Spete pretentii comerciale. Decizia 270/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 534/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.270
Ședința publică de la 9.06.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta, în contradictoriu cu intimata SC B SA, împotriva sentinței comerciale nr.15246/18.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și intimata prin consilier juridic cu împuternicire la dosar și prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, apelanta prin avocat depune copia deciziei 164/15.04.2008, iar intimata prin avocat depune un certificat de grefă și copia contractului de vânzare-cumpărare nr.1 /2005.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.
Apelanta prin avocat susține verbal motivele de apel dezvoltate în scris, învederând că dispozițiile OUG 115/2001 nu au modificat clauzele contractului nr.1 încheiat între părți, ci au impus o modalitate anume de plată, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune pentru penalitățile aferente facturilor emise pentru perioada 01.2003 - 06.2003, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată, pe care le va solicita pe cale separată. Depune note scrise la dosar.
Intimata prin avocat învederează că toate facturile achitate cu întârziere au fost achitate până la data de 27.02.2004, penalitățile de întârziere au fost calculate pentru perioada 1.07.2003 - 30.06.2006, izvorul penalităților îl reprezintă voința părților, art.13 din contract, actualizarea cu rata inflației nu reprezintă o majorare a despăgubirilor, ci o actualizare la valoarea reală, solicitând respingerea apelului, cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față.
Prin sentința comercială nr. 15246/18.12.2007, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a respins ca neîntemeiată prescripția dreptului la acțiune și a admis acțiunea precizată formulată de SC B SA împotriva pârâtei REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI B, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 16.027.299,30 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada iulie 2003 - 30.09.2003 aferentă facturilor emise în perioada ianuarie 2003 - iunie 2003, sumă actualizată cu indicele de inflație cu începere de la data introducerii acțiunii și până la executarea obligației de plată de către pârâtă.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 179.464 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul nr. 1/2001 de vânzare - cumpărare a energiei termice din sistemul de alimentare centralizat, reclamanta fiind succesoarea SC SA SUCURSALA B, în calitate de vânzător, iar pârâta în calitate de cumpărător.
Contractul a fost modificat prin actele adiționale nr. 1/2002, 2/2003, 3/2003.
Potrivit articolului 13 din contractul de vânzare - cumpărare cu modificările aduse prin actul adițional nr. 3/2003 aplicabil începând cu data de 1.01.2003, în sensul că achitarea contravalorii facturilor emise de către vânzător trebuia să se facă în termen de 15 zile calendaristice de la primire iar conform articolului 23 din contract astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 2/2003 neachitarea contravalorii facturii în termenul convenit atrage aplicarea de penalități de întârziere de 0,015/zi conform Ordinului ANRE nr.22/21.08.2002, procent care urma să se modifice automat în cazul apariției unui alt ordin al autorității menționate.
Instanța de fond a mai reținut că, din probele administrate în cauză rezultă că pârâta a achitat cu întârziere facturile emise în perioada ianuarie 2003 - iunie 2003, reclamanta solicitând penalități pentru perioada 1.07.2003-30.09.2003. Cum acțiunea a fost înregistrată la data de 30.06.2006, față de dispozițiile articolului 1 alin 2 din Decretul nr. 167/1958, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă este neîntemeiată, a apreciat instanța de fond.
Sub aspectul respectării prevederilor articolului 7201alineat 4 Cod procedură civilă, de către reclamantă, instanța de fond a apreciat că prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta a făcut dovada convocării pârâtei la conciliere directă, prin adresa din 29.05.2006 pârâta luând cunoștință de pretențiile reclamantei.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a apreciat că reclamanta a făcut dovada pretențiilor sale astfel încât, potrivit raportului de expertiză refăcut, în varianta I, penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă sunt în sumă de 16.557.613,42 lei.
Instanța de fond a considerat că nu poate da eficiență raporturilor de expertiză în varianta II deoarece reclamanta a înscris sumele datorate de către pârâtă în contabilitate în conturile din afara bilanțului, modalitate corectă față de faptul că înscrierea sumelor în contabilitate ca venituri și în bilanțul contabil se realizează după data încasării acestora, conform ordinului nr.94/2001 de aprobare a reglementărilor contabile armonizate cu Directiva VI a, a, cu HG nr.859/2002 și articolului 6 alin 2 din HG nr.82/1991, republicată.
A mai apreciat instanța de fond că, potrivit articolului 1 din OUG nr.115/2001, modificată și completată prin Legea nr.84/2002, obligativitatea deschiderii de cont tip a agențiilor economici de energie termică împreună cu agenții distribuitori de comun acord la o bancă, a fost introdusă "pentru asigurarea de fonduri", acest cont fiind de distribuție, plata fiind operată imediat și evitându-se transmiterea dintr-un cont în altul iar, conform articolului 1 alin 3 din același act normativ, în cont beneficiarii de energie termică virează sumele aferente energiei termice consumate la care se adaugă subvențiile primite de la autoritățile locale pentru acoperirea diferențelor de preț și de tarif pentru energia termică livrată populației.
Părțile s-au conformat dispozițiilor legale menționate și au încheiat la 11.10.2001 contractul de cont și acte adiționale la acesta, stabilindu-se și procentele în care agentul de cont urma să efectueze plățile.
Contractul de cont a apreciat instanța de fond a reglementat doar aspectul, modalității de plată în sensul virării în contul respectiv a unui anumit procent din încasări, toate celelalte prevederi contractuale vizând respectarea termenelor de plată a facturilor și sancțiunea nerespectării acestor termene prin perceperea de penalități constituind voința părților astfel cum a fost consemnată prin contractul de vânzare - cumpărare nr.1/2001 și și-au păstrat valabilitatea, astfel încât acțiunea reclamantei este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâte REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI B -, pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercial, fiind înregistrat astfel, dosarul nr- din 17.03.2008.
În motivarea apelului pârâta a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul netemeinicie acesteia, susținând că:
1.În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru penalitățile aferente facturilor emise în perioada ianuarie 2003 - iunie 2003, instanța de fond trebuia să constate că dreptul reclamantei de a solicita penalități s-a născut la data scadenței facturilor și s-a prescris în 3 ani de la acest moment, astfel încât nu mai pot fi solicitate.
2.Pe fondul cauzei, apelanta pârâtă a susținut că decizia instanței de fond de a omologa raportul de expertiză efectuat în cauză în varianta I este neîntemeiată deoarece reclamanta nu a emis facturi de penalitate conform legii, astfel încât REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI nu le-a înregistrat în contabilitate, reclamanta neputând pretinde o creanță nefacturată și neînregistrată în contabilitate.
A mai susținut apelanta pârâtă că atâta timp cât OUG nr. 115/2001 stabilește expres o modalitate de plată a energiei termice furnizate, nu se poate solicita îndeplinirea prevederilor contractului comercial d e vânzare - cumpărare în ceea ce privește valoarea facturilor, data scadentă, clauza penală, atâta timp cât cumpărătorul (T) nu are libertatea de a dispune liber de încasările provenite din exercitarea obiectului său de activitate.
În mod eronat a reținut instanța de fond, a mai arătat apelanta, că toate prevederile contractuale vizând respectarea termenelor și sancțiunea nerespectării acestora prin perceperea termenelor și sancțiunea nerespectării acestora prin perceperea de penalități constituie voința părților, în realitate, contractul de vânzare - cumpărare fiind un contract cadru impus de autoritatea de reglementare din domeniu, astfel încât părțile nu pot aduce modificări la acesta.
În fine, al treilea aspect criticat de către apelanta pârâtă se referă la faptul că instanța de fond a obligat-o la plata reactualizată a sumei, apreciind apelanta că, atâta timp cât părțile au agreat o clauză penală, nu este permisă și acordarea de daune interese, conform articolului 1087 Cod civil.
Intimata reclamantă SC B SA prin SUCURSALA formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
A arătat intimata reclamantă că facturile pentru care se pretinde plata penalităților de întârziere au fost achitate de către apelanta pârâtă în termenul legal de prescripție de 30 ani (până la 27.02.2004 conform raportului de expertiză), ceea ce reprezintă o recunoaștere a debitului, penalitățile fiind datorate pentru plata cu întârziere a facturilor emise în perioada februarie 2002 - iunie 2003.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că a înregistrat penalități în contul 8035, în afara bilanțului contabil, cu respectarea Ordinului nr. 94/2001 și le-a notificat apelantei la 27.02.2004 prin Notificarea cu nr. 168.
De asemenea, articolul 29 din Legea nr.345/2002 și articolului 155 Cod fiscal, nu obligă la emiterea facturi fiscale pentru penalități de întârziere, ci doar pentru furnizarea de bunuri, prestarea de servicii și executarea de lucrări, penalitățile de întârziere nefiind cuprinse în baza de calcul pentru TVA, conform art 137 alineat 3 lit b din Cod fiscal.
Cu privire la susținerile apelantei pârâte față de încheierea contractului ianuarie 2001 conform OUG nr. 115/2001, intimata a arătat că acestea sunt nefondate, deoarece atât OUG nr. 115/2001, cît și contractul de cont încheiat în temeiul acestuia, nu au intervenit în relațiile contractuale dintre furnizori și beneficiari în ceea ce privește modalitatea și termenele de plată a prețului energiei termice, părțile încheind actele adiționale nr. 1/2002, 2/2003, 3/2003, ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 115/2001 și încheierea contractului de cont -11.10.2001, și au menținut clauzele privitoare la datele scadente, precum și la plata penalităților de întârziere.
Că aceasta reprezintă voința părților, a arătat intimata reclamantă, o reprezintă și faptul că părțile au inserat clauze penale și date scadente și în contractul de vânzare - cumpărare nr.1/2005 și nr.1/2007, iar prin Decizia nr. 1464 din 28.09.2007 a emis dispoziții obligatorii pentru părți cu privire la clauza penală și scadența plăților, fără a vedea vreun impediment în OUG nr. 115/2001 sau în existența contractului de cont. Expertiza efectuată în cauză, cât și bilanțurile de plată cu încasările zilnice, emise de - SECTOR 3 B, atestă faptul că, contrar prevederilor contractului de cont escrow, apelanta a efectuat încasări atît în contul, cît și în contul curent, cu încălcarea dispozițiilor articolului 1 alineat 3 și 4 din OUG nr. 115/2001.
În fine, mai arată intimata reclamantă, potrivit articolului 3 din Legea nr.469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, părțile contractante au obligația evidențierii obligației de plată pe scadențe, potrivit contractelor.
Cu privire la ultimul aspect criticat de către apelanta pârâtă, respectiv hotărârea instanței de fond de a obliga la plata reactualizată a debitului cu indicele de inflație, intimata a arătat că și aceasta este nefondată, deoarece, potrivit articolului 3712alin 3 Cod procedură civilă, valoarea obligației stabilită prin titlul executoriu se poate actualiza "indiferent de natura ei", textul de lege permițând actualizarea atât a sumelor stabilite cu titlu de obligație principală cât și a celor accesorii.
Totodată, a precizat intimata, actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală, fără a se realiza efectiv o majorare a cuantumului penalităților de întârziere care să contravină prevederilor articolului 1087 Cod civil.
În acest sens, mai arată intimata, sunt și dispozițiile articolului 1 alineat 2 din OG nr.5/2001 privind procedura somației de plată, care dispune că: suma ce reprezintă obligația prevăzută la alineat 1, precum și dobânzile, majorările și penalitățile datorate potrivit legii se actualizează în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective.".
Părțile au depus înscrisuri și concluzii scrise.
Nu au fost solicitate alte probe în apel.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei privind plata penalităților pe perioada ianuarie 2003 - iunie 2003 pentru facturile achitate cu întârziere până în februarie 2004, în mod corect instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, deoarece, stingerea dreptului material la acțiune, este cârmuită de două principii consacrate astfel:
-articolul 1 alineat 2 din Decretul nr. 167/1958: "Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii";
-articolul 12 din Decretul nr. 167/1958: "În cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită".
Primul principiu este, în esență, o aplicație a cunoscutului principiu de drept: accesorium sequitur principale.
În motivele de apel pârâta susține că în cauză ar fi incident acest prim principiu, ceea ce este eronat deoarece dreptul la acțiune pentru facturile de energie termică emise în perioada menționată nu s-a prescris, facturile fiind achitate deși cu întârziere, integral, până la data de 27.02.2004 (conform raportului de expertiză).
Facturile au fost achitate de către apelantă în interiorul termenului de prescripție, astfel încât nu se mai poate vorbi despre o eventuală prescripție a dreptului la acțiune pentru debitul principal.
Pe cale de consecință, nu este prescris nici dreptul la acțiune pentru drepturile accesorii (penalități de întârziere), în această situație fiind incident cel de-al doilea principiu, reglementat de articolul 12 din Decretul nr. 167/1958, cu privire la penalitățile aferente fiecărei facturi dreptul la acțiune stingându-se printr-o prescripție deosebită (Ex: pentru o factură emisă în iulie 2003, scadentă conform articolului 13 alineat 1 din contractul nr.1/2001, în 15 zile lucrătoare de la data primirii, penalități de întârziere prevăzute la articolul 23 din contract începând să curgă potrivit dispozițiilor articolului 23 alineat 1, respectiv după trecerea unui termen de 15 zile lucrătoare de la data limită de plată conform articolului 13 până la achitarea facturii care poate fi orice dată în interiorul termenului de prescripție.
Așa fiind, instanța de fond a apreciat corect faptul că, față de data introducerii acțiunii, 30.06.2006, reclamantei i se cuvin penalități de întârziere pe perioada iulie 2003 - septembrie 2003.
Pe fondul cauzei apelul este nefondat, instanța de fond apreciind corect, pe baza probatoriilor administrate, situația de fapt, în sensul că apelanta pârâtă a achitat cu întârziere, față de dispozițiile contractului nr.1/2001 încheiat intre părți, contravaloarea facturilor de energie termică emise de către reclamanta intimată, fapt necontestat de altfel de către apelantă care susține însă că prevederile contractului de vânzare - cumpărare nr.1/2001 modificat prin actele adiționale nr. 1/2003, 2/2003 și 3/2003 ar fi fost modificate de către contractul de cont escrow încheiat la 11.10.2001 în baza dispozițiilor OUG nr. 115/2001.
Susținerea apelantei este eronată, instanța de fond reținând în mod legal și temeinic faptul că un contract de cont escrow încheiat anterior actelor adiționale încheiate de părți la contractul de vânzare - cumpărare ce constituie baza raporturilor contractuale dintre părți, nu poate modifica implicit clauzele unui contract de vânzare - cumpărare translativ de proprietate ce reprezintă voința (legea) părților, contul escrow fiind doar un mecanism de plată încheiat tocmai în virtutea existenței contractului de vânzare - cumpărare, constituit ca garanție a achitării obligației de plată de către debitor.
În ceea ce privește susținerea apelantei pârâte în sensul că nu ar reprezenta voința părților contractul de vânzare - cumpărare nr.1/2001, acesta fiind un contract cadru impus de autoritatea de reglementare din domeniu, aceasta este nefondată pe de o parte pentru că, atâta timp cât contractul este semnat de părți prezumă voința acestora în sensul dispozițiilor articolului 969 cod civil iar, pe de altă parte, pentru că legislația română prevede și încheierea așa numitelor contracte de adeziune, precum și a contractelor obligatorii în care condițiile încheierii sunt delimitate, impuse de lege sau alte acte normative, avându-se în vedere fie protejarea intereselor contractanților care sunt obligați să le încheie, fie protejarea intereselor unor terți (la contractul de adeziune condițiile contractuale sunt impuse de către o parte care fie este puternică din punct de vedere economic, fie dispun de un monopol).
În fine, cu privire la ultima critică adusă de către apelantă hotărârii instanței de fond, vizează "nelegala și netemeinicia" actualizare a debitului cu indicele de inflație, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată, față de principiile dreptului civil, astfel cum sunt reglementate prin dispozițiile articolelor 980, 981, 1884 privind dreptul creditorului de a obține repararea integrală a pagubei, reactualizarea debitului reflectând o echivalență a prestațiilor.
Pe de altă parte, după cum în mod corect a susținut intimata reclamantă, în cazul raporturilor contractului de drept comercial, dat fiind principiul celerității și în vederea prevederii blocajelor economico-financiare, legiuitorul a înțeles să responsabilizeze pe agenții economici, prin instituirea de sancțiuni specifice.
Astfel, dacă prin OG nr.5/2001 privind somația de plată care reglementează o procedură sumară de analiză a fondului, legiuitorul a prevăzut obligativitatea reactualizării cu rata inflației la data plății efective atât a obligațiilor principale, precum și a dobânzilor, majorărilor sau penalităților datorate, cu atât mai mult este permisă această actualizare într-o acțiune pe calea dreptului comun, principiile guvernate fiind aceleași (ubi eadem est ratio, eadem este solutio debet).
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 294-296 Cod procedură civilă, constatând că sentința comercială nr. 15246/18.12.2007 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială este legală și temeinică, respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI, cu sediul în B,- sector 3, în contradictoriu cu intimata SC B SA, cu sediul în B, nr. 227 sector 6, împotriva sentinței comerciale nr.15246/18.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 9.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
9.07.2008
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond.
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu
