Spete pretentii comerciale. Decizia 300/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.300R
Ședința publică de la 05 iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE I -
JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta SC SA, împotriva sentinței comerciale nr.14923/12.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-/3/2005, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA NAȚIONALĂ A APELOR MINERALE SA.
Dezbaterile au avut loc la data de 29.05.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 05.06.2008, când în aceeași componență a decis următoarele:
CURTEA
Prin sentința comercială nr.14923/12.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bucureștis -a admis acțiunea formulată de reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ A APELOR MINERALE SA în contradictoriu cu pârâta SC SA care a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1.511.434,57 ron reprezentând: 697.037,93 ron - diferența de preț facturat și 814.396,65 ron - penalități de întârziere, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 29.800,87 ron.
În motivarea sentinței se arată că între REGIA AUTONOMĂ A APELOR MINERALE DIN ROMÂNIA, în calitate de vânzător și pârâta în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.16828/4 03 1997 având ca obiect vânzarea a 10.000.000 de litri de apă minerală naturală plată/an în schimbul prețului de 10,10 lei/litru plus TVA. Facturile fiscale nr.-/30.04.2003, nr.-/31.05.2003, nr.-/30.06.2003, nr.-/31.07.2003, nr.-/31.08.2003, nr.-/31.09.2003, nr.-/31.10.2003, nr.-/30.11.2003, nr.-/31.12.2003 nu au fost achitate integral, respectiv pârâta a plătit suma de 1.410.838.296 rol, refuzând să achite pentru fiecare factură diferența de preț de la 17 lei/litru la 60 lei /litru. Instanța a reținut că la emiterea acestor facturi reclamanta a avut în vedere prețul de 60 lei /litru stabilit de către fostul Oficiu al Concurenței în temeiul OUG nr.178/2001 prin avizul nr.1490/25 02 2002. Tribunalul a apreciat că prețul produsului ce a format obiectul contractului nr.16828/1997 intră în domeniul de reglementare al dispozițiilor imperative de ordine publică al OUG nr.26/2001, astfel cum a fost completată cu dispozițiile OUG nr.178/2001și că în mod legal reclamanta a pretins pârâtei un preț de 60 lei /litru. A fost înlăturată apărarea pârâtei potrivit căreia prețul stabilit de părți putea fi modificat doar prin acordul ambelor părți, considerându-se că principiul libertății contractuale consacrat de art.5 cod civil cunoaște și limitări exprese prevăzute de legiuitor pentru anumite bunuri sau servicii din motive de ordine publică sau economico-sociale, precum și pentru protejarea interesului public, iar o astfel de limitare este prevăzută de OUG nr.36/2001 privind regimul prețurilor și tarifelor reglementate care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenței. În temeiul OUG nr.178/2001, la data de 25.02.2002 Oficiul Concurenței a emis avizul nr.490 prin care a stabilit că începând cu data de 1.03.2002 prețul apei minerale la sursă este de 60 lei /litru plus TVA, iar legalitatea acestui aviz a fost verificată de instanța de judecată care a respins cererile de anulare a acestuia.Instanța a admis și capătul doi de cerere referitor la penalitățile de întârziere, cu motivarea că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.16828/4.03.1997 s-a stabilit că pentru neexecutarea în totalitate sau în parte, ori pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, părțile datorează penalități de întârziere de 0,4% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea obligației neexecutate la termen. S-a înlăturat apărarea pârâtei conform căreia penalitățile de întârziere nu pot depăși debitul principal, arătându-se că dispozițiile art.4 alin.3 din Legea nr.469/2002 nu sunt aplicabile în speță în condițiile în care contractul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestei legi și pe de altă parte, suma de 814.396,65 ron nu depășește cuantumul debitului principal care este de 838.121,76 ron.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC SA, solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca prematur introdusă sau respingerii ca nefondată. Apelanta a criticat sentința instanței de fond pentru următoarele motive:
Se susține în primul rând că a fost soluționată greșit excepția prematurității introducerii acțiunii. Un al doilea motiv de apel se referă la interpretarea eronată a actului juridic dedus judecății și a clauzelor contractuale, respectiv că pretențiile reclamantei au fost admise în ciuda faptului că reclamanta a modificat în mod unilateral clauzele contractuale cu privire la cuantumul prețului materiei prime livrate. O altă critică invocată de apelantă se referă la soluționarea greșită a excepției prescripției extinctive în ceea ce privește factura emisă la 30.04.2003. Apelanta a mai susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică și pentru că a dispus obligarea pârâtei la plata unor penalități mai mari decât cuantumul debitului principal.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat cu motivarea că toate criticile apelantei sunt neîntemeiate. Astfel, se arată că anterior promovării acțiunii a parcurs procedura concilierii directe în conformitate cu dispozițiile art.720/1 proc.civ, așa cum rezultă din procesul verbal de conciliere încheiat la data de 21.12.2005. Excepția prescripției dreptului la acțiune referitor la factura emisă la data de 30.04.2003 a fost respinsă în mod corect de către prima instanță, se arată în continuare, ținând seama că scadența fiecărei facturi era la data de 20 lunii următoare, iar acțiunea a fost introdusă la 17.05.2006 în termenul de prescripție. Intimata a mai susținut că motivul de apel privind modificarea unilaterală a dispozițiilor contractuale în ceea ce privește prețul este neîntemeiat deoarece prin adoptarea OUG nr.36/2001 și OUG nr.178/2001, legiuitorul a impus produsului comercializat în baza contractului un regim obligatoriu în privința prețului și prin adoptarea avizului nr.490/2002 de către fostul Oficiu al Concurenței, părțile au avut obligația legală de a se conforma, independent de negocierea unor clauze contractual. S-a mai invocat faptul că, dată fiind aplicarea imediată a legii și efectele obligatorii ale avizului nr.490/2002, apelanta a continuat relațiile contractuale în noile condiții, fără a cere în instanță încetarea contractului. De asemenea, se solicită respingerea criticilor care se referă la obligarea apelantei la plata penalităților de întârziere într-un cuantum mai mare decât debitul principal, pentru motivul că prevederile art.4 alin.3 din Legea nr.469/2002 nu sunt aplicabile în speță în considerarea principiului neretroactivității legii și în al doilea rând, cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate penalitățile este valoarea facturată, iar nu valoarea rămasă de achitat, cu titlu de diferență preț neachitat. S-a mai cerut de către intimată obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Nu s-au mai cerut și nu s-au mai administrat alte probe.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor evocate și ținând seama de probele dosarului, precum și de prevederile legale aplicabile, Curtea constată că apelul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Prima critică referitoare la soluționarea eronată a excepției prematurității acțiunii pentru neîndeplinirea corespunzătoare a dispozițiilor obligatorii prevăzute de art.7201proc.civ.este neîntemeiată. La dosarul de fond au fost depuse dovezi din care rezultă fără urmă de îndoială că intimata-reclamantă, anterior introducerii acțiunii în instanță a trimis apelantei-pârâte invitații la conciliere la datele de 18.11.2005 și 25.11.2005 prin scrisori cu confirmare de primire, că aceasta a solicitat o amânare a concilierii fixată inițial pentru data de 16.12.2005, că la data de 21.12.2005 cele două părți s-au întâlnit și au încheiat un proces verbal de conciliere și ulterior s-a înregistrat cererea reclamantei de chemare în judecată ce face obiectul cauzei de față, numai pentru o parte din suma pretinsă prin invitația la conciliere. în judecată a pârâtei pentru o sumă mai mică decât cea avută în vedere la conciliere nu înseamnă nerespectarea prevederilor legale, care impun în esență reclamantului doar obligația de a aduce la cunoștință pârâtului în mod real care îi sunt pretențiile.
C de-al doilea motiv de apel privește soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru factura emisă la data de 30.04.2003. Curtea reține că prima instanță a observat în mod corect că scadența facturilor era potrivit clauzelor contractuale convenite de cele două părți, la data de 20 fiecărei luni, astfel că termenul de prescripție pentru factura din 30.04.2003 se împlinea la data de 20.05.2006, având în vedere dispozițiile aplicabile și anume, Decretul nr.167/1958, iar acțiunea a fost formulată în instanță la data de 17.05.2006, respectiv în cadrul termenului de prescripție.
În ceea ce privește critica adusă de apelantă sentinței și prin care se susține că în mod greșit a fost respinsă apărarea formulată în sensul că reclamanta este singura care nu a respectat prevederile contractuale, modificând unilateral prețul produsului, Curtea reține că cele două părți au încheiat în 1997 un contract de vânzare-cumpărare a apei minerale naturale la un preț de 10,10 lei /litru, cu o durată de 10 ani și că ulterior au intrat în vigoare OUG nr.36/2001 și OUG nr.178/2001 prin care s-a schimbat regimul apei minerale la sursă în sensul că a devenit proprietate publică a statului, prețul produsului stabilindu-se numai cu avizul fostului Oficiu al Concurenței, actualmente Ministerul Finanțelor. Ca urmare a acestor dispoziții legale s-a emis la data de 25.02.2002 de către Oficiul Concurenței avizul nr.490 prin care s-a stabilit că începând cu data de 1.03.2002 prețul apei minerale la sursă este de 60 lei /litru plus TVA. S-a reținut corect de către instanța de fond că legalitatea acestui aviz a fost verificată de Curtea de Apel Târgu Mureș care prin sentința nr.48/17.02.2004 a respins cererile formulare de SC și SC privind anularea avizului. În mod justificat a considerat și interpretat prima instanță că prin apariția celor două acte normative, legiuitorul a înțeles să limiteze principiul libertății contractuale în raporturile comerciale având ca obiect bunurile sau serviciile expres prevăzute în anexă, limitare care respectă dispozițiile art.5 Cod civil, dată fiind importanța deosebită a cestor bunuri sau servicii pentru economia națională. Legiuitorul a impus produsului comercializat în baza contractului celor două părți un regim obligatoriu în privința prețului, ceea ce înseamnă că părțile aveau obligația de a se conforma, independent de clauzele negociate de părți. Așa cum a statuat și doctrina de specialitate, atunci când există prețuri legale obligatorii, părțile trebuie să se conformeze acestora, fiindcă numai convențiile legal făcute au putere obligatorie între părți (FR. "Contractele speciale"). Trebuie subliniat că apelanta-pârâtă a continuat derularea contractului după apariția acestor acte normative și a avizului Oficiului Concurenței care stabilise noul preț legal de 60 lei/litru. Apelanta ar fi avut posibilitatea legală de a cere în justiție încetarea contractului pentru motivul majorării prețului, dar nu a făcut-o, astfel că neplata integrală a prețului este nelegală și este răspunderea apelantei pentru neîndeplinirea exactă a obligației de plată a prețului legal.
Cu privire la critica apelantei prin care se susține că în mod greșit a fost obligată la plata penalităților de întârziere într-un cuantum mai mare decât debitul principal, Curtea constată că prima instanță a reținut situația de fapt corectă și a interpretat just dispozițiile legale, respectiv s-a observat că la art.25 din contractul părților este prevăzută clauza penală privind plata penalităților de întârziere de 0,4 % pentru fiecare zi de întârziere calculate la valoarea obligației neexecutate la termen, că dispozițiile art.4 alin.3 din Legea nr.469/2002 nu sunt aplicabile, dat fiind că părțile au încheiat contractul în 1997, anterior intrării în vigoare a acestei legi. Mai mult decât atât, debitul principal total are o valoare de 8.381.217.600 lei, iar valoarea penalităților este de 8.143.966.480 lei, mai mică decât a debitului principal. Prima instanță a reținut în mod corect că suma asupra căreia se calculează penalitățile este valoarea facturată și nu valoarea rămasă de achitat cu titlu de diferență de facturat și neachitată.
În concluzie, Curtea constată că toate criticile sunt neîntemeiate și pentru argumentele de fapt și de drept evocate în conformitate cu dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat. În conformitate cu prevederile art.274 proc.civ. Curtea va admite cererea intimatei și va obliga apelanta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate din culpa acesteia, respectiv la plata sumei de 6000 lei către intimată, reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta cu sediul procesual ales în O,--2, județul B, împotriva sentinței comerciale nr.14923/12.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-/3/2005, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA NAȚIONALĂ A APELOR MINERALE cu sediul în B,--38, sector 1.
Obligă apelanta să plătească intimatei suma de 6.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2008.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Aurică Avram
- - -
Grefier,
- -
Red.Jud.
16.06.2008
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia PrelipceanJudecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram
