Spete pretentii comerciale. Decizia 194/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 194
Ședința publică din data de 15 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina
JUDECĂTOR 2: Chirica Elena
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de pârâta - - cu sediul în B, Calea nr. 239, sect. 1 împotriva sentintei nr. 1482/24.10.2006 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta - -, cu sediul în P,-, jud-
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta pârâtă - - reprezentat de avocat în substituire din Baroul București și intimata reclamantă - - P reprezentată de avocat din Baroul București.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, care învederează că apelul este motivat și legal timbrat.
Părțile prezente, prin reprezentanți, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză, iar Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru apelanta pârâtă - -, arată că instanța de fond a interpretat eronat art. 12(2) din contractul S5/1.04.2003 din continuțul căruia decurge în mod firesc posibilitatea sancționării experditorului în cazul în care la finalizarea contractului se constată că transportatorul suferă un prejudiciu corespunzător lipsei de folosință a precum și a cheltuielilor necesare întreținerii acestuia, în cazul în care cantitatea de produs petrolier transportată efectiv este sub pragul de 10% din totalul cantității preconizate în programul de transport. Astfel la solicitarea reclamantei de a majora tariful de transport argumentul adus în justificarea acestei cereri a fost cheltuielile estimat ce se vor efectua în cursul anului 2003 - 2004 pentru cantitatea de produs transportată dar și cantitatea internă respectiv de 750.000 tone produs petrolier - potrivit adresei nr. 1144/19.04.2003.
Precizează că apelanta pârâtă are același sediul și în prezent este - -.
Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat, schimbarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii întrucât nu s-a dovedit existența unui prejudiciu.
Cheltuielile de judecată le va solicita separat.
Avocat având cuvântul pentru intimata reclamantă - - P arată că a reținut în mod corect instanța de fond că asemena interpretare a art 12 al. 2 din contract, nu își găsește corespondent în realitate contractantă.
Prin urmare, expeditorului îi este permis un rabat de 10% din cantitatea totală de țiței contractată, rabat pentru care părțile convin să nu se perceapă daune interese.
Arată că intimata nu a solicitat mai mult decât s-a cerut. Clauza penală prevăzută în contractul nr. S5/1.04.2003 nu reprezintă doar voința părților, ci este expres prevăzută de legiuitor, astfel cum reiese din Anexa nr. 1 din Ordinul nr. 209/2002 al. Apelanta pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de plată a sumei datorate, intimata neputând emite factura.
Solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței Tribunalului Prahova.
Depune la dosar concluzii scrise. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față reține următoarele;
Prin acțiunea comercială înregistrată la Tribunalul Prahova cu nr. 2853/2006, reclamanta - - Pas olicitat în contradictor cu pârâta - - B, ca prin sentința ce se va pronunța aceasta din urmă să fie obligată să-i plătească daune compensatorii în valoare de 2.414.218 dolari USA în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății ca urmare a nerespectării de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contractul de transport țiței expert import nr. 5 din 1 04 2003/anexa 3, completat cu actele adiționale nr. 1/22.12.2003 cu Anexa 3, 2 din 10.02.2004 cu anexa 3 și 3 din 11.03.2004 cu Anexa 3, urmând ca pârâta să suporte și cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în calitate de transportator a încheiat cu pârâta - - în calitate de expeditor contractul nr. 5/1.04.2003 privind transportul țițeiului din import, contractul cuprinzând 5 anexe: Anexa nr. 1 care cuprinde norme ce privesc calitatea, recepția și predarea țițeiului, Anexa nr. 2 cuprinde definițiile termenilor contractuali, Anexa nr.3 prevede programul de transport pentru import, Anexa nr. 4 privește limita maximă admisă drept consum tehnologic pentru activitățile de primire, depozitare, transport și predarea a țițeiului din import, Anexa nr.5 cuprinde balanța ( mișcarea) țițeiului transportat pe rețeaua de conducte pentru țițeiul din import, prin actele adiționale succesive prelungindu-se repetat perioada de derulare a contractului până la 31.03.2004, raporturile contractuale derulându-se în perioada 1.04.2003 - 31.03.2004.
S-a mai învederat că potrivit clauzelor contractuale pârâta expeditoare avea obligația de asigura predarea țițeiului către reclamanta transportatoare a cantităților de țiței stabilite de comun acord în Anexa nr. 3 contractului care reglementează programul de transport pentru țiței import pe anul 2003, prelungit până la 31.03.2004, defalcat pe puncte de predare, respectiv spre și, cantitatea totală de țiței care trebuia predată de pârâtă în vederea expedierii către cele două rafinării fiind de 2.551.000 tone, însă pârâta expeditoare a predat numai 1.322.425 tone, așa cum rezultă din procesele verbale de predare încheiate la punctul de primire a țițeiului import C în perioada derulării contractului, rezultând o cantitate de țiței nepredată la transport de 1.228.575 tone.
Reclamanta a pretins că pârâta expeditoare nu a respectat clauza contractuală prevăzută în art. 3 cu trimitere la Anexa 3 din contract, astfel încât datorează daune compensatorii calculate potrivit clauzei penale înscrisă în art. 12 alin. 2 din contract, potrivit căreia, în cazul nepredării la transport a unei cantități mai mari de 10% din programul de transport anual sau contractual comunicat de expeditor, acesta datorează daune compensatorii în cuantum de 2,48 dolari USD/tonă ", susținându-se că pârâta datorează daune compensatorii în baza textului din contract enunțat și a art. 1084 Cod civil, contractul 5/2003 fiind încheiat în baza Ordinului nr. 209/2002 emis de Agenția Națională pentru Resurse Minerale în vederea aplicării Legii petrolului nr. 134/1995 și a Normelor Metodologice aprobate prin HG1265/1996, prin aceste acte normative aprobând conținutul contractului cadru pentru transportul țițeiului, care au fost preluate de contractul părților nr. 5/2003.
S-a mai arătat că pârâta a fost pusă în întârziere în acest sens de către reclamantă prin adresa 14.516/27.10.2004, concilierea directă dintre părți neajungând la niciun rezultat, după cum rezultă din procesul verbal din 15.11.2004, pârâta fiind notificată și prin judecător judecătoresc, astfel că reclamanta a fost nevoită să se adreseze instanței de judecată.
In temeiul art. 115.pr.civ. pârâta - - Baf ormulat întâmpinare (filele 95-98 dosar), prin care a arătat că totalul cantității de țiței programată a fi transportată de reclamantă în baza contractului nr. 5/2003, prelungit prin acte adiționale succesive pentru perioada 1.04.2003 - 31.03.2004 a fost de 2.551.000 tone, din care s-a transportat o cantitate de 1.322.425 tone, adică 51,83% din cantitatea totală programată.
A susținut pârâta că reclamanta interpretează eronat art. 12 (2) din contract, conținutul acestuia prevăzând sancționarea pârâtei expeditoare numai în situația în care la finalizarea contractului se constată că totalul cantității de produs petrolier transportată este mai mică decât 10% din totalul cantității preconizată inițial de expeditor, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, deoarece pârâta a expediat o cantitate mult mai mare decât cea prevăzută pentru pragul de acoperire a cheltuielilor de întreținere a sistemului de transport, în acest sens fiind și prevederile art. 983 Cod civil, care prevăd că în caz de îndoială interpretarea înțelegerilor părților se face în favoarea acelui care se obligă, adică a pârâtei din prezenta cauză.
Pârâta a mai învederat că între părți s-a derulat în aceeași perioadă și contractul 1/2003 pentru transportul țițeiului din producția internă, în cadrul căruia s-a depășit cu 20% cantitatea preconizată la transport, fiind majorate tarifele de transport potrivit solicitării reclamantei, pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere și funcționare a întregului sistem național de transport țiței prin conducte, astfel că s-au recuperat costurile neutilizării conductei pentru perioada transportului țițeiului din import prin creșterea tarifului de transport în sistemul de țară cu 27% pe perioada contractului nr. 1/2003 și cu 5% pe sistemul import corespunzător derulării contractului nr. 5/2003, fiind nejustificat pretinsul prejudiciu al reclamantei creditoare ce formează obiectul litigiului, solicitându-se respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Ulterior pârâta și-a completat întâmpinarea la filele (118-119 dosar fond), arătând că potrivit art. 1 din Legea nr. 313/1879 clauza penală invocată de reclamantă este anulabilă, aceste prevederi legale nefiind abrogate și nici căzute în desuetudine, astfel că despăgubirile solicitate de reclamantă nu pot avea caracterul unor daune interese compensatorii, care presupun angajarea răspunderii pentru nerespectarea clauzelor contractuale și repararea prejudiciului în temeiul art. 1080 și art. 1086 Cod civil, fiind esențială determinarea întinderii prejudiciului prin verificarea evidențelor contabile ale reclamantei.
După administrarea probatoriilor cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză contabilă, prin sentința nr. 1482 din 24 10 2006, Tribunalul Prahovaa admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta - - B să plătească acesteia 2.414.218 dolari USD în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune compensatorii și 73.914.77 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că la data de 1.04.2003, părțile au încheiat contractul 5/2003 privind transportul de către reclamanta - - a țițeiului de import de la la ȘI, aparținând pârâtei expeditoare - -, durata contractului încheiat inițial pentru perioada 1.04.2003 - 31.12.2003, fiind prelungită cu actele adiționale nr. 1,2 și 3 până la data de 31.03.2004, cantitatea totală de țiței programată a fi transportată de reclamantă în perioada de valabilitate a contractului fiind 2.551.000 tone.
Tribunalul Prahovaa constatat că în această perioadă pârâta expeditoare - - a predat o cantitate de țiței de 1.322.425 tone la transport, rezultând o cantitate nepredată de 1.228.575 tone, așa cum a reieșit din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert -, pentru care datorează daune compensatorii calculate potrivit art. 12 alin. 2 din contract în valoare de 2.414.218 dolari USD stabilită prin raportul de expertiză prin diminuarea cantității de țiței nepredate de 1.228.575 tone, cu 255.100 tone reprezentând marja de 10% din programul de transport pentru care părțile au convenit că nu se angajează răspunderea expeditorului, rezultând că pentru cele 973.475 tone pârâta expeditoare datorează daune compensatorii de 2.414.218 dolari USA, calculate prin aplicarea procentului de 2,48 dolari /tonă netransportată, fiind incidente dispozițiile art.969,1066-1069, 1073 și 1084 Cod civil.
Instanța a înlăturat susținerea pârâtei privind interpretarea art. 12 alin. 2 din contractul nr. 5/2003, în sensul că sancționarea expeditorului intervine numai în situația în care cantitatea predată la transport este mai mică de 10% din totalul cantității contractante, asemenea interpretare negăsindu-și corespondent în clauzele contractului.
De asemenea s-a constatat că nu sunt aplicabile prevederile art. 1 din Legea nr. 313/1879, deoarece acestea privesc numai contractele de împrumut și cele de prestări în natură, contractul 5/2003 încheiat de părțile din proces neintrând în categoria acestor contracte.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta - -, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că prima instanță a interpretat greșit art. 12 (2) din contractul 5/2003, din care rezultă posibilitatea sancționării expeditorului numai dacă la finalizarea contractului s-a constatat că transportatorul suferă un prejudiciu corespunzător lipsei de folosință a sistemului național de transport și a cheltuielilor necesare întreținerii acestuia, în cazul în care cantitatea de produs petrolier transportată efectiv se situează sub pragul de 10% din totalul cantității preconizate în programul de transport, ceea ce în speță nu s-a realizat, apelanta pârâta transportând 1.322.425 tone, cu mult peste pragul minim de 255.100 tone, adică 10% din totalul cantității preconizate de 2.551.000 tone.
A pretins apelanta că această interpretare că a fost înțeleasă de ambele părți la încheierea contractului, fiind reflectată în atitudinea acestora pe parcursul derulării raporturilor contractuale, convenindu-se asupra majorării tarifului de transport și acceptându-se solicitarea intimatei reclamante justificată de cheltuielile estimate în perioada 2003-2004, pentru întreținerea și funcționarea sistemului de transport țiței prin conducte, atât pentru cantitatea importată, dar și cea internă.
S-a mai arătat că intimata reclamantă nici nu a notificat apelanta și nu a emis nici o factură, până la data concilierii, așa cum avea obligația potrivit contractului nr.5/2003, în toată această perioadă relațiile dintre părți continuând, fiind transportat pe aceeași sistem și țițeiul intern proprietatea apelantei, iar interpretarea clauzei cuprinsă în art. 12 (2) din acest contract nu se poate face decât în sensul art. 983 Cod civil, adică în favoarea celui care se obligă, în speță a apelantei.
Apelanta a susținut că natura despăgubirilor stipulate în contractul încheiat între părți - daune interese compensatorii, presupune echivalentul prejudiciului suferit de creditoare pentru neexecutarea totală sau parțială a obligației, ori apelanta a transportat 51,83% din cantitatea de produs petrolier preconizată, la un tarif majorat pentru toată cantitatea de produs ce urma să fie transport de către intimată, indiferent de proveniența acestuia - intern sau extern, în cazul țițeiului din producția internă depășindu-se cantitatea preconizată cu 20%, astfel încât neutilizarea conductei pe perioada când nu a fost transportat țițeiul din import s-a recuperat prin creșterea tarifului de transport pentru ambele categorii de țiței și depășirea cantității transportate pentru cel provenit din producția internă, neexistând prejudiciu în patrimoniul intimatei creditoare, așa cum rezultă și din bilanțul contrabil al anului 2004, solicitându-se admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului ca nefondat (filele 23-29).
Pe parcursul soluționării apelului apelanta pârâtă - - ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.54 lit. j din Legea petrolului nr. 238/2004, în baza căruia Agenția Națională pentru Resurse Minerale a emis Ordinul nr. 209/2002 pentru aprobarea contractului cadru, pentru transportul țițeiului, gazolinei, condensului și etanului, susținându-se că prin, reglementarea raporturilor contractuale dintre doi comercianți de către o autoritate a statului - se încalcă libertatea contractuală și principiul consensualismului, statul intervenind în mod nepermis în derularea raporturilor contractuale între particulari și încălcându-și astfel obligațiile de a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale și crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție instituite prin art. 135 alin. 2 lit. a din Constituție.
Prin decizia 1110 din 27 noiembrie 2007, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ridicată de apelantă, arătând că este justificată înființarea unei autorități competente cu atribuții în aplicarea unor dispoziții normative din domeniul resurselor de petrol, care fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin statului român, ca și sistemul național de transport al petrolului, elemente care vizează interesul public, aceste măsuri fiind circumscrise obligației statului prev. la art. 135 alin. 2 din Constituție, de a proteja interesele naționale în activitatea economică și de a crea cadrul favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție și de a exploata resursele naturale, în concordanță cu interesul național, în scopul asigurării, în condiții de maximă eficiență și transparență, a accesului liber la sistemul național de transport al petrolului, a tuturor solicitanților, persoane juridice autorizate, în condiții egale și nediscriminatorii.
Ulterior apelanta a invocat și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 244 și 244 ind.1 pr.civ. excepție respinsă de Curtea Constituțională prin decizia nr. 733/24.06.2008.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de apel, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare;
Prima instanță a reținut corect situația de fapt, în sensul că părțile din proces au încheiat contractul nr.5/1.04.2003 pentru transportul țițeiului din import de către intimata reclamantă - -, de la C la și PITEȘTI, aparținând apelantei pârâte - - la data încheierii contractului, în prezent -, durata contractului, prelungită prin acte adiționale succesive, situându-se în perioada 1.04.2003 - 31.03.2004.
In această perioadă apelanta pârâtă urma să asigure cantitatea de 2.551.000 tone produs, după cum rezultă din anexa 3 contractului prin care s-a stabilit programul de transport pentru import, însă nu s-au predat decât 1.322.425 tone la transport, așa cum s-a dovedit cu procesele verbale de predare întocmite la punctul de primire a țițeiului import - C, situație confirmată și de experta - în raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, apelanta pârâtă în calitate de expeditoare executându-și parțial obligațiile contractuale asumate, situație recunoscută de altfel de aceasta.
Problema litigioasă a constat în interpretarea prevederilor art. 12 (2) din contractul 5/2003 potrivit cărora, în cazul nepredării la transport a unei cantități mai mari de 10% din programul de transport anual sau contractual - anexa 3 - comunicat de expeditor, acesta datorează daune compensatorii în cuantum de 2,48 dolari /tonă. Pentru sumele astfel datorate transportatorul va notifica expeditorul în termen de minim 30 zile de la sfârșitul contractului, iar termenul de decontare este de 20 zile de la data primirii notificării. Pentru suma încasată drept daună compensatorie, calculată la cursul de schimb lei/dolar din data plății, transportul va emite factură ".
Apelanta pârâtă a susținut că pragul minim de 10% prevăzut în această clauză contractuală vizează cantitatea de țiței din import pe care ea o poate transporta fără să i se angajeze răspunderea pentru diferență, deoarece astfel s-ar acoperi cheltuielile cu întreținerea și funcționarea sistemului de transport conducte petroliere, mai ales că s-a mărit tariful de transport, pe parcursul derulării raporturilor contractuale, atât la țițeiul provenit din export, cât și la cel provenit din producție internă, concluzionându-se că există posibilitatea sancționării sale numai dacă s-ar situa sub acest prag de 10% din cantitatea preconizată, cantitatea de produs petrolier transportat efectiv, invocându-se și disp.art.983 Cod civil.
Această interpretare contravine însă înțelegerii exprese a părților și intenției acestora, reieșită din conținutul art. 12 (2) din contractul nr.5/2003, precum și prevederilor art. 969, art. 977, art.982 și art. 985 Cod civil, privind interpretarea convențiilor.
Din cuprinsul art. 12 (2) din contractul 5/2003, rezultă că părțile au convenit anticipat asupra modalității de determinare a prejudiciului creat intimatei transportatoare prin nepredarea la transport, de către apelanta expeditoare, a unei cantități mai mari de 10% din programul de transport anual sau contractual comunicat de expeditor, precizându-se că daunele compensatorii datorate transportatorului se calculează prin aplicarea unui procent de 2,48 dolari/tonă.
Din interpretarea literală, dar și potrivit intenției părților, conform art. 977 Cod civil, ținând cont de prevederile celorlalte clauze contractuale, în sensul art. 982 Cod civil, dar și de dispozițiile art. 984 și 985 prevăzute de Codul Civil pentru interpretarea convențiilor rezultă cu claritate că pragul de 10%, care se raportează la cantitatea totală de țiței din import prevăzută a se transporta pe toată durata derulării raporturilor contractuale, reprezintă limita maximă a cantității de țiței nepredată la transport, pentru care nu se angajează răspunderea expeditorului, respectiv toleranța sau marja pentru care acesta nu plătește daune compensatorii.
Neexecutarea obligațiilor contractuale de către apelantă expeditoare, care întocmește și comunică cocontractantului transportator programul de transport anual sau contractual - anexa nr.3 - cu depășirea acestui prag maxim de toleranță a neexecutării obligațiilor, atrage răspunderea acesteia sub forma daunelor compensatorii, pentru care părțile au stabilit cu exactitate modalitatea de determinare, folosită de expert - la calculul daunelor compensatorii datorate de apelanta pârâtă, asupra modului de calcul neformulându-se obiecțiuni de niciuna dintre părți.
Acceptarea interpretării art. 12 (2) din contractul 5/2003 în modul propus de către apelanta pârâtă, în sensul că aceasta nu poate fi sancționată dacă a predat pentru transport cel puțin 10% din cantitatea de țiței programată, ar însemna ca între părți, de la data încheierii contractului să se fi consimțit o vădită disproporție a prestațiilor și un dezechilibru contractual, prin imposibilitatea sancționării părții culpabile, din moment ce aceasta ar fi exonerată de răspundere prin executarea infimă, în proporție de numai 10% a obligațiilor contractuale, ceea ce este inadmisibil și nelegal.
Cealaltă critică formulată de apelantă privește modalitatea de determinare a daunelor interese compensatorii, apelanta susținând că acestea nu se datorează, din moment ce a acceptat o majorare a tarifului de transport pentru țițeiul din import, dar și cel intern transportat în baza contractului 1/2003, executat peste prevederile convenite de către apelantă.
Și acest motiv de apel este nefondat, din moment ce părțile au stabilit cu exactitate și claritate modalitatea de calcul al daunelor compensatorii, prin aplicarea unui procent de 2,48 dolari/tonă netransportată, stabilită după deducerea marjei (toleranță) de 10% din cantitatea programată la transport, în limita căreia apelantei nu i se angaja răspunderea, specificații de care s-a ținut cont la calculul acestor daune efectuate prin expertiza contabilă -.
De altfel această interpretare a fost dată și de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, autoritatea care a aprobat conținutul contractului cadru pentru transportul de țiței, prin adresa nr. 1941 din 20.06.2006 aceasta arătând că art. 13 din contractul cadru, care corespunde art. 12 din contractul 5/2003, menționează un procent de, 10% care reprezintă cantitatea maximă pe care expeditorul poate să nu o predea la transport, fără să fie obligat la plata unor daune compensatorii ", prin decizia nr. 1110 din 27.11 2007 Curtea Constituțională respingând excepția de neconstituționalitate a prev. art. 54 lit. J din Legea petrolului nr. 238/2004 în baza căreia s-a elaborat și aprobat contractul cadru de transport produse petroliere de către, excepție ridicată de apelanta - -.
făcute de apelantă la clauzele și modalitatea de executare a unui alt contrat - 1/2003 care privește transportul țițeiului rezultat din producția internă nu au relevanță, pretențiile intimatei reclamante având la bază contractul nr. 5/2003, privind transportul țițeiului din import.
Din probele administrate a rezultat că intimata reclamantă și-a respectat obligațiile ce-i reveneau în baza disp.art. 12 (2) din contractul 5/2003, aceasta a notificat apelanta pârâtă, solicitând daunele interese contractuale cuvenite, a convocat-o la conciliere directă și a notificat-o prin executor judecătoresc, fiind îndeplinite astfel și cerințele art. 1079 Cod civil.
Constatând că sentința atacată este temeinică și legală, în baza disp.art. 296.pr.civ, Curtea va respinge apelul pârâtei - - B ( în prezent - ), ca nefondat.
In baza disp.art. 274.pr.civ. Curtea urmează a obliga apelanta să plătească intimatei 29.750 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat dovedit cu factura fiscală nr. - /2007 și ordinul de plată din 23.01.2008
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta - - B ( în prezent - -) cu sediul în B, Calea nr. 239, sect. 1 împotriva sentinței nr. 1482/24.10.2006 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu reclamanta - -, cu sediul în P,-, jud.
Obligă apelanta să plătească intimatei 29.750 RON cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 15 octombrie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.CMF
4.ex/17.10.2008
- 2853/2006 - Trib. P
jud. -
Președinte:Preda Popescu FlorentinaJudecători:Preda Popescu Florentina, Chirica Elena
