Spete pretentii comerciale. Decizia 36/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.36/COM.
Ședințapublicădin 28 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 2: Georgiana Pulbere
Grefier - - -
Pe rol, judecarea apelului comercial formulat de apelanta pârâtă - SRL, cu sediul în I,-,.1B, județul I, împotriva sentinței civile nr.8652/COM/19.12.2006, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr.5537/COM/2005, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SA, cu sediul în B, sector 1, Calea 7,.155,.12, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21 februarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, în condițiile art.156(2) Cod procedură civilă, având în vedere cererea formulată de apărătorul apelantei pârâte -" "SRL, prin care a solicitat amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 28 februarie 2008, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului de față.
Examinând actele și lucrările dosarului se constată:
Reclamanta - DE TURISM ȘI TRANZACȚII SUCURSALA, a chemat în judecată pe pârâta -" "SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei, către reclamantă, la plata sumei de 437.604.604 lei, reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta mai multe contracte comerciale și anume:
-contractul de asociere în participațiune nr.374/05.06.1998, având drept obiect - exploatarea Complexului Comercial din zona de nord;
-contractul de asociație în participațiune nr.248/14.05.1999, având drept obiect - exploatarea în comun a activului Hotel;
-contractul de închiriere nr.320/10.06.1999, având drept obiect - închirierea unei suprafețe locative situat în comuna - Grup Nord;
-contractul de revizuire utilități nr.296/19.04.2002, având drept obiect refurnizarea apei potabile și preluarea apelor uzate;
-contract de asociere în participațiune nr.1601/12.07.1993, având drept obiect - exploatarea activului Restaurant.
Conform clauzelor contractuale, a dispozițiilor art.969 cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractuale, iar potrivit art.1073 Cod civil creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației.
Cum, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate prin contractele încheiate, este în drept să solicite instanței obligarea acesteia atât la plata sumelor restante, conform facturilor emise, cât și a penalităților de întârziere calculate conform clauzelor contractuale.
Prin sentința civilă nr.8652/COM din 19 decembrie 2006, Tribunalul Constanțaa admis acțiunea formulată de reclamanta - DE TURISM ȘI TRANZACȚII SUCURSALA, în contradictoriu cu pârâta -" "SRL și a obligat pârâta către reclamantă la plata următoarelor sume;
-356.831.127 lei, cu titlu de debit;
-778.170.059 lei, reprezentând penalități de întârziere;
-45.562.297 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut:
În raport de expertiză efectuat în cauză și agreat de părți, expertul constată că pârâta -"compact "SRL, datorează reclamantei suma de 356.831.127 lei, reprezentând cota de asociere izvorâtă din contractul de asociere nr.248 modificat prin actul adițional nr.9/596/238; contravaloarea drepturilor salariale potrivit intervenită între părți și utilități și suma de 778.170.059 lei reprezentând penalități de întârziere calculate sumelor datorate și achitate cu o întârziere de ani, sau neachitate până în prezent.
Din probele administrate în cauză nu pot fi reținute, apărările pârâtei exprimate prin "obiecțiunile" formulate, cu privire la faptul că penalitățile de întârziere au fost calculate cu încălcarea Legii nr.469/09.07.2002, potrivit căreia "totalul penalităților pentru întârziere în decontare, nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul". Pârâta face referire la unica factură nr.- în sumă de 296.328.296 lei, reprezentând cota de asociere, neachitată în prezent, pentru care au fost calculate de expert penalități de întârziere de 680.073.439 lei, deoarece valoarea penalităților de întârziere pentru celelalte facturi, nu au depășit valoarea debitului.
Așa cum susține și reclamanta, apărarea pârâtei nu poate fi reținută datorită faptului că nermele legii nr.469/09.07.2002, nu sunt aplicabile prezentei cauze, întrucât acestea au intrat în vigoare ulterior încheierii convențiilor între părți.
Din perspectiva dispozițiilor cuprinse în art.969 Cod civil, care consacră, principiul forței obligatorii a contractului "convențiile legal făcute, au putere de lege între părțile contractante" iar potrivit art.1073 Cod civil "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar, are dreptul de dezdăunare".
În virtutea acestor dispoziții legale, pârâta este îndatorată să execute întocmai obligația de plată, la care s-a îndatorat către reclamantă prin convențiile încheiate, fără obiecțiuni.
În considerarea dispozițiilor legale prevăzute de art.1069 alin.1 Cod civil, care definește clauza penală ca pe o compensație a daunelor interese, ce creditorul le suferă din neexecutarea obligației de plată, ca și al clauzei penale stipulate în convențiile încheiate, și prin care părțile au determinat anticipat întinderea prejudiciului cauzat reclamantei, prin întârzierea plății datorate, se angajează răspunderea pârâtei și sub forma penalităților de întârziere.
Față de considerentele arătate, urmează a admite acțiunea formulată de reclamantă și pe cale de consecință, va dispune obligarea pârâtei, către reclamantă la plata sumei de 356.831.127 lei, cu titlu de debit, precum și la plata sumei de 778.170.059 lei, cu titlu de penalități de întârziere.
Constatând culpa procesuală a pârâtei, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, urmează a obliga pârâta către reclamantă, la plata sumei de 45.562.297 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, susținând că în mod greșit prima instanță a reținut că raportul de expertiză a fost agreat de părți.
În realitate raportul de expertiză contabilă a fost întocmit cu încălcarea legii pentru că potrivit contractelor prezentate la pct. 134 din raportul de expertiză pârâta nu datorează penalități pentru că, contractul fiind reziliat de drept pârâta nu datorează nicio penalitate.
S-a solicitat în apel efectuarea unei noi expertize.
Prin raportul de expertiză contabilă întocmit de a concluzionat că pârâta datorează reclamantei suma de 34.127,25 lei debite neachitate și 39.153,74 lei majorări de întârziere.
În ce privește calculul penalităților de întârziere expertul a precizat că pentru calculul majorărilor de întârziere aferente debitului restant a avut în vedere Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale care prevede în art. 4 că în contractele încheiate părțile contractuale vor prevedea ca în cazul neîndeplinirii în termen de 30 de zile de la data scadenței a obligațiilor, debitorul să plătească în afara sumei datorate majorări pentru fiecare zi de întârziere.
De asemenea, expertul a arătat că a avut în vedere și dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002 în care se prevede că totalul majorărilor de întârziere în decontare prevăzut în alin. 1, 2 nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.
Apelul este nefondat.
Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege pentru părțile în cauză.
Pe de altă parte, penalitățile reprezintă o sancțiune contractuală prestabilită, distinctă de obiectul principal al convenției fiind rezultatul exclusiv al manifestării de voință a părților, neputând fi dedusă prin interpretare de către instanță fără a se contraveni prin aceasta principiului libertății contractuale.
În fine, principiul neretroactivității legii civile este regula potrivit căreia legea civilă se aplică de la intrarea ei în vigoare nu și acelor situații petrecute anterior în afara legii. Articolul 1 din Codul civil menționează că legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.
Principiul aplicării imediate a legii noi este regula de drept civil potrivit căreia legea nouă se aplică de îndată ce a fost adoptată sau în termenul prevăzut de aceasta la toate situațiile apărute după intrarea ei în vigoare cu excluderea aplicării legii vechi.
În cauză, din probele administrate și anume raportul de expertiză întocmit de expertul rezultă că debitele pârâtei sunt în sumă de 35.683,07 lei și constau în:
- 1.954,35 lei conform contractului nr. 1601/1993;
- 1.500.000 lei conform contractului nr. 374/1998;
- 55,82 lei conform contractului nr. 378/1998;
- 29.632,83 lei conform contractului nr. 248/1999;
- 2.540,07 lei conform contractului nr. 248/1999.
Aceeași sumă este stabilită și de raportul de expertiză efectuat la fond, iar prima instanță a obligat-o pe pârâtă la plata acestei sume.
Rezultă că debitul din contractele mai sus citate este corect stabilit de prima instanță.
În ce privește însă penalitățile de întârziere prima instanță a reținut că, cuantumul penalităților este în sumă de 778.170.059 lei conform cuantumului penalităților stabilite de părți în contractele în litigiu, nefiind incidente dispozițiile Legii nr. 469/9.07.2002, întrucât această lege a intrat în vigoare ulterior încheierii convențiilor între părți.
Expertiza efectuată în apel d e expertul stabilește un cuantum diferit al penalităților de întârziere în sumă de 39.153,74 lei pentru că baza de calcul a constituit-o dispozițiile Legii nr. 469/2002.
Instanța urmează să înlăture concluziile expertizei, pentru că:
1. contractele încheiate între părți sunt anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 469/2002;
2. penalitățile provenind din debite anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 469/2002 trebuiau să fie calculate conform clauzelor contractuale care reprezintă voința părților.
Pentru cele ce preced, se constată că prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente în cauză și analizate la început rezultă că instanța de fond a apreciat corect cuantumul penalităților de întârziere pentru următoarele considerente:
1. penalitățile de întârziere reprezintă o sancțiune contractuală prestabilită distinctă de obiectul principal al convenției fiind rezultatul exclusiv al manifestării de voință a părților, neputând fi schimbată de instanță pentru că s-ar contraveni prin aceasta principiului libertății contractuale. Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege pentru părțile în cauză;
2. calculul penalităților de întârziere s-a făcut corect de prima instanță conform clauzelor contractuale pentru că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 469/2002 în baza cărora expertul a calculat penalitățile potrivit principiului neretroactivității legii civile prevăzut de art. 1 Cod civil, care stabilește regula potrivit căreia legea civilă se aplică de la intrarea legii în vigoare și nu și acelor situații petrecute anterior în afara legii. Articolul 1 din Codul civil menționează că legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.
Penalitățile în litigiu fiind cauzate de un debit anterior intrării în vigoare a legii amintite rămân câștigate, legea neputând retroactiva.
În consecință, se constată că suma acordată de instanța de apel reprezintă penalități cuantificate de părți prin cele statuate în contract, cu respectarea întocmai a convenției părților sub aspectul răspunderii contractuale.
Așa fiind, se constată că este nefondat apelul, urmând ca în baza art. 296 Cod procedură civilă, să fie respins, ca atare.
Va fi respinsă cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de intimată, ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul comercial formulat de apelanta pârâtă - SRL, cu sediul în I,-,.1B, județul I, împotriva sentinței civile nr.8652/COM/19.12.2006, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr.5537/COM/2005, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SA, cu sediul în B, sector 1, Calea 7,.155,.12, ca nefondat.
Respinge ca nedovedită cererea de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red.jud.hot.
Red.jud.dec./29.02.2008
Tehnoredact.gref.
4 ex./29.02.2008
Președinte:Eufrosina ChiricaJudecători:Eufrosina Chirica, Georgiana Pulbere
