Spete pretentii comerciale. Decizia 304/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 2090/2007)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 304
Ședința publică de la 16 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță
JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu
Grefier ---
************
Pe rol soluționarea apelului formulat de reclamanta - 2000 SRL P prin lichidator - SRL împotriva Sentinței comerciale nr.9010/29.06.2007 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimata pârâtă - ---- SRL
Dezbaterile în apel au avut loc în cadrul ședinței publice din 09 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art.260 Cod procedură civilă și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii sau note scrise la solicitarea acestora, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 16 iunie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată:
Prin sentința comercială nr. 9010 din 29.06.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta - 2000 SRL prin lichidator judiciar - SRL în contradictoriu cu pârâta - - - SRL având ca obiect plata de despăgubiri civile în cuantum de 644.310,76 lei din care 241.724 lei reprezentând 20% din valoarea contractului nr. 161/2004, 154.700 lei reprezentând garanția de 10% datorată în temeiul aceluiași contract, 44.926,76 lei dobândă legală aferentă celor două sume datorate cu titlu de creanță principală și 202.960 lei reprezentând daune - interese. S-a respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel s-a reținut că între părți a fost încheiat la data de 20.01.2004 contractul nr. 161 prin care reclamanta, în calitate de executant s-a obligat să execute lucrări de instalații termice interioare, instalații de ventilații și climatizare la obiectivul Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale situat în-, sector 2 potrivit cu anexele la contract și proiectul nr.20/2003, că în ceea ce privește modalitatea de plată convenită de părți prin modificările ulterioare aduse contractului este cea care rezidă din actul adițional din 13.04.2004 - părțile convenind ca 20% din valoarea contractului (valoarea fiind de 13.000.000.000 lei fără TVA) să se plătească la terminarea lucrărilor și că reclamanta a solicitat plata a 20% din valoarea convenției, garanția de 10% datorată în temeiul contractului și dobânzi legale aferente acestor sume chiar dacă între părți nu a avut loc recepția lucrărilor la care aceasta s-a obligat, prevalându-se de culpa pârâtei. S-a mai reținut că reclamanta și-a sprijinit pretențiile pe procesul verbal de predare a documentației complete privitoare la instalațiile termice din 7.12.2004, pe 14 procese verbale încheiate pe parcursul derulării contractului, pe rapoartele de service realizate de - ROMANIA SRL și alte înscrisuri din care ar rezulta că și-a executat obligațiile, că în opinia reclamantei recepția lucrării nu s-a putut efectua din culpa pârâtei dar că prin materialul probator administrat în cauză societatea executant nu a putut dovedi executarea în integralitate a obligațiilor asumate. A apreciat tribunalul că înscrisurile prezentate de reclamantă sunt apte a da naștere numai unor prezumții simple, insuficiente pentru a forma convingerea fermă a instanței.
În continuare s-a reținut existența unor aspecte contradictorii în declarațiile martorilor audiați în cauză și faptul că acceptarea la plată de către pârâtă a unei facturi anterioare momentului finalizării lucrărilor nu poate dovedi susținerile reclamantei. Cu privire la suma pretinsă cu titlu de garanție s-a reținut că potrivit cu clauzele contractuale garanția se datorează distinct, de la data recepției fiecărui obiect în parte și că reclamanta nu a făcut dovada intervenirii neautorizate a pârâtei la fiecare obiect în parte. Pe cale de consecință au fost respinse și pretențiile privitoare la plata de dobânzi legale iar sub aspectul daunelor - interese care i s-ar datora reclamantei s-a reținut că ele au fost solicitate în considerarea dispozițiilor articolelor 998 - 999 Cod civil, că nu se pot acorda despăgubiri atât pe tărâmul răspunderii civile delictuale cât și pe tărâmul răspunderii civile contractuale și că în speță nu sunt întrunite cerințele răspunderii contractuale câtă vreme nu s-a făcut dovada faptei ilicite a pârâtei în sensul invocat și nici existența unui prejudiciu cert.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta care solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului se arată că instanța și-a însușit întrutotul apărarea pârâtei referitoare la neprezentarea de către societatea executant a situațiilor de lucrări, că în mod îngrijorător a restabilit termenii contractuali ai părților și că a pornit de la o premisă greșită care a adus contradicții în considerentele hotărârii. se face referire la procesul verbal de recepție finală încheiat între antreprenorul general și beneficiarul lucrărilor și la împrejurarea că respectivele lucrări efectuate de pârâtă, direct sau prin intermediul altor firme cât timp au fost datate după efectuarea recepției - finale nu pot fi avute în vedere decât ca o remediere a unor deficiențe iar nu ca o completare a unor lucrări deja recepționate. Se mai arată că din înscrisurile prezentate în cauză a putut rezulta că s-a efectuat racordul de gaze și faptul că obligațiile reclamantei au fost îndeplinite. În final arată că deși s-a opus efectuării unei expertize tehnice de specialitate instanța ar fi trebuit totuși să o administreze pentru a lămuri cu privire la cauza dedusă judecății.
În apărare intimata a formulat întâmpinare prin care se apără în fapt și în drept împotriva pretențiilor apelantei învederând pe de o parte că a dat dovadă de înțelegere și bună-credință în ceea ce privește întârzierile repetate în executarea lucrărilor de către reclamantă datorită relațiilor de rudenie dintre acționarii celor două firme iar pe de altă parte învederează că la punctul A, cap.III articolul 2 din contract a fost inserată obligația Co de a plăti numai lucrările executate de Expert Romar, cu confirmarea acestor lucrări de către dirigintele de șantier numit de către Co în calitate de antreprenor general. Se mai arată că datorită nerespectării de către apelantă a obligațiilor contractuale societatea Co- a fost nevoită să depună eforturi suplimentare pentru a finaliza Proiectul că deși a achitat în avans suma de 1.150.575,42 lei reprezentând 82,6% din valoarea contractului - nu a executat nici măcar lucrările aferente acestor sume și că nici un înscris depus la dosar de către reclamantă nu a putut face dovada efectuării lucrărilor la termenele convenite.
Părțile au solicitat iar instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică în specialitatea - instalații termice interioare de climatizare și ventilație.
S-au depus la dosar înscrisuri și raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea instalații întocmit de expert ing..
S-au depus la dosar note cu concluzii scrise de către părți.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de hotărârea atacată și motivele de apel invocate de către reclamantă, Curtea apreciază că apelul părții este nefondat și în temeiul articolului 296 Cod procedură civilă urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:
Între pârâta antreprenor general și reclamanta executant a fost încheiat contractul nr. 161 din 20.01.2004 având ca obiect executarea lucrărilor de instalații termice interioare, instalații de ventilație și climatizare la obiectivul Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale situat în- sector 2 și plata unui preț ferm de 13.000.000.000 lei (fără TVA). În articolul 2 din contract se precizează că societatea executant a luat cunoștință despre faptul că lucrările executate care i se vor plăti vor fi cele confirmate de dirigintele de șantier desemnat de antreprenorul general.
În cap. IX articolul 1 din contract s-a prevăzut că recepția lucrării executate, documentele pentru atestarea calității (fișe, proces verbal de recepție calitativă, procesul verbal pentru încercările de probă, etc), se fac după inspectarea comună a lucrărilor executate și se semnează de ambele părți.
În cap.X s-a convenit asupra plăților care trebuiau efectuate de antreprenorul general iar prin acte adiționale la contract s-a stipulat ca la terminarea lucrărilor să se plătească 20% din valoarea contractului. Termenul de finalizare a lucrărilor s-a stabilit la sfârșitul lunii decembrie 2004 în cazul în care echipamentele sunt racordate la rețeaua de gaz (act adițional nr.3 la convenția nr. 161/2004).
La dosar s-au depus mai multe procese verbale de predare-primire a frontului de lucru, de trasare a lucrărilor din care unele nedatate, precum și procesul verbal de recepție calitativă, întocmite în lunile mai - iunie 2004.
Pârâta antreprenor general a achitat un avans reprezentând 82,6% din valoarea contractului, fapt necontestat de către reclamantă. Aceasta din urmă precizează însă că recepția finală a lucrărilor pe care le-a executat nu a avut loc datorită refuzului - - de a se prezenta la data de 20.01.2005 dată fixată pentru recepția amintită și subliniază în răspunsurile la interogatoriul administrat la prima instanță că nu trebuiau întocmite situații de lucrări în mod distinct pentru fiecare obiectiv în parte.
Acest din urmă aspect este în mod pertinent reținut de către reclamanta subantreprenor dar așa cum se prevede în cap V, articolului.3 din contract și cum se evidențiază și în cuprinsul expertizei efectuate în apel - 2000 SRL avea obligația de a ține o evidență a atașamentelor și a proceselor verbale de lucrări ascunse iar la terminarea execuției obiectivului investiției trebuia să pună la dispoziția antreprenorului general toate documentele pentru întocmirea cărții tehnice a construcției în conformitate cu HG nr. 273/1994.
Mai mult, era necesar a se întocmi câte un procesul verbal de recepție pentru fiecare obiect (lucrare), efectuat de către subantreprenor în raport de care urma a se calcula și perioada de garanția stipulată în Cap. V, articolul 4 din contract.
În concluziile raportului de expertiză tehnică de specialitate se evidențiază care anume lucrări nu s-au efectuat de reclamantă precum și faptul neîntocmirii anumitor procese verbale de verificare a lucrărilor executate și a atașamentelor zilnice pentru lucrările executate de către reclamantă.
În ceea ce privește recepția la terminarea lucrărilor consemnată în procesul verbal nr.12872 din 28.02.2005 Curtea reține că întocmirea acestuia s-a făcut după remedierea anumitor lucrări ce fuseseră efectuate de către subantreprenor, remedieri care au avut loc pe cheltuiala Co urmare a sesizărilor privitoare la neconformitatea materială a lucrărilor executate de -.
Așadar, pe lângă neexecutarea tuturor lucrărilor la care s-a obligat reclamantei i se mai poate imputa executarea necorespunzătoare a unora dintre obligațiile asumate prin contract.
În mod temeinic și legal a apreciat tribunalul cu privire la netemeinicia pretențiilor -, societate care urmărește obligarea antreprenorului general la întreg prețul convenit în contract și la plata garanției datorată în temeiul aceluiași contract în condițiile mai sus expuse.
Pentru considerentele expuse, având în vedere și dispozițiile articolelor 969-970 cod civil și articolului 46 Cod comercial, Curtea în temeiul articolului 296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
Va face aplicarea articolelor 274-276 Cod procedură civilă și va obliga apelanta să plătească intimatei cheltuieli de judecată suportate în cauză, respectiv suma de 500 lei achitată de - - - SRL cu titlu de onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta - 2000 SRL prin lichidator - SRL, cu sediul ales în P, la Dl. din Str.-, -.24,.A,.15, Județ A, împotriva Sentinței comerciale nr.9010/29.06.2007 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimata pârâtă - ---- SRL, cu sediul ales în B, la #. și,--8, House,.8, sector 1
Obligă apelanta să plătească intimatei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2009.
Președinte, --- - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Rd.Jud.
Tehnored.
4 ex./Com.2 ex./
1.07.2009
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Ruxandra Monica DuțăJudecători:Ruxandra Monica Duță, Mirela Polițeanu