Spete pretentii comerciale. Decizia 73/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 73

Ședința publică din 18 mai 2009

PREȘEDINTE: Nechifor Veta

JUDECĂTOR 2: Ududec Elena

Grefier - -

Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta"C " SRL,cu sediul în V D,-, județul S, împotriva sentinței nr. 163 din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată Regia Autonomă Locală Ocolul Silvic cu sediul în loc.,-, județul

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11 mai 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de judecată de la acea dată redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi 18 mai 2009.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra apelului de față, constată:

Prin acțiunea comercială înregistrată la Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr.2910/ din 16.06.2006, reclamanta Regia Autonomă Locală - Ocolul Silvic în contradictoriu cu pârâta SRL V D, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i plătească suma de 431.382,61 lei reprezentând contravaloare rentă masă lemnoasă și taxă participare licitație, precum și plata penalităților de întârziere pentru neplata în termen a masei lemnoase în termenul prevăzut ( calculate până la reprimarea parchetului de către reclamantă ), a penalităților de întârziere pentru neexploatarea masei lemnoase, până la reprimirea parchetului, solicitând totodată și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii comerciale, reclamanta a arătat că începând cu 8.09.2004 între părți s-au derulat contractele de vânzare-cumpărare masă lemnoasă " pe picior ", cu consecința acordării dreptului de exploatare - către cumpărător - a parchetului atribuit în urma unei proceduri de licitație și valorificarea ulterioară a masei lemnoase rezultată dintr-o astfel de exploatare.

A mai arătat reclamanta că, în baza contractelor încheiate și în urma exploatării, reclamanta a emis facturi în valoare totală de 895.980,38 lei din care pârâta a achitat doar o sumă de 464.597,77 lei debitul restant ridicându-se la o valoare totală de 431.382,61 lei.

Prin sentința comercială nr.4193 din 11.12.2006, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr- ( dosar vechi 2910//2006 ) a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei, motivat de faptul că reclamanta înainte de promovarea acțiunii, nu a procedat la efectuarea procedurii prealabile.

Prin decizia comercială nr.76 din 24.09.2007, Curtea de Apel Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, tribunalul, prin sentința comercială nr.163 din 11.02.2008 a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 431.382,61 lei reprezentând contravaloare rentă masă lemnoasă și taxă participare la licitație rezultate din contractele de vânzare-cumpărare masă lemnoasă pe picior nr.441 din 08.09.2004, 1915 din 18.07.2005, 2188 din 17.08.2005, 3085 din 27.10.2005, 3092 din 27.10.2005, 3097 din 27.10.2005, 64 din 11.01.2006, 65 din 11.01.2006, 66 din 11.01.2006 și 67 din 11.01.2006.

Totodată pârâta a fost obligată să plătească reclamantei penalități de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere pentru neplata la termen a masei lemnoase în sumă de 222.170,29 lei calculată până la data de 7.12.2006 și în continuare, până la achitarea efectivă a debitului.

A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantei penalități de 0,1% pentru fiecare zi lucrătoare pentru întârzierea în exploatarea masei lemnoase peste termenul prevăzut în autorizația de exploatare în sumă de 133.321,99 lei calculate până la data de 07.12.2006 și în continuare, până la reprimirea parchetului de către reclamantă.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 11.064,53 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit în totalitate obligația asumată prin contract de achitare a prețului masei lemnoase livrate de reclamantă în baza celor 10 contracte de vânzare-cumpărare.

Cât privesc penalitățile de întârziere, prima instanță a reținut că pârâta a achitat unele facturi cu întârziere, iar altele nu le-a achitat nici până la data pronunțării sentinței.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta care a criticat sentința ca nelegală și motivat de faptul că prima instanță odată cu pronunțarea sentinței nu a ținut cont de toate plățile efectuate, că nu datorează penalități de întârziere, că nu au fost avute în vedere dispozițiile art.V pct. 10 din contractul de vânzare-cumpărare, a solicitat efectuarea unei expertize contabile.

Apelul este nefondat.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care prin concluziile formulate confirmă faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind plata prețului masei lemnoase motiv pentru care datorează plata prețului precum și penalități de întârziere astfel cum au fost convenite de părți prin contractele încheiate.

În acest context având în vedere dispozițiile art. 969 Cod civil, care prevăd că "convențiile legal făcute cu putere de lege între părțile contractante" precum și dispozițiile art.1073 din Codul civil care stabilesc că " creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare ", instanța constată că sentința pronunțată de primă instanță este temeinică și legală, motiv pentru care în temeiul art.296 Cod proc. civilă va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtă.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de ârâta p. pârâta "C " SRL, cu sediul în V D,-, județul S, împotriva sentinței nr. 163 din 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată Regia Autonomă Locală Ocolul Silvic cu sediul în loc.,-, județul

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 mai 2009.

Președinte, Judecător, Grefier,

Red.

Tehnored.

2ex/21.05.2009

Președinte:Nechifor Veta
Judecători:Nechifor Veta, Ududec Elena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 73/2009. Curtea de Apel Suceava