Spete pretentii comerciale. Decizia 406/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 1141/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 406
Ședința publică de la 30 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
GREFIER ---
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDETULUI V împotriva încheierilor de ședință din 10 aprilie 2008, 8 mai 2008 precum și împotriva sentinței comerciale nr.3296 din 26 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații BANCA COMERCIALĂ SA, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR și AGENTIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRAȚIE FISCALĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta prin consilier juridic, cu delegație la dosar, intimații Banca Comercială SA prin consilier juridic, Agenția Națională de Administrație Fiscală prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimata Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apelanta, prin consilier juridic, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 45.929 lei și arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Intimații, prin reprezentanți, arată că alte cereri nu mai au de formulat și nici probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Apelanta prin consilier juridic, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat,în principal casarea sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Vâlcea spre competentă soluționare, în subsidiar, modificarea sentinței apelate și în consecință, respingerea acțiunii față de aceasta, cu cheltuieli de judecată.
Referitor la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București solicită admiterea acesteia, motivat de faptul că locul plății a fost la V și nu la
În ce privește excepția lipsei calității de reprezentant legal solicită admiterea acesteia, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamanta Banca Comercială Română prin șef departament, conform preambulului cererii de chemare în judecată, dar atât din semnătură cât și din ștampila aplicată cererii de chemare în judecată este aplicată ștampila cu titulatura " Direcția Juridică", deci persoana respectivă nu avea calitatea de reprezentant legal al reclamantei la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii solicită admiterea acesteia, potrivit dispozițiilor art.993 Cod Civil. Se arată că acțiunea în restituirea unei plăți nedatorate este inadmisibilă atunci când accipiens ( ) este creditorul unei alte persoane, respectiv ( ) și a primit o plata nedatorată de la solvens () era în credință că primește plata pentru adevăratul debitor respectiv ( și în această credință și-a distrus titlul constatator.
Intimata Banca Comercială SA prin consilier juridic solicită respingerea apelului ca nefondat și în consecință, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Referitor la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București solicită respingerea ca neîntemeiată în raport de dispozițiile art.9 proc.civilă, întrucât cadrul procesual pasiv este stabilit de către reclamant, iar în cauza dedusă judecății au fost indicați 3 pârâți dintre care doi au sediul în
În ce privește excepția lipsei calității de reprezentant legal solicită respingerea acesteia, motivat de faptul că s-a făcut dovada calității de reprezentant al semnatarilor cererii de chemare în judecată. Se invocă dispozițiile art. 32 din Actul constitutiv al, potrivit căruia răspunderea băncii este angajată prin semnarea oricăror doi membri ai comitetului executiv sau oricăror două persoane autorizate în acest sens de comitetul executiv în conformitate cu legislația în vigoare.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii solicită respingerea ca neîntemeiată, întrucât art.993 civil este aplicabil doar în situația în care plata se face din eroare.
Intimata Agenția Națională de Administrație Fiscală prin consilier juridic solicită admiterea în parte a apelului declarat, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea dispozițiilor referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a subscrisei, fără cheltuieli de judecată.
Referitor la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce va fi dată.
În ce privește excepția lipsei calității de reprezentant legal solicită admiterea acesteia.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii solicită admiterea conform concluziilor apelantei.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.3296/26.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a fost admisă acțiunea precizată de reclamanta Banca Comercială română SA, obligând pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului V la plata către reclamantă a sumei de 8.837.160,93 lei - reprezentând plăți nedatorate, actualizată cu rata inflației și la plata dobânzii legale aferente debitului, de la data introducerii acțiunii 25.01.2008 până la data plății efective a debitului; a fost respinsă acțiunea față de pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Agenția Națională de Administrație Fiscală ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
Prin sentința civilă nr.873/22.12.2004 pronunțată de Tribunalul Gorjs -a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice V, pârâta Banca Comercială Română -Sucursala G fiind obligată la plata sumei de 74.280.649.596 Rol reprezentând TVA majorări și dobânzi TVA, precum și la plata sumei cheltuielilor de judecată.
Prin înștiințarea de plată nr.2293/19.01.2005, înregistrată de reclamantă sub nr.1140/21.01.2005, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Van otificat-o pe reclamanta Banca Comercială Română SA ca în termen de 15 zile de la primirea înștiințării să achite suma de 74.280.649.596 ROL la care a fost obligată prin sentința civilă nr. 873/22.12.2004 a Tribunalului Gorj, în caz contrar urmând a se declanșa procedura executării silite conform Codului d e procedură fiscală.
Pentru a evita începerea executării silite împotriva sa, reclamanta BCR a achitat în contul indicat de pârâta Direcția Genearală a Finanțelor Publice V Direcția, prin dresa nr. 5152/01.02.2005 ( 20), suma de 74.280.649.596 ROL cu ordinul de plată nr.667/02.02.2005 (21)
Ulterior, prin decizia comercială nr.156/283/COM/27.04.2005 a Curții de Apel Craiova,( menținută ca urmare a respingerea recursului prin decizia nr.2908/12.10.2006 a J), a fost admis apelul declarat de BCR și schimbată în tot sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii formulate de V, ca neîntemeiată.
După ce litigiul a fost soluționat irevocabil reclamanta a solicitat pârâtei în repetate rânduri restituirea sumei achitate în baza sentinței nr. 873/22.12.2004 pronunțată de Tribunalul Gorj, astfel cum rezultă din notificarea nr. DJ /29115/02.11.2006 emisă de reclamantă( 40) și din corespondența purtată cu pârâta și cu ANAF - Direcția Generală de Administrare a Contribuabili( 34-39), însă pârâta nu s-a conformat acestei solicitări. Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta și-a motivat refuzul restituirii sumei către reclamantă arătând că reclamanta a solicitat deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei, înscriindu-se la masa credală cu suma pretinsă prin prezenta acțiune, în timp ce DGFP V nu-și mai poate valorifica creanța deoarece s-a prescris, iar la masa credală, s-a înscris cu o sumă diminuată cu suma achitată de către BCR.
Art.1092.civ instituie principiul potrivit căruia orice plată presupune o datorie.
Așadar plata ca operațiune juridică presupune existența unei obligații care trebuie stinsă, iar dacă o asemenea obligație nu există și eventual s-a făcut o plată, ea nu este valabil săvârșită fiind lipsită de cauză.
În speța de față, reclamanta BCR, pentru a evita declanșarea procedurii executării silite, a plătit voluntar pârâtei suma de bani la care a fost obligată printr-o hotărâre judecătorească, respectiv sentința comercială nr. 873/22.12.2004 pronunțată de Tribunalul Gorj.
Această hotărâre a fost anulată în urma exercitării căilor de atac astfel că nu mai există nici un titlu de creanță care să justifice reținerea sumei de 74.280.649.596 Rol achitată de solvens, accipiensului.
Prin urmare fiind efectuată o plată nedatorată, s-a născut obligația accipiensului V de a restitui solvensului BCR ceea ce a primit cu titlu de plată.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că la data de 10.03.2005 reclamanta BCR a solicitat deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei Transport Prestări Secrvicii cu Utilaje SA înscriindu-se la masa credală și cu suma de 74.280.649.596 Rol achitată DGFP V prin ordinul de plată 687/02.02.2005.
Potrivit art.993 alin 2. civ dacă accipiensul crezând că a dobândit plata de la adevăratul debitor distruge cu bună-credință titlul constatator al creanței sale obligația lui de restituire către solvens încetează, fiind paralizată acțiunea solvensului împotriva sa
În prezenta cauză tribunalul nu a reținut apărarea pârâtei în sensul distrugerii cu bună-credință a titlului constatator al creanței sale, având în vedere că obligația de plată a reclamantei a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească despre care pârâta avea cunoștință că nu este irevocabilă. în plus, la data pronunțării deciziei comerciale nr.156/283/COM/27.04.2005 a Curții de Apel Craiova, creanța DGFP V împotriva debitoarei Transport Prestări Servicii cu Utilaje SA nu era prescrisă, fiind vorba despre creanțe bugetare, astfel că pârâta avea obligația de a întreprinde toate demersurile necesare pentru recuperarea creanței de la adevăratul debitor.
Împotriva acestei sentințe și împotriva încheierii din data de 8.05.2008 formulează apel pârâta, solicitând admiterea apelului, în principal casarea instanței de fond, admiterea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului București și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Vâlcea; în subsidiar modificarea sentinței și admiterea excepției lipsei calității de reprezentant cu consecința anulării cererii, admiterea excepției inadmisibilității, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Motivele de apel sunt, în esență, următoarele:
1.Referitor la excepția necompetenței teritoriale, apelanta consideră că în mod greșit instanța de fond a respins această excepție, fiind încălcate dispozițiile art.5,8(1) alin.4 pr.civ. Se invocă și faptul că locul plății a fost la V și nu la
2.Referitor la excepția lipsei calității de reprezentant legal se arată că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către Banca Comercială Română SA prin șef departament, iar din verificările făcute la.C rezultă că aceasta nu avea calitatea de reprezentant legal al reclamantei la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Se mai arătat că tribunalul nu a ținut cont de faptul că reclamanta nu a atașat la data introducerii cererii de chemare în judecată a dovezii înregistrării la registrul comerțului privind numele membrilor directoratului, cu mențiunea acționării împreună sau separat, cu copii după specimenele de semnătură conform art.1533alin.5 pr.civ.
Se susține că la data înregistrării cererii de chemare în judecată, 25.01.2008, Comitetul Executiv al BCR nu a autorizat două persoane care să angajeze răspunderea băncii prin semnătura lor, ori să poată reprezenta legal banca în instanță sau în raport cu terții astfel cum prevede art.32 din statutul BCR, art.153 indice 3 alin.1 din Legea nr.31/1990.
La fila 144 din dosar a fost depusă de reclamantă Hotărârea nr.1/18.04.2008 a Consiliului de Supraveghere a BCR prin care dă împuternicire, după introducerea acțiunii, deci tardiv, d-nei și dl, fiind desemnați în calitate de conducători, fiind membri în Comitetul executiv și vicepreședinți executivi ai băncii.
Se mai susține că faptul că intimata nu a dovedit că avea mandat în procedura de chemare în judecată ceea ce afectează validitatea actelor efectuate în cadrul acestei proceduri, în condițiile în care aceasta a acționat fără respectarea propriului statut, a dispozițiilor Legii nr.58/1998.
În opinia apelantei, aceasta este o nulitate absolută în cazul căruia vătămarea este prezumată.
3.Excepția inadmisibilității acțiunii.
Se susține că acțiunea în restituirea plății nedatorate este inadmisibilă atunci când accipiensul, DGFP V - fiind creditorul unei alte persoane - SC SA și privind plata nedatorată de la solvens - BCR, era în credință că privește plata pentru adevăratul debitor - SC SA și, în această situație, și-a distrus titlul constatator. Acest lucru s-a întâmplat întrucât SC SA, intrând în faliment în anul 2005, DGFP V s-a înscris la masa credală cu o sumă diminuată cu plata făcută de către R, respectiv mai puțin cu suma de 74.280.649.956 ROL.
Apelanta consideră că judecătorul care trebuie să se pronunțe în cererea de restituire a nedatoratului, referitor la distincția ce trebuia făcută cu privire la nulitatea însăși, în sensul dacă această nulitate vizează obiectul actului - negotium sau numai instrumentul material - instrumentum.
Se apreciază că distincția este evidentă în speță fiind aplicabil art.1092 alin.2 cod civil potrivit căruia "repetițiunea nu este admisă în privința obligațiilor naturale care au fost achitate de bunăvoie".
Prin plata voluntară făcută de către BCR, DGFP Var enunțat la întreruperea prescripției dreptului său de creanță neînscriindu-se la masa credală a falimentului SC SA, acțiunea în repetițiune a plății făcute de BCR urmând a fi respinsă deoarece în caz contrar DGFP V ar suferi un prejudiciu.
Pe fondul cauzei, apelanta consideră că ceea ce a omis instanța să analizeze este tocmai decizia nr.2908/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost scoasă din cauză DGFP V și introdusă Direcția Generală de Administrare a Contribuabili potrivit HG nr.343/2005. Tocmai în baza acestei decizii reclamanta a solicitat repetițiunea plății conform art.1092 alin.2 pr.civ.
Se mai arată că instanța de fond nu a analizat cine trebuie să achite obligația prin prisma art.1093 alin.1 Cod civil, acest lucru fiind cenzurat și nu s-a avut în vedere faptul că DGFP V nu avea obligația, potrivit deciziei nr.2908/2006, să restituie sumele pretinse de către BCR cu titlu de plată nedatorată.
Se critică nelegalitatea sentinței și sub aspectul succesiunii, în ordine cronologică a măsurilor de recuperare a sumelor cu titlu de plată nedatorată, acțiunea de deschidere a procedurii falimentului fiind formulată la data de 10.03.2005, iar decizia comercială nr.156/283 a Curții de Apel Craiova la care se face trimitere este în data de 27.04.2005.
Astfel, intimata deja înțelesese să se îndrepte împotriva debitorului SC SA la data de 10.03.2005, iar în acest caz trebuia ca instanța să facă aplicarea cu prioritate a art.993 alin.2 Cod civil și, astfel cum este completat de art.1092 alin.2 Cod civil, să constate încetat dreptul de repetițiune al DGFP V și să dea prioritate în raport de data sesizării celui exercitat de BCR SA.
Acțiunea în restituirea plății nedatorate este nefondată atunci când accipiensul DGFP V, fiind creditorul unei alte persoane, SC SA și primind plata nedatorată de la, BCR era în credință că privește plata pentru adevăratul debitor SC SA și în această situație și-a distrus titlul constatator.
Se mai arată că prin plata voluntară făcută de către BCR, aspect nereținut de către Tribunalul București, DGFP Var enunțat la întreruperea prescripției dreptului sau de creanță, neînscriindu-se la masa credală a falimentului SC SA, acțiunea în repetițiunea plății făcută de BCR urmând a fi respinsă ca fiind prescrisă conform art.20 din D-L nr.167/1958, deoarece în caz contrar DGFP V ar suferi un prejudiciu, neputând să se mai înscrie la creditorilor depus de lichidator la data de 21.02.2007, fiind deja peste termenul prevăzut de legea insolvenței pentru precizarea creanțelor.
La data de 18.06.2009 intimata BCR SA depune întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În apel nu au mai fost administrate probe noi, părțile înțelegând să se folosească de dovezile administrate în fața primei instanțe.
Analizând actele dosarului, motivele de apel invocate, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Excepțiile invocate de către apelantă au fost soluționate de către instanța de fond prin încheierea din 8.05.2008.
Referitor la excepția necompetenței teritorialea Tribunalului București, Curtea constată că este nefondată în raport de disp. art.9 pr.civ. cadrul procesual pasiv fiind stabilit de către reclamant, iar în speță au fost chemați în judecată trei pârâți, doi dintre aceștia - Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - având sediul social în
Potrivit art.12 pr.civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar potrivit art.9 pr.civ. cererea îndreptată împotriva mai multor pârâți poate fi făcută la instanța competentă pentru oricare dintre ei.
Prin urmare, intimatul-reclamant a optat pentru instanța competentă de la sediul a doi dintre pârâți, astfel încât în mod corect judecătorul fondului a respins excepția necompetenței teritoriale.
De menționat este faptul că prima instanță nu a analizat competența teritorială în raport de locul plății astfel cum susține apelanta, ci în raport de disp. art.9 pr.civ.
Referitor la excepția lipsei calității de reprezentant legal al intimatei reclamante.
Susținerile apelantei nu sunt întemeiate, în cauză operând o delegare convențională de competență.
Astfel, potrivit ordinului președintelui executiv al BCR nr.588/2006 direcția juridică, prin persoanele autorizate, are competența de a apăra interesele băncii în procedura prealabilă și în instanță. Cererea de chemare în judecată a fost semnată de o persoană care făcea parte din această direcție juridică, având împuternicirea legală de a semna cererea de chemare în judecată. Aceasta este și explicația pentru faptul că semnatarul cererii - nu figurează la. ca având calitatea de reprezentant legal al reclamantei, semnarea cererii nefăcându-se în considerarea acestei calități, ci în baza delegării de competență acordată.
Astfel cum a susținut și intimata prin întâmpinarea depusă, excepția invocată de către apelantă vizează aspecte ce țin de valabilitatea unor acte interne ale BCR (se pune în discuție valabilitatea ordinului nr.588/2006, ierarhia actelor normative prev. de Legea nr.24/2000, legalitatea votului Comitetului Executiv al BCR în raport de legislația bancară și de legea societăților comerciale), aspecte care nu interesează în cauză, nu au nicio legătură cu excepția invocată, respinsă în mod corect de către prima instanță.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, în mod corect a reținut instanța de fond faptul că argumentele invocate în susținerea acestei excepții sunt apărări de fond ce vor fi avute în vedere și analizate la acel moment, astfel încât excepția este neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei.
Art.1092 Cod civil instituie principiul potrivit căruia "orice plată presupune o datorie". Așadar, plata ca operațiune juridică, presupune o obligație care trebuie stinsă.
În speță, BCR a efectuat o plată de bunăvoie în baza sentinței civile nr.873/22.12.2004 pronunțată de Tribunalul Gorj prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamanta DGFP V, pârâta BCR fiind obligată la plata sumei de 74.280.649.596 ROL reprezentând TVA, majorări și dobânzi TVA, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Între timp, ulterior efectuării plății de către BCR, titlul în baza căruia acesta a plătit, a fost desființat prin decizia comercială nr.156/283/27.04.2005 a Curții de Apel Craiova, menținută prin decizia nr.2908/12.10.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În această situație obligația nu mai există, plata făcându-se, astfel încât obligația este lipsită de cauză.
În acest caz, s-a făcut o plată nedatorată care va trebui să fie restituită conform art.1092 Cod civil potrivit căruia "ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii".
Prin efectuarea acestei plăți nedatorate s-a născut un raport juridic în temeiul căruia solvensul - BCR devine creditorul unei obligații de restituire a ceea ce el a plătit, iar accipiensul - DGFP V este debitorul aceleiași obligații.
Acesta este raportul juridic dedus judecății în prezenta cauză, instanța fiind ținută să analizeze condițiile plății nedatorate, respectiv condițiile cerute de lege pentru valabilitatea acesteia.
Dispozițiile art.1092 Cod civil se completează cu dispozițiile art.993 Cod civil potrivit căruia "acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului.
La rândul său, art.992 Cod civil instituie obligația de restituire a accipiensului: "cel ce din eroare sau cu știință, primește ceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit".
Există anumite cazuri în care nu există obligația de restituire a plății nedatorate, raportul juridic dedus judecății în speță nefăcând parte din aceste categorii.
-în cazul obligațiilor civile imperfecte achitate de bunăvoie de către debitor (în speță nu există o obligație civilă imperfectă);
-când plata s-a efectuat în termenul unui contract nul pentru cauză imorală (nu este cazul în speță);
-când plata a fost efectuată pe temeiul unui contract anulabil pentru cauză de incapacitate a uneia dintre părți (nu este cazul în speță);
-când plata datorată a fost făcută de o altă persoană decât debitorul, iar creditorul accipiens a distrus cu bună-credință titlul constatator al creanței sale, situație reglementată de art.993 alin.2 pr.civ.
Această ultimă situație derogatorie este invocată de către apelantă, înțelegând astfel să anuleze obligația de restituire a plății nedatorate, situație care însă nu poate fi reținută de către instanță.
Astfel, potrivit art.993 alin.2 Cod civil dacă accipiensul, crezând că a primit plata de la adevăratul debitor, distruge, cu bună-credință, titlul constatator al creanței sale, obligația lui de restituire către solvens încetează.
Așa cum a reținut și instanța de fond, obligația de plată a apelantei-reclamant a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, care deși nu avea caracter irevocabil, lucru cunoscut de către aceasta, a fost executată la cererea sa.
Este un risc pe care apelanta, conștient sau nu și l-a asumat, nedepunând nici o diligență pentru protejarea și conservarea creanței sale față de adevăratul debitor - SC SA.
Acest lucru nu se poate afirma în ceea ce o privește pe intimata BCR care a depus toate diligențele necesare în vederea conservării creanței sale la acel moment, solicitând deschiderea procedurii falimentului împotriva celei pe care o considera adevărata debitoare a obligației - SC SA, situație confirmată ulterior prin hotărârile judecătorești irevocabile prin care s-a desființat titlul în baza căruia BCR a făcut plata către DGFP
Intimata BCR s-a îndreptat împotriva adevăratului debitor al obligației de plată solicitând deschiderea procedurii falimentului, întrucât la acea dată efectuase plata, iar litigiul cu DGFP V nu fusese soluționat irevocabil, depunând astfel toate diligențele posibile pentru a-și proteja și conserva creanță.
Faptul că intimata BCR a solicitat deschiderea procedurii falimentului împotriva adevăratei debitoare nu justifică Atitudinea pasivă a apelantei care a sperat în valabilitatea titlului său, deși la data când s-a pronunțat decizia în apel (27.04.2005) de către Curtea de Apel Craiova acest titlu fusese deja desființat, iar creanța DGFP V față de SC SA nu era prescrisă.
Referitor la faptul că nu DGFP V ar fi trebuit obligată la restituirea sumei BCR, ci Direcția Generală de Administrare a Contribuabili, nu poate fi reținută având în vedere faptul că pe de o parte, apelanta nu a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive ci, dimpotrivă, prin întâmpinare, a înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive Agenția Națională de Administrare Fiscală în structura căreia se află Direcția Generală de Administrare a Contribuabili; iar pe de altă parte potrivit art.108 alin.4 pr.civ. nimeni nu-și poate invoca neregularitatea unui act de procedură pricinuit prin propriul fapt.
Nu pot fi reținute nici susținerile referitoare la aplicarea dispozițiilor art.20 din Decretul nr.167/1958 întrucât BCR nu a executat obligația de plată după ce dreptul creditorului s-a prescris astfel încât are tot dreptul de a cere înapoierea prestației (plata s-a făcut la 2.02.2005).
Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art.296 pr.civ. Curtea urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMLELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDETULUI V cu sediul în Râmnicu V, Str.G-ral, nr.17, Județul V împotriva sentinței comerciale nr.3296 din 26 februarie 2009 și împotriva încheierilor din 10.04.2008 și 8.05.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații BANCA COMERCIALĂ SA cu sediul în B,-, sector 3, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR cu sediul în B,-, sector 5 și AGENTIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRAȚIE FISCALĂ cu sediul în B,-, sector 5.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 30.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
dr.I-
GREFIER,
-
Red.Jud. - 20.11.2009
Tehnored. - 23.11.2009
7 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială.
Președinte:
Președinte:Rodica ZahariaJudecători:Rodica Zaharia, Iulia Manuela Cîrnu
