Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 735/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR.735/R-
Ședința publică din 05 septembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță
- - - JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu
- - - JUDECĂTOR 4: Fabiola
- -- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de petentul domiciliat în Rm.V,-, -.4, jud.V, împotriva sentinței comerciale nr.819/C din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind domiciliat în Rm.V,-, -0,.E,.7, jud.V, în calitate de lichidator al SC SRL RM.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurentul- petent, lipsă fiind intimatul.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20,00 lei potrivit chitanței din 05.09.2008 (fila 33 din dosar) și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei după care, recurentul - petent precizează că nu are de formulat alte cereri prealabile.
Instanța constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra acestuia.
Recurentul - petent, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele;
La data de 09 iunie 2008, s-a înregistrat cererea de completare a sentinței nr.581/C/2008 a Tribunalului Vâlcea, în sensul de a se dispune obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, pârâtul a precizat că cererea de antrenare a răspunderii personale a fost respinsă ca lipsită de obiect la data soluționării, însă nu trebuia respins și capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Prin sentința nr.819/C din 18 iunie 2008, Tribunalul Vâlcea - secția comercială și de contencios administrativ fiscal a respins cererea de completare a sentinței comerciale nr.581/C din 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, formulată de, reținând că în ședința publică din data de 10 aprilie 2008, aceste cheltuieli de judecată nu au fost solicitate de pârât, așa încât nu s-a omis pronunțarea asupra acestora.
Împotriva sentinței nr.819/C din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, în termen legal, a formulat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurentul - petent a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond potrivit disp.art.312 alin.5 Cod pr.civilă, iar în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea cererii de completare a sentinței nr.581/C/2008 a Tribunalului Vâlcea, în sensul obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul petentului nu a fost motivat în drept, dar după modul cum este formulat, se încadrează în disp.art.304 pct.5 Cod pr.civilă, susținându-se că prin hotărârea atacată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.(2) Cod pr.civilă, deoarece cererea de completare a hotărârii a fost soluționată fără citarea părților, cu încălcarea disp.art.2812alin.2 Cod pr.civilă, care impun ca cererea să fie soluționată de urgență, cu citarea părților. Susține că în situația în care ar fi fost citat la soluționarea cauzei, ar fi arătat că a solicitat cheltuielile de judecată cât în concluziile scrise cât și în ședință publică, cererea impunându-se a fi admisă, iar reclamantul obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul formulat de petent este fondat.
Prin sentința nr.581/C din 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția comercială și de contencios administrativ fiscal, a fost respinsă cererea de antrenare a răspunderii personale formulată de lichidatorul SC SRL împotriva pârâtului, reținându-se că, întrucât între timp debitul a fost recuperat, aceasta este lipsită de obiect.
La data de 9 iunie 2008, pârâtul a solicitat completarea sentinței nr.581/C din 10 aprilie 2008, cu soluția pronunțată asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecată cerute de el, cerere formulată potrivit disp.art.2812Cod pr.civilă.
Potrivit dispozițiilor aliniatului 2 al. Art.2812Cod pr.civilă, cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată.
În speță, prima instanță a soluționat cererea, prin sentința nr.819/C din 18 iunie 2008, atacată cu prezentul recurs, fătă să dispună citarea legală a părților, așa cum prevăd dispozițiile textului de lege mai sus menționat.
Față de aceste considerente, soluția instanței de fond este lovită de nulitate absolută, urmând ca în baza art.312 alin.1,2 și 3 Cod pr.civilă, să se admită recursul, să se caseze sentința și să se trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță - judecător sindic.
Cu ocazia rejudecării, judecătorul sindic va verifica dacă petentul a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, atât în concluziile scrise, cât și oral în ședință publică, așa cum pretinde prin recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de petentul domiciliat în Rm.V,-, -.4, jud.V, împotriva sentinței comerciale nr.819/C din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind domiciliat în Rm.V,-, -0,.E,.7, jud.V, în calitate de lichidator al SC SRL RM.
Casează sentința de mai sus și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță - judecător sindic.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 septembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Red..
TC/4 ex. Grefier,
16.09.2008
jud fond.
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Fabiola