Spete pretentii comerciale. Decizia 524/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 524
Ședința publică de la 13.11.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Veronica Dănăilă
GREFIER - - -
Pe rol judecarea apelurilor declarate de apelantele și Agenția Domeniilor Statului, împotriva sentinței comerciale nr. 13267/02.12.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr. 3732/2003.
Dezbaterile au avut loc la data de 06.11.2008, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13.11.2008, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 13267/02.12.2004, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta Agenția Domeniilor Statului, în contradictoriu cu pârâta, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.285.779.122 ROL, cu titlu de redevență pentru perioada 2000 - primul trimestru al anului 2004, sumei de 1.086.181.132 ROL, reprezentând penalități la această sumă, calculate până la 31.03.2004 și TVA aferentă și a compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că între reclamantă, în calitate de concedent și pârâtă, în calitate de concesionar, s-a încheiat contractul de concesiune nr. 135/21.04.2000, având ca obiect exploatarea terenului agricol în suprafață de 1.141,5 ha. situat în perimetrul localităților Curtea de A și, jud. A reținut și că prețul concesiunii a fost stabilit la valoarea în lei, după cotația bursieră la momentul plății, a 380 kg. stas/ha./an, pentru terenul arabil și a 375 kg. stas/ha./an, pentru pășuni, contractul urmând să înceteze de drept la data privatizării pârâtei. Prima instanță a mai constatat că, potrivit cap. V din contract, redevența era datorată trimestrial, pentru nerespectarea termenelor de plată, părțile stipulând perceperea de penalități, conform prevederilor legale în vigoare, privind executarea creanțelor bugetare.
Tribunalul a notat că, la data la care părțile s-au întâlnit pentru a încerca soluționarea amiabilă a litigiului, concesionarul a ridicat problema caracteristicilor terenului concesionat, a invocat aplicarea hotărârii nr. 51/03.07.2002 în ceea ce privește cuantumul redevenței pentru pășunile alpine și a susținut că suprafața exploatată a fost diminuată.
Cu privire la suprafața de teren pentru care pârâta datorează redevență, instanța de fond a reținut că, după încheierea contractului de concesiune, pârâta nu a putut exploata întreaga suprafață de teren menționată în contract ca fiindu-i concesionată, întrucât în perioada 2001 - 2003, din aceasta s-au predat în mai multe etape diverse suprafețe către Comisiile Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar, așa cum rezultă din procesele-verbale și protocoalele consemnate la dosar și enumerate în considerente. În acest context, prima instanță a luat act de faptul că diminuarea suprafeței de teren rezultă și din cuprinsul anunțului publicitar privind vânzarea de acțiuni și concesionarea terenurilor cu destinație agricolă din data de 22.09.2003, în care se menționează că suprafața de teren aflată în exploatarea pârâtei este de 859 ha. dar și din proiectul de act adițional nr. 1/18.12.2002 la contractul de concesiune nr. 135/21.04.2000, propus de către reclamantă, vizând modificarea cap. II, prin reducerea suprafeței de teren agricol exploatate la 974,65 ha.
Cu privire la redevența datorată de către pârâtă, Tribunalul a avut în vedere studiul nr. 2258/11.10.2001 efectuat de către Direcția Generală pentru Agricultură și Industrie Alimentară A, cu privire la pășunile alpine aflate în administrarea unor societăți comerciale, printre care și pârâta.
A constatat astfel că prin studiul evocat anterior, în urma examinării caracteristicilor terenurilor alpine, s-a sugerat o redevență de 17 kg. /ha./an pentru suprafața de 736 ha. pajiști alpine administrată de către pârâtă, o atare poziție fiind însușită parțial de către reclamantă, care în proiectul actului adițional nr. 1/18.12.2002 a propus ca, începând cu 01.10.2001 redevența să fie stabilită la 20 kg. stas/ha./an, pentru pășunile alpine, după cursul stabilit la cotația de la Bursa Internațională de Tranzacții Financiare și cu Opțiuni de la.
În aceeași ordine de idei, prima instanță a luat act că prin hotărârea nr. 51/03.07.2002, Consiliul de Administrație al a stabilit că nivelul redevenței pentru pășunile alpine categoria V - în care este inclus și cel concesionat - să fie de 20 kg. stas/ha./an.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a redevenței, în raport de suprafața de teren rămasă după predarea către Comisiile Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar a terenurilor cuvenite acestora și în raport de studiul efectuat de Direcția Generală pentru Agricultură și Industrie Alimentară A, începând cu anul 2001.
De asemenea, pârâta a fost obligată și la plata penalităților, la nivelul stabilit de actele normative care instituie majorări pentru achitarea cu întârziere a obligațiilor bugetare, potrivit art. 5 alin. 2 din contract și a TVA aferentă redevenței datorate, în baza art. 4 alin. 1 lit. e) rap. la art. 1 alin. 2 din Legea nr. 345/2002, care includ operațiunile rezultate din concesiuni în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată.
Stabilind astfel sumele datorate, printr-un raport de expertiză, prima instanță a făcut și aplicarea art. 276.proc.civ. compensând în totalitate cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe, ambele părți au declarat apel.
În motivarea apelului său, a arătat că instanța de fond a folosit criterii diferite pentru calculul redevenței datorate, fără nici o justificare, dar și că nu a avut în vedere plata sumei de 382.500.000 ROL în contul datoriei.
În dezvoltarea motivelor de apel, această parte a arătat că, în raportul de expertiză efectuat în judecata în fond a pricinii, s-a stabilit o redevență de 808.476.567 ROL, pentru anul 2000, calculată la nivelul rezultat din contract, fără a se ține seama de diminuările de teren, dar nici de Hotărârea nr. 51/2000 a al ori de precizările nr. 2258/2001 ale Apelanta-pârâtă a precizat că, în raport de data încheierii contractului de concesiune, 21.04.2000, acesta nu putea produce efecte pentru perioada anterioară semnării sale.
Pe de altă parte, s-a mai susținut că prima instanță ar fi trebuit să ia act de plata, în contul datoriei, a sumei de 382.500.000 ROL, ceea ce ar fi fost de natură să afecteze, în sens negativ, cuantumul penalităților.
Apelanta-pârâtă a mai precizat că situația sa economico-financiară s-a deteriorat constant, deoarece beneficiarii de pășuni au preferat să contracteze cu Primăriile folosirea unor pășuni, la prețuri mai mici decât cele pe care ea însăși era obligată să le practice pentru a-și putea plăti redevențele, dar și în considerarea faptului că terenurile care au fost retrocedate au fost îndeosebi cele productive (agricole și pășuni din zona colinară), apelantei-pârâte rămânându-i în administrare doar pășunile alpine, sărace, inaccesibile și care nu prezintă interes pentru eventualii beneficiari.
Prin apelul său, apelanta-reclamantă Agenția Domeniilor Statului a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii integrale a cererii sale, precizate și al obligării pârâtei la plata sumei de 8.348.550.971 ROL, din care 5.034.977.774 ROL reprezintă redevența calculată până la data de 03.03.2004, 3.292.624.953 ROL reprezintă penalități de întârziere calculate până la data de 20.10.2004, iar 20.948.244 ROL - TVA; de asemenea, apelanta-reclamantă a mai solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, până la plata integrală a debitului principal.
În motivare, apelanta-reclamantă a arătat că prima instanță a încălcat principiul de drept instituit de art. 969.civ. atât timp cât a modificat convenția părților, stabilind un alt nivel al redevenței decât cel de 375 kg. stas/ha./an pentru categoria de folosință pășuni și fânețe prevăzut de art. 4.1 din contractul de concesiune, respectiv cel de 20 kg. stas/ha./an, stabilită prin Hotărârea nr. 51/2002 a al
Apelanta-reclamantă a subliniat că, în conformitate cu prevederile art. 13 din contract, diminuarea obligațiilor contractuale urma a se realiza prin încheierea unui act adițional; în acest sens, a arătat că, dând dovadă de bună-credință, a întocmit un proiect de act adițional, purtând nr. 1/18.12.2002, în care, luând act de diminuarea suprafeței de teren exploatate, a propus concesionarului ca nivelul redevenței - ce urma a se recalcula de la data semnării protocoalelor de diminuare a suprafeței agricole - să fie stabilit pentru două perioade distincte, după cum urmează: pentru perioada 01.01.2001 - 30.09.2001, potrivit contractului în forma sa inițială, iar pentru perioada ulterioară datei de 01.10.2001, potrivit Hotărârii nr. 51/2002 al al
Apelanta-reclamantă a afirmat că intimata a refuzat semnarea unui asemenea act adițional, nemulțumită de faptul că nivelul redevenței nu a fost diminuat începând cu data nașterii raportului contractual, însă a subliniat că Hotărârea nr. 51/2002 a menționat aplicabilitatea nivelului redevenței pentru pășuni alpine degradate pentru anul 2002 (care a început în octombrie 2001 și s-a terminat în octombrie 2002).
Pe de altă parte, această apelantă a precizat că prima instanță a omis să se pronunțe asupra cererii sale, privind obligarea părții adverse la plata penalităților de întârziere, până la data stingerii integrale a debitului principal.
Prin decizia comercială nr. 324/19.06.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, apelul declarat de către a fost respins, ca nefondat, iar apelul a fost admis, sentința atacată fiind schimbată în parte, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 2.237.121.166 ROL, redevență și 793.499.309 ROL - penalități de întârziere, celelalte dispoziții ale sentinței fiind menținute.
Recursurile declarate de ambele părți împotriva deciziei mai sus menționate au fost admise de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială, prin decizia nr. 1238/26.03.2008; în consecință, decizia recurată a fost casată, dosarul fiind trimis instanței de apel, pentru rejudecare.
Pentru a decide astfel, Înalta Curtea constatat că instanța de apel nu a comunicat reclamantei raportul de expertiză întocmit de către D-na expert, încălcând astfel dispozițiile art. 86 alin. 1.proc.civ.
Pe rolul acestei Secții, dosarul a fost înregistrat la data de 26.06.2008, fixându-se termen și citându-se părțile.
În apel după casare, Curtea a procedat, în conformitate cu art. 315.proc.civ. la aplicarea deciziei de recurs, comunicând o copie de pe raportul de expertiză apelantei-reclamante
La data de 08.10.2008, apelanta-reclamantă a depus la dosar o cerere de majorare a câtimii obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.131.565,76 lei, din care 395.859,42 lei reprezintă redevența neachitată la termenele scadente și 735.706,34 lei - penalități de întârziere calculate până la data de 03.10.2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma criticilor aduse de către părți, Curtea reține următoarele:
Între Agenția Domeniilor Statului, în calitate de concedent și, în calitate de concesionar, s-a încheiat contractul de concesiune nr. 135/21.04.2000, având ca obiect exploatarea terenului agricol în suprafață de 1.141,5 ha. situat în perimetrul localităților Curtea de A și, jud.
Potrivit art. 4 alin. 1 din contract, redevența a fost stabilită la valoarea în lei, după cotația bursieră la momentul plății, a 380 kg. stas/ha./an, pentru terenul arabil și a 375 kg. stas/ha./an, pentru pășuni și fânețe, fiind datorată trimestrial, conform cap. V din contract; pentru nerespectarea termenelor de plată, părțile au stipulat perceperea de penalități, conform prevederilor legale în vigoare, privind executarea creanțelor bugetare.
Apelanta-pârâtă a arătat că prima instanță a stabilit o redevență de 808.476.567 ROL, pentru anul 2000, calculată la nivelul rezultat din contract, fără a se ține seama de diminuările de teren, dar nici de Hotărârea nr. 51/2002 a al ori de studiul nr. 2258/2001 al
În acest context, Curtea constată, în dezacord cu apelanta-pârâtă, că prima instanță a luat act de diminuările de teren, rezultate din predarea către Comisiile Locale pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar a unor suprafețe din terenul inițial concesionate, astfel cum această împrejurare este atestată prin protocoalele și procesele-verbale depuse în fotocopie la filele 84-95, 179 și 180 din dosarul de fond.
În ceea ce privește studiul nr. 2258/2001 al A și Hotărârea nr. 51/2002 a al, Curtea constată că efectele acestora nu se pot produce asupra redevenței aferente anului 2000.
Potrivit art. 4 alin. 4 din contractul de concesiune, "În cazul în care situația prezentată de concedent, la data semnării contractului, privind caracteristicile obiectului concesiunii, nu corespunde cu situația și starea reală a terenului constatată de concesionar și organele abilitate de lege, nivelul redevenței se va recalcula și se va modifica corespunzător caracteristicilor reale ale obiectului concesiunii".
În acest context, Curtea recunoaște că studiul nr. 2258/11.10.2001 al Direcției Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară Aar elevat situarea pășunilor alpine concesionate în speță în zona etajului subalpin și a celui alpin, precum și influența negativă a reliefului variat, a solurilor diverse și a condițiilor climatice asupra valorilor pastorale și a perioadelor de pășunat. Ca o consecință, studiul a propus ca, pentru asemenea terenuri, nivelul redevenței să fie stabilit la echivalentul în lei a 17 kg. /ha./an.
Apelanta-pârâtă a solicitat ca valoarea redevenței, rezultată din studiul nr. 2258/2001 al A, să fie avută în vedere pentru întreaga durată de valabilitate a contractului, dar Curtea apreciază ca fiind nejustificată o asemenea cerere, având în vedere următoarele:
Protocolul de predare-primire a terenului concesionat (fila 14 din dosarul de fond) a menționat, în ultimul paragraf, că suprafețele de teren, bonitatea parcelelor și alte elemente definitorii urmau a fi reactualizate în urma măsurătorilor, analizelor de sol și altor lucrări specifice,în termen de un ande la data semnării protocolului.
Rezultă că apelanta-pârâtă a acceptat, cel puțin tacit, ca pentru o perioadă de un an, nivelul redevenței să fie cel stabilit prin contract.
În anul următor încheierii contractului, în conformitate cu ultimul paragraf al protocolului de predare-primire a terenului concesionat, a fost efectuat studiul evocat anterior - care însă nu va fi avut în vedere de către C, sub aspectul nivelului propus al redevenței -, întrucât acest studiu provine de la un terț față de contract, neputând produce efecte direct asupra obligațiilor asumate contractual de ambele părți litigante.
În consecință, hotărârea primei instanțe care a avut soluția propusă prin studiul menționat mai sus, în stabilirea redevenței datorate pentru anii 2001 - 2004 este netemeinică.
Ulterior, la data de 03.07.2002, Consiliul de Administrație al a adoptat hotărârea nr. 51, prin care a stabilit nivelul minim al redevenței datorate pentru pășunile alpine categoria a V-a (ca în speță), la valoarea în lei a 20 kg. /ha./an. În cuprinsul aceleiași hotărâri s-a consemnat ca o asemenea valoare să se aplice pentru anul 2002.
Curtea constată că apelanta-reclamantă a întocmit un proiect de act adițional, purtând nr. 1/18.12.2002, în care a propus concesionarului ca nivelul redevenței să fie stabilit pentru două perioade distincte, după cum urmează: pentru perioada 01.01.2001 - 30.09.2001, potrivit contractului în forma sa inițială, iar pentru perioada ulterioară datei de 01.10.2001, potrivit Hotărârii nr. 51/2002 al al În acest context, Curtea notează și atitudinea apelantei-pârâte, care a refuzat semnarea unui asemenea act adițional, nemulțumită de faptul că nivelul redevenței nu a fost diminuat începând cu data nașterii raportului contractual.
Cum părțile dispută acest subiect, Curtea stabilește că, începând cu anul agricol 2002, nivelul redevenței urmează să fie stabilit potrivit Hotărârii nr. 51/2002 a al
Aceasta, întrucât hotărârea nr. 51/2002 a menționat aplicabilitatea nivelului redus al redevenței pentru pășuni alpine degradate pentru anul agricol 2002, care a început în 01.10.2001 și s-a terminat în 30.09. 2002.
În acest context, se cuvin a fi înlăturate susținerile apelantei, potrivit cărora, în lipsa unui act adițional, contractul ar fi trebuit aplicat întocmai, Curtea subliniind că, cel puțin pentru perioada ulterioară datei de 01.10.2001, ambele părți acceptă - chiar și apelanta-reclamantă -, calcularea redevenței la nivelul aprobat prin hotărârea nr. 51/2002. În aceste condiții, pentru perioada ulterioară datei de 01.10.2001, acordul de voință al părților, sub aspectul diminuării nivelului redevenței, este manifest, chiar dacă nu a fost încheiat nici un act adițional, înțeles însă cainstrumentum probationis.
Pentru perioada anterioară datei de 01.10.2001, contrar cererii apelantei-pârâte, nivelul redevenței urmează a fi datorat la nivelul stabilit contractual, Curtea reamintind părților că apelanta-pârâtă a acceptat ca bonitatea parcelelor să fie reactualizată în urma măsurătorilor, analizelor de sol și altor lucrări specifice, în termen de un an de la data semnării protocolului, ceea ce implică acordul său, cel puțin tacit, ca în primul an să datoreze redevența în cuantumul menționat în contract.
Așa fiind, din perspectiva acestei critici a apelantei-pârâte, care pretinde diminuarea redevenței începând cu data încheierii contractului, sentința atacată este legală, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, până la data de 01.10.2001, când a început anul agricol 2002, redevența s-a datorat în cuantumul stabilit în contract.
Pe cale de consecință, primul motiv de apel din calea de atac promovată de apelanta-pârâtă este nefondat.
Este reală însă afirmația apelantei-pârâte, concretizată în cel de-al doilea motiv de apel, potrivit căreia aceasta a plătit diverse sume către partea adversă.
Raportul de expertiză contabilă, efectuat în prima judecată a apelurilor de către D-na expert, în varianta a II-a, a avut în vedere nivelul redevenței stabilit prin Hotărârea nr. 51/03.07.2002 a al, dar și plățile efectuate în contul datoriei de către, stabilind ca sumele datorate se ridică la 223.712,11 lei, reprezentând redevență și 79.349,93 lei - penalități.
Prin urmare, Curtea constată că, în urma calculelor efectuate de către expert și în urma propriilor aprecieri legate de aplicarea nivelului redevenței stabilit contractual pentru anul 2000 și a celui fixat prin Hotărârea nr. 51/2002 a al, pentru perioada ulterioară, sumele datorate de către apelanta-pârâtă sunt mai mari decât cele acordate de instanța de fond.
Așa fiind, chiar dacă cel de-al doilea motiv al apelului declarat de apelanta-pârâtă, derivat de plata unor sume în contul datoriei, apare ca fiind real, pentru a nu se înrăutăți situația acestei părți în propria cale de atac - împrejurare de natură să înfrângă principiul non reformatio in pejus, consacrat de art. 296 teza a II-a proc.civ. -, Curtea va respinge apelul declarat de apelanta-pârâtă, ca nefondat.
Va admite apelul declarat de apelanta-reclamantă și va schimba în parte sentința atacată, în sensul că va obliga pârâta la plata sumelor de 223.712,11 lei, reprezentând redevență și 79.349,93 lei - penalități, Curtea prezentând anterior motivele pentru care nu poate fi primită cererea de raportare la nivelul redevenței stabilit contractul pe întreaga durată a relațiilor dintre părți.
Apelanta a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, în continuare, până la plata integrală a debitului principal.
În acest context, Curtea reține că potrivit art. 5 alin. 2 din contractul părților, pentru executarea cu întârziere a obligației de plată a redevenței se percep penalități, în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind executarea creanțelor bugetare.
Cum toate actele normative care au reglementat succesiv materia executării creanțelor bugetare - nr.OG 11/1996, nr.OG 61/2002 și OG nr. 92/2003 - au cuprins dispoziția potrivit căreia obligația de plată a dobânzilor, penalităților și majorărilor subzistă până la data stingerii integrale a obligației principale, Curtea, ca o consecință a admiterii apelului, va schimba sentința atacată și în sensul obligării pârâtei la plata penalităților de întârziere până la stingerea debitului principal.
Celelalte dispoziții ale sentinței atacate urmează să fie menținute, ele nefiind criticate în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă, cu sediul în Curtea de A,- H, jud. A, împotriva sentinței comerciale nr. 13267/02.12.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr. 3732/2003.
Admite apelul declarat de către apelanta-reclamantă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 13267/02.12.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr. 3732/2003 și în consecință:
Schimbă în parte sentința comercială nr. 13267/02.12.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr. 3732/2003, în sensul că:
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 223.712,11 lei cu titlu de redevență și 79.349,93 lei, reprezentând penalități de întârziere, calculate potrivit variantei II.A din raportul de expertiză efectuat de expert, precum și la plata în continuare a penalităților de întârziere, până la stingerea debitului principal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red. Jud. /4 ex./20.11.2008
Jud. fond -
Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:Cosmin MihăianuJudecători:Cosmin Mihăianu, Veronica Dănăilă
