Spete pretentii comerciale. Decizia 537/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Numr în format vechi 647/2008
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIAL
Decizia comercial nr.537
Ședința public de la 8.12.2008
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Iulica Popescu
Judector - - -
Grefier - -
**************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta-pârât SC SRL, în contradictoriu cu intimata - reclamant SC INTERNAȚIONAL SRL - prin lichidator judiciar și intimata - pârât SC TOTAL SRL - prin lichidator judiciar, împotriva sentinței comerciale nr.1051/24.01.2008, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauz au avut loc în ședința public de la data de 17.11.2008, fiind consemnate în încheierea de ședinț de la acea dat, care face parte integrant din prezenta decizie, când având nevoie de timp pentru delibera și pentru a da posibilitate prților s depun concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 24.11.2008, apoi la 28.11.2008, apoi la 5.12.2008 și apoi la 8.12.2008, când a decis urmtoarele:
CURTEA,
Prin sentința comercial nr. 1051/24.01.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI a Comercial, instanța a admis în parte acțiunea formulat de SC NA INTERNAȚIONAL SRL prin lichidator judiciar în contradictoriu cu pârâtele SC SRL și SC TOTAL SRL, prin lichidator, a obligat pârâta SC SRL la plata sumei de 2.309.076 lei contravaloare marf și a anulat "Acordul de stingere a creanțelor reciproce prin novație", din data de 10.08.2004.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut faptul c, deși reclamanta a livrat pârâtei SC SRL produse în valoare de 2.309.076 lei, acesta cu rea-credinț a refuzat s plteasc contravaloarea bunurilor primite și facturate, recunoscând totuși în actul juridic intitulat "Acord de stingere a creanțelor reciproce prin novație" c datoreaz suma de 2.309.076 lei.
Împotriva acestei sentințe comerciale, pârâta SC SRL în termenul legal prevzut de dispozițiile articolului 284 alineat 1 Cod procedur civil a declarat apel pentru soluționarea cruia la data de 31.03.2008 la Curtea de APEL BUCURE ȘTI - Secția a a Comercial a fost înregistrat dosarul nr-.
Apelanta - pârât consider c sentința atacat este nelegal deoarece:
1.Instanța de fond a fost necompetent material și teritorial s se pronunțe asupra captului de cerere referitor la constarea nulitții absolute a Acordului de a Creanțelor reciproce prin novație încheiat la 10.08.2004.
Dup opinia apelantei competent teritorial și material s soluționeze cauza era potrivit dispozițiilor articolului 16 Cod procedur civil și articolului 6 din legea nr.64/1995 era Tribunalul Buz u de la sediul intimatei, Tribunalul Bucure ști - Secția a VI a Comercial fiind competent s judece doar captul de cerere referitor la prescripții.
2.Intimata "nu se afl și nu s-a aflat în procedura falimentului, pentru a putea opune terților deschiderea procedurii stabilite de Legea nr.64/1995" întrucât o astfel de mențiune nu este înregistrat în Registrul Comerțului.
3.Dreptul de administrare, al intimatei reclamante nu fusese ridicat de judectorul - sindic la data de 10.08.2004 ci abia la 14.03.2005.
4.Instanța - reclamant nu mai putea completa cererea de chemare în judecat dup ce cauza fusese judecat în fond chiar de ctre o instanț necompetent ( Tribunalul Buz u) (articolul 160 Cod procedur civil).
5.Nepronunțarea instanței asupra unor aprri invocate de apelant și respingerea ca neîntemeiat a urmtoarelor excepții: prematuritatea, inopozabilitatea sentinței nr. 106/2.08.2004 a lipsei calitții procesuale active a intimatei.
6. administrrii unor probe concludente și pertinente cum ar fi: interogatoriul intimatei și proba testimonial.
7:Instanța de fond nu a motivat sentința apelat.
8:Teoria mandatului aparent asupra creia instanța nu s-a pronunțat.
Instanța SC NA INTERNAȚIONAL SRL legal citat, a depus la dosar întâmpinare prin care solicit respingerea apelului ca nefondat rspunzând fiecrui motiv de apel în parte.
A fost administrat proba cu înscrisuri.
Curtea verificând legalitatea lucrrilor dosarului de fond potrivit dispozițiilor articolului 295 alineat 1 Cod procedur civil constat c apelul este nefondat pentru urmtoarele motive:
Motivul 1 de apel
Dispozițiile articolului 61 din Legea nr.64/1995 în vigoare la momentul completrii cererii de chemare în judecat, de strict interpretare și aplicare vizau limitativ, competența judectorului - sindic în soluționarea acțiunilor în anularea actelor frauduloase încheiate de debitoarea în insolvențanteriordeschiderii acestei proceduri speciale șinu ulterioraceste date, astfel cum este în cazul de faț.
De altfel legiuitorul, tocmai pentru a apra interesele creditorilor, a instituit prin dispozițiile articolului 60 din Legea nr.64/1995, în favoarea administratorului/lichidatorului judiciar posibilitatea alegerii între promovarea acțiunii în anulare pe calea dreptului comun sau în baza dispozițiilor legii speciale a insolvenței.
În aceast situație necompetent material este relativ astfel încât în cauz nu sunt incidente dispozițiile articolului 159 Cod procedur civil care se refer în mod limitativ la situațiile în care necompetența este de ordine public (vezi în acest sens și sintagma folosit de legiuitor în redactarea articolului 60 - lichidatorul judiciarpoate promovala judectorul sindic").
Susținerile apelantei referitoare la incidența dispozițiilor articolului 16 Cod procedur civil și articolului 6 din Legea nr.64/1995 nu vor fi primite de C, deoarece obiectul cererii de chemare în judecat nu l-a constituit deschiderea procedurii insolvenței la cele 2 texte menționate fac referire.
Coroborând toate aceste argumente cu faptul c prin promovarea acțiunii în temeiul normelor dreptului comun, apelanta avea obligația de a face dovada producerii vreunei vtmri în condițiile articolului 105 alineat 2 Cod procedur civil și c prin Decizia nr.240/27.09.2005 pronunțat de Curtea de Apel Ploie ști în dosarul nr. 7878/2005 apelul promovat de SC SRL a fost admis, iar sentința nr. 237/2005 pronunțat de judectorul - sindic a fost casat, cauza trimițându-se spre competent soluționare Tribunalului Bucure ști - Secția a VI a Comercial, Curtea în baza textelor de lege menționate va respinge acest motiv de apel ca nefondat.
Motivul 2 de apel.
Potrivit dispozițiilor articolului 5 din Legea nr.26/1990 mențiunile înscrise în Registrul Comerțului nu au un caracter constitutiv de drepturi ci unul declarativ, de opozabilitate faț de terți.
Prin sentința comercial nr. 106/2004 pronunțat de Tribunalul Buz u irevocabil prin anularea recursului ca netimbrat, s-a dispus deschiderea procedurii reorganizrii judiciare și a falimentului în privința intimatei.
Intimata a comunicat un extras din hotrârea în vederea efecturii cuvenitelor mențiuni.
Faptul c nu a respectat dispozițiile legale imperative care o obligau s efectueze astfel de mențiuni și c a eliberat apelantei un document din care rezult c intimata nu s-ar afla în insolvenț, nu poate fi imputabil intimatei și nici nu poate conduce la concluzia c aceasta nu s-ar afla în urma unei astfel de proceduri așa cum susține apelanta iar sentința de deschidere nu i-ar fi opozabil.
Menționata sentinț este opozabil apelantei deoarece, așa cum rezult din înscrisurile de la dosar, cererea de deschidere a procedurii a fost comunicat apelantei care în cunoștinț de cauz a urmrit evoluția procesului, și considerându-se neîndreptțit de soluția judectorului - sindic a promovat recurs, soluționat așa cum s-a artat de P, prin decizia nr. 885/2004.
Referitor la teoria aparenței de drept, pe care apelanta o susține, Curtea urmeaz c aceasta nu poate opera în detrimentul unor dispoziții legale imperative, respectiv articolul 40 din Legea nr.64/1995 modificat și completat care nu condiționeaz nulitatea actului juridic încheiat de debitor ulterior deschiderii procedurii, de ridicarea dreptului de administrare sau de cunoașterea împrejurrii c o astfel de procedur special a fost deschis.
Pentru aceste considerente motivul 2 de apel va fi respins ca nefondat.
Motivul 3 de apel.
Faptul c debitoarei nu îi fusese ridicat de ctre judectorul - sindic dreptul de administrare la data de 10.08.2004 nu are relevanț, sub aspectul constatrii caracterului fraudulos al actului încheiat dup deschiderea procedurii falimentului, întrucât un asemenea act nu se înscrie în categoria celor enumerate limitativ de dispozițiile articolului 403din Legea nr.64/1995, ci în categoria acelora pentru care autorizarea prealabil a judectorului - sindic era necesar.
În consecinț și acest motiv de apel va fi respins ca nefondat.
Motivul 4 de apel.
Casarea unei hotrâri judectorești presupune desființarea acesteia, adic lipsirea total sau parțial a sentinței de efectele juridice specifice în raport de felul casrii: totale sau parțiale.
În cazul de faț, sentința atacat a fost casat total și trimis spre rejudecare instanței competente Tribunalul Bucure ști - Secția a VI a Comercial, ceea ce presupune rejudecarea procesului în întregime, cu respectarea corespunztoare a dispozițiilor articolului 315 alineat 1 Cod procedur civil, referitor la obligativitatea deciziei de casare numai asupra punctelor de drept dezlegate.
Casarea total înseamn deci reluarea judecții de la început, de ctre instanța competent, cu respectarea dezlegrii date de instanța de control judiciar problemelor de drept.
Reluând judecarea, prțile sunt puse în situația de a efectua toate actele de procedur de la început, de a formula cereri și de a propune probe, în ipoteza în care nu a avut loc o cercetare a fondului.
În aceast situație, formularea de ctre intimat a unei cereri completatoare la primul termen de judecat dup rejudecare ca urmare a casrii cu trimitere, este considerat de C ca fiind fcut cu îndeplinirea dispozițiilor articolului 134 Cod procedur civil, în ipoteza în care așa cum deja s-a artat instanța de recurs nu a dezlegat nici o problem legat de fondul cauzei.
În consecinț motivul 4 de apel va fi respins ca nefondat.
Motivul 5 de apel.
Instanța de fond s-a pronunțat atât prin intermediul încheierilor interlocutorii (vezi pe cea din 6.12.2007, fila 125), cât și prin sentința atacat asupra tuturor excepțiilor și aprrilor invocate de ctre apelant. Și acest motiv va fi respins ca nefondat.
Motivul 6 de apel.
Instanța de fond în mod corect, în raport de susținerile apelantei,care s-au încercat a fi dovedite prin administrarea probei cu interogatoriul intimatei și a probei testimoniale, a respins ca neconcludente și nepertinente aceste probe, deoarece înscrisurile existente la dosar dovedeau exact contrariul celor afirmate, respectiv recunoașterea apelantei a existenței creanței intimate și a caracterului cert, lichid și exigibil al acesteia, în contextul în care facturile din care izvorau respectivele prestații erau considerate false de ctre apelant.
Motivul 7 de apel.
Hotrârea instanței de fond respect condițiile impuse de dispozițiile articolului 261 Cod procedur civil, este motivat în fapt și în drept, analiza fcut de judector fiind clar, precis, concis și convingtoare.
Motivul 8 de apel.
Teoria aparenței de drept în cazul de faț este incompatibil cu dispozițiile articolului 40 alineat 1 din Legea nr.64/1995, întrucât, în aceast ipotez, buna-credinț a apelantei nu poate conferi legalitate și eficacitate actului juridic încheiat cu înclcarea unor dispoziții legale imperative, de ordine public.
Faț de toate aceste argumente, Curtea în baza dispozițiilor articolului 296 Cod procedur civil va respinge apelul ca nefondat menținând dispozițiile instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârât SC SRL, cu sediul în B,- sector 1, în contradictoriu cu intimata - reclamant SC INTERNAȚIONAL SRL - prin lichidator judiciar, cu sediul în str. -, -. A,. 8, Județ și intimata - pârât SC TOTAL SRL - prin lichidator judiciar, cu sediul în B,-, -. A,. 17 și ales în B,-,. 32,. 1,. 4,. 23, sector 2, împotriva sentinței comerciale nr.1051/24.01.2008, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial, în dosarul nr-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședinț public azi 8.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
6 ex. /12.12.2003
Tribunalul Bucure ști - Secția a VI a Comercial
Judector fond:
Președinte:Iulica PopescuJudecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea