Spete pretentii comerciale. Decizia 192/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 192/A/COM
Ședința publică din 26 noiembrie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul formulat de către pârâta Compania Națională de Ferate "CFR" - Sucursala Regională CF T împotriva sentinței civile nr. 613/12.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată - GRUP T, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic, în reprezentarea pârâtei apelante Compania Națională de Ferate "CFR" - Sucursala Regională CF T, lipsă fiind reclamanta intimată - GRUP
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtei apelante depune la dosarul cauzei delegația de reprezentare și precizări.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, se acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta pârâtei apelante solicită admiterea apelului formulat, schimbarea în tot a sentinței civile atacate, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca nelegală și întoarcerea executării pentru suma deja executată, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 613/12.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a respins excepția prescripției extinctive; s-a admis acțiunea formulată de reclamanta - - SRL, cu sediul procedural ales în T,-,. A,.14, în contradictoriu cu pârâta "CFR" -REGIONALA T, cu sediul procedural în T, Bd. 16 2. nr. 2, având ca obiect pretenții, în sensul că a obligată pârâta la plata sumei de -,69 lei cu titlu contravaloare marfă și la plata dobânzii aferente, începând cu data de 1.04.2005 până la plata efectivă a debitului. A obligat pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 9.148,62 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între pârâtă și - SRL s-au derulat relații comerciale în temeiul cărora pârâta a achiziționat diverse cantități de marfă, așa cum rezultă din avizul de însoțire al mărfii nr. -/15.07.2002, în valoare totală de -,69 RON, sumă pentru care au și fost emise facturile fiscale, semnate și ștampilate de către societatea pârâtă, dovedindu-se astfel că întreaga marfă a fost recepționată.
Ulterior, respectiv la data de 3.12.2003, - SRL a cesionat creanța pe care o avea față de pârâtă reclamantei - - SRL, încheind în acest sens un contract de cesiune de creanță.
Pentru cesionara reclamantă, în acest caz, termenul de prescripție începe să curgă de la data încheierii contractului de cesiune, iar notificarea nr. 86/26.04.2005 emisă de către aceasta se situează în interiorul termenului legal de prescripție stabilit de art. 3 al. 1 din Decretul nr.167/1958 și nu în afara termenului, așa cum susține pârâta prin întâmpinare.
Faptul că reclamanta a emis o notificare prin executorul judecătoresc, constituie motiv de întrerupere a prescripției extinctive, în condițiile art. 16 din Decretul nr.167/1958.
Pe fondul cauzei, pârâta contestă faptul că ar fi comandat cantitatea de marfă ce i-a fost livrată, fără însă a face dovada că la data livrării mărfii a făcut obiecțiuni sau a restituit marfa livrată în plus față de comandă, dimpotrivă, a acceptat întreaga cantitate și a confirmat primirea mărfii prin semnarea și ștampilarea facturilor fiscale emise.
Se contestă, de asemenea, de către pârâtă nerespectarea calității mărfii livrate și se invocă încălcarea dispozițiilor Ordinului nr.1012/25.06.2001, privind aprobarea structurii conținutului și modului de utilizare a documentației standard pentru elaborarea și prezentarea ofertei pentru achiziția publică de produse. Se invocă, de asemenea, încălcarea prevederilor OUG nr. 60/2001, însă cu toate deficiențele semnalate, pârâta nu a înțeles până la acest moment să facă demersuri pentru remedierea acestora, în schimb a acceptat și a utilizat marfa așa cum i-a fost livrată.
Față de aceste considerente și văzând disp. art. 942, 1073.civ. art.3-16 din Decretul nr.167/1958, instanța a constatat cererea întemeiată și a admis-o, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de -,69 RON, cu titlu contravaloare marfă și la plata dobânzii aferente, începând cu data de 1.04.2005, până la plata efectivă a debitului.
În baza art. 274.pr.civ. a obligat pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 9.148,62 RON.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta Compania Națională de Ferate "CFR" - Sucursala Regională CF T, solicitând modificarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul respingerii acțiunii formulate de - - GRUP SRL ca netemeinica și nelegală, pentru următoarele motive:
Pe cale de excepție, invocă intervenirea termenului de prescripție a dreptului la acțiune a creditoarei pentru recuperarea în instanța a sumei de 696.210,69 RON, cu titlu de debit principal.
Termenul de prescripție extinctivă, cu caracter general, aplicabil raporturilor juridice obligaționale este instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul nr.167/1958, potrivit căruia "termenul prescripției este de 3 ani -".
Astfel, în prezenta speță, contrar celor susținute de către reclamantă, prescripția a început sa curgă din data de 15.08.2002, data când facturile fiscale emise de către creditoare au ajuns la scadenta, acest termen împlinindu-se la data de 15.08.2005.
În acest sens statuează și art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958: "prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune -", iar în prezenta cauză, momentul nașterii dreptului la acțiune este data la care facturile emise au ajuns la scadență.
Astfel, solicită instanței să constate că cererea de chemare în judecată a fost introdusă ulterior datei de 15.08.2005 (după mai mult de 2 ani), deci în afara termenului de prescripție.
Conform principiului "accesorium sequitur principale", sumele cerute cu titlu de dobânzi legale se găsesc în aceeași situație cu cea a debitului principal, dreptul la acțiune al creditoarei fiind prescris și pentru acest capăt de cerere.
Referitor la cele reținute în mod eronat de prima instanță cu privire la începutul prescripției, se arată ca încheierea unui contract de cesiune între - SRL și - - GRUP SRL nu poate determina începutul prescripției. Decretul nr. 167/1958, la art. 7, determină clar începutul prescripției la data nașterii dreptului la acțiune sau a executării silite. În acest caz, începutul prescripției este determinat de data la care facturile fiscale au ajuns la scadență.
Mai mult, solicită, să se constate faptul că prin încheierea unui contract de cesiune se prorogă doar dreptul de creanță, nu și prescripția.
Cu privire la întreruperea termenului de prescripție "printr-o notificare", consideră ca instanța de fond se află într-o gravă eroare deoarece:
Decretul nr. 167/1958, la art. 16 stabilește trei cazuri de întrerupere a prescripției și anume:
-Prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. Recunoașterea la care se refera textul TREBUIE SĂ.
-Prin introducerea unei cereri de chemare în judecată efectivă și admisă.
-Printr-un act începător de executare.
Reclamanta nu se găsește în niciunul din cele trei cazuri de întrerupere a prescripției. O notificare emisă prin executorul judecătoresc nu întrerupe prescripția și de asemenea nici nu presupune o recunoaștere tacită din partea societății.
Pe fond, precizează că între societatea apelantă și creditoare s-au derulat raporturi comerciale privind furnizarea de produse în temeiul comenzii nr. 3/1/3/321/2002 (depusă la dosarul cauzei). Aceasta comandă a fost emisă în urma încheierii procesului verbal de analiză de ofertă cu privire la achiziționarea de produse nr.3/1/3/347/2002.
Între cantitățile de materiale cerute de societatea prin comanda și cantitățile de materiale furnizate există mari diferențe.
Astfel, s-au comandat 3000 kg bară de bronz și s-au livrat 3925 kg; s-au comandat 2000 kg cositor și s-au livrat 3010 kg; s-au comandat 2500 ml furtune pentru oxigen și s-au livrat 2130 ml; s-au comandat 2500 ml furtun acetilenă și s-au livrat 2175 ml.
Apar astfel neconcordanțe între comanda fermă și cantitățile de marfă livrate, temeiul juridic al acestor livrări excedând comenzii inițiale.
De asemenea, în speță există incertitudini referitoare la cuantumul creanței, prețul practicat de creditoare pentru produsele furnizate nu este real, ci majorat substanțial față de prețurile practicate de alți furnizori.
Produsele au fost livrate societății cu nerespectarea dispozițiilor Ordinului nr. 1012/25.06.2001 privind Aprobarea structurii conținutului și modului de utilizare a documentației standard pentru elaborarea și prezentarea ofertei pentru achiziția publică de produse: art. 13 " produselor și documentelor ce le însoțesc" pct. 13.2(2) respectiv: furnizorul avea obligația ca odată cu livrarea produselor să transmită societății, ca documente însoțitoare următoarele:
- certificate de origine
- certificate de inspecție
- certificate de calitate
- certificate de garanție
produselor se consideră în mod legal încheiată în momentul în care furnizorul va transmite achizitorului documentele ce trebuiesc sa însoțească produsele.
Până în prezent, reclamanta nu a transmis societății documentele sus menționate, astfel că, din culpa sa, livrarea produselor nu poate fi considerată încheiată.
Deci, la această dată creditoarea nu poate solicita contravaloarea acestor produse, nefiind încheiată procedura de livrare potrivit prevederilor art. 13.4 din Ordinul nr. 1012/2001, existența creanței fiind incertă.
Regionala CF T este AUTORITATE CONTRACTANTĂ, iar achizițiile acestor produse s-au făcut fără respectarea normelor legale privind achizițiile publice, astfel cum sunt reglementate de OUG nr. 60/2001.
Societatea apelantă, având calitatea de autoritate contractantă, atât furnizorul de produse, cât și achizitorul aveau obligația să respecte principiile de furnizare și achiziții de produse, respectiv să procedeze la furnizarea și achiziționarea acestor produse în conformitate cu prevederile imperative ale OUG 60/2001.
Or, neprocedând astfel, s-au încălcat normele imperative ale OUG 60/2001, respectiv principiile liberei concurențe, eficientei utilizări a fondurilor publice, transparenței, tratamentului egal și confidențialitatea în relațiile dintre furnizori și achizitori, executanți și prestatori de servicii.
Tranzacția încheiată între creditoare și debitoare cu încălcarea normelor imperative ale OUG 60/2001 este nulă de drept, deoarece, potrivit art. 969 Cod Civil, orice convenție făcută cu încălcarea unei norme legale ce reglementează un interes public este lovita de nulitate absolută.
În ședința publică din 26 noiembrie 2009 pârâta Compania Națională de Ferate "CFR" - Sucursala Regională CF a depus precizări prin care arată că:
Între societatea pârâtă și - SRL s-au derulat raporturi comerciale privind furnizarea de produse în temeiul nr.3/1/3/321/2002 (act existent la dosarul cauzei).
Această comandă a fost emisă în urma încheierii procesului verbal de analiză de ofertă cu privire la achiziționarea de produse cu nr. 3/1/3/347/2002.
Întrucât între cantitățile cuprinse în comandă și cele livrate de - SRL erau mari diferențe (se furnizaseră mult mai multe decât cele comandate), nu s-au respectat dispozițiile legale cu privire la recepția (cantitativă și calitativă) a acestora, prețul practicat de furnizor era mult prea mare decât prețul pieței pentru același gen de produse, s-a solicitat furnizoarei să transmită societații pârâte documentele care trebuiau să însoțească obligatoriu marfa, ceea ce aceasta nu a făcut.
Ignorând total cele solicitate, - SRL emite la data de 15.07.2002, facturi pentru marfa livrată, a cărei contravaloare totală era de 696.210,69 lei, sumă refuzată de pârâtă.
La data de 03.12.2003 între - SRL, în calitate de cedent și - - Grup SRL, în calitate de cesionar, se încheie un contract de cesiune a creanței în valoare totală de 696.210,69 lei (debitor cedat CNCFR).
La data de 17 ianuarie 2008 (înregistrare la Tribunalul Timiș ), deci după aproape 6 ani de la scadența facturilor și peste 5 ani, chiar de la data încheierii contractului de cesiune, - - SRL acționează în instanță CNCFR pentru recuperarea sumei de mai sus.
Societatea pârâtă a invocat împlinirea termenului de prescripție, în temeiul art. 7 alin. 1 din Decretul nr.167/1958 dar, în mod eronat, instanța investită cu judecarea cauzei, respinge excepția prescripției și dând o interpretare sui-generis legii, a admis cererea introductivă.
Profitând de faptul că sentințele comerciale sunt executorii potrivit legii, reclamanta a demarat, prin executorul judecătoresc, executarea silită a CNCFR.
Verificându-se situația juridică a reclamantei - - SRL, pârâta a constatat că această societate a fost radiată din Registrul Comerțului G, ca urmare a sentinței civile nr. 1212/12.11.2008, pronunțată de Tribunalul Galați.
Așadar, la data când s-a introdus cererea de chemare în judecată, reclamanta nu mai exista, deci s-a pus problema reprezentării acesteia de către dl. avocat.
Pârâta arată că a cerut imediat executorului judecătoresc să înceteze executarea și să-i restituie sumele poprite și să precizeze persoanele și conturile în care s-au vărsat sumele poprite și distribuite.
Prin adresa nr. 673/23.09.2008, executorul judecătoresc a comunicat pârâtei că nu a avut cunoștință de faptul că reclamanta creditoare este radiată și că a sistat executarea silită. Prin aceeași adresă, executorul judecătoresc a arătat că a distribuit suma de 281.082 RON, după cum urmează:
-avocat -suma de 160.405,07 RON, deși cheltuielile reprezentând onorariu avocat erau de 99.000 RON;
- -suma de 91.349 RON, deși, la acel moment, nu avea nicio calitate;
Reclamanta - - SRL nu a primit niciun din suma revendicată.
La data de 22.09.2009, CNCF CFR SA B, societatea mamă a Sucursalei Regionale CF T, este somată prin executor judecătoresc să achite suma de 696.210,69 lei numitului, acesta depunând un contract de cesiune între - - SRL (la acea dată cu administrator social ) și ca persoană fizică.
Contractul de cesiune este încheiat și înregistrat la executorul judecătoresc la data de 23.11.2006, deci cu mult înainte de data de 17.01.2008, data înregistrării acțiunii - - Grup SRL, la Tribunalul Timiș.
Se poate observa că, la data introducerii acțiunii (17.01.2008) reclamanta-intimată era în lichidare judiciară ( Tribunalul Galați ) și nu avea nici calitate procesuală, nemaiexistând nicio creanță asupra CFR, potrivit contractului de cesiune de mai sus.
În temeiul celor de mai sus, consideră nelegală hotărârea atacată și, pe cale de consecință, solicită admiterea apelului, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca nelegală și întoarcerea executării pentru suma deja executată.
Precizează că, la această dată, BEJ nu numai că a încetat orice act de executare, dar a și trecut la întoarcerea executării, respectiv a returnat pârâtei suma de 21.840 lei, sumă indisponibilizată în momentul în care a primit somația pârâtei.
În cauză a formulat întâmpinare reclamanta intimată - GRUP T solicitând respingerea apelului declarat de pârâta apelantă ca nefondat, menținerea sentinței civile nr. 613/12.09.2008 a Tribunalului Timiș ca fiind temeinică și legala, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că, prin cererea de chemare în judecată din data de 18.01.2008, înregistrată de către Tribunalul Timiș sub nr-, a solicitat obligarea paratei-apelante la plata sumei de -,69 lei, reprezentând contravaloare marfă, plata dobânzii legale calculată potrivit art. 2 și 3 din Ordonanța nr. 9/2000, începând cu data de 1.04.2005 și până la plata efectivă, integrală a sumei datorate.
Acțiunea are la bază datoria născută prin achiziționarea de către REGIONALA CFR T de la - SRL a produselor în valoare de -,69 RON, reprezentând: furtun 6x 16 în cantitatea de 2530. furtun 9x 17 în cantitate de 2.534. aliaj de lipit în cantitate de 3016 kg, bare bronz 30- 150 (148 bucăți), în cantitate de 2.975 kg.
Aceste cantități de marfă au fost livrate și primite de REGIONALA CFR T așa cum rezultă din avizul de însoțire a mărfii nr. - din 15.07.2002, semnat și ștampilat. Mai mult decât atât, această marfă nu mai există în prezent, fiind utilizată de către debitoare în activitatea de întreținere și reparație a Regionalei de Vest CFR.
În urma livrării și primirii mărfii, - SRL a emis facturi fiscale, semnate și ștampilate de REGIONALA CFR T, a căror valoare totală este de -,69 RON.
Începând cu data de 03.12.2003, creditoare pentru întreaga creanță în valoare de -,69 RON este - - SRL, întrucât, între - SRL, în calitate de cedent și - - GRUP SRL, în calitate de cesionar, s-a încheiat un contract de cesiune, având ca obiect dreptul de creanță de -,69 RON, debitor cedat fiind REGIONALA CFR
Dată fiind imposibilitatea de a impune debitoarei un termen înlăuntrul căruia să-și execute obligația, societatea creditoare de la acea vreme, - SRL, a cesionat aceasta creanță către - - SRL, respectând toate condițiile de valabilitate a contractului de cesiune de creanța.
Astfel, societatea reclamantă a devenit creditoarea debitoarei CN CF CFR -REGIONALA CFR Din acel moment, reclamanta a purtat corespondență cu debitoarea în vederea "închiderii lanțului de compensare" procedură prin care ar fi încasat debitul. Constatând că societatea debitoare refuză acest lucru, invocând diverse motive puerile și, mai mult decât atât, refuzând să înapoieze marfa deoarece aceasta nu se mai afla pe stoc, reclamanta a comunicat o notificare prin care a pus în vedere debitoarei pârâte ca, în termen de 5 zile de la primirea acesteia, să efectueze plata. Acesta este momentul în care s-a produs întreruperea termenului de prescripție.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 613/12.09.2008, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulata de reclamanta, dispunând obligarea debitoarei la plata sumei de -,69 lei cu titlu contravaloare marfa și la plata dobânzii aferente. Prin motivarea sentinței, instanța de fond, interpretând corect dispozițiile legii, precizează că pentru cesionara reclamantă, în acest caz, termenul de prescripție începe să curgă de la data încheierii contractului de cesiune, iar notificarea nr. 86/26.04.2005 emisă de către reclamantă se situează în interiorul termenului legal de prescripție stabilit de art. 3 al. 1 din Decretul nr. 167/1958.
În ceea ce privește excepția invocată de apelantă cu privire la intervenirea termenului de prescripție a dreptului la acțiune al reclamantei, învederează că se impune respingerea acesteia ca fiind neîntemeiată.
În motivarea apelului, societatea debitoare susține că întreruperea termenului de prescripție intervine în trei cazuri potrivit dispozițiilor Decretului 167/1958 și, totodată, precizează, în mod eronat, că reclamanta nu se afla în niciunul dintre aceste cazuri.
Pe lângă cazul de întrerupere constatat de către instanța de fond prin motivarea sentinței, și anume faptul că intimata a emis o notificare prin executor judecătoresc constituie motiv de întrerupere a prescripției extinctive; în mod imperativ, trebuie precizat faptul că reclamanta se regăsește, conform art. 16 din Decretul 167/1958 și în cazul de întrerupere prevăzut la lit. a): prescripția se întrerupe "prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția". După cum a precizat, intimata a înștiințat societatea debitoare prin notificările 57/18.03.2005, respectiv 86/26.04.2005 că îi datorează suma de -,69 RON și, totodată, i-a pus în vedere acesteia să achite întreg debitul, în caz contrar urmând a demara procedurile legale pentru recuperarea creanței. Ulterior notificării, debitoarea nu a contestat în niciun moment creanța și nici nu a considerat necesar să dea curs concilierii directe la care a fost invitată de către reclamantă în data de 12.11.2005. În opinia reclamantei, atitudinea pârâtei valorează ca o recunoaștere tacită a debitului datorat. Mai mult decât atât, chiar și în fața instanței, în prezenta cauză, prin răspunsul la interogatoriu, (adresa nr. 71/2008 depusă de către CNCF "CFR" B- SUCURSALA REGIONALA CF T, în dosarul -), debitoarea confirmă recepția mărfurilor și recunoaște că produsele a căror contravaloare este solicitată se află în posesia acesteia, dar nu este de acord să le achite, invocând faptul că nu a fost respectată legislația privind achizițiile publice la momentul tranzacției. Recunoașterea datoriei, chiar implicită, are ca efect întreruperea cursului prescripției, o asemenea recunoaștere nu trebuie să fie expresă (pe cuantum de sume sau obligații), ci doar neîndoielnică, "Prescripția extinctivă-, Ed. ".
În ceea ce privește refuzul societății debitoare de a achita suma datorată pe motiv că nu a fost respectată legislația privind achizițiile publice la momentul tranzacției, învederează instanței că nerespectarea dispozițiilor legale nu incumbă societății reclamante, iar societatea debitoare nu-și poate invoca propria culpă, conform principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".
Reclamanta consideră necesară coroborarea Decretului nr. 167/1958 și cu prevederile nr.OG 5/2001.
Astfel, reclamanta, la data de 25.05.2006, a chemat în judecată pe pârâtă, cerere înregistrata sub nr. 7054/COM/2006 la Tribunalul Timiș, prin care a solicitat emiterea unei ordonanțe care să conțină somația de plată a sumei datorate de către debitoare. Prin sentința civilă nr. 2309/03.10.2006, Tribunalul Timișa respins cererea formulată de către reclamantă.
Potrivit Deciziei nr. 728/R din 04.10.2002, Curtea de Apel Brașov - Secția Comercială constată: în cazul formulării unei cereri de somație de plată, în cadrul termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, își găsesc aplicare dispozițiile art. 7 din nr.OG 5/2001, dispoziții care prevăd posibilitatea soluționării cauzei în condițiile dreptului comun, ca o continuare a procedurii începute potrivit art. 2. De aceea, chiar dacă ordonanța privind somația de plată a fost respinsă, efectul cererii creditoarei de întrerupere a prescripției, în baza art. 16 din Decretul 167/1958 se menține.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel, Curtea constată că apelul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed:
Din probele dosarului, Curtea reține că pârâta Compania Națională de Ferate "CFR" - Sucursala Regională CF Taa chiziționat de la vânzătorul - SRL marfă în valoare de -,69 RON, pentru care vânzătorul a emis, la data de 15.07.2002, mai multe facturi fiscale, acceptate de către pârâtă (filele 8-16 din dosarul primei instanțe).
La data de 03.12.2003 întreaga creanță de -,69 RON a fost cesionată către reclamanta - - SRL.
Efectul principal al cesiunii de creanță este transmiterea dreptului de creanță de la cedent la cesionar, iar cesionarul dobândește dreptul ce a aparținut cedentului, nimic mai mult sau mai puțin. Astfel, prescripția extinctivă a dreptului la acțiunea în realizarea creanței se produce în termenul și condițiile prevăzute pentru cedent.
Prima instanță a reținut, deci, în mod greșit că, prin cesiunea creanței, s-a întrerupt cursul prescripției și că a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani.
Ca urmare, întrucât facturile au fost emise la data de 15.07.2002 (cu termen de plată la 30 zile-aspect necontestat de părți), termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3, alin. 1 din Decretul 167/1958 a început să curgă de la data de 15.08.2002, deci de la data scadenței, cesiunea de creanță neavând un efect întreruptiv al cursului prescripției extinctive.
Conform art. 16 din Decretul 167/1958, prescripția se întrerupe:
"(1) a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;
c) printr-un act începător de executare.
(2) Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea".
În speță, nu există niciun caz de întrerupere a prescripției, astfel că termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la data de 15.08.2005, iar prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 17.01.2008, deci cu mult după împlinirea termenului de prescripție extinctivă.
Cele două notificări la care reclamanta - - SRL face referire în cererea introductivă (nr. 86/26.04.2005, comunicată prin executor judecătoresc și 57/18.03.2005) nu au caracter întreruptiv, pentru că nu sunt acte de executare, iar lipsa răspunsului pârâtei Compania Națională de Ferate "CFR" - Sucursala Regională CF T la acestea nu echivalează cu recunoașterea tacită a creanței pretinse.
O recunoaștere a creanței trebuie să fie expresă, neechivocă, pentru a produce efectul întreruptiv al prescripției extinctive, ori o asemenea recunoaștere nu există. Deținerea de către pârâtă a mărfurilor livrate nu valorează recunoașterea creanței.
Prima instanță a reținut că emiterea notificării de către reclamanta - - SRL, prin executorul judecătoresc, constituie motiv de întrerupere a cursului prescripției, încălcând astfel prevederile art. 16, alin. 1 din Decretul 167/1958 și pronunțând o hotărâre nelegală.
De asemenea, nici introducerea de către reclamanta - - SRL, la data de 25.05.2006, a cererii de emitere a unei somații de plată împotriva pârâtei (dosar nr. 7054/COM/2006 al Tribunalului Timiș ) nu are efect întreruptiv, deoarece respectiva cerere a fost respinsă, iar, potrivit art. 16, alin. 2 din Decretul 167/1958, prescripția nu este întreruptă, dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă.
Întrucât prima instanță a respins nelegal excepția prescripției extinctive, apelul formulat de pârâta Compania Națională de Ferate "CFR" - Sucursala Regională CF T va fi admis și sentința va fi schimbată în tot, în sensul că se va respinge cererea de chemare în judecată ca prescrisă.
Ca urmare a respingerii pretențiilor principale, se va respinge și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii aferente, fiind aplicabil pe deplin principiul "accesorium seqitur principale".
Celelalte motive de apel, ce privesc fondul nu vor mai fi analizate, întrucât este de prisos, conform art. 137, alin. 1.proc.civ.
Având în vedere faptul că titlul executoriu (sentința civilă nr. 613/12.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-) a fost desființat, prin admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate dar și că aceasta a fost pusă în executare silită, în dosarul execuțional nr. 673/ex/2008 al BEJ și că, deja, unele sume s-au distribuit (filele 69-82 din dosar), se va admite cererea pârâtei apelante Compania Națională de Ferate "CFR" - Sucursala Regională CF T pentru întoarcerea executării silite.
În consecință, Curtea va dispune, în baza art. 4041, alin. 1.proc.civ. și art. 4042, alin. 1.proc.civ. întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare executării silite a sentinței civile nr. 613/12.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, executare efectuată de BEJ, în dosar execuțional nr. 673/ex/2008.
În baza art. 274.proc.civ. Curtea o va obliga pe reclamanta intimată - - SRL să plătească pârâtei apelante Compania Națională de Ferate "CFR" - Sucursala Regională CF T suma de 5079,31 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel (taxe judiciare).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de pârâta Compania Națională de Ferate "CFR" - Sucursala Regională CF T împotriva sentinței civile nr. 613/12.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, pe care o schimbă, în sensul că respinge cererea de chemare în judecată a reclamantei - - SRL, ca prescrisă.
Dispune restabilirea situației anterioare executării silite a sentinței civile nr. 613/12.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă pe reclamanta intimată - - SRL să plătească pârâtei apelante Compania Națională de Ferate "CFR" - Sucursala Regională CF suma de 5079,31 RON, cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 26 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
DR. - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /10.12.2009
Tehnored. /10.12.2009/4 ex./2 com.
Instanță fond: Tribunalul Timiș
Jud. a
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Cătălin Nicolae Șerban
