Spete pretentii comerciale. Decizia 737/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR.737/R-
Ședința publică din 05 septembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță
- - - JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu
- - - JUDECĂTOR 4: Fabiola
- -- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta - ROMÂNEASCĂ - SA cu sediul ales la Sucursala din Pitești,-, jud.A, împotriva sentinței comerciale nr.340/C din 14 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta - SA cu sediul în B, sector 1,-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta reclamantă reprezentată de consilier juridic - și intimata pârâtă reprezentată de consilier juridic I-.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 5,00 lei potrivit ordinului de plată nr.2046 din 29.08.2008 (fila 43 din dosar) și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanții părților precizează că nu au de formulat cereri prealabile.
Instanța constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra lui.
Consilier juridic - având cuvântul pentru recurenta reclamantă - ROMÂNEASCĂ - SA, susține oral motivele de recurs așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea lui, casarea sentinței tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Consilier juridic I- având cuvântul pentru intimata pârâtă - SA, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului având în vedere cele precizate în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 19.04.2007, reclamanta - "Asigurarea Românească" - SA B - prin Sucursala A, a chemat în judecată pe pârâta - ""SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 133.525,00 lei, reprezentând despăgubiri, sumă ce va fi reactualizată cu cota de 0,1/zi întârziere, la plata dobânzii legale până la achitarea integrală și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că s-au produs mai multe accidente de circulație, în care au fost avariate autovehiculele B 44, B 16, B 34, B 10, B 44, B 60043/06.01, -.
Aceste autovehicule au avut, la data producerii daunei, asigurare facultativă pentru avarii auto, emisă de reclamantă, care a plătit în calitate de asigurător de bunuri despăgubirile legale cuvenite în suma totală sus arătată, pe care a încercat să o recupereze de la pârâtă, prin subrogare în drepturile asiguraților săi despăgubiți împotriva celor răspunzători de producerea daunelor.
Astfel, a mai arătat reclamanta, s-a înaintat pârâtei cererea de plată a despăgubirilor, dosarul de daună pentru fiecare autovehicul avariat și s-a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, însă, pârâta a refuzat să se conformeze și să execute de bună voie obligația legală de plată, deși, din actele încheiate de autoritățile publice rezulta răspunderea civilă a proprietarului sau conducătorului autovehiculului avariat.
Prin încheierea de ședință din 11.07.2007, Tribunalul Comercial Argeșa dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul art.1551Cod pr.civilă, pentru ca reclamanta să depună la dosar precizări ale acțiunii formulate, în sensul de a defalca suma totală pretinsă pentru fiecare poliță de asigurare și să facă dovada concilierii directe prealabile a litigiului, conform art.7201Cod pr.civilă.
La data de 14.05.2008, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, pentru continuarea judecății.
Tribunalul Comercial Argeș prin sentința nr.340/C/14.05.2008 a constatat perimată de drept acțiunea reclamantei.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că, cererea de repunere pe rol înregistrată la 14.08.2008, nu a fost însoțită de nici una din dovezile invocate în acțiune și nici de precizările cerute de instanță privind defalcarea sumei totale pe cele 7 dosare de daună și nici de dovada concilierii directe.
Astfel, s-a invocat, din oficiu excepția perimării, în temeiul art.248 Cod pr.civilă, prin aceea că, în cauză, litigiul a rămas în nelucrare din vina reclamantei mai mult de 6 luni.
Coroborând art.248 Cod pr.civilă cu art.252 alin.1 Cod pr.civilă s-a apreciat ca fiind întrunite condițiile perimării.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs, în termen legal de către reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, astfel:
- în mod nelegal, s-a apreciat incidența dispozițiilor art.248 Cod pr.civilă, deoarece recurenta - reclamantă nu are nici o vină în suspendarea judecății din motive obiective neputând depune relațiile solicitate, însă, la data de 13.11.2007, cu cererea nr.12.687 a solicitat reluarea judecății.
- instanța de fond nu a observat acest înscris și nici dispozițiile art.249 Cod pr.civilă, referitoare la întreruperea cursului perimării prin îndeplinirea actului de procedură sus-menționat.
Ca atare, se impune admiterea recursului, casarea hotărârii și reluarea judecății.
Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse, pe temeiul invocat, dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod pr.civilă, curtea reține că acesta este fondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Într-adevăr, la data de 11.07.2007, Tribunalul Comercial Argeș, a dispus suspendarea judecății cauzei, în baza art.1551Cod pr.civilă, pentru ca reclamanta să depună relațiile necesare judecății.
Însă, la data de 16.11.2007, cu cererea nr.4781, recurenta - reclamantă a solicitat instanței reluarea judecății, fixându-se termen de judecată la 14.05.2008, așa cum rezultă din rezoluția pusă pe înscrisul aflat la 20 dosar.
De asemenea, recurenta - reclamantă a revenit asupra acestei solicitări cu cererea înregistrată sub nr.2288, la data de 24.04.2008.
Deci, între data suspendării, 11.07.2007 și cererea de repunere pe rol din 16.11.2007 nu s-a împlinit termenul de 6 luni prevăzut de art.248 Cod pr.civilă, pentru a se putea dispune perimarea judecării cauzei.
Așadar, recurenta - reclamantă a manifestat interes în soluționarea cauzei prin înscrisul înaintat instanței, întrerupând cursul perimării, conform art.249 Cod pr.civilă, critica sa fiind justificată.
Neobservând acest înscris, instanța de fond, în mod greșit a apreciat îndeplinite condițiile art.248 Cod pr.civilă.
Față de cele ce preced, curtea în temeiul art.312 alin.1 și 3 Cod pr.civilă, urmează să admită recursul, să caseze sentința și să trimită cauza spre soluționarea cererii din 16.11.2007 (20 dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta - ROMÂNEASCĂ - SA cu sediul ales la Sucursala din Pitești,-, jud.A, împotriva sentinței comerciale nr.340/C din 14 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta - SA cu sediul în B, sector 1,-.
Casează sentința de mai sus și trimite cauza la aceeași instanță pentru soluționarea cererii de repunere pe rol din 16.11.2007 (20).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 septembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
/4 ex/09.09.2008.
Jud.fond
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Fabiola