Spete pretentii comerciale. Decizia 53/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITE ȘTI
SECȚIA COMERCIAL ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 53/A/
Ședința public din 16 Mai 2008
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Gina Achim judector
Judector - -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, apelurile declarate de reclamanta CURTEA DE, cu sediul în-, județul A și de pârâții, domiciliat în Curtea de A, str. - -, nr. 16, județul A și, domiciliat în Curtea de A,-, județul A, împotriva sentinței nr. 60/C din 17 ianuarie 2008, pronunțat de Tribunalul Comercial Arge ș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârât E, domiciliat în Curtea de A,-, județul A, cu reședința în B, Drumul, nr. 107, -.C,.38, sector 6.
La apelul nominal, fcut în ședința public, au lipsit prțile.
Procedura, legal îndeplinit.
Apelurile sunt legal timbrate.
Dezbaterile în fond asupra apelurilor au avut loc în ședința din 14 mai 2008, concluziile prților prezente fiind consemnate în încheierea de la acea dat, care face parte integrant din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la data de 16.05.2008, când s-a dat urmtoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelurilor de faț, constat;
Prin acțiunea înregistrat la data de 13.10.2006, pe rolul Judec toriei Curtea d Arge ș, reclamanta Curtea de Aac hemat în judecat pe pârâții, (fost ) și pentru ca, prin hotrârea ce se va pronunța, s se dispun:
- obligarea, în solidar, la plata sumei de 116.044,75 lei, reprezentând penalitți și dobânzi de întârziere pentru neîndeplinirea obligațiilor prevzute de lege privind virarea contribuțiilor la bugetul Asigurrilor Sociale de Stat, la cel de sntate, precum și la fondul de șomaj, despgubiri actualizate;
- obligarea pârâților la plata dobânzilor și penalitților legale calculate de la achitarea debitelor de ctre reclamant și pân la plata de ctre pârâți a prejudiciului produs;
- plata de ctre pârâți a despgubirilor rezultate din neplata la timp a impozitelor și taxelor ctre bugetul local, în sum de 23.239,23 lei;
- instituirea sechestrului asigurtor pe bunurile proprii ale pârâților, în conformitate cu art.11 din Legea nr.241/2005;
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecat.
Motivând cererea de chemare în judecat, reclamanta arat c prin Sentința penal nr.416/2004, pronunțat de Judec toria Curtea d e A, pârâții au fost condamnați pentru svârșirea infracțiunii prevzut de art.280 din Codul Muncii, reținându-se c, în calitate de administratori ai societții reclamante, au încasat de la salariați contribuțiile datorate bugetului asigurrilor sociale, sntții și fondului de șomaj, în perioada mai 2001-octombrie 2003, fr a le depune în termenul de 15 zile prevzut de lege la bugetul consolidat.
Ca urmare, arat reclamanta, s-au calculat penalitți și dobânzi pe seama societții, de la data când au devenit scadente și pân la achitarea integral a acestora.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.998 și urm. 1088 civ. și art.11 din Legea nr.241/2005.
S-au depus la dosar urmtoarele înscrisuri: decizia penal nr.260/5.07.2005, pronunțat de Tribunalul Arge ș, sentința penal nr.416/2004, pronunțat de Judec toria Curtea d e A, decizia penal 203/R/2006 a Curții de APEL PITE ȘTI, alte înscrisuri ce au legtur cu prezenta cauz.
La data de 05.12.2006, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiat, întrucât, nu se face vinovat de cauzarea vreunui prejudiciu în sarcina reclamantei.
A invocat pârâtul și urmtoarele excepții: excepția autoritții lucrului judecat în raport de sentința penal, precum și excepția prescrierii dreptului la acțiune, potrivit dispozițiilor Decretului nr.167/1958.
Pârâtul a formulat, la rândul su, întâmpinare, prin care a invocat, de asemeni, excepția autoritții lucrului judecat, dar și excepția lipsei calitții procesuale pasive, aceste excepții fiind raportate la sentința penal.
Prin întâmpinarea depus la dosar, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Judec toriei Curtea d Arge ș, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiat.
Judec toria Curtea d e A, prin Sentința civil nr.47/18.01.2007, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Comercial Arge ș, competent potrivit art.2 pct.1 lit.a Cod procedur civil.
La data de 02.02.2007, cauza a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Comercial Arge
Reclamanta, prin reprezentantul su, a repus în discuție, la termenul din 02.04.2007, competența material a instanței comerciale, îns tribunalul a respins, potrivit încheierii de la filele 13-14, excepția necompetenței materiale invocat de aceasta.
La data de 14.06.2007 (26-27), instanța a pus în discuția prților excepția autoritții de lucru judecat și excepția lipsei calitții procesuale pasive a pârâților, excepții respinse ca neîntemeiate prin Încheierea din 21.06.2007 (32).
Cât privește excepția autoritții de lucru judecat, în raport de hotrârea penal, s-a reținut c nu sunt întrunite condițiile prevzute de art.1201 Cod civil, sub aspectul triplei identitți, acelea ale obiectului și cauzei, iar în ceea ce privește calitatea procesual pasiv, dat fiind faptul c pârâții au fost administratorii societții reclamante, au calitate procesual în prezentul litigiu.
Prin Sentința Comercial nr.60/C/17.01.2008, Tribunalul Comercial Arge șar espins excepția prescrierii la acțiune și a admis în parte acțiunea formulat de reclamant.
În consecinț, i-a obligat în solidar pe pârâți s-i plteasc suma de 95.532 lei, reprezentând amenzi și penalitți pltite de reclamant, suma de 11.089 lei, cu titlu de dobând legal, pentru perioada cuprins între data plții și data de 31.08.2007, precum și în continuare pân la achitarea integral a prejudiciului.
I-a mai obligat pe pârâți s-i plteasc reclamantei, cheltuieli de judecat în sum de 4.969 lei.
Pentru a hotrî astfel, a reținut în considerente, c prin Sentința penal nr.416/13.07.2004, pronunțat de Judec toria Curtea d e A, pârâții au fost condamnați la pedeapsa amenzii penale pentru svârșirea infracțiunii prevzute de art.280 din Codul Muncii, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal, iar partea responsabil civilmente a fost obligat c plteasc prții civile A suma de 3.385.735.537 lei ROL, reprezentând debit aferent contribuțiilor la asigurrile sociale de sntate, dobânzi și penalitți aferente, majorri și penalitți la contribuțiile pentru pensia suplimentar, majorri și penalitți aferente contribuțiilor la fondul de șomaj, debit aferent contribuțiilor la asigurrile sociale, majorri și penalitți aferente.
Prin Decizia penal nr.260/05.07.2005, Tribunalul Arge șad esființat în parte sentința, în sensul obligrii pârâților, în solidar cu partea civil responsabil, la plata ctre Aas umei de 338.573 lei (RON), perioada mai 2001 - martie 2003, privind amenzi și penalitți de întârziere, pân la data stingerii obligației de plat.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței.
Curtea de APEL PITE ȘTI, prin Decizia penal nr.203/R/26.04.2006, a constatat acoperit prejudiciul cauzat prții civile A, ca urmare a plților fcute de reclamant.
Prin hotrârile penale sus menționate, s-a reținut, în esenț, c pârâții au îndeplinit funcția de administratori ai societții reclamante, calitate în care au svârșit infracțiunea prevzut de art.280 Codul Muncii.
A mai rezultat, c aceștia au încasat de la salariații societții contribuțiile datorate de aceștia ctre bugetul asigurrilor sociale de sntate, ctre sistemul public de asigurri sociale și ctre fondul de șomaj, îns nu au depus aceste contribuții în termen de 15 zile, termen prevzut de lege, situație ce a determinat A s calculeze penalitți și dobânzi de întârziere, în sum de 338.573,55 lei și care a fost pltit de reclamant.
Prezenta acțiune este motivat în drept pe dispozițiile art.998 și urm. din Codul civil, deci are ca temei juridic rspunderea civil delictual și prin aceasta se urmrește de ctre reclamant plata unor despgubiri pentru fapta cauzatoare de prejudiciu svârșit de pârâți, în calitatea lor de administratori ai.
Ori, rezult din probele administrate în cauz și necontestate de pârâți, calitatea acestora de administratori ai societții, calitate ce poate coexista și cu o convenție de munc, îns fapta ilicit a pârâților a fost svârșit de ctre aceștia în derularea raporturilor specifice contractului de mandat comercial.
Cât privește valoarea prejudiciului și împrejurrile în care acesta s-a produs, expertiza efectuat în cauz (48-61), precum și rspunsul la obiecțiuni (69-77), sunt edificatoare în acest sens.
Astfel, experta a concluzionat c prejudiciul solicitat de reclamant și produs de pârâți, reprezint amenzi și penalitți pltite de reclamant, în cursul procesului penal, privind impozitele și contribuțiile cu reținere la surs.
De asemeni, expertiza a avut ca obiectiv calculul dobânzilor și penalitților aferente sumelor pltite cu titlu de amenzi și penalitți de ctre reclamant, în perioada cuprins între data efecturii plții și data întocmirii raportului, suma fiind de 11.089 lei.
De asemeni, raportul a precizat, c la data plții salariilor, în cele mai multe cazuri au existat sursele bnești pentru plata impozitelor și contribuțiilor, îns datorit neplții la termenele scadente, s-au acumulat în timp majorri, dobânzi și penalitți, care au generat creșterea datoriilor ctre bugetul de stat și celelalte bugete.
Urmare acestei situații, se arat în expertiz, c s-a depșit limita lichiditților obișnuite ale reclamantei, fapt ce a impus recurgerea la vânzarea de active pentru acoperirea tuturor obligațiilor.
Mai reține expertiza (75, rspunsul la obiecțiuni), c reclamanta a achitat, în perioada 01.01.2002 - 30.11.2003, drepturile salariale nete, dar în loc s plteasc cu prioritate impozitele și contribuțiile datorate bugetelor, a preferat s vireze sume de bani ctre diverși agenți economici într-o ordine stabilit aleator, deoarece evidența datoriilor nu era ținut pe baza registrului scadențar, așa cum este prevzut în legislația în vigoare.
Astfel, arat experta, s-au fcut viramente sub form de împrumuturi ctre societți faț de care nu existau datorii comerciale.
Cât privește calculul penalitților și al majorrilor de întârziere, acesta se ridic în total, pentru perioada 01.01.2002 - 30.12.2004, la suma de 955.332.305 lei vechi, din care penalitți pentru plți curente în sum de 533.799.374 lei vechi și 421.532.931 lei penalitți la sold, plus dobânda aferent mai sus menționat de 11.089 lei.
Constatând c, în raport de întreg materialul probator administrat în cauz, sunt întrunite condițiile rspunderii civile delictuale sub toate aspectele, acțiunea a fost privit ca întemeiat numai în parte, admițându-se ca atare.
A reținut, c deși a solicitat și suma de 23.239,23 lei, nepltit la timp cu titlu de impozite și taxe locale de ctre pârâți, pârâta nu a administrat probe în legtur cu aceast sum, instanța neputând s o acorde.
Așadar, au fost obligați în solidar pârâții s plteasc reclamantei suma de 95.532 lei, reprezentând amenzi și penalitți, conform raportului de expertiz, pltite de reclamant din vina pârâților, plus 11.089 lei dobânda legal calculat la suma respectiv pentru perioada cuprins între data plții și 31.08.2007 și în continuare pân la achitarea integral a prejudiciului.
Cât privește excepția prescrierii dreptului la acțiune invocat de pârâți, instanța a constatat c, în raport de data achitrii datoriilor de ctre societate, 30.07.2004, cât și de cele reținute în considerentele deciziei penale nr.203/R/2006, nu se poate reține ca fiind prescris dreptul la acțiune al reclamantei, și nici nu se poate face raportarea, cum susțin pârâții, la data de 20.09.2003.
Împotriva acestei soluții, a fost formulat apel d e ctre pârâți și de ctre reclamant, fiind invocate critici de nelegalitate, încadrabile în dispozițiile art.304 pct.5, 8 și 9 Cod procedur civil.
În apelul pârâților, soluția este criticat pentru neefectuarea de ctre reclamant a procedurii de conciliere, reglementat prin art.7201Cod procedur civil.
Dezvoltând aceast susținere, au relevat, c litigiul are natur comercial, fiind însușit de ctre prți, deși inițial a fost introdus la Judec toria Curtea de A și ulterior, l-a încadrat ca litigiu de munc.
Prin cea de-a doua critic, s-a susținut, c litigiul a fost soluționat cu înclcarea dispozițiilor art.1201 cod civil și art.166 Cod civil, prin aceea, c a fost ignorat soluția penal, rmas irevocabil, care a reținut c pârâții din cauz, nu și-au însușit suma în scopuri exclusiv personale, ci au folosit-o în interesul societții, obligând-o pe aceasta din urm, s o restituie ctre Direcția de asigurri; le-a respins calitatea de prepus și a fost soluționat latura civil, cu acordarea dobânzilor și penalitților, de la momentul în care trebuia efectuat plata și pân la momentul achitrii ei.
Cea de-a treia critic, se refer la respingerea greșit a excepției prescripției dreptului la acțiune, reglementat de Decretul nr.167/1958, cu toate c debitul a fost pltit pân în luna septembrie 2003, aspect dovedit prin înscrisurile atașate cauzei.
În cea din urm critic, pârâții au susținut, respingerea greșit a obiecțiunilor formulate la raportul de expertiz, nelegalitatea lucrrii conducând la aplicarea instituției solidaritții și la acordarea în plus, faț de ceea ce a solicitat reclamanta.
Expertul cauzei a reținut greșit, lipsa disponibilitților de plat pentru asigurrile de stat, ca urmare a cumprrii utilajelor necesare " J", în detrimentul reclamantei, cu toate c sentința penal atest contrariul, adic rentabilizarea societții reclamante.
Au subliniat, c prin procesul-verbal al Adunrii Generale din data de 02.04.2003, au fost hotrâte raporturile celor dou societți, nefiind posibil înclcarea acestei hotrâri.
Au criticat și modul în care a fost calculat suma de ctre expert.
În apelul, formulat distinct de ctre petentul, soluția a mai fost criticat și sub aspectul obligrii solidare a apelanților, în condițiile în care, aceștia au lucrat perioade distincte.
O prim critic formulat de recurenta-reclamant " " Curtea de A, se refer la admiterea parțial a acțiunii sale, cu respingerea greșit a captului de cerere privitor la plata impozitelor și taxelor locale în cuantum de 23.239,23 lei, pe care l-a pltit.
Instanța de fond, a motivat respingerea acestui capt de cerere, pe lipsa probelor, cu toate c au fost administrate în dosarul penal, îns caracterul devolutiv al apelului, îi permite s administreze probele cu interogatoriu și expertiz contabil, în aceast etap de judecat.
Soluția a mai fost criticat și pentru respingerea greșit a cererilor privind instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor pârâților, precum și pentru acordarea cheltuielilor de judecat doar pentru suma de 4.969 lei, deși acestea au fost mai mari, fiind dovedite prin înscrisuri.
Din analiza acestor critici, prin raportare la probatoriul administrat, instanța apreciaz ca fiind fondate apelurile formulate de ctre pârâți și ca nefondat pe cel al reclamantei, dup cum se va explicita în considerentele ce vor urma.
Astfel, va fi analizat cu prioritate, critica pârâților referitoare la neîndeplinirea procedurii de conciliere, reglementat prin art.7201Cod procedur civil, în raport de dispozițiile art.137 Cod procedur civil, care stipuleaz c: "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedur și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Sub acest aspect, se impune a fi reanalizat și competența material a speței, precizându-se, c aceasta are caracter comercial, având în vedere obiectul de activitate al reclamantei și calitatea apelanților (administrator și contabil șef).
Art.72-73 și art.143 din Legea nr.31/1990, republicat, privind societțile comerciale, stabilesc rspunderea administratorilor și rspunderea acestora solidar faț de societate, potrivit dispozițiilor referitoare la mandat și a celor speciale prevzute de lege și nu, în conformitate cu prevederile din Codul Muncii.
Prejudiciul pretins a fost produs în executarea obligațiilor privind administrarea și gestionarea patrimoniului cooperativei, existând cumul de calitți (salariat și mandat) și se aplic regulile de la mandatul comercial.
Aceeași regul se aplic și în cazul în care mandatarul încalc obligațiile specifice contractului de mandat comercial.
Fiind un litigiu de natur comercial, se impun a fi respectate normele imperative privind procedura de conciliere.
În aceste condiții, reclamanta trebuia s încerce soluționarea litigiului prin conciliere direct cu pârâții, anterior stabilirii caracterului comercial al speței sau chiar anterior introducerii acțiunii judectorești, deoarece cauza comercial este evaluabil în bani.
Regula stabilit de legiuitor are caracter imperativ, poate fi invocat oricând și nu este lsat la latitudinea prților.
Nerespectarea acestei condiții, atrage ca sancțiune, respingerea acțiunii, ca fiind prematur introdus.
Instanța de fond nu a analizat aceast excepție, soluționând fondul cauzei, cu înclcarea dispozițiilor art.304 pct.5 Cod procedur civil, în sensul c "hotrârea dat a înclcat formele de procedur, prevzute sub sancțiunea nulitții de art.105 alin.2".
În aceste condiții, celelalte critici formulate de ctre pârâți, nu mai pot fi analizate, în raport de dispozițiile art.137 Cod procedur civil și nici pe cele referitoare la apelul reclamantei, care au devenit lipsite de interes.
Faț de cele menționate, în temeiul art.296 Cod procedur civil, se vor admite apelurile pârâților, se va respinge apelul reclamantei, iar pe cale de consecinț, se va schimba sentința instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii, ca prematur formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâții, domiciliat în Curtea de A,-, județul A și, domiciliat în Curtea de A,-, județul A, împotriva sentinței nr.60/C din 17 ianuarie 2008, pronunțat de Tribunalul Comercial Arge ș, în dosarul nr-, intimat fiind pârât, domiciliat în Curtea de A,-, județul A, cu reședința în B, Drumul, nr. 107, -.C,.38, sector 6.
Schimb sentința instanței de fond, în sensul c respinge acțiunea, ca prematur formulat.
Respinge apelul declarat de reclamanta CURTEA DE, cu sediul în-, județul A, împotriva aceleiași sentințe, nr.60/C din 17 ianuarie 2008, pronunțat de Tribunalul Comercial Arge ș, în dosarul nr-.
Definitiv.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședinț public, azi, 16 mai 2008, la Curtea de APEL PITE ȘTI - Secția Comercial și de Contencios Administrativ și Fiscal.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
8 ex./23.05.2008
Jud.fond:
Președinte:Gina AchimJudecători:Gina Achim, Ioana Miriță