Spete pretentii comerciale. Decizia 226/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1442/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 226

Ședința publică de la 30 Aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur

Grefier - -

***************

Pe rol soluționarea apelurilor formulate de apelanții SOCIETATEA COMERCIALA INTERNAȚIONAL SRL, SOCIETATEA COMERCIALA AGRO GRUP SRL, și împotriva sentinței comerciale nr.189/02.06.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantele SOCIETATEA COMERCIALA INTERNAȚIONAL SRL și SOCIETATEA COMERCIALA AGRO GRUP SRL prin avocat cu împuterniciri avocațiale depuse la dosar filele 57-58, apelantul personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 80 și apelantul personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 62.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 22 aprilie 2009, apelantele SOCIETATEA COMERCIALA INTERNAȚIONAL SRL și SOCIETATEA COMERCIALA AGRO GRUP SRL au depus note de ședință.

Apelantul prin apărător depune la dosar chitanță în cuantum de 5.594 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei reprezentând dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar dispuse de instanță, arătând că înțelege să renunțe la facilitatea acordată anterior.

Apelantul prin apărător depune la dosar chitanță în cuantum de 1.865 lei reprezentând dovada achitării taxei de timbru dispuse de instanță. De asemenea, depune la dosar precizările formulate în scris, comunicând un exemplar părților prezente.

Curtea comunică în ședință publică notele de ședință depuse de apelantele persoane juridice părților prezente la acest termen.

Apelanții prin apărător arată că nu au alte cereri.

Curtea, din oficiu în temeiul dispozițiilor art.295 alin.1 Cod procedură civilă invocă excepția de ordine publică a nulității hotărârii atacate în raport de dispozițiile art.7205și 105 alin.2 Cod procedură civilă.

Apelantele SOCIETATEA COMERCIALA INTERNAȚIONAL SRL și SOCIETATEA COMERCIALA AGRO GRUP SRL prin apărător solicită admiterea excepției nulității hotărârii atacate, admiterea apelurilor și reținerea cauzei spre rejudecare.

Apelantul prin apărător solicită admiterea apelului,anularea hotărârii atacate și, în temeiul dispozițiilor art.297 alin.2 teza a II-a Cod procedură civilă, reținerea cauzei spre rejudecare.

Apelantul prin apărător solicită anularea hotărârii, reținerea cauzei spre rejudecare având în vedere că motivul nulității poate să ducă la rejudecare.

Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra apelurilor comerciale de față;

Prin sentința comercială nr.189/02.06.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SOCIETATEA COMERCIALA AGRO GRUP SRL împotriva pârâtului, pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 19.554 lei - contravaloare grajd demolat, 18.378 lei - avans ridicat din casieria societății, 7.008,85 lei - contravaloare prime de asigurare și 4.435 lei - contravaloare mărfuri scăzute din gestiune. fost respinsă ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune privind despăgubirile pentru trecerea pe costuri a prețurilor neîncasate și a fost obligat același pârât la plata sumei de 25.447 lei cu acest titlu.

Tribunalul a respins ca nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 30.763 lei - cheltuieli suplimentare pentru refuzul mărfii la export și de 42.230 lei - dobânzi și penalități către bugetul de stat.

A admis în parte cererile reconvenționale formulate de pârâții și în contradictoriu cu reclamanta - AGRO GRUP SRL și cu pârâta SOCIETATEA COMERCIALA INTERNAȚIONAL SRL și a constatat retragerea pârâților din societatea AGRO GRUP SRL de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A respins ca nefondate capetele de cerere reconvențională formulate de pârâții și privind repartizarea patrimoniului societății reclamante.

A respins capătul din cererea reconvențională a pârâtului privind plata sumei de 1.709.274 lei, ca fiind formulat cu încălcarea dispozițiilor articolului 132 alin. 1 Cod procedură civilă și ca nefondat capătul de cerere privind plata dividendelor.

L-a obligat pe pârâtul să plătească societății reclamante 2.743 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. I-a obligat pe pârâții și să plătească reclamantei 8.000 lei cu titlu de onorariu de avocat și pârâtei - INTERNAȚIONAL SRL 5.000 lei cu același titlu.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au formulat recurs și apel separate SOCIETATEA COMERCIALA INTERNAȚIONAL SRL și SOCIETATEA COMERCIALA AGRO GRUP SRL, precum și apeluri separate pârâții și.

Toate căile de atac au fost înregistrate sub același număr unic la 25 iulie 2008 pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.

La termenul din 17 octombrie 2008 Curtea a calificat toate căile de atac ca fiind apel, cu motivarea care reiese din încheierea de ședință de la termenul respectiv.

La termenul din 30 aprilie 2009, în conformitate cu dispozițiile articolului 295 Cod procedură civilă, Curtea a pus în discuția părților din oficiu motivul de ordine publică al nulității hotărârii atacate în raport de dispozițiile articolului 7205și ale articolului 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

Toate părțile litigante au solicitat admiterea apelurilor prin prisma motivului de nulitate de ordine publică invocat de C din oficiu.

Excepția este întemeiată și urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:

Se constată că prin cererea introductivă de instanță reclamanta SOCIETATEA COMERCIALA AGRO GRUP SRL l-a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri ca urmare a exercitării funcției sale de administrator contrar obligațiilor rezultate din lege și din mandat.

Prin cererea reconvențională, pârâtul a solicitat ca instanța să constate retragerea sa din calitatea de asociat în cadrul societății reclamante, să repartizeze patrimoniul societății în raport de cota sa de participare la capitalul social și să o oblige pe reclamantă la plata dividendelor cuvenite. Prin aceeași cerere reconvențională, pârâtul a lărgit cadrul procesual, în sensul că a solicitat "introducerea în cauză" "pentru opozabilitate" și a asociaților - INTERNAȚIONAL SRL și, aceștia figurând pe tot parcursul judecății în fond cu calitatea procesuală de pârâți.

De asemenea, se constată că a formulat la rândul său cerere reconvențională, având același obiect cu cererea reconvențională formulată de pârâtul.

Prin sentința apelată, instanța de fond a păstrat calificarea juridică a cererilor formulate de pârâții și și le-a soluționat ca atare, admițându-le în parte.

În apel, Curtea a solicitat apelanților- pârâți și să facă precizări cu privire la natura juridică a cererilor numite reconvenționale, având în vedere că a lărgit, pe această cale, cadrul procesual prin atragerea în proces a doi terți, iar unul din acești doi terți a formulat la rândul său cerere numită "reconvențională".

Ambii apelanți au invocat în precizările depuse ( filele 117 și 127) că cererea prin care a lărgit cadrul procesual este în realitate o cerere de intervenție forțată, întemeiată pe dispozițiile articolului 57 Cod procedură civilă. Apelantul pârât a susținut că cererea pe care a formulat-o și pe care a numit-o cerere reconvențională este în realitate o cerere de intervenție în interes propriu, la care s-a considerat îndreptățit urmare a dobândirii în proces a calității de intervenient la inițiativa pârâtului.

Curtea apreciază că instanța de fond, soluționând ad literam cererile numite reconvenționale, a nesocotit dispozițiile imperative ale articolului 7205Cod procedură civilă care, în materie comercială, prevăd expres posibilitatea formulării unei cereri reconvenționalede către pârât împotriva reclamantului, atunci când pârâtul are pretenții izvorând din același raport juridicca și cel pe care se întemeiază cererea principală. S- nesocotit pe de o parte împrejurarea că, pe calea cererii reconvenționale, nu pot fi atrase în proces terțe persoane.

S-a nesocotit, pe de altă parte, faptul că un terț astfel atras în proces nu are la îndemână calea procedurală a cererii reconvenționale, care este lăsată doar la latitudinea pârâtului din cererea introductivă de instanță.

Consecința directă a necalificării corespunzătoare a celor două cereri, cu încălcarea dispozițiilor articolului 184 și ale articolului 7205Cod procedură civilă este menținerea unui cadru procesual ambiguu, la care s-a acceptat participarea unor terți fără verificarea condițiilor imperative relative la intervenția voluntară sau forțată, precum și soluționarea cererilor fără calificarea lor juridică riguroasă și fără verificarea condițiilor impuse de lege, cu aplicarea eronată a dispozițiilor articolului 7205Cod procedură civilă.

acestor norme de procedură atrage nulitatea hotărârii în condițiile articolului 105 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea apreciind că numai această sancțiune este în măsură să înlăture vătămarea produsă părților în acest mod.

Pe cale de consecință, în temeiul articolelor 295 și 296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelurile prin prisma acestui motiv de ordine publică, caracterul cererilor și condițiile de fond și de formă în care acestea pot fi promovate fiind reglementate de dispoziții legale de ordine publică.

În temeiul articolului 297 alin. 2 teza ultimă Cod procedură civilă, Curtea va anula hotărârea atacată și, având în vedere că prima instanță a judecat în fond, va reține cauza spre rejudecare, fixând termen cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile formulate de apelanții SOCIETATEA COMERCIALA INTERNAȚIONAL SRL cu sediul în,-, Județ B, SOCIETATEA COMERCIALA AGRO GRUP SRL cu sediul în A,-, Județ T și cu sediul ales în B, la Cabinet avocat din-,. 1,.C,. 1, Județ B, domiciliat în C,- A, -B,.46, Județ C și domiciliat în A,-, -. A,. 5,. 20, Județ T, împotriva sentinței comerciale nr.189/02.06.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-.

Anulează hotărârea atacată. Fixează termen la 11 iunie 2009, cu citarea părților, pentru soluționarea cauzei.

Cu drept de recurs odată cu fondul.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red. Jud.

Tehnored.

6 ex.

27.03.2009

.

Tribunalul Teleorman

Judecător fond:

Președinte:Eugenia Voicheci
Judecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 226/2009. Curtea de Apel Bucuresti