Spete pretentii comerciale. Decizia 253/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 644/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 253

Ședința publică de la 14 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Roxana Popa

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta ASOCIAȚIA DE proprietari - 3 împotriva sentinței comerciale nr. 1955 din data de 11.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin delegat, cu delegație în dosarul de fond, lipsind apelanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că apelanta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul legal stabilit.

Intimata prin delegat, legitimat cu Carte de Identitate seria - - eliberată de Secția 5 la data de 15.10.2003, depune la dosar întâmpinare în două exemplare, invocă excepția netimbrării cererii de apel.

Curtea pune în discuție excepția netimbrării cererii de apel, invocată de intimată.

Intimata prin delegat, solicită anularea apelului ca netimbrat.

CURTEA

Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1955/11.02.2008 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI - 3 în contradictoriu cu pârâta SC SRL.

În considerentele sentinței judecătorul fondului a reținut că prin cererea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unei chirii lunare la nivel pieței pentru spațiul pus la dispoziție prin contractul de locație nr. 15 din 09.04.2005. Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 în fața acestei instanțe reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul dispunerii anulării contractului dintre părți pentru un viciu de fond, respectiv lipsa cuantumului chiriei.

Judecătoria sectorului 1 Bad eclinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalul București Secția a VI-a Comercială. Judecătorul investit cu soluționarea cauzei în urma declinării de competență a reținut, analizând contractul dintre părți că acestea nu au avut intenția de a închiria vreun spațiu, chiar dacă în contract se folosește impropriu termenul de locațiune. Din toate clauzele contractului rezultă, însă că obiectul actului este ancorarea unui cablu și montarea dispozitivelor necesare pentru furnizarea de servicii de internet membrilor asociației, pentru aceasta părțile înțelegându-se ca pârâta să nu plătească nicio sumă de bani. Se reține că montarea cablului ți a dispozitivelor a fost efectuată și în interesul membrilor asociației, care nu au fost obligați la plata contravalorii operațiunilor de montare și a materialelor necesare. Deci, nu poate fi reținut motivul de nulitate invocat de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI - 3, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii astfel cum a fost precizată.

În motivarea cererii, apelanta a arătat că judecătorul fondului nu a interpretat corect probele administrate, în sensul că nu a dat eficiență clauzei 15 din contract care menționează posibilitatea pentru oricare parte de a cere rezilierea contractului cu un preaviz de 15 zile și că nu a ținut cont de notificarea trimisă intimatei pârâte în acest sens.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat, apreciind că soluția pronunțată de judecătorul fondului este legală și temeinică.

Apelanta a fost citat[ pentru termenul de judecată stabilit cu mențiunea achitării taxei de timbru în cuantum de 6 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Deși legal citat, apelanta nu a respectat dispoziția instanței cu privire la achitarea taxei de timbru.

Analizând cauza sub acest aspect, Curtea reține că potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 taxele de timbru se plătesc anticipat, iar în cazul în care taxa de timbru nu a fost plătită în momentul înregistrării cererii, aceasta va fi achitată până la termenul anume stabilit de instanță. Potrivit art. 20 alin. 3 din același act normativ neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

În speță, având în vedere faptul că apelanta nu a înțeles să aducă la îndeplinire obligația ce îi revenea de a achita taxa de timbru aferentă cererii de apel, față de textele legale invocate, Curtea va admite excepția de netimbrare a căii de atac și, în consecință, va anula cererea de apel ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării căii de atac.

Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelanta ADOCIAȚIA DE PROPRIETARI - 3, cu sediul în B, Calea nr. 230,. 3 în contradictoriu cu intimata SC SRL, cu sediul în B,-,. 15,. 1,. 7,. 31, sector 3 împotriva sentinței comerciale nr. 1955/11.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

- -

Red. RP/4ex.

04.06.2008.

Jud. fond

Tribunalul București Secția a VI-a Comercială

Președinte:Roxana Popa
Judecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 253/2008. Curtea de Apel Bucuresti