Spete pretentii comerciale. Decizia 278/2008. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 278

Ședința Publică de la 26.05.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Georgeta Țilimpea

JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua

GREFIER - - -

.

Pe rol fiind, pronunțarea cererii de apel, formulată de apelanta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.984 F din 18.10.2007, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu SC SA.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 19.05.2008, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, ce constituie parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 26.05.2008.

CURTEA

Asupra apelului de față.

Prin cererea înregistrată la ribunalul Ialomița sub nr.326/COM/2005, reclamanta Agenția Domeniilor Statului Bac hemat în judecată pe pârâta SC SA, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2.485.214 lei reprezentând c/val. folosinței suprafeței de 9919 ha, teren arabil, ce s-a aflat în exploatarea acesteia în perioada 13 septembrie 2001 - 2 august 2002, fără a avea încheiat contract.

Prin sentința comercială nr.437/F din 18 octombrie 2005 Tribunalului Ialomița, s-a admis excepția inadmisibilității cererii și s-a respins cererea, constatându-se că față de pârâtă s-a dispus deschiderea procedurii de reorganizare judiciară și faliment.

În apelul declarat de reclamantă, s-a pronunțat decizia comercială nr.265/5 mai 2006, prin care s-a admis apelul și în baza art.42 din Legea nr.64/1995 s-a schimbat sentința atacată în sensul suspendării cauzei.

Împotriva deciziei comerciale nr.265/5 mai 2006 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, a declarat recurs pârâta, recurs respins ca nefondat de ÎCCJ prin decizia comercială nr.4193/15.XII.2006.

Reclamanta Agenția Domeniilor Statului Baf ormulat cerere de repunere pe rol a dosarului nr.326/2005 având în vedere că în cauză nu se mai justifică menținerea stării de suspendare prevăzută de art.42 din Legea nr.64/1995 întrucât prin sentința comercială nr.468 F/11.XI.2005 Tribunalul Ialomița - Secția Civilă a dispus închiderea procedurii de reorganizare.

Cauza a fost înregistrată sub nr-.

Împotriva sentinței comerciale nr.984/18.2007 a Tribunalului Ialomițaa declarat apel reclamanta Agenția Domeniilor Statului B, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin criticile formulate, apelanta reclamantă Agenția Domeniilor Statului B susține în esență că în mod greșit i s-au respins pretențiile în cuantum de 2.485.214, reținându-se că nu și-a dovedit calitatea de administrator a suprafeței de teren, care era proprietatea altei persoane și că intimata a exploatat fără temei suprafața de 9919 ha, că a avut o atitudine oscilantă cu privire la temeiul de drept al cauzei care inițial a fost art.969 Cod civil, pentru ca ulterior să se facă referire la îmbogățirea fără justă cauză.

În drept se invocă dispozițiile art.287 alin.2 pr.civ. și următoarele și se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și pe fond admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la pârâtei sumei de 2.485.214 lei reprezentând c/val. folosinței suprafeței de 9919 ha teren arabil, teren proprietatea statului în perioada 13 septembrie 2001 - 2 august 2002 și folosit de pârâtă fără a deține contract.

Pârâta SC SA a formulat cerere de aderare la apelul formulat de reclamanta Agenția Domeniilor Statului B, în conformitate cu dispozițiile art.293 alin.1 pr.civ. solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii excepției: - puterii lucrului judecat; lipsei calității procesuale active a reclamantei; prescripției dreptului material la acțiune, așa cum este definită de art.3 din Decretul 167/1958.

În ceea ce privește excepția puterii lucrului judecat, apelanta susține că între dosarul de faliment nr.587/JS/2004 al Tribunalului Ialomița - Secția comercială și prezentul dosar 326/2005 al Tribunalului Ialomița, există identitatea prev. de art.1201 Cod civil.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active se susține că față de împrejurarea că la 14.XI.2000 Comisia Județeană de aplicare a legii fondului funciar a emis în favoarea altei persoane judiciare titlu de proprietate, și terenul a intrat în patrimoniul privat al respectivei instituții, reclamanta nu are calitate procesuală activă.

Ultima excepție invocată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, se susține că în conformitate cu disp. art.3 din Decretul nr.167/1958, pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 17.VI.2002 sunt prescrise.

Curtea, analizând apelul formulat de apelanta Agenția Domeniilor Statului B, constată și reține următoarele:

Între Agenția Domeniilor Statului și societatea pârâtă s-a încheiat contractul de concesiune nr.183/22.IV.2000, contract ce a încetat la 14.XI.2002 ca efect al aplicării prevederilor art.10 lit.f din contract.

În urma încetării de drept a contractului de concesiune, intimata pârâtă a continuat să exploateze suprafața de 9919 ha, care a făcut obiectul contractului de concesiune.

Critica apelantei reclamante Agenția Domeniilor Statului conform căreia instanța de fond în mod greșit a reținut că nu și-a dovedit calitatea de administrator al suprafeței de teren, suprafață pe care intimata a exploatat-o fără temei, este fondată, având în vedere procesul-verbal din 9 august 2002 și adresa nr.985/27 august 2002 (fila 73) prin care intimata solicită să fie scutită de plata redevenței pentru anul 2001 - 2002 în baza celor precizate.

Nu poți solicita să fi scutit de o plată atât timp cât nu o datorezi. a contrario intimata recunoaște că a folosit, fără contract suprafața de 9919 ha, dar solicită scutirea de plata redevenței, întrucât prin plata unei redevențe atât de mari nu s-ar mai putea "relua ciclul de producție următor".

În ceea ce privește temeiul de drept invocat de apelantă, nu se poate reține că aceasta a avut o atitudine oscilantă, întrucât la promovarea acțiunii a indicat ca temei de drept îmbogățirea fără justă cauză.

Astfel fiind, apelul formulat de apelanta-reclamantă Agenția Domeniilor Statului B se va admite în baza art.296 pr.civ. se va schimba în tot sentința apelată în sensul că se va admite acțiunea reclamantei și se va obliga pârâta la plata sumei de 2.485.214 lei reprezentând c/val. folosinței suprafeței de 9919 ha teren arabil.

În baza art.274 pr.civ. se va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 900 EURO, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând onorariu de avocat.

În baza art.17 din Legea nr.146/1997 R apelul este scutit de plata taxelor de timbru.

În ceea ce privește cererea de aderare la apel, prin care pârâta SC solicită modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepțiilor precizate, Curtea constată și reține următoarele:

În ceea ce privește admiterea excepției puterii lucrului judecat, așa cum este definită de disp. art.1201 Cod civil, aceasta nu se poate admite, întrucât este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceiași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate".

În mod corect s-a reținut că în dosarul nr.587/2004 al Tribunalului Ialomița, apelanta Agenția Domeniilor Statului a solicitat înscrierea la creditorilor cu o creanță de 25.984 lei reprezentând redevență și penalități în baza contractului de concesiune nr.183/22.IV.2000, în timp ce în dosarul 326/2005 al Tribunalului Ialomița se solicită c/val. folosinței suprafeței de 9919 ha teren arabil, fără a avea contract cu Agenția Domeniilor Statului.

Astfel fiind, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.1201 Cod civil.

Se va respinge și excepția privind lipsa de calitate procesuală activă a Agenția Domeniilor Statului B, întrucât potrivit actelor de la dosar, în perioada 2000 - 2002 terenul agricol s-a aflat în domeniul privat al statului, Serviciul Fond Funciar din cadrul Agenția Domeniilor Statului nefăcând acte pentru a-l scoate din evidență.

Analizând ultima excepție invocată de SC SA - prescripția dreptului material la acțiune, se reține că potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani și se aplică tuturor acțiunilor sau cererilor personale - întemeiate pe drepturi de creanță cu excepția cazurilor pentru care există termene speciale de prescripție. Veniturile încasate de Agenția Domeniilor Statului se fac venituri la bugetul de stat, conform art.8 alin.3 din G nr.147/2002, situație în care sunt aplicabile în cauză termene speciale de prescripție.

Veniturile încasate de Agenția Domeniilor Statului, după scăderea tuturor cheltuielilor de organizare și funcționare se fac venituri la bugetul de stat, și astfel potrivit art.121 alin.1 din G nr.92/2003 dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naștere acest drept.

Potrivit acestor dispoziții legale, creanța Agenția Domeniilor Statului de 2.485.214 lei, reprezentând c/val. folosinței suprafeței de 9919 ha teren arabil, exploatat de SC SA în perioada 13 septembrie 2001 - 2 august 2002, fără acordul Agenția Domeniilor Statului și fără a exista contract, nu este prescrisă, în raport de data formulării acțiunii (21 iunie 2005) și în consecință se va respinge această excepție ca nefondată.

În consecință, în baza art.296 pr.civ. se va respinge ca nefondat

apelul formulat de SC SA.

de timbru au fost legal achitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Admite apelul formulat de apelanta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.984 F din 18.10.2007, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu SC SA cu sediul în B,-, sector 4.

Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite acțiunea reclamantei Agenția Domeniilor Statului B și obligă pârâta SC SA la plata sumei de 2.485.214 lei reprezentând c/val. folosinței suprafeței de 9919 ha teren arabil, fără contract.

Obligă pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 900 EURO, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând onorariu de avocat.

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta SC SA împotriva sentinței comerciale nr.984/F/18 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata Agenția Domeniilor Statului

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - -

GREFIER,

- -

Red.Jud.- 10.06.2008

Tehnored. 11.06.2008

5 ex.

Tribunalul Ialomița

Președinte:

Președinte:Georgeta Țilimpea
Judecători:Georgeta Țilimpea, Cristina Scheaua

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 278/2008. Curtea de Apel Bucuresti