Spete pretentii comerciale. Încheierea /2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.- -

ÎNCHEIERE

Ședința publică din 11 februarie 2010

PREȘEDINTE: Tătar Ioana JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu

- - - JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela

- - -judecător

- - - grefier

Pe rol fiind judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta reclamantă - - cu sediul în O, str.- nr.4 în contradictoriu cu intimații pârâți domiciliat în O bd. - nr.25, - 5,.1,.în O,- și- INTERNAȚIONAL -cu sediul în B, sector 2, str.- nr.3, împotrivasentințeinr.777/COM din 17.11.2009,pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiectpretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru intimatul pârât - lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale din 11.02.2010 emisă de Baroul Bihor - cabinet individual, lipsă fiind restul părților din litigiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, după care:

Reprezentantul intimatului pârât solicită recalificarea căii de atac din recurs în apel.

CURTEA D APEL

În baza art.84 raportat la art.282, 282/1 cod procedură civilă,având în vedere cuantumul pretențiilor ce fac obiectul cauzei deduse judecății,

DISPUNE:

Recalificăcalea de atac denumită "RECURS" în APEL și în consecință:

În baza art.99 alin.3 din Regulamentul de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești,

Cauza va fi soluționată de primii doi membrii ai completului de judecată din planificarea ședinței de azi d-na judecător - - și dl. judecător - -.

Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.- - A

DECIZIA NR. 14/C/2010 -

Ședința publică din 11 februarie 2010

PREȘEDINTE: - - - judecător

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind judecarea apelului comercial d eclarat de apelanta reclamantă - - cu sediul în O, str.- nr.4 în contradictoriu cu intimații pârâți domiciliat în O bd. - nr.25, - 5,.1,.în O,- și- INTERNAȚIONAL -cu sediul în B, sector 2, str.- nr.3, împotrivasentințeinr.777/COM din 17.11.2009,pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiectpretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru intimatul pârât - lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale din 11.02.2010 emisă de Baroul Bihor - cabinet individual, lipsă fiind restul părților din litigiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, după care:

Reprezentantul intimatului pârât arată că nu are alte cereri, probe sau excepții de formulat.

Nefiind alte cereri sau excepții de formulat, instanța consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul pârâtului intimat, solicită respingerea apelului declarat de reclamantă, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apelanta nefăcând dovada că nu s-au respectat drepturile procesuale. În fața instanței de fond apelanta și-a majorat pretențiile de unde a rezultat și mențiunea timbrării acțiunii la valoarea solicitată, sumă ce a fost reeșalonată în 3 rate ce nu s-au achitat, instanța de fond în mod corect anulând ca insuficient timbrată acțiunea. Reclamanta nu a formulat nici cerere de reexaminare a cuantumului timbrajului stabilit, nefăcând nici o apărare în acest sens și nu a înțeles în nici un mod să achite timbrajul. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA D APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelului comercial d e față, constată următoarele:

Prin sentința nr.777/COM din 17.11.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, a fost admisă excepția insuficientei timbrări cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și s-a anulat ca insuficient timbrată acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta - - O, în contradictoriu cu pârâții, și - INTERNAȚIONAL -

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Bihora reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâții, - INTERNAȚIONAL - a solicitat instanței pe calea acțiunii în pretenții să se constate că prin publicarea articolului, Să le stea în gât, de către săptămânalul, au fost prejudiciați în mod grav și durabil, aducându-li-se atingere imaginii, prestigiului și renumelui și să fie obligați pârâții la plata tuturor daunelor materiale produse societății - neprevăzute inițial -, la plata sumei de 150.000 lei ron cu titlu de daune pentru imagine, reprezentând prejudiciul adus imaginii și prestigiului societății, la plata sumei de 40.000 lei ron cu titlu de daune morale, reprezentând prejudiciul adus demnității, onoarei și prestigiului profesional al reclamantului de rândul 2.

Ulterior, în cauză s-a efectuat o lucrare de expertiză contabilă, care a calculat valoarea totală a prejudiciului produs în patrimoniul - -, ca efect indirect al publicării articolului în ziarul, la suma de 460.357,86 lei, în urma căreia reprezentanta reclamantei a precizat că înțelege să solicite daunele materiale necuantificate inițial, în raport de suma stabilită prin lucrarea de expertiză.

În aceste condiții, instanța a constatat că obiectul cauzei este mai mare de 500.000 lei ron și, în raport de dispozițiile art 2 alin 1 lit b, raportat la art 159 pct 2 cod procedură civilă, a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Judecătoriei Oradea în soluționarea cauzei.

La data de 29.09.2009 reclamanta a depus la dosar o cerere de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, cerere care a fost soluționată de instanță prin încheierea din data de 30.09.2009, în sensul admiterii ei în parte și obligării reclamantei la plata eșalonată a taxei judiciare de timbru, în 3 rate astfel: octombrie 2009- 700 lei și 9 lei timbru judiciar, noiembrie 2009- 700 lei și decembrie 2009- 694 lei, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată ca insuficient timbrată.

Pentru termenul de judecată din 20.10.2009, reclamanta a fost citată cu mențiunea de a se conforma dispozițiilor instanței din data de 30.09.2009, respectiv de a face dovada timbrării acțiunii, dar aceasta nu s-a conformat.

Atât la acest termen de judecată, cât și la termenele ulterioare reclamanta nu a făcut dovada plății taxei de timbru și a timbrului judiciar la valoarea pretențiilor solicitate. Ori, prin art.1 din 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Acestea sunt datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat. În mod excepțional, obligația de timbrare se poate împlini până la termenul stabilit de instanța de judecată, de regulă primul termen.

Potrivit prevederilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. 3 din 146/2997 privind taxele judiciare de timbru și normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau timbru judiciar, cererea acesteia se anulează ca netimbrată sa, după caz, ca insuficient timbrată.

Constatând că acest capăt de cerere nu a fost timbrat anticipat, că reclamanta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunilor din încheierea de ședință din 30.09.2009, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de fond a dispus anularea cererii ca insuficient timbrată.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat apel în termen apelanta O solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii excepției insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel se învederează instanței că prin sentința atacată s-a admis excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și s-a dispus anularea acțiunii în pretenții formulată de societate în contradictoriu cu pârâții, Internațional Instanța de fond a reținut că pentru termenul din 20.10.2009 societatea a fost citată cu mențiunea de a se conforma dispozițiilor instanței din 30.09.2009, respectiv de a face dovada timbrării.

Din citația emisă pentru termenul de judecată din 20.10.2009 societatea nu a fost citată cu o astfel de mențiune. Consideră netemeinică și nelegală hotărârea, deoarece instanța de fond, deși a reținut corect că s-a solicita obligarea pârâților la plata sumei de 150.000 lei, nu a observat chitanțele nr. 334, 181 și 31 aflate la filele 73, 74, și 98 prin care s-a achitat suma de 4931,26 lei taxă de timbru, mai mare decât cea datorată pentru această sumă. Mai mult, au fost ignorate dispozițiile art. 20 alin. 4 din Legea 146/1997, prin care se arată că, dacă acțiunea a fost taxată corespunzător obiectului său iniția, dar modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluționat în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

În drept au fost invocate prevederile art. 20 alin. 4 din legea 146/1997.

Intimații legal citați în cauză nu au depus întâmpinare, intimatul solicitând respingerea ca nefondată a apelului și menținerea în totalitate a sentinței atacate.

Instanța de apel, analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, reține că este fondat, urmând ca, în baza prevederilor art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, să dispună admiterea lui și desființarea în totalitate a sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre o nouă judecare la aceeași instanță, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea înregistrată în data de 30.06.2006 apelanta reclamantă a solicitat instanței obligarea pârâților la plata sumei de 150.000 lei daune morale reprezentând prejudiciu adus imaginii și prestigiului societății, precum și la plata tuturor daunelor materiale produse care nu au putut fi cuantificate la momentul formulării acțiunii, ele urmând a fi apreciate ulterior.

La data depunerii acțiunii reclamanta a depus dovada achitării sumei de 200 lei taxă judiciară de timbru (fila 36). La primul termen de judecată din 02.11.2006, instanța a pus în vedere reclamantei obligația de a completa taxa de timbru cu suma de 4047,2 lei și 5 lei timbru judiciar, aferentă capătului de cerere vizând daunele morale de 150.000 lei. Reclamanta și-a îndeplinit obligația stabilită, depunând diferența de 4048 lei taxă timbru și 5 lei timbru judiciar prin chitanța aflată la fila 73 în dosar.

În ședința publică din 11.01.2007 reclamanta a precizat că valoarea provizorie pe care o arată la capătul de cerere vizând daunele materiale este de 10.000 lei urmând ca după efectuarea expertizei să-și precizeze acțiunea, instanța stabilind obligația achitării unei taxe de timbru de 683,26 lei plus 5 lei timbru judiciar pentru acest capăt de cerere. Prin chitanța depusă la fila 98, reclamanta a depus dovada achitării sumei de 684 lei taxă timbru stabilită în sarcina sa.

În ședința publică din 06.03.2008 reclamanta a arătat că își precizează acțiunea în privința capătului de cerere vizând daunele materiale la suma reținută în raportul de expertiză contabilă.

Cauza a fost declinată prin sentința civilă nr. 1841/2008 de către Judecătoria Oradea în favoarea Tribunalului Bihor.

În ședința publică din 07.04.2009 pârâții au invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii, instanța dispunând citarea reclamanților cu mențiunea de a depune taxa de timbru aferentă precizării sumei la 500.357,86 lei respectiv cu 2094 lei taxă timbru și 9 lei timbru judiciar.

Reclamanta a formulat cerere de reducere, eșalonare sau amânare a plății taxei de timbru la data de 05.05.2009, iar prin cererea din 29.09.2009 a solicitat scutirea de la plata taxei de timbru.

Prin încheierea dată în camera de consiliu din 30.09.2009 instanța a respins cererea de scutire, reducere sau amânare a plății taxei, admițând cererea de eșalonare pe o perioadă de 3 luni, stabilind 3 rate de plată respectiv octombrie 2009 - 700 lei și 9 lei timbru judiciar, noiembrie 2009 - 700 lei și decembrie 2009 - 694 lei.

Pentru termenul următor pronunțării încheierii din data de 30.09.2009, din data de 20.10.2009, cât și pentru cel din 17.11.2009 când s-a pronunțat sentința atacată, reclamanta nu a fost citată cu mențiunea timbrării ei cu aceea de a se conforma dispozițiilor încheierii din 30.09.2009.

Deoarece reclamanta nu a achitat rata aferentă lunii octombrie 2009 și nici celelalte două rate stabilite, instanța de fond prin hotărârea apelată a dispus anularea ca insuficient timbrată a acțiunii.

Motivele de apel invocate în sensul greșitei anulări ca insuficient timbrată a acțiunii sunt fondate, deoarece instanța de fond a aplicat eronat dispozițiile legale în materie.

Astfel, reclamanta apelantă a depus dovada achitării unei taxe de timbru de 4248 lei pentru capătul de cerere vizând daunele morale în cuantum de 150.000 lei, iar pentru daunele materiale precizate provizoriu la 10.000 lei a depus dovada achitării sumei de 684 lei.

Conform prevederilor art. 20 alin. 4 din Legea 146/1997 dacă în momentul înregistrării acțiunea a fost taxată conform obiectului său inițial, dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluționată în limitele în care taxa de timbru a fost plătită în mod legal.

Prin urmare, având în vedere aceste dispoziții, precum și taxa de timbru achitată de reclamantă la demararea procesului, se reține că în mod eronat s-a dispus de către instanță anularea integrală a acțiunii ca insuficient timbrată, câtă vreme pentru o parte din pretențiile formulate era achitată taxa de timbru.

Pentru diferența de taxă de timbru datorată de reclamantă în sumă de 2094 lei taxă de timbru și 9 lei timbru judiciar, apelanta a obținut prin încheierea din 30.09.2009 eșalonarea plății taxei de timbru în 3 rate lunare.

În cazul încuviințării eșalonării taxei de timbru, legiuitorul a prevăzut la art. 21 alin. 3 din legea 147/1997 că instanța transmite hotărârea de încuviințare care constituie titlu executoriu, Ministerului Economiei și Finanțelor/organelor competente pentru urmărirea executării obligației de plată ori pentru punerea în executare a hotărârii privind plata taxei ori părți din taxă la termenele stabilite, executarea silită a hotărârii urmând a fi efectuată de organele de executare fiscale teritoriale.

Din interpretarea acestei prevederi legale rezultă că odată încuviințată eșalonarea plății taxei de timbru, organelor de executare fiscale le revine obligația de a urmări plata taxei și executarea ei silită în caz de neplată, și nu instanței de judecată. Aceasta deoarece eșalonarea plății taxei se poate face pe o perioadă de cel mult 2 ani, perioadă în care instanța nu este ținută de îndeplinirea sau nu a obligației de plată, putând proceda la soluționarea cauzei anterior expirării perioadei respective. A se aștepta expirarea termenului până la care s-a stabilit ultima de plată, deși cauza este în stare de judecată, ar însemna o depășire a termenelor rezonabile de soluționare a cauzelor și o încărcare nejustificată a instanței, câtă vreme legiuitorul a prevăzut expres că organelor competente fiscale le revine obligația urmăririi executării obligației de plată a taxei de timbru și executarea ei silită.

Având în vedere această prevedere legală privind urmărirea plății și executării silite a taxei de timbru eșalonate, rezultă că instanța investită cu soluționarea cauzei nu mai poate proceda la anularea ca netimbrată ori insuficient timbrată a acțiunii reclamantului, ci trebuie să procedeze la soluționarea cauzei.

Drept urmare, se reține că și sub acest aspect în mod eronat prima instanță constatând neachitată prima din cele 3 stabilite la eșalonarea plății taxei de timbru, a aplicat reclamantei sancțiunea anulării ca insuficient timbrată a acțiunii (ratele 2 și 3 din reeșalonare stabilite pentru lunile noiembrie și decembrie nefiind scadente la data pronunțării sentinței), în loc să procedeze la soluționarea cauzei, câtă vreme reclamanta a achitat taxa de timbru pentru capetele de cerere inițial formulate și a obținut reeșalonarea taxei pentru diferența de taxă de timbru aferentă majorării daunelor materiale, conform expertizei efectuate în cauză.

În consecință, instanța de apel va dispune admiterea ca fondat a apelului și desființarea în totalitate a sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, urmând a fi avute în vedere la soluționarea cauzei considerentele prezentei decizii.

Eventualele cheltuieli de judecată solicitate de părți, vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

ADMITE ca fondat apelul declarat deapelanta reclamantăcu sediul în O,-, jud. B, în contradictoriu cuintimatul pârâtcu domiciliul în O,-, -.5,. 1, jud. B,intimatul pârât, cu domiciliul în O,-, jud. B, intimatul pârât INTERNAȚIONAL cu sediul în B, sector 2,-, împotriva Sentinței nr. 777/COM din 17.11. 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o desființează și trimite cauza la Tribunalul Bihor, pentru o nouă judecare.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR GREFIER,

red.dec.

în concept în 15.02.2010.

Jud.fond:

Tehnored. 6 ex.

În 16.02.2010

4 com.

- apelanta reclamantă O,-, jud.

-intimatul pârâtO,-, -.5,. 1, jud.

-intimatul pârât, O,-, jud.

-intimatul pârât INTERNAȚIONALB, sector 2,-.

Președinte:Tătar Ioana
Judecători:Tătar Ioana, Blaga Ovidiu, Filimon Marcela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Încheierea /2010. Curtea de Apel Oradea