Spete pretentii comerciale. Decizia 466/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR. 466/ DOSAR NR-
Ședința publică din 8 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție
- - - - judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta V împotriva sentinței civile nr. 948/ din 27 mai2009, pronunțate de Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 1 octombrie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 8 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov, reclamanta Vac hemat în judecată pe pârâta SC SRL solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 15.000 euro reprezentând contravaloare lucrări, a sumei de 11.160 euro reprezentând penalități de întârziere, a sumei de 15.000 euro reprezentând lucrări neefectuate, a sumei de 11.160 euro reprezentând penalități de întârziere și a sumei de 934,86 euro reprezentând plată nedatorată, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, prin sentința civilă nr. 948/C/27.05.2009 a admis excepția necompetenței instanțelor judecătorești invocată de pârâtă și în consecință a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
La pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarele:
Încheierea unei convenții arbitrale are ca efect principal și negativ excluderea competenței instanțelor judecătorești de a soluționa litigiul respectiv.
Astfel, potrivit art. 3433alin.1 Cod procedură civilă, încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul ce face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești, în sensul că existența convenției arbitrale impune ca litigiul să fie soluționat cu prioritate de tribunalul arbitral.
Conform art.3434alin.2 lit.b Cod procedură civilă instanța nu va reține spre soluționare procesul dacă convenția arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă. În celelalte cazuri, instanța judecătorească, la cererea uneia dintre părți, se va declara necompetentă, dacă va constata că există convenție arbitrală (art.343 ind.4 alin.3 Cod procedură civilă) și va declina competența în favoarea instituției permanente de arbitraj, care va organiza apoi arbitrajul.
Susținerile reclamantei în sensul că în cauză clauza compromisorie este inoperantă cu motivarea că aceasta se referă la arbitrajul ad-hoc organizat de Camera de Comerț și Industrie a României nefiind vorba de arbitraj instituționalizat și nici indicat un tribunal arbitral căruia să i se fi adresat nu pot fi primite.
S-a reținut astfel că arbitrajul va fi ad-hoc atunci când tribunalul arbitral se constituie din inițiativa părților și soluționează litigiul potrivit procedurii stabilite de ele. arbitrajului ad-hoc este faptul că își încetează activitatea odată cu pronunțarea sentinței sau cu expirarea termenului arbitrajului.
Arbitrajul este instituțional atunci când părțile au încredințat misiunea organizării arbitrajului unei instituții specializate, litigiul soluționându-se după regulile stabilite de această instituție. Existența arbitrajului instituțional nu este limitată la durata unui anumit litigiu.
Potrivit art.8.1 din Contractele nr.1 și nr.2/3.01.2008 în cazul în care rezolvarea neînțelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluționare Tribunalului Arbitral, conform regulilor de procedură aplicabile arbitrajului comercial ad-hoc, organizat de Camera de Comerț și Industrie a României.
Rezultă din interpretarea dată art.8.1 mai sus evocat că intenția părților este de a supune litigiul spre soluționare arbitrajului instituțional deoarece, arbitrajul ad-hoc urmează procedura stabilită de părți, neavând reguli de procedură aplicabile astfel cum are arbitrajul instituțional. Arbitrajul poate fi ad-hoc atunci când, conform voinței părților, rolul instituției permanente este doar de organizator, ceea ce nu este cazul în speță întrucât părțile au înțeles atât că instituția permanentă urmează să organizeze arbitrajul cât și că acesta se va desfășura după regulile aplicabile arbitrajului.
În consecință, litigiul este de competența Curții de Arbitraj Comercial Internațional, instituție permanentă de arbitraj care funcționează pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.335/2007.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la Tribunalul Brașov pentru continuarea judecății.
Recursul este întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod de procedură civilă, recurenta susținând că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății iar hotărârea pronunțată este dată cu interpretarea greșită a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că, clauza compromisorie stipulată în contractele încheiate între părți se referă la arbitrajul ad-hoc, organizat de Camera de Comerț și Industrie a României. Nu este vorba așadar de un arbitraj instituționalizat, nefiind indicat un tribunal arbitral căruia să i se fi putut adresa cu acțiune în pretenții.
Pentru ca arbitrajul ad-hoc să fie operabil și pentru ca tribunalul arbitral să poată fi constituit trebuiau numiți arbitri ad-hoc. Pârâta nu s-a prezentat la invitația reclamantei pentru numirea arbitrilor sau pentru încheierea unei convenții arbitrale pentru învestirea Tribunalului Arbitral B, nici la cea pentru lămurirea clauzei compromisorii.
În aceste condiții, reclamanta a încercat să se adreseze Tribunalului Arbitral însă i s-a spus că acțiunea nu poate fi primită, întrucât este vorba despre un arbitraj ad-hoc, nu despre un arbitraj instituționalizat.
Întrucât arbitrajul ad-hoc nu a putut fi organizat din culpa exclusivă a pârâtei, Tribunalul Brașov este competent să judece prezenta cauză, în temeiul art. 3434alin. 2 lit. c Cod procedură civilă.
Se mai arată că legea nu prevede dispoziții speciale exprese privind arbitrajul ad-hoc, situație în care recurenta s-ar fi raportat la acele dispoziții.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținându-se că, prin sentința pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat competența Curții de Arbitraj Comercial a Cametei de Comerț și Industrie a României pentru soluționarea litigiului ivit între părți din executarea celor două contracte de execuție încheiate la data de 3.01.2008.
Examinând sentința atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:
Prima instanță a dat o interpretare corectă clauzei compromisorii stipulate la art. 8.1 din contractele nr. 1și 2/3.01.2008 încheiate între părți, în sensul că intenția părților a fost aceea de a supune litigiile ivite din executarea acestor contracte spre soluționare arbitrajului instituțional, având în vedere trimiterile exprese la regulile de procedură ale arbitrajului organizat de Camera de Comerț și Industrie a României. Ca urmare, și numirea arbitrilor urmează a se face tot în baza regulilor de procedură ale arbitrajului organizat de această instituție.
Aceeași interpretare a fost dată clauzei compromisorii și prin sentința civilă nr. 120/C/ 3.02.2009 a Tribunalului Brașov, hotărâre rămasa irevocabilă, ale cărei constatări sunt prezumate a exprima adevărul și nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească.
Contractele din anul 2007, depuse de recurentă la dosar, nu pot duce la concluzia că pretențiile sale au la bază aceste contracte, întrucât chiar în petitele acțiunii se precizează că sumele solicitate au fost achitate în baza contractelor nr. 1 și 2/3.01.2008. De altfel, instanța de recurs poate examina cauza numai în limitele motivelor de recurs.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul și se va menține hotărârea atacată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamanta V împotriva sentinței civile nr. 948/27.05.2009 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Alina Gabriela
- - - - - -
Grefier,
Red.:./09.10.2009
Tehnored: /12.10.2009/ -2 ex -
Judecător Fond:
Președinte:Gabriela ComșaJudecători:Gabriela Comșa, Laura Fețeanu, Alina Gabriela
