Spete pretentii comerciale. Decizia 25/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.25/
Ședința publică din 4 februarie 2010
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
GREFIER: - -
S-au luat în pronunțare apelurile formulate de către pârâții - IA și ASIGURĂRI împotriva sentinței civile nr.552/PI/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanții intimații, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra recursului și concluziile părților au avut loc în ședința publică din data de 28 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și potrivit căreia pronunțarea a fost amânată pentru azi, când, pârâta apelantă - IA a depus concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.552/PI/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr- s-a respins excepțiile. S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și toți cu domiciliul în T,-, și domiciliul procesual ales înla " și Asociații" în T, str. - de la T, nr.5,.II,.9, jud. T, reclamantul, în T, str. -. -, nr. 55, jud. T, adresă indicată la termenul din 09.06.2009, în contradictoriu cu pârâții UNITA VIENNA INSURANCE cu sediul în T-, jud. și - ia, cu sediul ales la av. " și Asociații" din T,-,.1, jud.
Obligă pârâta - ia prin mandatar UNITA VIENNA INSURANCE A la plata către, reclamantul a sumei de 125 lei daune materiale și 20.000 lei daune morale; reclamanta a sumei de 14.246,47 lei daune materiale și 60.000 daune morale; reclamanta, 30 lei daune materiale și 20.000 lei daune morale. A obligat pârâta față de reclamanți la 4.165 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr-/03.04.2008 (urmare a declinării competenței de soluționare de la Judecătoria Timișoara ), reclamanții, și au chemat în judecată pârâții SC Vienna Insurance SA și - auf din ia solicitând obligarea acesteia din urmă prin mandatarul său - pârâta 1, la plata către reclamantul a sumei de 125 lei cu titlu de daune materiale și la 20.000 lei daune morale, către reclamanta la plata sumei de 14.246,47 lei daune materiale și la 60.000 lei daune morale iar către reclamanta la plata sumei de 30 lei daune materiale și 20.000 lei daune morale, cu cheltuieli de judecată.
In temeiul art.15 lit.0 din Legea nr.146/1997 reclamanții sunt scutiți de la plata taxei de timbru.
In motivarea acțiunii se arată că, la data de 14.11.2004 numita circulând pe E 60 în direcția O - CNa produs un accident de circulație conducând autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare - CJ - 549 asigurat internațional cu carte încheiată cu firma de asigurări -, societate de asigurări al cărei reprezentant în România pentru anul 2004 fost societatea de asigurări Vienna Insurance SA din T, reclamanății fiind victimele acestui eveniment rutier.
Deși au solicitat deschiderea dosarului de daune și s-a format.4991/21.12.2004, până la data promovării cererii pendinte societatea de asigurări nu a dat curs solicitării reclamanților de a fi despăgubiți material și moral. Astfel, se arată că reclamantul a fost internat la Spitalul Clinic Județean C, Clinica Chirurgie I în perioada 14.11.2004 - 23.11.2004 cu diagnosticul de traumatism toracic închis cu fractura coastelor V,VI, VII, pentru care a fost eliberat certificatul medico-legal nr.2114/08.12.2004 atestând necesitatea a 18 zile de îngrijiri medicale; a fost operată de urgență, fiind diagnosticată cu politraumatism, minor gr.1, hematom epicranian frontal drept, traumatism toracic și abdominal, fractură de epifiză și de platou tibial, perioada de internare fiind 14.11.2004 - 10.12.2004, certificatul medico legal eliberat la externare menționând leziuni care necesitau 65 zile de îngrijiri medicale, ceea ce a presupus ulterior proceduri complexe de balneofizioterapie. Au urmat alte două intervenții chirurgicale, în final reclamanta având nevoie de un număr de 131 zile de îngrijiri medicale. Daunele materiale solicitate se circumscriu prevederilor art.43 alin.1 din Ordinul 3113/2003 și reprezintă veniturile nerealizate de aceasta, bilete de tratament, medicamente, cheltuieli suplimentare la care se adaugă daunele morale suferite. Reclamanta a necesitat 15 zile îngrijiri medicale după perioada de spitalizare 14.11.2004 - 22.11.2004 cu diagnosticul de politraumatism, traumatism toraco-abdominal, contuzia gambelor, escoriație gambă și plagă suturată.
In dovedirea susținerilor, reclamanții au depus înscrisuri prin care justifică pretențiile solicitate ( certificate medico-legale, bilete de externare, fișe de tratament, facturi fiscale, chitanțe etc.) iar vinovăția autorului accidentului a fost stabilită în mod cert prin Rezoluția din 10.10.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin emisă în.45/II/2/2006 cât și a Rezoluției din 10.07.2006 emisă în.637/P/2005 prin care se reține că numita conducea autoturismul cu viteză excesivă și nu a reușit să mențină controlul volanului după parcurgerea unei porțiuni de drum umed, trecând pe contrasens și intrând în coliziune cu autoturismul marca condus regulamentar din sens opus de către.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, Vienna Insurance SA (fosta denumire fiind SC SA) a invocat în principal excepția lipsei calității procesual pasive motivat de faptul că, la data producerii accidentului societatea de asigurare din ia la care era asigurat autoturismul marca Ford Mondeo implicat în accident avea reprezentare în România pe SC Vienna Insurance SA iar, potrivit art.54 alin3 din Legea 136/1995 drepturile persoanelor asigurate păgubite prin accidente produse pe teritoriul României, de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului prin reprezentanțele de despăgubiri sau prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și că, nu poate fi obligată la plata daunelor materiale decât în măsura în care reclamanții probează aceste cheltuieli cu documente justificative, invocând în acest sens prevederile art. 10 și 43 alin.1 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule - aprobate prin Ordinul nr. 3113/2003.
Pârâta SC -. invocă prin întâmpinare în principal excepția de netimbrare a acțiunii raportat la prevederile art. 20(3) din 146/1997 și că, nu sunt incidente disp.art.15 lit.o din lege, potrivit cărora sunt scutite de taxă de timbru judiciară acțiunile și cererile referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea, chiar dacă izvorul daunelor solicitate de reclamanți se găsește într-o faptă ilicită, făptuitorul neputând fi tras la răspundere, decedând ulterior. Mai mult, se arată că despăgubirile sunt solicitate în temeiul unui contract de asigurare care fac obiectul dreptului comercial și nu penal.
De asemenea pârâta invocă excepția de prematuritate a introducerii cererii, prin nerespectarea prevederilor art. 720 indice 1 pr.civ. respectiv prin inexistența vreunei intenții de negociere directă din partea reclamanților, excepția prescripției dreptului la acțiune față de prevederile Decr.218/1960 de modificare a Decr.167/1958 cu referire la termenul de prescripție de 2 ani în raporturile ce izvorăsc din asigurare cât și raportat la data introducerii cererii - 13.11.2007 și data producerii accidentului - 14.11.2004, excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei, apreciind că această calitate aparține exclusiv societății UNITA SA în calitate de reprezentant al său, în temeiul art. 54(2) din Legea 136/1995. Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că reclamanta solicită despăgubiri cu depășirea plafonului de 70.000 lei pentru fiecare persoană astfel cum se prevede la art. 10 alin. 1 lit.b din Ordinul CSA nr.3113/2003, că reclamanta nu are deschis nici un dosar de daune la societatea de asigurări UNITA SA și că aceasta, prin urmare nu are calitate de a emite vreo pretenție. Sub aspectul daunelor morale, se arată că legea nu reglementează cazurile în care cei despăgubiți material pot cere și daune morale având în vedere că victimele au suferit doar un prejudiciu material, în care sens se face trimitere la decizii ale. In subsidiar, solicită a se observa modul arbitrar în care reclamanții și-au stabilit daunele morale suferite, respectiv fără a folosi vreun criteriu de raportare la sumele pretinse.
Prin Încheierea de ședință din 19 mai 2009 instanța a respins excepția de netimbrare, apreciind că despăgubirile solicitate rezultă dintr-o cauză penală și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 15 lit.o din Legea 146/1997. Chiar dacă în cauză nu a mai putut fi pusă în mișcare acțiunea penală intervenind decesul făptuitorului, se precizează clar în rechizitoriul parchetului că vina exclusivă aparține acestuia și a existat o cauză penală cu.nr- în care au fost administrate probe, rămas fără finalitate pentru motivul arătat, ceea ce nu exclude incidența dispozițiilor art.15 lit.o din Legea 146/1997.
Instanța a respinse și celelalte excepții, cea a lipsei calității procesual pasive invocată de - în temeiul acelorași dispoziții menționate chiar de către aceasta - art.54 alin.2 din Legea 136/1995 potrivit cărora drepturile persoanelor păgubite se exercită împotriva asigurătorului prin reprezentanțele de despăgubiri; excepția de prematuritate se va respinge întrucât procedura prevăzută de art.720 indice 1 pr.civ. a fost realizată cu SC Asigurări SA la data de 27.03.2008 (fila 114), scopul legii, respectiv acela de a aduce la cunoștința celeilalte părți despre intenția de a intenta acțiune în justiție, fiind atins; prescripția dreptului la acțiune se va respinge motivat de faptul că, potrivit art. 3(2) și art.8(1) din Decr. 167/1958 prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, față de împrejurarea că accidentul s-a produs la data de 14.11.2004, decesul făptuitorului a avut loc la 31.01.2005 iar prin Decizia penală nr. 382/R/17.09.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în - a fost respins recursul declarat de soții și, drept urmare s-a constatat culpa exclusivă în producerea accidentului a fiicei acestora,. Mai mult, la data de 21.12.2004 a fost deschis de către SC SA dosarul de daune cu nr. 4991 care a recunoscut obligația de despăgubire făcând o propunere de rezolvare a litigiului pe cale amiabilă. Cu referire la excepția lipsei calității procesual pasive a SC SA aceasta, astfel cum de altfel și susține, are calitate de reprezentant și mandatar al societății de asigurare din ia.
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, văzând și prevederile art.998 civil coroborate cu ale art.54 din Legea 136/1995 și ale art.43 alin.1 din Ordinul nr.3113/2003 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanța a constatat că cererea reclamanților este întemeiată, starea de fapt este cea redată de către părți, vinovăția în producerea accidentului este iremediabil stabilită iar din înscrisurile prezentate de reclamanți rezultă daunele materiale provocate, urmând a fi obligată societatea de asigurări din ia prin mandatarul acesteia din România la plata acestor daune cât și la plata daunelor morale. Cu privire la daunele morale, din lecturarea a însăși deciziilor instanței supreme, depuse la dosar de către pârâtă, rezultă că acestea se pot acorda independent de daunele materiale, existența prejudiciului moral nu este condiționată de prejudiciul material, putându-se regăsi și independent de acesta și că, la acordarea acestora se pot lua în considerare consecințele asupra stării de sănătate a reclamanților, suferința fizică, starea de disconfort, stres, cuantificarea prejudiciului moral nefiind supus unor criterii legate de determinarea lor ci se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de victimele evenimentului asigurat, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, densitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării etc. criterii pe care instanța le consideră suficiente raportat la sumele solicitate de reclamanți cu titlu de daune morale și care nu sunt disproporționate cu suferințele cauzate acestora din neglijența altei persoane.
Împotriva sentinței civile nr.552/PI/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr- a declarat apel pârâta ASIGURĂRI B solicitând admiterea apelului; modificarea în tot a sentinței civile nr. 552/ PI/ 09.06.2009, în sensul admiterii excepției de netimbrare a acțiunii introductive; iar pe fond diminuarea sumelor acordate cu titlu de daune morale de către prima instanța, cu motivarea că, prin Sentința Civila nr. 552/PI/09.06.2009, pronunțata în dosar -, Tribunalul Timiș admis acțiunea reclamanților si obligat asigurătorul - -IA prin mandatar Asigurări la plata daunelor materiale si morale astfel: către suma de 125 RON - daune materiale si 20.000 RON - daune morale, către suma de 14.246,47 RON - daune materiale si 60.000 RON - daune morale, către suma de 30 RON - daune materiale si 20.000 RON - daune morale, Totodată parata - - IA prin mandatar Asigurări a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata in suma de 4.165 RON.
La 14.11.2004 pe intre O si CNa avut loc un accident rutier din vina numitei lolanda, reclamanții fiind victimele acestui eveniment rutier.
Pentru autoturismul marca Ford Mondeo cu numărul de inmatriculare -CJ-549, condus la data de14.11.2004 de către numita lolanda - vinovata în producerea accidentului si decedată în același accident rutier, există încheiată o asigurare de carte emisa de asigurătorul - auf reprezentat in România pentru anul 2004 de societatea de asigurări UNITA actuala Asigurări
Întrucât persoana vinovata de producerea accidentului a decedat în același accident, acțiunea penala nu a putut fi pusa in mișcare, dar vinovăția făptuitorului reiese din rechizitoriul parchetului.
Potrivit prevederilor legislației in vigoare: chiar dacă este vorba de despre o asigurare carte legislația aplicabilă este cea românească, dat fiind că accidentul s-a produs pe teritoriul României. Sunt incidente: Legea nr. 136/ 1995 privind asigurările și reasigurările în România și Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule, aprobate,prin Ordinul nr. 3113/ 2003 - norme aplicabile accidentelor produse în anii 2004.
Art.54 din Legea 136/1995 modificata prin Legea 304/2007- Despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.
Drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse pe teritoriul României de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în străinătate se exercita împotriva asigurătorului prin reprezentantele de despăgubiri sau prin Biroul Asigurătorilor de Vehicule din România, după caz, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 48 alin. 2
Art.43 din Legea 136/1995 modificata prin Legea 304/2007 - Despăgubirea se stabilește si se efectuează în baza asigurării valabile la data producerii accidentului, conform dispozițiilor art. 49, fără a mai fi necesar acordul asiguratului din cauza căruia s-a produs paguba, ori prin hotărâre judecătoreasca
Art.49 din Legea 136/1995 modificata prin OUG 61/2005 - Asigurătorul acorda despăgubiri, în baza.contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum si tramvaie si pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu:
a) legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul si cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectiva si cel prevăzut în contractul de asigurare;
b) legislația româneasca în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei calatorii ce leagă direct doua teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, daca nu exista birou național pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.
Potrivit art. 10 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule - aprobate prin Ordinul nr. 3113/ 2003: " (1) în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubelor, asigurătorul acordă despăgubiri, inclusiv pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în următoarele limite:.
b) până la 700.000.000 ROL (70.000 RON) pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 3.500.000.000 ROL (350.000 RON), indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.
(2) Limitele despăgubirilor menționate la alin. (1) se aplică în cazul daunelor produse prin accidente de autovehicule survenite în anul 2004.
Critică soluția primei instanțe din prisma următoarelor aspecte:
Prin încheierea de ședința din 19.05.2009, instanța de fond in mod nelegal a respins excepția de netimbrare a acțiunii introductive.
Acțiunea reclamanților nu este scutită de taxă de timbru, nefiind aplicabile dispozițiile art.15 lit.o din Legea 146/1997, pentru următoarele considerente:
Aceasta dispoziție legala se aplică numai cauzelor penale, (Potrivit art. 9 din proc. penala: "Acțiunea penala are ca obiect tragerea la răspundere penala a persoanelor care au săvârșit infracțiuni" iar potrivit art. 14 alin.2 proc. penala: " Acțiunea civila poate fi alăturata acțiunii penale in cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civila.") precum si cererilor de despăgubiri civile pentru daune materiale si morale decurgând din acestea (formulate cu prilejul soluționării procesului penal sau prin acțiune separata in condițiile dispozițiilor art.19 si 20 Cod procedura penala).
Ori, pe cale de interpretare logica, restrictivă și sistematică, dispozițiile art. 15 lit.o din Legea 146/1997, se aplica numai în ipotezele și in condițiile de reglementare ale acțiunii civile in procesul penal, ceea tte presupune existenta obligatorie a unui proces penal/cauza penala (adică existenta unei puneri in mișcare a acțiunii penale printr-un act de inculpare prevăzut de legea penala). Simpla plângere adresata organului de urmărire penala, prin care o persoana reclamă săvârșirea unei pretinse infracțiuni, neurmata de punerea în mișcare a acțiunii penale nu înseamnă, în sensul normelor citate cauza penala, situație în care nu intervine scutirea de plata taxelor de timbru.
Raportându-se la actele prezentului dosar, solicită să se constatei că nu sunt îndeplinite condițiile de existenta ale dispozițiilor art.15 lit.o din Legea 146/1997 raportat la art.19 si art. 20.pr.penala și art. 2 alin. 1 coroborat cu art. 20 alin.1 si 3 din Legea 146/ 1997, precum si art.3 alin.2 din OG nr.32/1995 și pe cale de consecința, sa se dispună obligarea reclamanților de a achita taxa de timbru judiciar și a timbrului judiciar, raportat la cuantumul pretențiilor solicitate de fiecare prin cererea de chemare in judecata.
Instanța de fond în mod nelegal a obligat asigurătorul străin prin mandatar Asigurări la plata către a sumei de 14.246,47 RON cu titlu de daune materiale și a sumei de 60.000 RON cu titlu de daune morale.
Potrivit art. 10 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule - aprobate prin Ordinul nr. 3113/2003: " (1) în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubelor, asigurătorul acordă despăgubiri, inclusiv pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în următoarele limite:. până la 700.000.000 ROL (70.000 RON) pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 3.500.000.000 ROL (350.000 RON), indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.
(2) Limitele despăgubirilor menționate la alin. (1) se aplică în cazul daunelor produse prin accidente de autovehicule survenite în anul 2004.
Daunele materiale cumulate cu daunele morale nu pot depăși limita maximă stabilită prin textul de lege mai sus citat.
Potrivit acestor dispoziții legale care conțin o normă imperativă și de strictă interpretare, asigurătorul nu acordă despăgubiri peste acest plafon maxim de 70.000 RON pentru fiecare persoana accidentata. Fată de această dispoziție, consideră că obligarea asigurătorul la plata către a sumei de 74.246,47 RON (compusa din suma de 14.246,47 RON cu titlu de daune materiale și suma de 60.000 RON cu titlu de daune morale) contravine dispozițiilor legale.
Apreciază că în mod neîntemeiat instanța de fond a acordat daune morale părților: in cuantum de 20.000 RON, în cuantum 60.000 RON,
în cuantum de 20.000 RON. Solicită diminuarea cuantumului daunelor morale acordate pentru fiecare în parte având in vedere numărul persoanelor vătămate în accident.
Pentru stabilirea daunelor morale nu exista prevederi legale exprese cu privire la cuantumul lor, dar pentru a fi acordate ele trebuie justificate. Prin acordarea lor se încearcă o compensare a suferințelor pricinuite pârtilor vătămate, se au in vedere consecințele negative suferite de părțile vătămate atât sub aspectul vieții de familie cât și afectiv, prin acordarea de daune morale se încearcă o reparație a prejudiciului adus condițiilor de viață, dar nu se poate realiza îmbogățirea fără just temei a urmașilor defunctului.
Așa cum s-a statuat în doctrina și practica judiciară, daunele morale au rolul de a acoperi prejudiciile cu caracter nepatrimonial suferite de părțile civile. Ele sunt menite să conducă la realizarea unei reparații echitabile în raport cu prejudiciul afectiv ce le-a fost cauzat părților civile și în raport cu prejudiciul adus condițiilor lor de viață.
Deși nu există criterii obiective pentru cuantificarea daunelor morale, stabilirea acestora presupunând o doză de aproximare, consideră că instanța trebuie să aibă în vedere consecințele negative suferite de părțile civile sub aspectul vieții familiale, socio-profesionale și afective, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele de către părțile civile - in acest caz de către reclamanții din prezenta cauza.
De asemenea, apreciază că practica instanțelor de judecată are un rol important în dimensionarea daunelor morale, chiar dacă nu reprezintă izvor de drept.
Dispozițiile art. 10 alin.1 lit.b din Legea 136/1995, nu presupun acordarea daunelor materiale și morale în cuantumul maxim prevăzut de lege, ci este de la sine înțeles că e necesară aprecierea lor în funcție de împrejurările concrete reținute în cauză, cu respectarea acestor limite legale.
Ținând seama de fapta săvârșită de inculpat, care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pe de o parte și de prejudiciile nepatrimoniale ce le-au fost cauzate părților vătămate, pe de altă parte, apreciem că suma de 20.000 RON acordata lui care a suferit mai multe fracturi ce au necesitat 18 de zile de îngrijiri medicale, suma de 60.000 RON acordata lui care a suferit afecțiuni ce au necesitat 65 de zile de îngrijiri medicale si suma de 20.000 RON acordata lui care a suferit doar niște contuzii și escoriații, apar în speță ca exagerate, astfel încât se impune reducerea lor.
Față de acestea, fără a minimaliza suferințele pricinuite părților civile, apreciază că sumele acordate cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre ele ar trebui diminuate, ținând seama de situația concretă de fapt și de practica în materie.
Pentru toate aceste motive solicităm admiterea apelului și desființarea în tot a sentinței atacate, iar în rejudecare solicită ca instanța de apel, sa dispună diminuarea cuantumului daunelor morale acordate reclamanților.
În drept invocă art. 282-298 și următoarele Cod procedura civila, Legea nr. 135/1995 privind asigurările și reasigurările în România, Ordinul nr. 3113/2003 - norma specială, aplicabilă accidentelor de circulație produse în anul 2004.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și pârâta - IA solicitând admiterea apelului și în principal modificarea sentinței în sensul admiterii excepțiilor formulate: excepția de netimbrare a cererii de chemare in judecata; excepția lipsei calității procesuale pasive a societății noastre; excepția prematurității cererii de chemare in judecata; excepția prescripției dreptului la acțiune; în subsidiar, admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței în sensul reducerii despăgubirilor acordate reclamanților.
În fapt, prin sentința nr. 552/PI/09.06.2009 Tribunalul Timișa respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de societatea și pe fond a admis acțiunea reclamanților. Prin sentință au fost obligați la plata de daune materiale și morale în următorul cuantum: către reclamantul suma de 125 lei daune materiale si 20.000 lei daune morale; către reclamanta suma de 14.246,47 lei daune materiale si 60.000 lei daune morale; către reclamantă sumă de 30 lei daune materiale si 20.000 lei daune morale
De asemenea au fost obligați la plata sumei de 4.165 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Consideră hotărârea instanței de fond nelegală și netemeinică, instanță in mod nelegal respingând excepțiile invocate, iar pe fond cuantumul despăgubirilor acordate este nelegal si netemeinic.
Cu privire la excepția de netimbrare a cererii de chemare in judecata
Prin întâmpinarea formulata a invocat excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată.
Instanța de fond, prin încheierea din 19.05.2009, a respins excepția considerând ca reclamanții sunt scutiți de la plata taxei de timbru, fiind incident motivul de scutire prevăzut de art. 15 lit. o din Legeo 146/1997. Instanță o apreciat că despăgubirile solicitate rezultă dintr-o cauză penală și sunt scutite de la plată taxei judiciare de timbru.
Consideră hotărârea instanței de fond nelegală, fiind o greșită aplicare art. 15 lit. o din Legeo 146/1997. În speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege pentru scutirea reclamanților de Io plată taxei de timbru.
Chiar dacă izvorul daunelor materiale și morale, pe care le-au suferit reclamanții, se găsește într-o faptă ilicită, pentru care făptuitorul nu a fost tras Ia răspundere, acesta fiind decedat, temeiul în bază căruia aceștia pot cere despăgubiri apreciind că se află într-un contract de asigurare, iar contractele de asigurare fac obiectul dreptului comercial, potrivit art. 3 alin. (17) din Codul Comercial.
Pentru ca dispozițiile art. 15 lit. o) din L 146/1997 să fie incidente în cauză, este imperios necesar ca cererea sa fie referitoare la o cauză penală, ori nu se poate vorbi despre existenta nici unei cauze penale în speță, atâta vreme cat nu exista un proces penal care sa fi fost soluționat prin hotărâre definitiva de o instanța de judecata penala. Având în vedere decesul persoanei responsabile pentru săvârșirea faptei prevăzute de legea penala, procesul penal nu a putut fi pus în mișcare, și în consecința, nu au fost întrunite condițiile necesare pentru valorificarea acțiunii civile în cadrul procesului penal.
Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva decedatei blondă nu reprezintă cauză penală pentru care cererea formulată de reclamanți să poată fi scutită de taxă judiciara de timbru conform art. 15 lit. o).
Concluzia Curții Supreme de Justiție, în decizia 1068/2002, privind o cauză similară, a fost că "nu este scutită de la plata taxei judiciare de timbru acțiunea în repararea daunelor cauzate ca urmare a unei infracțiuni introdusă la instanță civile, in condițiile in care nu s-ă reținut răspunderea" autorului faptei, întrucât aceasta, fiind decedat, nu răspunde penal.
Pentru motivele arătate solicită admiterea excepției așa cum a fost formulată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale a societății, în conformitate cu prevederile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 "drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse pe teritoriul României de vehicule aflate in proprietatea persoanelor asigurate in străinătate se exercita împotriva asigurătorului prin reprezentantele de despăgubiri".
Reies în mod cert din analiza textului că legiuitorul a înțeles să stabilească ca în procesele privind persoanele asigurate în străinătate doar reprezentantele de despăgubiri din România au calitate procesuala și nu asigurătorul străin însuși.
Calitatea de pârâta aparține exclusiv societății Uniqa Asigurări SA.
Cu privire la excepția prematurității cererii de chemare in judecata.
Având in vedere natura comerciala a litigiului, reclamanții aveau obligația de a îndeplini procedura concilierii directe cu societatea pârâtă, conform ort. 720 ind. 1 si următoarele c Cod Penal, pentru încercarea de rezolvarea amiabilă a litigiului.
Instanță de fond a respins în mod eronat această excepție considerând ca procedura concilierii a fost îndeplinita. Motivarea instanței de fond este netemeinică având în vedere ca ea însăși retine că procedura a fost îndeplinită doar cu pârâta Uniqa si nu cu societatea lor.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune
Având in vedere ca materia asigurărilor este una ce comportă o nevoie de realizare a drepturilor cu celeritate sporita, legiuitorul a înțeles să reglementeze că "prin derogare de la regula generala, în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripție este de 2 ani" - Decretul 218/1960 pentru modificarea Decretului 167/1958 privind prescripția extinctiva.
Observând data la care a fost introdusa cererea de chemare in judecata, și anume 13.11.2007, raportat la data producerii prejudiciului, adică 14.11.2004, în urma calculului aritmetic rezulta ca între cele doua repere temporare au trecut 2 ani și 364 zile.
Astfel, cererea de chemare in judecata a fost introdusa tardiv de către reclamanți, termenul prescripției extinctive expirând înainte ca aceștia să depună cererea netimbrata la Judecătoria Timișoara.
Chiar din motivarea instanței de fond reiese împlinirea termenului de prescripție și temeinicia invocării excepției.
Astfel, instanța de fond, a reținut că la 21.12.2004 pârâta Uniqa a recunoscut obligația de despăgubire. Rezultă ca de la acest moment reclamanții cunoșteau atât paguba cât și cel care răspunde de ea.
Prin urmare, chiar daca termenul de prescripție începe sa curgă de la 21.12.2004, așa cum a reținut instanța de fond, dreptul material la acțiune al reclamanților este prescris având în vedere ca cererea de chemare in judecata a fost introdusa doar la 13.11.2007, după împlinirea termenului de prescripție de 2 ani,
Solicită instanței să admită excepția și să respingă cererea de chemare in judecată pentru tardivitate,
Cu privire la fondul cauzei:
În cazul respingerii motivelor de apel cu privire la excepțiile invocate solicită ca pe fond să se dispună reducerea despăgubirilor acordate reclamanților. Sub acest aspect hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică,
Nelegalitatea sentinței cu privire la daunele acordate reclamantei
În ce privește cuantumul pretențiilor bănești acordate reclamantei, potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordinul CSA nr. 3113/2003, asigurătorul poate să fie obligat la despăgubiri de cel mult 70.000 lei pentru fiecare persoană, indiferent daca sunt daune morale sau materiale. In cauză, instanță i-a obligat să plătească către reclamantă despăgubiri totale de 74.246,47 lei, depășind astfel plafonul stabilit pentru anul 2004, când a avut loc accidentul.
Având în vedere că accidentul s-a produs în România, în speță sunt aplicabile limitele de despăgubire stabilite de legislația română, conform art. 49 din Legea 136/1997.
Pentru acest motiv hotărârea instanței de fond este nelegală, această încălcând prevederile legale invocate anterior.
Instanța nu o motivat în vreun fel depășirea limitei legale de despăgubire.
Solicită instanței să reducă cuantumul pretențiilor reclamantei, în așa fel încât acestea să se încadreze în limitele legale.
Netemeinicia sentinței cu privire la cuantumul daunele acordate reclamanților
Având în vedere faptul ca legea nu reglementează pentru cazurile în care o persoana victima a unui accident de circulație este îndreptățita să primească despăgubiri pentru daune morale, consideră necesară definirea acestor cazuri. Astfel se vor îndrepta spre interpretarea după scop a legii și spre dreaptă judecată a instanțelor naționale. Consideră că acordarea acestui tip de despăgubiri se justifică pentru cazurile în care victimelor le este alterată în mod permanent viață ca urmare a unor fapte ilicite săvârșite de alte persoane. Persoanele care suferă de pe urma unui accident traume fizice care necesită un anumit timp pentru vindecare, cum este cazul de față, vor fi evident îndreptățite la repararea prejudiciului material. În alt, caz persoană responsabila de producerea prejudiciului ar fi obligată să plătească de doua ori pentru aceeași fapta, fapt ce contravine principiilor de drept.
In sprijinul susținerii vin deciziile nr. 3030/1995 a Curții Supreme de Justiție si nr. 1111/2000 a Curții de Apel Ploiești.
Consideră așadar ca reclamanții ar putea fi îndreptățiți la despăgubiri pentru pagube materiale, însa sunt convinși că prin obligarea pârâtei la plata de daune morale excesive s-ar comite o injustețe în sarcina lor și o îmbogățire fără justă cauza în favoarea reclamanților.
În speță, sumele acordate reclamanților cu titlu de daune morale apar ca exagerate si nedovedite.
Consideră ca instanța de fond nu a motivat modul de stabilire a daunelor morale acordate, aceasta făcând doar observații generale cu privire la criteriile care se pot aplica, însă fără a aplica aceste criterii la speța dedusa judecații. Este evident ca din motivarea hotărârii nu reiese cum au fost calculate daunele morale acordate si nici criteriile care au stat la baza acestui calcul. Simpla enumerare a unor criterii generale fără a le aplica concret la speța constituie o nemotivare a sentinței.
Cu privire la modul în care reclamanții au stabilit daunele morale suferite, apreciază că este arbitrar.
Astfel o persoana care a necesitat 15 zile de îngrijiri medicale, solicită despăgubiri de 4 ori mai mari decât altă persoana care a necesitat 131 zile de îngrijiri, Este cazul reclamantei, care pe zi de îngrijiri medicale a cerut cea, 1333 lei, iar reclamanta a cerut 458 lei pe zi,
Reclamanții si au primit aceleași despăgubiri pentru daune morale (20.000 lei) deși situațiile lor și daunele suferite sunt diferite. Astfel reclamantul a suferit daune fizice care au necesitat măi multe zile de îngrijire medicale, însă reclamanta a suferit doar niște contuzii și escoriații, Consideră ca acest caz daunele morale acordate nu se justifica, neexistând dovada prejudiciului moral suferit.
Solicită astfel instanței să reducă cuantumul despăgubirilor după cum apreciază că este just pentru repararea prejudiciului morol,
În drept art. 282 și următoarele proc.civ, Legea 146/1997, Decretul 167/1958, 136/1995.
Examinând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, a apărărilor ridicate și potrivit dispozițiilor art.294 - 297.proc.civ. Curtea de Apel constată că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce urmează:
Astfel, prima instanță a acordat reclamantei intimate daune materiale și morale în sumă totală de 74.246,47 lei, neobservând că prin aplicarea coordonată a dispozițiilor art.54, 48,43 și 49 din Legea nr. 136/1995 și art.10 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule - aprobate prin Ordinul nr. 3113/2003, în unul și același accident, asigurătorul poate fi obligat să acorde despăgubiri în anumite limite, și anume de 70.000 lei (700.000.000 ROL) pentru fiecare persoană accidentată.
Aceste prevederi se aflau în vigoare la data producerii evenimentului rutier (14.11.2004).
Prin urmare, prin efectul admiterii celor două apeluri se va schimba sentința atacată în sensul reducerii daunelor morale cu suma de 4.246,47 lei, astfel încât reclamanta va fi în drept să primească despăgubiri de 14.246,47 lei cu titlu de daune materiale și 55.754,53 lei cu titlu de daune morale, iar în total suma de 70.000 lei.
În schimb se vor respinge celelalte critici aduse de apelante sentinței atacate.
Referitor la apelul pârâtei ASIGURĂRI, este nefondată excepția netimbrării acțiunii introductive, în cauză Tribunalul făcând corect aplicarea prevederilor art.15 lit.o) din Legea nr.146/1997 și art.1 alin.2 din nr.OG 32/1995. Nu se poate reține nici un raționament juridic pentru care unul și același text al legii taxelor de timbru să se aplice diferențiat, după cum există sau nu acțiune penală pusă în mișcare.
În sensul Legii nr. 146/1997 cuprinsul noțiunii de cauză penală nu este similar celui folosit de legea procesual penală pentru a contura limitele procesului penal și vectorul său - acțiunea penală.
În speța de față a existat o cauză penală, însă, acțiunea penală nu a putut fi pusă în mișcare din lipsă de obiect - decesul făptuitorului - ipoteza prevăzută de art.10 alin.1 lit.g) proc.pen.
Prin același apel se critică dimensiunea daunelor morale acordate celor trei reclamanți, apelanta folosind cu titlu de argument reanalizarea consecințelor negative suferite de părțile în cauză. Curtea statuează că tocmai aceste consecințe negative asupra sănătății fizice și psihice a reclamanților au fost avute în vedere de către Tribunal, însă, comensurarea daunelor morale nu se oprește la acest criteriu. În aprecierea justeței acestei categorii de daune, judecătorul este în drept să aibă în vedere și alte considerente pentru care acordă daune morale, cum sunt: lipsirea persoanei vătămate de modul normal de a-și continua trăirile materiale, fizice, psihice, emoționale. Este în sfera oricărei îndoieli că reclamanta în timpul lungilor perioade de încercări de a-și reface sănătatea (numai îngrijirile medicale au necesitat 132 de zile și câteva intervenții chirurgicale succesive) a fost privată de un mod de viață liber însușit, ceea ce constituie grave încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, cum sunt: dreptul la integritatea sănătății fizice și psihice; dreptul la liberă circulație; dreptul la desfășurarea unor activități economice, sociale, culturale, politice sau de altă natură în conformitate cu propriile vocații; dreptul de agrement etc. În același context, trebuie apreciate și daunele morale acordate celorlalți doi reclamanți, daune mult reduse pe temeiul reținerii de către Tribunal a unor vătămări corporale ce au necesitat mai puține eforturi medicale specializate.
Prin urmare, Curtea de Apel nu are nici un motiv pentru a reduce daunele morale acordate reclamanților intimați de către Tribunal.
În ceea ce privește apelul asigurătorului, Curtea statuează următoarele:
Relativ la criticile vizând excepția netimbrării acțiunilor introductive și dimensiunea daunelor morale acordate reclamanților, acestea vor fi înlăturate pentru considerentele expuse deja.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a asigurătorului, Curtea relevă că potrivit art.54 alin.2 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul are calitatea procesuală pasivă iar nu mandatarul său.
Relativ la excepția prematurității promovării acțiunilor de către reclamanți, în cauză s-a făcut dovada că s-au îndeplinit cerințele prevăzute de art.7201și următoarele proc.civ. cu mandatarul asigurătorului străin, conform procesului verbal încheiat la 27.03.2008.
În fine, referitor la excepția prescripției extinctive a exercitării dreptului la despăgubire, Curtea relevă că, într-adevăr, în materia raporturilor de asigurare, termenul de prescripție este de 2 ani (art.3 alin.2 din Decretul nr.167/1958). Totuși, se pun e problema debutului acestui termen. În mod greșit asigurătorul apelant a deplasat momentul începerii curgerii termenului la data când a avut loc accidentul rutiere, deoarece art.8 alin.1 din același decret se referă la răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii. Prin urmare, este greșită combinarea a două norme de drept distincte, autonome, pentru a obține oat reia normă -lex tertia.
Art.3 alin.2 din Decretul nr.167/1958 trebuie coroborat cu prevederile art.7 alin.2 din același decret, conform cărora în obligațiile ce urmează să se execute la cererea creditorului, precum și la cele la care termenul de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept.
Raportul de drept ce exprimă obligația asigurătorului de a despăgubi victimele accidentului rutier, cauzat de asiguratul său, s- născut atunci când persoanele îndreptățite a reclama despăgubirea au cunoscut că: autorul accidentului este asigurat, asigurarea este valabilă pe teritoriul României, asigurătorul există și poate fi acționat personal sau prin mandatar, potrivit legii.
C mai devreme acest raport s-a născut în timpul instrumentării penale a cauzei, finalizată doar prin decizia penală nr.7/R/11.01.2006 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 885/2005, decizie prin care se statuează asupra făptuitorului și culpei în producerea accidentului. Numai din acest moment, cunoscându-se făptuitorul, putea fi inițiat raportul de drept având ca obiect angajarea răspunderii asigurătorului autovehiculului condus de făptuitor.
Prin consecință, având în vedere data pronunțări deciziei penale (11.01.2006) și data introducerii acțiunilor la Judecătoria Timișoara (13.11.2007), termenul de 2 ani pentru a se prescrie exercițiul dreptului la acțiune nu s-a împlinit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile pârâtelor ASIGURĂRI B și - IA împotriva sentinței civile nr.552/PI/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
Schimbă în parte hotărârea atacată în sensul că reduce cuantumul daunelor acordate reclamantei cu suma de 4.246,47 lei, părțile urmând a fi obligate la plata sumei de 70.000 lei cu titlu de daune materiale și morale către aceeași reclamantă.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Obligă intimata la plata sumelor de câte 200 lei către fiecare apelantă, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxe de timbru parțiale.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - DR. - -
GREFIER,
- -
Red.4.03.2010
Tehnored 7 ex.05.03.2010/5 com.
Instanță fond: Tribunalul Timiș
Jud.
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Marian Bratiș
