Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 141/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR 141/2010-RC
Ședința publică din 11 februarie 2010
PREȘEDINTE: Bocșe Elena- JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - -JUDECĂTOR 3: Blaga Ovidiu
- - - judecător
- -- grefier
*******
Pe rol, fiind judecarea recursului comercial declarat de creditoarea-""SRL -A,-, jud. A, în contradictoriu cu intimata debitoare-" "SRL, J -, CUI --,-, jud. SMî mpotriva sentinței nr.174/F din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta creditoare avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Arad, lipsă fiind intimata debitoare.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța nr.-/26.03.2009 plus 0,15 lei timbru judiciar, cauza este la al treilea termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentantul recurentei arată că nu are alte cereri de formulat.
INSTANȚA din oficiu invocă excepția de litispendență a dosarului nr- al Tribunalului Satu Mare față de împrejurarea că obiectul dosarului este identic cu prezentul dosar și dispune în baza art. 163 cod procedură civilă conexarea la prezentul dosar a dosarului cu nr- al Tribunalului Satu Mare trimis Curții de Apel Oradea.
Reprezentantul recurentei, susține recursul astfel cum a fost declarat, arătând că, motivarea sentinței atacate este criticabilă, întrucât li s-au restituit ordinele de plată pentru lipsă de disponibil în cont, iar facturile depuse nu pot sta la baza deschiderii procedurii. Instanța de fond a făcut un adaos la practica judiciară și a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a dispune deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare întrucât creanța nu este constatată printr-un înscris prevăzut de lege cu valoare de titlu executoriu sau prin hotărâre judecătorească și nu este certă, deoarece existența și cuantumul ei sunt contestate. Arată că, M parte din creanțe s - au recuperat cu excepția creanței ce reprezintă onorariu avocațial, societatea debitoare fiind notificată pentru neplata integrală a creanței fiind încălcate dispozițiile art.304 pct.9 cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond fiind lipsită de temei legal.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 174/18.02.2009 Tribunalul Satu Marea admis contestația debitoarei - " " SRL cu sediul social în,- jud. S M în sensul că, a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea -intimată - "" SRL cu sediul social în A,-.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței are ca și scop legal declarat "instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență" (art. 2 din Lege).
Insolvența este, potrivit art. 3 pct. 1 lit. a și b din Lege "acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile:
a) insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori;
b) insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței".
Persoanele care pot să ceară deschiderea procedurii insolvenței sunt debitorul aflat în insolvență și creditorii îndreptățiți să solicite deschiderea acestei proceduri, respectiv cei care au împotriva patrimoniului debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile (art. 3 pct. 6 din Lege).
Din probele administrate în cauză, apărările de fond invocate de debitoare prin contestația formulată împotriva cererii creditoarei și chiar din apărările de fapt și de drept formulate de către creditoare prin întâmpinarea la această contestație, judecătorul sindic apreciază că, în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se putea dispune deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea - " " SRL.
Prezumția de insolvență instituită în sarcina debitoarei prin art. 3 pct. 1 din lege, izvorâtă din neplata în termen de 30 de zile de la scadență a creanței solicitate de către - "" SRL este răsturnată de însăși starea patrimoniului debitoarei din care rezultă fără putință de tăgadă faptul că aceasta beneficiază de resurse financiare proprii și atrase suficiente pentru plata creanței pretinse, respectiv din achitarea aproape integrală a creanței solicitate de către creditoare, deși aceasta a fost contestată.
De asemenea, se constată că, în cazul în care deschiderea procedurii insolvenței este solicitată de către un creditor, acesta trebuie să facă dovada că față de patrimoniul debitoarei deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În speță, creanța creditoarei, nefiind constatată printr-un înscris prevăzut de lege cu valoare de titlu executoriu sau printr-o hotărâre judecătorească, nu este certă deoarece existența și cuantumul acesteia sunt contestate în mod pertinent de către creditoare.
Având în vedere scopul legii insolvenței, condițiile de admisibilitate a unei cereri de deschidere a acestei proceduri, judecătorul sindic apreciază că - spre deosebire de situația "creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței" (art. 3 pct. 8 din Lege) -, acesta nu este chemat să stabilească caracterul cert, lichid și exigibil al creanței creditorului care solicită deschiderea procedurii și că, în măsura în care debitorul contestă pertinent creanța invocată de către creditorul său este necesară introducerea unei acțiuni în justiție împotriva acestuia potrivit dreptului comun.
Procedura insolvenței nu este menită pentru a fi utilizată de către creditori, cu eludarea dispozițiilor procedurale de drept comun, inclusiv cele privind obligația achitării unor taxe de timbru la valoarea creanței invocate, în scopul de a determina debitorii să plătească sumele pretinse sub amenințarea falimentului, în special în situația în care debitorul are fonduri disponibile pentru a face plata sau dacă se invocă o excepție aparent întemeiată.
Împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul sindic a declarat recurs în termen, legal timbrat recurenta - SRL A solicitând instanței admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației debitoarei și deschiderii procedurii insolvenței. Cu obligarea la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că prin cererea de insolvență a solicitat deschiderea procedurii față de debitoarea - SRL S M pentru neplata sumei de 171.674,16 lei.
Creanța rezultă din vânzarea unei cantități de piei conform facturii 3868/24.07.2008 și pentru plata căreia debitoarea a eliberat două bilete la ordin scadente la 25.08.2008 și 8.09.2008. La data scadenței cele două bilete la ordin au fost depuse la bancă în vederea încasării sumei, dar au fost refuzate la plată din lipsă de disponibil, fapt ce a determinat notificarea debitoarei la data de 22.09.2008. Prin contestația tardiv depusă la 2.12.2008 debitoarea a învederat că în locul celor 2 bilete la ordin a emis alte 4 bilete la ordin pe care creditoarea le-a restituit deoarece debitoarea nu putea modifica data plății decât cu acordul său.
Aspectele invocate de debitoare cu privire la calitatea pieilor cumpărate au fost analizate prin prisma prevederilor articolului 70 cod comercial, aceasta achitând ulterior debitul restant.
Apreciază că sentința atacată este netemeinică și nelegală deoarece în cauză au fost îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii insolvenței. Prezumția de insolvență a debitoarei reținută ca fiind răsturnată de către intimată nu este decât o apreciere subiectivă a instanței câtă vreme biletele la ordin au fost refuzate la plată pentru lipsa de disponibil.
Cât privește reținerea instanței că, creanța nu este constată prin înscris cu valoare de titlu executoriu sau printr-o hotărâre judecătorească nefiind certă, câtă vreme este contestată pertinent de debitoare, este o încercare de a se justifica pronunțarea soluției în contradicție cu practica judiciară care atestă valoarea probatorie a facturilor comerciale.
Reducerea de către instanță a înscrisurilor ce pot constitui mijloace de probă dovedește o necunoaștere a practicii judiciare și o abordare subiectivă a instanței.
Această abordare rezultă și din faptul că a reținut că societatea creditoare a utilizat procedura insolvenței pentru a eluda dispozițiile de drept comun în scopul de a determina debitoarea să plătească suma pretinsă sub amenințarea falimentului.
Prima instanță face abstracție de faptul că scopul principal al legii insolvenței îl reprezintă acoperirea pasivului debitorului și nu salvarea lui. Consideră că a făcut dovada că datoria pretinsă are la bază factură acceptată la plată, există cele două bilete la ordin refuzate la plată precum și notificarea pentru încercarea de conciliere, astfel că se impune admiterea cererii de deschidere a procedurii.
În drept au fost invocate prevederile articolului 304 punct 9, articolul 312 cod procedură civilă, articolul 8 din Legea 85/2006.
Intimații legal citați în cauză nu au depus întâmpinare și nu s-au înfățișat.
Instanța de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu reține că este nefondat urmând ca în baza prevederilor articolului 8 din Legea 85/2006 și ale articolului 312 cod procedură civilă să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate pentru următoarele considerente.
Prin cererea înregistrată în data de 20.10.2008 recurenta creditoare - SRL A solicitat instanței deschiderea procedurii insolvenței debitoarei intimate - SRL S M, arătând că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 171.674,16 lei constituită prin factura nr. 3868/24.07.2008 și recunoscută de debitoare prin cele 2 bilete la ordin emise în vederea plății dar neîncasate datorită lipsei disponibilului bănesc la scadența acestora. Cererea creditoarei s-a înregistrat sub nr. de dosar - a Tribunalului Satu Mare.
Ulterior aceeași creditoare depune la data de 2.12.2008 o cerere identică de deschidere a procedurii inolvenței debitoarei înregistrată sub nr. de dosar - a Tribunalului Satu mare, cauză care în urma admiterii excepției litispendenței a fost conexată la dosarul - în ședința publică din 11.02.2010.
Legiuitorul a definit insolvența ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei sau se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe lichide și exigibile ea fiind prezumată ca vădită atunci când au trecut mai mult de 30 zile de la scadența plății uneia sau mai multor creanțe.
În speță, creanța invocată de creditoare este constatată prin factura nr. 3868/24.07.2008 în valoare de 171.674,16 lei semnată, dar neștampilată de debitoare. Pentru plata ei s-au emis două bilete la ordin care la scadență au fost refuzate la plată de bancă din lipsă de disponibil prin contul debitoarei.
Lipsa de disponibil în contul debitoarei nu reprezintă în mod automat o dovadă a stării de insolvență a societății, câtă vreme aceasta poate avea o lipsă de disponibil de moment care poate fi înlăturată ulterior și care se poate datora unei așa numite stări de " jenă" financiară produsă datorită unor diverse împrejurări obiective sau subiective.
Această posibilitate de insuficiență temporară de disponibil a fost prevăzută de legiuitor prin instituirea doar cu caracter relativ prezumției de insolvență datorată neplății creanței, prezumție ce poate fi răsturnată ulterior.
Debitoarea intimată care la momentul scadenței celor două bilete la ordin nu avea în cont suficient disponibil bănesc pentru plata creanței a răsturnat prezumția de insolvență prin achitarea ulterioară a creanței creditoarei, făcându-se dovada capacității sale de plată (filele 52-55 dosar de fond, 80-83 dosar conexat).
Debitoarea a depus la dosar instanței de fond probe privind achitarea și altor datorii ale societății către diverși creditori, arătând că desfășoară o activitate curentă normală.
inițială a creanței către creditoare s-a datorat unor neînțelegeri legate de calitatea mărfii livrate de creditoare, fapt ce a dus la reținerea de către instanța de fond a incertitudinii creanței. În cadrul soluționării unei cereri de deschidere a procedurii, judecătorul sindic nu poate analiza și stabili întinderea obligațiilor de plată ale debitoarei și obiecțiile pe care aceasta le invocă justificat sau nu, raportat la creanță, ci doar constată dacă există sau nu o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei.
. creanței contestate se stabilește pe calea dreptului comun cum a reținut și judecătorul sindic. Prin aceste constatări nu s-a înlăturat valoarea probatorie unei facturi acceptate prevăzută de lege și recunoscută în practica judiciară, cum în mod eronat invocă recurenta, ci s-a reținut că acest înscris constatator este contestat, fapt ce a pus în discuție certitudinea creanței.
Nu s-a reținut prin acest fapt că doar titlurile executorii și hotărârile judecătorești sunt înscrisuri pentru dovedirea unei creanțe în cadrul procedurii insolvenței, ci s-a arătat că valoarea probatorie a facturii invocate de creditoare este pusă sub semnul întrebării prin obiecțiunile ridicate de debitoare, aspecte care însă nu pot fi analizate în cadrul acestei proceduri.
Procedura insolvenței nu a fost instituită de legiuitor drept o posibilitate mai facilă de obținere a încasării unei creanțe neachitate de către un debitor sub amenințarea intrării sale în faliment, ci a fost instituită drept o procedură colectivă în cadrul căreia să se recupereze creanțele creditoarelor deținute împotriva unui debitor insolvabil.
Aprecierile primei instanțe sub acest aspect au fost făcute pentru a explicita scopul vizat de legiuitor în instituirea procedurii insolvenței și nu pentru a înlătura materialul probator invocat de creditoarea recurentă.
Drept urmare, instanța de recurs reține că în mod judicios judecătorul sindic a reținut ca fondată contestația formulată de debitoare și a dispus respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoare, creanța invocată fiind achitată de debitoare.
Cât privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 lei (onorariu avocațial) solicitat de creditoare, se reține că este nefondată câtă vreme creditoarea a căzut în pretențiile formulate conform articolului 274 cod procedură civilă, cererea sa de deschidere a procedurii fiind respinsă.
În consecință instanța de recurs constatând nefondate motivele de recurs invocate va dispune respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată în recurs deoarece pârâtele nu au solicitat cheltuieli în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-""SRL -A,-, jud. A, în contradictoriu cu intimata debitoare-" "SRL, J -, CUI --,-, jud. SMî mpotriva sentinței nr.174/F din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec.
În concept 12.02.2010.
Sent.fond.
Tehnored.
4 ex.în 16.02.2010.
2 com.
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Tătar Ioana, Blaga Ovidiu
