Spete pretentii comerciale. Decizia 614/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.614
Ședința publică de la 16.12.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisacaru
JUDECĂTOR 2: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor formulate de apelanta-reclamantă B prin SUCURSALA B și apelanta-pârâtă REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI B, împotriva sentinței comerciale nr.6664/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.12.2008, când în urma deliberării a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin sentința comercială nr.6664/29.05.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente facturilor emise în perioada februarie 2003 - septembrie 2003 invocată de către pârâtă și a dispus admiterea în parte a acțiunii formulată de reclamanta B, pârâta Regia Autonomă de Distribuție a Energiei fiind obligată la plata sumei de 14.774.740,34 lei contravaloare penalități aferente facturilor emise în perioada 01.10.2003 - 31.12.2003 precum și la 151.189 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu expert.
Prin aceeași hotărâre a fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind actualizarea debitului.
Pentru a adopta soluția pronunțată pe cale de excepție, prima instanță a reținut că facturile aferente intervalului februarie 2003-septembrie 2003 au fost achitate cu întârziere față de data scadenței, plata acestora având însă loc în perioada anilor 2003-2004, nefiind atins termenul de prescripție extinctivă, precum și faptul că sumele restante au fost recunoscute prin punctajul din februarie 2004 pentru perioada martie - decembrie 2003.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut în esență că, penalitățile solicitate prin acțiune sunt datorate de pârâtă, în baza art.23 din contractul nr.1/2001, modificat prin actul adițional nr.2/2003, nefiind respectată obligația de plată a facturilor în cadrul termenului de scadență de 15 zile de la primirea facturii de către pârâtă, conform art.13 din același contract nr.1/2001 modificat prin actul adițional nr.3/2003.
S-a avut în vedere și faptul că expertul desemnat în cauză, a calculat penalitățile în funcție de evidența pe scadențele de plată pentru facturile cele mai vechi în conformitate cu prevederile art.3 din Legea nr.469/2002.
A constatat prima instanță că prevederile nr.OUG115/2001 nu au modificat contractul părților, ordonanța vizând adoptarea unor măsuri necesare furnizării energiei termice, colectării și plății sumelor încasate de la consumatori, fără a interveni în contractele încheiate între furnizori și beneficiarii energiei termice, penalitățile fiind pretinse în temeiul clauzei penale înscrisă în contractul părților nr.1/2001, clauză penală menținută de părți și prin actele adiționale încheiate după adoptarea ordonanței respective.
Instanța fondului a mai reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.6 alin.1 din Legea nr.82/1991 în sensul că înregistrarea în contabilitate a operațiunilor economico-financiare, se realizează la momentul efectuării acestora.
A fost respinsă cererea privind actualizarea sumei pretinsă cu rata inflației, cu motivarea că natura juridică a clauzei penale stabilită prin contract, nu permite acordarea unor daune interese în cuantum mai mare decât cel prevăzut prin convenția părților.
Împotriva hotărârii adoptată de prima instanță au declarat apel ambele părți în litigiu.
Prin cererea de apel înregistrată în evidența tribunalului la data de 10.07.2008 reclamanta B prin Sucursala Bac riticat sentința fondului numai în privința respingerii cererii privind actualizarea pretențiilor cu indicele de inflație, în opinia părții hotărârea atacată fiind pronunțată cu ignorarea prevederilor art.3712alin.3 pr.civ. care permit actualizarea atât a sumelor stabilite cu titlul de obligație principală cât și a celor accesorii.
Reclamanta a susținut că se impune actualizarea sumelor datorate pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală, fără a realiza efectiv o majorare a cuantumului penalităților de întârziere care să contravină prevederilor art.1087 Cod civil.
Spre exemplificare apelanta a relevat și dispozițiile art.1 alin.2 din nr.OG5/2001 care dispun actualizarea inclusiv a dobânzilor, majorărilor sau penalităților datorate potrivit legii.
La data de 11.11.2008 reclamanta a înțeles să completeze motivele de apel depuse inițial, prin evocarea jurisprudenței instanței supreme în interpretarea dispozițiilor art.1087 Cod civil, care creează posibilitatea actualizării cu rata inflației impusă din necesitatea restabilirii echilibrului prestațiilor în cadrul contractului și a recuperării creanței la valoarea sa reală.
A învederat în esență apelanta-reclamantă că actualizarea debitului a fost solicitată pentru acoperirea prejudiciului creat prin întârziere, în perioada ulterioară celei pentru care au curs penalitățile de întârziere, adică de la 01.01.2004 la zi, prin aducerea la zi a cuantumului penalităților pe baza indicelui de inflație, respingerea acestui capăt de cerere conducând la o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei. Soluția contrară ignoră faptul că între perioada pentru care s-au calculat penalități după criteriul convențional pe baza clauzei penale și perioada în care aceste penalități sunt efectiv executate, realitățile economice s-au schimbat semnificativ, suma datorată de debitor cu titlu de penalitate, executată la mai bine de 5 ani, nemaiavând aceeași valoare pentru creditor, ca urmare a simplei treceri a timpului, care nu este imputabilă creditorului.
Reclamanta a solicitat urmare admiterii căii de atac promovate, modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii și a capătului 2 de cerere din acțiunea introductivă, urmând a se dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 16.122.196,66 lei reprezentând valoarea penalităților de întârziere rezultată prin actualizarea sumei cerută inițial în cuantum de 14.774.740,34 lei cu indicele de inflație pentru mărfuri nealimentare, actualizare calculată pentru perioada septembrie 2006 - data introducerii acțiunii și data pronunțării hotărârii apelate - mai 2008.
Prin motivele pe care a întemeiat calea de atac declarată împotriva primei sentințe, pârâta Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Bai nvocat în esență următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii:
- în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru penalitățile aferente facturilor emise pentru perioada februarie 2003 - septembrie 2003, deși dreptul reclamantei de a solicita penalități s-a născut la data scadenței facturilor și s-a prescris în termen de 3 ani de la acest moment, pentru perioada arătată scadența facturilor intervenind înaintea datei înregistrării cererii de chemare în judecată - 29.09.2006, astfel încât fiind prescrisă obligația principală sunt prescrise și penalitățile aferente respectivelor facturi, acestea fiind obligații accesorii;
- în mod eronat instanța a ajuns la concluzia că sumele restante au fost recunoscute prin punctajul din februarie 2004 pentru perioada martie - decembrie 2003, întrucât punctajul încheiat la data de 27.02.2004 a avut ca obiect sume cuprinzând energie termică și apa de adaos, nefăcând nici o referire la penalități, înscrisul nepurtând ștampila și nici semnătura reprezentantului legal al pârâtei, neputând fi considerat ca o recunoaștere a debitului;
- pe fondul cauzei hotărârea este neîntemeiată, în cauză nefiind îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile contractuale, care presupun existența unei încălcări a obligațiilor și existența unei forme de vinovăție - intenție sau culpă, această ultimă condiție esențială nefiind îndeplinită, din probele administrate nerezultând vina pârâtei în nerespectarea obligațiilor contractuale;
- penalitățile acordate nu sunt datorate, întrucât pârâta a respectat întocmai prevederile imperative ale nr.OUG115/2001, în sensul deschiderii contului de tip, precum și a obligației de a încasa toate veniturile sale în acest cont și a efectua plățile zilnice în cota procentuală stabilită prin anexa la contractul, efectuarea de plăți către reclamantă într-o cotă mai mare decât cea prevăzută prin anexă putând atrage răspunderea contravențională a pârâtei precum și răspunderea contractuală față de celelalte părți contractante;
- în același sens apelanta a invocat și dispozițiile art.1082 Cod civil, neexecutarea nefiind imputabilă pârâtei, care nu putea să efectueze într-un alt cuantum sau într-o altă manieră plățile către reclamantă, constrânsă fiind de prevederile nr.OUG115/2001 și ale contractului de cont.
Ultima critică evocată de apelanta pârâtă, a constat în faptul că, în stabilirea sumei la plata căreia a fost obligată către reclamantă, instanța fondului nu a avut în vedere răspunsul la obiecțiuni formulat de expertul contabil desemnat în cauză, prin care s-a ajuns la concluzia că valoarea penalităților este de numai 14.769.406,19 lei în cazul în care pârâta ar fi în culpă contractuală.
Urmare admiterii apelului propriu pârâta a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune pentru penalitățile aferente facturilor emise pentru perioada februarie - septembrie 2003, respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere aferente facturilor din anul 2003, iar în situația în care se va aprecia că sunt datorate penalități, acestea urmează a fi cuantificate la suma de 14.769.406,19 lei stabilită de expertiza contabilă, partea cerând totodată și suspendarea executării sentinței până la soluționarea căii de atac.
Părțile în litigiu au motivat în drept căile de atac formulate pe dispozițiile art.282 și următoarele pr.civ. și pe prevederile legale evocate prin motivele de apel.
În calitate de intimate societățile comerciale în litigiu au depus la dosar întâmpinări, prin care au înțeles să dezvolte considerente de fapt și de drept menite să ateste netemeinicia și nelegalitatea criticilor invocate prin motivele de apel formulate de partea adversă.
Astfel, Bas olicitat respingerea apelului declarat de reclamantă, arătând în esență că potrivit art.1087 Cod civil, natura juridică a clauzei penale existentă în contractul de vânzare-cumpărare, nu permite acordarea unor daune interese în cuantum mai mare decât cel stabilit prin voința contractuală, instanța neputând acorda o sumă mai mare sau mai mică decât cea stabilită prin clauză, inclusiv sub forma aplicării unor indici de inflație sau creștere a prețurilor de consum.
La rândul său, reclamanta B, după prezentarea situației de fapt care a generat litigiul dedus judecății, a cerut respingerea apelului formulat de pârâtă susținând în esență următoarele argumente: în mod legal și temeinic a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, în raport de concluziile expertizei contabile care a învederat că facturile emise pentru intervalul februarie-decembrie 2003, au fost achitate integral, dar cu întârziere, în anul 2004, deci până la expirarea termenului general de prescripție de 3 ani, fiecare plată onorată de pârâtă operând întreruperea termenului pentru debitul principal și totodată pentru penalitățile accesorii; pe fondul pricinii, pârâta nu a respectat obligația de plată la scadență a facturilor stabilită prin art.13 din contractul nr.1/2001 modificat prin actele adiționale nr.1/2002 și nr.3/2003; în mod corect a reținut instanța fondului că scopul nr.OUG115/2001 și al contractului de cont escorw încheiat în baza acestui act normativ, nu modifică răspunderea contractuală a părților în ceea ce privește modalitatea și termenele de plată a prețului energiei termice; neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale rezultă din probele administrate, respectiv punctajul contabil din 27.02.2004, adresa din data de 30.06.2004, precum și din concluziile expertizei contabile, prin care se relevă achitarea de către pârâtă a facturilor cu întârziere, dar înăuntrul termenului de prescripție, în sensul susținerilor fiind evocate și dispozițiile art.1082 cod civil precum și prevederile cuprinse în Legea nr.469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale.
Părțile au depus odată cu motivele de apel sau întâmpinările formulate înscrisurile atașate prezentei cauze, precum și practică judiciară pronunțată în litigii având obiect asemănător.
Examinând sentința comercială atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de ansamblul probator administrat în cauză, Curtea urmează a respinge apelul declarat de reclamantă și a admite apelul pârâtei numai cu privire la cuantumul sumei datorată cu titlu de penalități de întârziere, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Clauza penală reprezintă convenția accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligațiilor revenind debitorului.
Clauza penală definită ca o modalitate de evaluare convențională, anticipată a prejudiciului, reprezintă un contract și este obligatorie pentru părți, drept consecință instanța neavând dreptul să mărească sau să reducă cuantumul acesteia și nici să verifice întinderea prejudiciului suferit de creditor, ori să ceară dovedirea întinderii prejudiciului efectiv suferit.
Scopul clauzei penale constă în asigurarea executării obligației principale asumată prin contract, prin determinarea conform voinței părților a întinderii prejudiciului în caz de neexecutare, reglementarea acesteia fiind instituită prin dispozițiile articolelor 1066-1072 Cod civil.
În opinia Curții, natura juridică a clauzei penale este diferită de aceea a despăgubirilor privind actualizarea debitului cu rata inflației, fiind obligatoriu pentru părți, cuantumul determinat potrivit voinței contractuale, instanța neputând să mărească acest cuantum.
Nu pot fi aplicate regulile determinate prin art.1084-1086 Cod civil privind evaluarea judiciară a prejudiciului, la evaluarea convențională stabilită anticipat prin voința părților contractante, o atare aplicare putând privi numai obiectul obligației principale, al plății prețului.
Considerentele indicate în extras ale hotărârilor judecătorești pronunțate de instanța supremă în interpretarea prevederilor art.1087 Cod civil, evocate de apelanta reclamantă, privesc actualizarea cu indicele de inflație a prețului produselor, iar nu și a penalităților de întârziere prestabilite anticipat în cazul întârzierii executării obligației principale.
Curtea apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.3712alin.3 ale Codului d e procedură civilă, care privesc exclusiv faza executării silite, deosebită de faza judecății și nici prevederile cuprinse în nr.OG5/2001 care reglementează procedura specială a somației de plată, în prezenta cauză aplicându-se contractul încheiat prin voința părților.
A admite punctul de vedere al apelantei-reclamante ar însemna a accepta posibilitatea suportării de către pârâta-debitoare, alături de valoarea actualizată a prețului produsului în situația neexecutării și a obligației principale și actualizarea penalităților prestabilite convențional, ceea ce ar conduce la o îndatorare excesivă a acestei părți.
Aceasta cu atât mai mult cu cât prin prevederile art.23 în forma inițială a contractului nr.1/2001 părțile în litigiu, au stabilit expres că "penalitățile nu se indexează și nu se capitalizează", iar prin actele adiționale încheiate ulterior, anexate la filele 11-17 dosar fond, s-a prevăzut ca "valoarea penalităților să nu depășească cuantumul debitului".
În considerarea celor expuse, în temeiul dispozițiilor art.296 pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă.
În privința căii de atac inițiată de către pârâta B, Curtea constată că, în mod corect prima instanță a respins excepția invocată de această parte referitoare la prescripția dreptului material la acțiune pentru penalitățile aferente facturilor emise în perioada februarie-septembrie 2003.
Curtea reține că, din concluziile raportului de expertiză efectuat în timpul primei judecăți rezultă că, facturile aferente acestui interval de timp cu fost onorate la plată de către pârâta intimată până la expirarea termenului general de prescripție de 3 ani calculat de la scadența fiecărei facturi, în cursul anilor 2003-2004.
Prin anexele 2 și 4 ale lucrării de specialitate, expertul contabil a relevat pentru fiecare factură, plățile parțiale efectuate de către pârâtă începând cu octombrie 2003 până în luna decembrie 2003, achitarea debitului principal având deci loc cu întârziere, dar cu respectarea termenului de prescripție pentru obligația principală constând în prețul produsului.
Prin plățile parțiale realizate a avut loc o întrerupere a termenului general de prescripție pentru debitul principal și totodată a termenului pentru obligația accesorie reprezentată de penalitățile de întârziere, în conformitate cu dispozițiile instituite prin prevederile art.1 alin.2 și art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, după întrerupere începând a curge o nouă prescripție potrivit art.17 alineat 2 din același act normativ, astfel încât la data sesizării instanței - 29.09.2006, termenul general de prescripție nu era împlinit.
Pe de altă parte punctajul întocmit pentru anul 2003, la data de 27.02.2004 contrar susținerilor apelantei-pârâte, reprezintă, astfel cum în mod justificat a reținut prima instanță, o recunoaștere a debitului principal, de natură a conduce la întreruperea cursului prescripției atât pentru obligația principală cât și pentru obligația accesorie constând în penalitățile de întârziere.
Acest înscris poartă semnăturile reprezentanților legali ai apelantei-pârâte, inclusiv a directorului economic, neavând relevanță juridică neaplicarea ștampilei societății, existența semnăturii reprezentanților desemnați nefiind infirmată de parte nici prin înscrisul denumit "precizări" anexat la filele 230-232 ale volumului I din dosarul de fond.
În privința fondului pricinii, Curtea reține că penalitățile care formează obiectul cererii de chemare în judecată, sunt întemeiate pe clauza penală convenită de părți prin art.23 din contractul nr.1/2001 și prin actele adiționale la convenție, în condițiile reglementate prin prevederile art.1066 și următoarele ale Codului civil care devin aplicabile în speță.
În situația prestabilirii clauzei penale, simpla întârziere în executarea obligației principale atrage aplicarea sancțiunii penalizatoare, nefiind necesară dovedirea cuplei debitoarei obligației, astfel cum eronat susține apelanta-pârâtă, o asemenea condiție fiind specifică numai răspunderii civile delictuale, iar nu răspunderii contractuale, în cauză nefiind incidente prevederile art.1082 Cod civil evocate de această parte.
Nu poate fi primită nici critica întemeiată pe dispozițiile nr.OUG115/2001, Curtea constatând, în acord cu instanța fondului că, scopul acestei ordonanțe a fost acela al colectării și plății sumelor încasate de la consumatorii direcți, respectiv orientarea directă către producători a fondurilor financiare provenite de la consumatorii direcți prin intermediul contractului de cont escrow.
Actul normativ indicat nu a avut drept finalitate modificarea clauzelor contractului intervenit între părți, acestea semnând de altfel după publicarea ordonanței, actele adiționale la convenție prin care în continuare a fost menținută clauza penală sancționatorie prestabilită inițial.
Este însă întemeiată ultima critică evocată de apelanta pârâtă, Curtea constatând că expertul contabil desemnat în timpul primei judecăți, prin răspunsul dat la obiecțiunile formulate de părți la raportul de specialitate, răspuns atașat la filele 1-3 ale vol.III din dosarul primei instanțe, a arătat că, valoarea reală a penalităților de întârziere datorate în baza clauzei penale convenită prin contract este de numai 14.769.406,19 lei, urmare diminuării cuantumului stabilit inițial cu suma de 5.334,15 lei, concluzie necontestată în vreun mod de apelanta-reclamantă nici în timpul primei judecăți și nici prin conținutul întâmpinării formulată împotriva căii de atac promovată de pârâtă.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în temeiul prevederilor art.296 pr.civ. va admite apelul formulat de apelanta-pârâtă și va dispune schimbarea în parte a sentinței comerciale atacate, în sensul că pe fond pârâta va fi obligată la plata sumei de numai 14.769.406,19 lei cu titlu de penalități de întârziere și în mod corespunzător numai la plata sumei de 151.136 lei cheltuieli de judecată aferente fondului către reclamantă, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă B prin SUCURSALA B, cu sediul în B, nr.227, sector 6, împotriva sentinței comerciale nr.6664/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, ca nefondat.
Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI, cu sediul în B,-, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.6664/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Schimbă în parte sentința comercială atacată, în sensul că obligă pârâta la plata sumei de numai 14.769.406,19 lei, penalități de întârziere și la plata sumei de numai 151.136 lei, cheltuieli de judecată în fond către reclamantă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.12.2008.
Președinte Judecător
Grefier
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Mihaela Ioana Barna PrisacaruJudecători:Mihaela Ioana Barna Prisacaru, Elena Mincu
