Spete pretentii comerciale. Decizia 30/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.30

Ședința publică din data de 3 martie 2009

PREȘEDINTE: Giurgiu Afrodita G -

JUDECĂTOR 2: Tănăsică Elena

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de către reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr. 1121 din data de 07 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta SC SA, cu sediul în comuna, str.B-P, județ

Apelul este scutit de la plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata-pârâtă SC SA reprezentată de consilier juridic conform delegație aflate la dosar fila 38, lipsind apelanta-reclamantă AVAS.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apelul este motivat, aflat la cel de-al doilea termen de judecată și prin Serviciul Registratură, s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei-pârâte, după care,

Intimata-pârâtă SC SA reprezentată de consilier juridic, arată că nu are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în combaterea apelului. Depune la dosar copie de pe o cerere de chemare în judecată, depusă la Curtea de APEL PLOIEȘTI, cerere de care a făcut referire în întâmpinare.

Curtea ia act de declarația părții prezente, verificând actele și lucrările dosarului constată că apelanta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, cauza fiind astfel în stare de judecată acordă cuvântul în dezbateri.

Intimata-pârâtă SC SA reprezentată de consilier juridic, având cuvântul solicită respingerea apelului formulat de către AVAS ca inadmisibil, neîntemeiat și nefondat, și pe fond menținerea sentinței ca temeinică și legală.

CURTEA:

Asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr- AVAS Bac hemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând să fie obligată la plata sumei de 469.091,32 lei, reprezentând penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că potrivit Legii nr.58/1991 și a Regulamentului de organizare și funcționare a AVAS, între părți s-au încheiat convențiile nr.32/1993, nr.91/1992, nr.71 și nr.131/1994, nr.50 și nr.557/1995 și nr.1054/1996, iar prin actele adiționale la 07.07.1999 s-a convenit ca fondurile de restructurare să fie rambursate în rate anuale, cu scadențe în perioada 31 decembrie 1999-31 decembrie 2001 și plata penalităților de întârziere în caz de nerespectare termenelor scadente.

Întrucât, pârâta nu a respectat termenele scadente, reclamanta formulat cerere de chemare în judecată, soluționată de Tribunalul Dâmbovița prin sentința nr.1754 /2006, rămasă irevocabilă prin decizia ÎCCJ din 19 iunie 2007, care a admis excepția prescrierii în parte a acțiunii AVAS, obligând pârâta la plata sumei de -,25 lei.

A mai arătat reclamanta că pârâta a achitat parțial fondurile de restructurare, la plata cărora a fost obligată prin această sentință, datorând în continuare penalității de întârziere calculate de la 29 mai 2003 până la achitarea integrală fondurilor de restructurare.

Pârâta a solicitat instanței să oblige reclamanta să precizeze creanța asupra căruia a calculat penalitățile de întârziere pretinse prin acțiune, față de faptul că a achitat o parte din sumele la care fost obligată prin titlul executoriu mai sus menționat.

Reclamanta nu dat curs solicitării instanței și nici nu s-a prezentat în ședința de judecată de la 7 noiembrie 2008.

În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința nr.1121 din 7 noiembrie 2008, prin care a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și a respins acțiunea AVAS.

Împotriva acestei sentințe declarat apel în termen legal reclamanta, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

În mod eronat instanța de fond admis excepția puterii de lucru judecat, raportat la existența sentinței nr.1754/2006 a Tribunalului Dâmbovița, în speță nefiind îndeplinită condiția triplei identități consacrată de art.1201 Cod civil, respectiv nu există condiția identității de obiect.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, apelanta învederează faptul că a solicitat obligarea intimatei la plata penalităților aferente ratelor scadente în anii 2000 și 2001, la plata cărora aceasta fost obligată prin sentința nr.1754/2006, iar sursa acestor pretenții izvorăște din convențiile menționate în acțiune, fără a se suprapune peste penalitățile de întârziere calculate până la 28 mai 2003.

A doua critică se referă la faptul că instanța de fond în mod eronat a considerat că reclamanta are posibilitatea de a solicita executarea silită hotărârii nr.1754/2006, precum și calculul penalităților stabilite, încălcând astfel prevederile art.371 alin.2 Cod procedură civilă.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate în apel, Curtea constată că apelul este nefondat, după cum urmează:

Instanța de fond dat posibilitate reclamantei să-și precizeze obiectul cererii raportat la conținutul titlului executoriu, reprezentat prin sentința nr.1754/2006, în posesia căruia se află deja, fără ca apelanta să facă acest lucru sau să desemneze un reprezentant care să se prezinte în instanță și răspundă solicitării acesteia.

Ca atare, verificarea instanței de fond s-a concentrat asupra obiectului cererii din acțiunea introductivă, raportat la titlul executoriu invocat de intimată, constatând că aceste două obiecte se suprapun și invocând în mod corect prevederile art.1201 cod civil referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Totodată, instanța de fond în mod justificat a argumentat, în considerentele sentinței, posibilitatea pe care o are reclamanta de a-și valorifica pe calea executării silite a pretențiilor ce decurg din titlul executoriu în posesia căruia se află.

În consecință Curtea urmează ca în baza art.296 Cod procedură civilă să respingă apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de către reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr. 1121 din data de 07 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta SC SA, cu sediul în comuna, str.B-P, județ D.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2009.

Președinte, Judecător,

G - - -

Grefier

- -

Red. GA / tehnored

4 ex./ 09.03.2009

ds.fond - Tribunalul Dâmbovița

jud. fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Președinte:Giurgiu Afrodita
Judecători:Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 30/2009. Curtea de Apel Ploiesti