu-i inopozabilă. Relevante în cauză sunt dispozițiile art. 3, care reglementează sumele de plată și condițiile în care acestea se vor achita de către pârâtă, respectiv era necesară îndeplinirea condiției de plată a prețului din partea clientului final, A, către A, urmând ca după 7 zile lucrătoare societatea reclamantă să emită și să comunice pârâtei factura aferentă, condiții îndeplinite în speță. Mai mult, părțile au convenit la art. 1 din contractul de prestări-servicii, ca obligația reclamantei, în calitate de prestator, să fie una de rezultat, și nu de diligență, astfel încât terenul să ajungă în proprietatea A, lucru care s-a realizat. Așadar, față de reclamantă sunt inopozabile convențiile apelantei încheiate sau finalizate cu terții, respectiv modul în care aceasta își conduce afacerile comerciale. Nu în ultimul rând, deși apelanta susține că reclamanta nu ar fi avut nicio implicare în transferul proprietății către clientul final, acest lucru este contrazis de către A prin adresa nr. 321/25.09.2009, în care se menționează că societatea a cumpărat terenul de la. A doar în baza serviciilor de intermediere realizate de către

Examinând apelul declarat de pârâta A împotriva sentinței comerciale nr. 837 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor intimatei A și a prevederilor art. 295 din Codul d e procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este nefondat, astfel că îl va respinge ca atare, având în vedere următoarele considerente:

Hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, conformă cu dispozițiile incidente în cauză, ea nefiind rezultatul unei greșite aplicării a legii sau a unei eronate ori superficiale aprecieri a probelor administrate în dosar, cum în mod neîntemeiat susține apelanta.

Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat tribunalului obligarea societății pârâte la plata sumei de 1.263.391,33 lei reprezentând contravaloare servicii conform contractului nr. TD- 001/23.04.2009, convenție prin care reclamanta s-a obligat să acorde asistență apelantei și să intermedieze realizarea tranzacției terenului înscris în nr. 71391 A, nr. top 8632, în suprafață de 8.680 mp. situat în localitatea A, Calea, județul A, imobil ce făcea obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată între pârâta A și chemata în garanție A, autentificată la. - sub nr. 1789/24.10.2006, astfel încât proprietatea terenului susmenționat să ajungă în proprietatea

În conformitate cu art. 3, pct. IV din contractul de prestări-servicii nr. TD- 001/23.04.2009, pentru serviciile efectuate societatea pârâta s-a angajat să achite reclamantei contravaloarea în lei a sumei determinată prin înmulțirea suprafeței în mp. cu 40 euro, plus, în termen de 7 zile de la data efectuării plății de către A către A și primirea facturii emise de intimată, iar în cazul în care apelanta nu plătește suma datorată la termenul scadent ea urma să suporte și o penalitate de 0,1% pe zi de întârziere, aplicată la suma neachitată.

La data de 27 august 2008 între A, în calitate de promitent-cumpărător, și A, în calitate de promitent-vânzător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare în baza căruia cel din urmă s-a obligat să vândă primului terenul mai sus individualizat la prețul de 3.038.000 euro. Ulterior, la 3 septembrie 2007, la. a fost autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 4344/2007, care a consfințit învoiala părților din promisiune, în contract făcându-se mențiunea că la data semnării actului prețul vânzării a fost achitat integral.

La momentul perfectării convenției de prestări-servicii terenul se afla în proprietatea, prin pct. II - "Clarificare" - societățile contractante acceptând faptul că prestatorul - intimata A - "a făcut toate diligențele necesare pentru ca terenul să treacă în proprietatea A prin semnarea unui contract de vânzare-cumpărare cu ". Din acest punct de vedere criticile apelantei referitoare la împrejurarea, reală de altfel, că imobilul a fost dobândit de către A în urma unei licitații publice organizată de - Sucursala Regională T prin procesului-verbal de adjudecare din 27 august 2007, modalitate de dobândire ce ar exclude orice formă de intermediere, nu pot fi primite, pe de o parte, întrucât prin însăși clauza contractuală citată pârâta a acceptat că reclamanta a făcut deja, până la data semnării contractului, toate diligențele pentru ca imobilul să treacă în proprietatea chematei în garanție, iar pe de altă parte, societatea reclamantă l-a asistat pe beneficiarul final al terenului, A, și a intermediat realizarea tranzacției, în sensul ca acesta să dobândească dreptul de proprietate asupra respectivului imobil. Tocmai de aceea, este fără relevanță juridică în cauză faptul că prin adresa nr. 3596/30.04.2009 Aaa rătat că reclamanta nu a prestat niciun serviciu în legătură cu această tranzacție, revânzarea către A fiind făcută în mod direct între cele două societăți. De altfel, atât din răspunsul comunicat apelantei de către A la data de 23 octombrie 2009 și din răspunsul intimatei reclamante la interogatoriul solicitat de A, cât și din adresa nr. 321/25.09.2009 emisă de beneficiarul terenului rezultă fără niciun dubiu că între aceste două societăți a existat un contract privitor la identificarea în vederea achiziției a unui teren, iar imobilul înscris în nr. 71391 A, nr. top 8632 fost dobândit de către A de la. A exclusiv în baza serviciilor de intermediere prestate de către A, prin reprezentantul său legal, în persoana d-lui.

Nici susținerile apelantei privitoare la omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra "excepției" referitoare la desființarea de plin drept a contractului de prestări-servicii ca efect al clauzei olografe, menționate de comun acord la finalul actului și obligatorie conform art. 969 din Codul civil, potrivit căreia în cazul în care una din părți va desigila plicul în care era introdus contractul și va face public acest act întreaga operațiune juridică va fi lovită de nulitate absolută nu sunt întemeiate, întrucât în paragraful 2 al paginii 10 din hotărâre tribunalul a arăta foarte clar de ce a considerat că această apărare nu poate fi primită. Este de necontestat că la finalul convenției a fost trecută următoarea mențiune olografă: "cele 2 exemplare ale contractului se păstrează în plicuri separate și semnate de sigiliu de ambele părți. Dacă plicul aflat la purtător se desigilează contractul își pierde valabilitatea". Tocmai pentru că această clauză se referea la a nu face public contractul de prestări-servicii, cu ocazia deschiderii prezentului proces reclamantul nu a anexat copia actului în forma semnată de părți, ci doar modelul de contract, în cuprinsul cererii de chemare în judecată menționând că este în imposibilitate de a face această dovadă tocmai datorită respectivei clauze. Abia ulterior, la termenul de judecată din 9 februarie 2009, în fața judecătorului cauzei, s-a procedat la desigilarea plicului aflat în posesia reclamantei, despre acest fapt făcându-se mențiune în procesul-verbal de ședință. Or, dacă plicul nu ar fi fost deschis cu ocazia litigiului purtat de părți, este evident că diferendul nu ar fi putut fi soluționat de instanță întrucât nu se putea face interpretarea clauzelor cuprinse în contract pentru pronunțarea unei hotărâri argumentate.

Afirmațiile apelantei cu privire la lipsa oricărui aport al reclamantei intimate în tranzacția finală și la limitarea instanței de fond doar la analiza prevederilor contractului de prestări-servicii, din ansamblul cărora ar fi reținut eronat că A și-a executat toate obligațiile asumate, obligații care, potrivit art. 1, constau în acordarea de asistență și intermedierea în vederea vânzării terenului înscris în nr. 71391 A, nr. top 8632, în sensul de a depune toate diligențele necesare pentru ca acesta să ajungă în proprietatea A, iar ulterior de a intermedia revânzarea lui către A la prețul de 240 euro/mp. nu sunt întemeiate. Astfel, apelanta face o interpretare eronată a prevederilor contractuale care reglementează conținutul raporturilor juridice comerciale care s-au născut între reclamanta A și pârâta A în urma perfectării contractului de prestări-servicii nr. TD- 001/23.04.2009, în sensul că din clauza referitoare la "Structura tranzacției" reiese fără echivoc că A, la data semnării convenției în litigiu, a acceptat deja, în urma negocierilor purtate, prețul menționat, apelanta urmând să-și recupereze de la intimata chemată în garanție diferența de preț dintre 160 euro/mp. (stabilit prin promisiunea de vânzare-cumpărare nr. 1789 încheiată cu A ) și 240 euro/mp. (la care terenul urma să fie revândut "clientului" A), plata serviciilor prestate de reclamanta intimată nefiind condiționată de încasarea de către pârâta apelantă a acestei sume de la. A, ceea ce lipsește de eficiență și apărarea privitoare la lipsa vreunei culpe a apelantei în această privință. De altfel, sunt pertinente susținerile intimatei A din cuprinsul întâmpinării formulate, în sensul că, pe de o parte, convenția pe care apelanta a avut-o cu A, nu îi este opozabilă întrucât societatea reclamantă este terț față de respectivul contract, știut fiind faptul că unul dintre principiile efectelor actului juridic civil este și cel privitor la relativitatea efectelor acestuia (res alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest), potrivit căruia convențiile n-au efect decât între părțile contractante (art. 973 din Codul civil). Pe de altă parte, prezintă relevanță juridică în cauză dispozițiile art. 3 și 4, pct. IV din contract, care reglementează atât sumele de plată, cât și condițiile în care acestea trebuiau achitate de pârâtă reclamantei, clauze care condiționează plata serviciilor reclamantei de încasarea prețului terenului de către A din partea clientului final, urmând ca după 7 zile lucrătoare de această plată societatea reclamantă să emită și să comunice pârâtei factura aferentă, condiții îndeplinite în speță, cum corect a reținut și prima instanță. De asemenea, din analiza art. 1, pct. II din contract, reiese fără putință de tăgadă că obligația asumată de reclamantă, în calitate de prestator, era una de rezultat (constând în aceea ca terenul să ajungă în proprietatea A) și nu de mijloace (de prudență și diligență), întrucât obiectul și scopul urmărite de părți au fost bine determinate, debitorul obligându-se ca prin acțiunea sa să obțină un anumit rezultat în favoarea creditorului său, obligația considerându-se executată doar în situația în care rezultatul la care s-a obligat debitorul a fost obținut, în caz contrar, aflându-se în culpă, el este răspunzător de urmările cauzate, în sarcina sa operând o prezumție legală de culpă, ce rezultă din neobținerea rezultatului la care s-a îndatorat. Or, în speță, terenul tranzacționat a ajuns în patrimoniul beneficiarului final.

În atare situație, nu poate fi vorba de o obligație de plată afectată, pe lângă cele două condiții enunțate de reclamantă (vânzarea terenului către A și încasarea integrală a prețului de către A ), și de o condiție mixtă, cu conținut complex, care să includă și încasarea de către apelantă a diferenței dintre prețul din promisiune și prețul de revânzare a terenului către beneficiarul final, chiar dacă condiția mixtă este aceea a cărei realizare depinde de voința uneia dintre părți și de voința unei alte persoane determinate, nicăieri în cuprinsul contractului în litigiu nefiind menționată o condiționare a plății serviciilor reclamantei de încasarea diferenței de preț de la chemata în garanție, cum în mod eronat a înțeles apelanta. Totodată, nu se poate susține cu temei că această obligație de plată este lipsită de cauză întrucât societatea apelantă a fost omisă din vânzarea terenului către A, în sensul că nu a obținut niciun beneficiu din această tranzacție, întrucât cauza, ca element al actului juridic civil, este, potrivit, art. 967 din Codul civil, prezumată până la dovada contrarie. Cum prin textul menționat se instituie, în realitate, două prezumții: a) prezumția de valabilitate a cauzei, indiferent dacă se menționează sau nu acest element îninstrumentum probationis, și b) prezumția de existență a cauzei, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic, acela trebuie să dovedească aceste împrejurări și, în consecință, să răstoarne prezumția. Pe lângă faptul că apelanta nu a dovedit în niciun fel că actului juridic perfectat cu reclamanta intimată i-ar lipsi această condiție de fond, esențială și de validitate, deși respectiva obligația îi revenea raportat la exigențelor impuse de art. 1169 din Codul civil, potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, și de alin. 1 al art. 129 din Codul d e procedură civilă, care statuează, de asemenea, că părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, având, totodată, obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările, doar afirmarea incidenței art. 966 din Codul civil nefiind suficientă pentru a determina convingerea instanței că critica sa este întemeiată, Curtea constată că scopul imediat al contractului perfectat de cele două societăți, mai precis spus cauza consimțământului fiecărei părți constă în reprezentarea, adică prefigurarea mintală a contraprestației (o parte se obligă, știind că și cealaltă parte se obligă la rândul ei). Cu alte cuvinte, apelanta s-a obligat să-i plătească reclamantei intimate o anumit sumă de bani, știind că și aceasta din urmă s-a obligat să facă toate demersurile necesare pentru ca terenul de care pârâta beneficia ca urmare a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare să ajungă în proprietatea unei alte societăți, obiectiv care s-a și realizat. Spre deosebire de scopul imediat, scopul mediat este unul subiectiv și variabil, constând în mobilul determinant al consimțământului fiecăreia dintre părți (însușirile prestației, calitățile persoanei etc.).

Nu în ultimul rând, nici referirile apelantei din cuprinsul completării motivelor de apel în sensul că, sub aspectul naturii juridice, contractul de prestări-servicii încadrându-se în sfera contractelor de comision, obligația sa de a-i plăti reclamantei intimate comisionul pretins ar fi luat naștere numai după îndeplinirea integrală a obligațiilor reclamantei privind tratarea în beneficiul său a tuturor afacerilor comerciale prevăzute în art. 1 din contract, mai exact după recuperarea diferenței dintre prețul de vânzare de 160 euro/mp. (stabilit prin promisiunea de vânzare-cumpărare nr. 1789 încheiată de apelantă cu A ) și prețul de 240 euro/mp. la care terenul urma să fie revândut "clientului" A, obligație care avea pentru pârâtă un caracter determinant, nu sunt de natură să conducă la admiterea căii de atac și schimbarea hotărârii primei instanțe, deoarece, după cum s-a arătat și mai sus, niciunde în cuprinsul contractului nr. TD- 001/23.04.2009 nu a fost menționată o condiționare a plății serviciilor reclamantei de încasarea diferenței de preț de la chemata în garanție. De altfel, contractul de comision, ca varietate a contractului de mandat, este acordul de voință dintre două părți, numite comisionar și comitent, prin care comisionarul se obligă față de comitent, în schimbul unei remunerații (comision), să efectueze operațiuni comerciale, încheind acte juridice în nume propriu, dar pe seama comitentului. Or, în speță, reclamanta nu s-a obligat față de pârâtă să trateze afaceri comerciale în acest fel în schimbul sumei de bani în litigiu.

Totodată, constatând culpa procesuală a apelantei, la solicitarea intimatei A, văzând și dispozițiile art. 274 din Codul d e procedură civilă, Curtea va obliga pârâta apelantă la plata sumei de 17.850 lei către societatea reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial potrivit ordinului de plată nr. 18/12.11.2009 (fila 44).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de pârâta, cu sediul în localitatea A,-/c, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 837 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată A, cu sediul procesual ales în localitatea A,-,. 6, județul A, la avocat, și chemata în garanție A, cu sediul în localitatea A, Calea, nr. 57, județul

Obligă apelanta la plata către intimata Aas umei de 17.850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 24 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red. - 16.12.2009

Tehnored. - 17.12.2009/ 5 ex./3 com.

Prima instanță: Tribunalul Arad

Judecător:

Președinte:Csaba Bela Nasz
Judecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 186/2009. Curtea de Apel Timisoara