Spete pretentii comerciale. Decizia 6/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.6
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Adrian Remus Ghiculescu
JUDECĂTOR 2: Valentina Gheorghe
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de reclamantaAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B,prin reprezentanții săi legali,cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr.831/03 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtaSC SA,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în comuna, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și pârâta SC SA.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că apelul se află la al treilea termen de judecată, este motivat, apelanta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul motivelor de apel, prin intermediul serviciului registratură intimata-pârâtă SC SA a depus la dosarul cauzei o cerere, purtând viza nr.592/16.01.2009, prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru comunicarea motivelor de apel, după care:
Curtea respinge cererea de amânare a judecării cauzei formulată de intimata-pârâtă SC SA pentru a i se comunica motivele de apel, având în vedere că procedura cu aceasta a fost îndeplinită atât prin afișare la ușa instanței cât și prin citarea la sediul indicat în acțiune, conform dispozițiilor stabilite prin încheierea de ședință din data de 5 decembrie 2008 și, față de împrejurarea că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la 8.01.2008, sub nr-, reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (fostă APAPS), a chemat în judecată pe pârâta SC SA, cu sediul în comuna, județul D, pentru ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 129.850,00 ROL datorată în baza convențiilor nr. 53/11.11.1993, 89/9.12.1993, 40/14.02.1994, 299/16.06.1995 și 907/18.10.1996.
In motivarea acțiunii s-a învederat că prin convențiile menționate, fostul FPS (devenit APAPS și ulterior AVAS), a pus la dispoziția societății pârâte în baza art. 26 lit.b din Legea nr. 58/1991, mai multe sume de bani destinate restructurării financiare în vederea reabilitării și creării condițiilor pentru trecerea la privatizare.
Prin art.3 lit.c din Convenția nr.907/1996, s-a stabilit ca restituirea sumelor acordate prin dintre convențiile menționate să se facă eșalonat, în perioada 2002-2006, în rate semestriale egale, cel mai târziu la datele de 30.06 și 31.12. ale fiecărui an.
A precizat reclamanta că pârâta nu și-a respectat până în prezent obligațiile asumate prin aceste convenții, astfel că datorează suma de 129.850,00 Ron.
In drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 969 Cod civil.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosarul cauzei convențiile în litigiu, fișa proiectelor de investiții în anul 1996 și fișa sintetică cu principalii indicatori economico-financiari, grafic de recuperare a fondurilor financiare alocate de FPS pentru restructurarea societății pârâte, convocarea în vederea îndeplinirii procedurii concilierii prevăzute de art. 720 ind.1 Cod procedură civilă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantei, arătând că, eventual, numai pentru ultimele două rate, termenul de prescripție nu s-a împlinit.
In fond, a susținut că prin convenția care reia convențiile anterioare și cu care aceasta se completează, se prevede plata dintr-o sursă anume, respectiv din dividende, or, societatea pârâtă nu a înregistrat dividende, iar creanța reclamantei nu poate fi plătită din alte fonduri pe care părțile nu le-au avut în vedere la momentul convenției lor.
Pe cale reconvențională, pârâta a invocat nulitatea clauzei 8.6 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 29() din 16.06.2000, conform art.127 din Legea nr.31/1990, întrucât afectează exercițiul liber al dreptului de vot, impunând Adunării Generale a Acționarilor să voteze în sensul distribuirii de dividende și nu al repartizării rezultatelor financiare pe destinații potrivite interesului societății.
In completarea probațiunii s-au depus de către pârâtă adeverința nr16513/5.05.2008, emisă de G, în sensul că societatea pârâtă nu a desfășurat activitate în perioada 2000-2008 (fila nr.49), contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 29() din 16.06.2000 (filele 52-59), copie extras din Revista Română de Drept al Afacerilor.
Fiind invocate de către pârâtă și excepția prematurității acțiunii, motivată prin neînregistrarea în evidențele sale a adresei de convocare la conciliere directă, emisă de reclamantă, aceasta a făcut dovada corespondenței cu pârâta în scopul îndeplinirii procedurii de conciliere, astfel încât instanța va respinge excepția invocată.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr.831/3 iulie 2008 respins excepția invocată de pârâta SA, privind prematuritatea acțiunii introdusă de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a admis excepția prescripției în parte a dreptului la acțiune al reclamantei, invocată de pârâtă, și în consecință a respins ca tardiv formulată acțiunea reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata sumei de 660.250.000 Rol.
Prin aceeași sentință, tribunalul a admis cererea reconvențională formulată de pârâtă și în consecință a constatat nulitatea absolută a clauzei 8.6 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 29() din 16.06.2000, încheiat între părți și a respins acțiunea reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata diferenței de 638.250,00 Rol.
În ceea ce privește excepția prescrierii în parte a dreptului la acțiune al reclamantei invocată de pârâtă, tribunalul a admis-o avându-se în vedere data de 28.12.2007 a promovării acțiunii (ștampila poștală -fila 35) și în raport de prevederile art.1 și 3 din Decretul nr.167/1959, privitor la prescripția extinctivă.
Astfel, față de graficul de recuperare a fondurilor - anexa 3 la Convenția nr.907/18.10.1996(fila 34), conform art.2 lit. c din convenție (fila 26), se constată prescris dreptul la acțiune al reclamantei pentru ratele scadente până la 30.06.2004 inclusiv, totalizând 161.000.000 Rol, care include J din suma de 74.000.000 Rol, prevăzută a se restitui în anul 2004.
Pentru aceleași considerente apare ca prescris dreptul la acțiune pentru J din suma totală de 998.500.000 Rol, rămasă nerestituită din celelalte convenții(ratele scadente în perioada 2002-iunie 2004), respectiv pentru suma de 499.250.000 Rol.
Prin urmare, tribunalul a constatat prescris, în parte, dreptul la acțiune al reclamantei pentru suma de 660.250.000 Rol (161.000.000 Rol + 499.500.000 Rol) și a respins ca tardiv formulată acțiunea reclamantei pentru această sumă.
In privința sumelor reclamate în termenul legal de prescripție (139.000.000 Rol conform graficului de restituire anexă la Convenția nr.907/1996 - fila 34 și 449.250.000 Rol din celelalte convenții), totalizând 638.250.000 Rol, tribunalul, analizând prevederile clauzei 8.6 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat între părți,a constatat că, într-adevăr,această clauză este contrară art.127 din Legea nr.31/1990, stabilind cu anticipație un anume mod de a vota în adunarea generală, în considerarea convențiilor în litigiu, care au stabilit pentru pârâtă obligații de diligență și nu de rezultat(Decizia nr.31327/26.05.2005 a - Secția Comercială).
Așa fiind, admițând cererea reconvențională formulată de pârâtă, tribunalul a constatat nulitatea acestei clauze și a respinge în consecință acțiunea reclamantei pentru suma de 638.250.000 Rol.
Împotriva acestei sentințe a formulat în termen legal apel Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, criticând-o pentru următoarele motive:
1. sumele redate de instanța de fond atât în motivarea sentinței cât și în dispozitiv nu coincid cu sumele solicitate de AVAS;
2.AVAS a solicitat obligarea pârâtei la plata fondurilor de restructurare în temeiul art.3 lit.c din convenția nr.907/1996 și nu în temeiul art.2 litz.c din aceeași convenție, articol care cuprinde sintagma "conform anexei 3 (graficul de recuperare a fondului de restructurare prin dividende suplimentare" cum greșit a înțeles instanța de fond;
3.în cauză nu poate fi vorba de incidența prescripției dreptului material la acțiune, deoarece dreptul AVAS de a solicita obligarea pârâtei la plata fondurilor de restructurare acordate în baza convențiilor menționate mai sus, începe să curgă de la data scadenței ultimei rate, stabilite prin convenție în art.3 lit.c, respectiv la data de 31.12.2006, motiv pentru care acțiunea este formulată în interiorul termenului general de prescripție de trei ani.
4. în prezența speță nu se poate identifica vreun motiv de nulitate absolută și de asemenea pârâta nu demonstrează existența unor cauze de nulitate absolută a vânzării, știut fiind faptul că acestea sunt limitativ prevăzute de lege.
5. AVAS a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu SC SA, iar contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. (DB) / 16.06.2000 a cărei clauză 8.6 fost constatată ca fiind nulă are ca părți AVAS în calitate de vânzător și SC SRL, în calitate de cumpărător.
6. faptul că s-a constatat nulitatea clauzei 8.6 din contractul de privatizare nu reprezintă motiv de respingere a obligării pârâtei la plata sumelor considerate de instanța de fond ca fiind prescrise, întrucât temeiul solicitării AVAS îl reprezintă convențiile încheiate între AVAS și SC SA și nu contractul de privatizare.
7. instanța de fond nu putea respinge cererea AVAS deoarece această clauză nu are nicio legătură cu prezenta speță, părțile din contractul de privatizare fiind altele decât părțile din convențiile ce constituie temeiul pretențiilor AVAS.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este fondat, urmând a-l admite pentru următoarele considerente:
Prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. () din 16.06.2000, FPS a vândut către SC SRL un număr de 177.648 acțiuni cu o valoare nominală de 25.000 lei (ROL) fiecare, în sumă totală de 4.441.200.000 lei (ROL), reprezentând 85,94 % din valoarea capitalului subscris al SC SA.
În conformitate cu art.8.6. din acest contract, cumpărătoarea, în calitate de acționar al SC SA, s-a obligat să asigure aprobarea, cu ocazia discutării și aprobării în AGA a bilanțului pe anul în care societatea se privatizează, a sumelor necesare pentru plata drepturilor ce se cuvin reprezentantului FPS în AGA (și managerului) pe perioada până la data privatizării societății, plata de către societate a sumelor prevăzute la litera a, plata datoriilor societății către FPS conform convențiilor de restructurare și retehnologizare, precum și plata dividendelor către FPS în cuantum de 298.500.000 lei (ROL).
Potrivit dispozițiilor art.127 din Legea nr.31/1990, în forma existentă la data încheierii contractului, dreptul de vot în adunarea generală nu poate fi cedat, orice convenție privind exercitarea într-un anumit fel a dreptului de vot fiind nulă.
Prima instanță a considerat că prevederile art.8.6. din contract contravin acestor dispoziții legale, deoarece stabilesc cu anticipație un anume mod de a vota în adunarea generală, în considerarea convențiilor în litigiu, care au stabilit pentru pârâtă obligații de diligență și nu de rezultat.
În realitate, această clauză din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni stabilește obligația pârâtei de a asigura plata drepturilor cuvenite reprezentantului FPS în AGA (și managerului), pe perioada până la data privatizării societății, obligație prevăzută de lege în sarcina societății care se privatizează.
În consecință, Curtea constată că în mod greșit prima instanță a considerat această clauză ca fiind contrarie dispozițiilor art.127 din legea nr.31/1990, deoarece obligația de a aproba sumele necesare pentru plata acestor drepturi prevăzute de lege nu poate fi asimilată unei convenții privind exercitarea într-un anumit fel a dreptului de vot.
Nici celelalte obligații stabilite în sarcina cumpărătoarei prin dispozițiile art.8.6. din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nu pot fi considerate ca fiind în contradicție cu dispozițiile art.127 din Legea nr.31/1990, având în vedere că aceasta se referă la plata unor datorii către FPS și reprezentantul acestuia.
Pentru aceste considerente, Curtea reține că dispozițiile art.8.6. din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nu contravin dispozițiilor legale imperative și, pe cale de consecință, cererea reconvențională formulată de pârâtă este neîntemeiată.
De altfel, aprobarea în AGA de către cumpărătoare a sumelor necesare pentru plata drepturilor cuvenite reprezentantului FPS nu are legătură cu obiectul acțiunii formulată de reclamantă, care se referă la sumele datorate de pârâtă FPS-ului și nu reprezentantului acestuia.
Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 129.850 lei în baza art.3 lit.c din convenția nr.907/18.10.1996.
Potrivit acestui articol, sumele datorate de pârâtă reclamantei vor fi achitate în perioada 2002 - 2006, în rate semestriale egale, cel mai târziu la datele de 30.06. și 31.12 ale fiecărui an, această perioadă, stabilită de la caz de caz, urmând a fi mai mică sau cel mult egală cu perioada de recuperare prin dividende, prevăzută la art.2 lit.c din aceeași convenție.
În consecință, perioada de recuperare nu va fi mai mare decât perioada prevăzută în anexa nr.3 la convenție, anexă la care articolul 2 lit.c din convenție face trimitere expresă, privind perioada de recuperare prin dividende.
În mod legal, prima instanță a reținut că dreptul material la acțiune pentru ratele scadente până la data de 30.06.2004 inclusiv s-a prescris în conformitate cu art.1 și art.3 din decretul nr.167/1958.
În conformitate cu art.1 alin.1, art.3 alin.1 și art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, republicat în anul 1960, dreptul material la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție extinctivă, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la data când se naște dreptul la acțiune, iar potrivit art.12 din același act normativ, în cazul în care debitorul este obligat la prestațiuni succesive, dreptul material la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni, se stinge printr-o prescripție deosebită.
Susținerile apelantei privind neprescrierea ratelor scadente până la data de 30.06.2004 urmează a fi înlăturată deoarece dispozițiile art.3 lit.c din convenție, invocate de reclamantă ca temei al acțiunii, fac trimitere expresă, în privința perioadei de recuperare, la dispozițiile art.2 lit.c din aceeași convenție, care la rândul lor fac trimitere la graficul de eșalonare al plăților prevăzut în anexa nr.3 la convenție.
Deoarece perioada de recuperare a sumelor datorate nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în această anexă, rezultă că fiecare semestrială trebuia plătită până în ultima zi a respectivului semestru, iar dreptul material la acțiune pentru fiecare urmează a se stinge printr-o prescripție deosebită, în conformitate cu art.12 din Decretul nr.167/1958.
În consecință, Curtea constată că pretențiile reclamantei sunt întemeiate în ceea ce privește ratele devenite scadente în perioada 1.07.2004-31.12.2006, respectiv pentru suma totală de 64.925 lei reprezentând 5 rate semestriale de 12.985 lei fiecare.
În ceea ce privește ratele devenite scadente în perioada 1.01.2002 - 30.06.2004, respectiv suma totală de 64.925 lei, Curtea constată că s-a prescris dreptul material la acțiune al reclamantei în conformitate cu dispozițiile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, republicat în anul 1960.
Față de cele reținute, în baza art.296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul și va schimba în parte sentința atacată, în sensul că va respinge ca prescrisă acțiunea de obligare a pârâtei la plata sumei de 64.925 lei.
Curtea va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 64.925 lei reprezentând sume datorate în baza convențiilor nr.53/1993, nr.89/1993, nr.40/1994, nr.299/1995 și nr.907/1996.
Curtea va respinge cererea reconvențională ca neîntemeiată și va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de reclamantaAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B,prin reprezentanții săi legali,cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr.831/03 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtaSC SA,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în comuna, județul D și în consecință:
Schimbă în parte sentința nr.831/03 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în sensul că respinge ca prescrisă acțiunea de obligare a pârâtei la plata sumei de 64.925 lei.
Admite în parte acțiunea și obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 64.925 lei reprezentând sume datorate în baza convențiilor nr.53/1993, 89/1993, 40/1994, 299/1995, 907/1996.
Respinge cererea reconvențională ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 ianuarie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.
5 ex/13.02.2009
f- - Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adrian Remus GhiculescuJudecători:Adrian Remus Ghiculescu, Valentina Gheorghe
