Spete pretentii comerciale. Decizia 87/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 87/A/2009
Ședința publică de la 28 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Olimpia Maria Stânga
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de pârâta AIî mpotriva Sentinței comerciale nr. 1533/COM din 27 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pârâta apelantă AIp rin avocat și reclamanta intimată - Gaz Distribuție prin avocat -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocata pârâtei apelante arată că nu au contestat Încheierea nr. 24/COM/CC din 29 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Alba, cu privire la îndreptarea erorii materiale din Sentința nr. 1533/COM/27.11.2008.
Avocatul reclamantei intimate arată că prin întâmpinare au invocat excepția inadmisibilității apelului, având în vedere că Sentința nr. 1533/COM/2008 nu a fost atacată de pârâta apelantă în termenul de 15 zile de la comunicare, rămasă irevocabilă prin neapelare și învestită de instanța de fond, la cererea reclamantei, cu formulă executorie. De asemenea, pârâta apelantă nu a recurat Încheierea nr. 24/COM/2004 privind îndreptarea erorii materiale, Tribunalul Alba făcând mențiunea că este definitivă și executorie.
Susține că împotriva unei hotărâri irevocabile, partea nu mai are deschisă calea apelului sau a recursului doar a contestației în anulare sau a revizuirii.
De asemenea, prin întâmpinare au invocat și excepția tardivității apelului cu motivarea că instanța de fond a comunicat hotărârea la sediul social al pârâtei apelante din A I,-, iar faptul că hotărârea s-a comunicat prin afișare nu constituie un motiv temeinic care să justifice repunerea în termenul legal de exercitare a căii de atac.
Avocata pârâtei apelante solicită respingerea excepției inadmisibilității apelului întrucât nu este susținută. Invocă dispozițiile art. 282.pr.civ. și susține că hotărârea este susceptibilă de a fi atacată cu apel.
Cu privire la tardivitatea apelului, arată că au precizat că nu au contestat încheierea de îndreptare a erorii materiale. În cererea de apel au invocat dispozițiile art. 86, 88 pct. 4 din pr.civ. și solicită a se observa că sentința instanței de fond s-a comunicat pârâtei apelante cu încălcarea prevederilor art. 921.pr.civ. potrivit cărora comunicarea actelor de procedură nu poate fi realizată prin afișare în cazul persoanelor juridice. Arată că la aceeași adresă administrativă se află o locuință particulară și sediul pârâtei apelante, existând posibilitatea ca această comunicare să fi ajuns la o altă destinație. De asemenea, pe dovada comunicării nu există semnătura persoanei care a primit actul de procedură, factorul poștal având obligația de a preda comunicarea reprezentantului societății. Încălcarea normei imperative este evidentă și este motiv pentru ca prezentul apel să fie apreciat ca fiind formulat în termen legal.
Apreciază, de asemenea, că apelul este formulat în termen având în vedere că, comunicarea a fost făcută unei societăți cu alte date de identificare decât societatea apelantă. Astfel, societatea apelantă este o societate pe acțiuni iar comunicarea s-a făcut unei societăți cu răspundere limitată.
Pentru aceste motive, solicită repunerea în termenul de apel.
Curtea, lasă cauza în pronunțare pe excepții.
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată:
Prin sentința comercială nr. 1533/COM/2008 pronunțată în dosar nr- de Tribunalul Alba -Secția Comercială și contencios Administrativ a fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamanta - GAZ Distribuție SA Tg.M împotriva pârâtei - SRL A I și, în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 881.659,41 lei, actualizată cu rata inflației începând cu data de 01.07.2005 și până la data plății integrale, precum și suma de 27.872 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, pârâta - SA AIa declarat apel, legal timbrat (24-25 dosar apel), solicitând, în principal, să se constate că a fost formulat în termenul legal, față de împrejurarea că sentința nu i-a fost comunicată decât odată cu somația de executare, iar în subsidiar să fie repusă în termenul de a formula apelul, conform art. 103 al. 2.pr.civ. și să fie schimbată în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii deduse judecății sau, în subsidiar, admiterea doar în parte a acesteia.
Sub aspectul termenului de formulare a apelului, apelanta a arătat că i s-a comunicat sentința instanței de fond cu încălcarea prevederilor art. 921.pr.civ. întrucât în cazul persoanelor juridice comunicarea actelor de procedură nu poate fi realizată prin afișare în cazul persoanelor juridice, excepțiile reglementate de același text legal neputând deveni o regulă.
A susținut că este posibil ca această comunicare să fi ajuns la o altă destinație, deoarece la sediul său, lângă partea sa de imobil, există și o proprietate privată a unui terț.
A arătat apelanta că au fost încălcate și prevederile art. 86 al. 3.pr.civ. și că este nulă comunicarea actului de procedură și față de împrejurarea că a fost făcută unei societăți cu alte date de identificare decât ale sale respectiv unei societăți cu răspundere limitată, deși pârâta-apelantă este societate pe acțiuni, contrar prevederilor art. 88 pct. 4.pr.civ. denumirea nefiind corect indicată.
Pe de altă parte, apelanta a susținut că despre existența sentințe apelate a aflat odată cu comunicarea somației de executare silită.
În varianta subsidiară, apelanta a solicitat repunerea în termenul de exercitare a apelului, raportat la circumstanțele anterior redate, pretinzând că în absența unei semnături a persoanei care a primit actul de procedură și menționându-se o altă formă de constituire a societății, există o prezumție legală că hotărârea nu i-a parvenit.
Prin întâmpinare ( 56-58 dosar apel) intimata ON Gaz Distribuție SA Tg. M (fosta ON Gaz România SA Tg. M, respectiv - Nord SA Tg. M) a solicitat respingerea apelului ca inadmisibil, respectiv ca tardiv, cât și pe fond și obligarea pârâtei apelante la plata cheltuielilor de judecată.
A motivat intimata că sentința fondului nu a fost atacată de către pârâtă în termenul de 15 zile de la comunicare, astfel că împotriva unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat și învestită cu formulă executorie, partea nu mai are deschisă calea apelului sau a recursului, ci doar căile extraordinare de reformare.
Cu privire la excepția tardivității, intimata a motivat că la adresa sediului pârâtei nu există mai multe apartamente sau clădiri, astfel că instanța fondului a comunicat pârâtei sentința, cu respectarea cerințelor art. 85-100.pr.civ. la sediul social indicat în acțiune, cât și în întâmpinare. A susținut că dovada de comunicare conține toate mențiunile din art. 100 pct. 1-8.pr.civ. și face dovada până la înscrierea în fals, pârâta având, pe de altă parte, chiar obligația asigurării corespunzătoare a serviciului de primire a corespondenței.
Asupra excepției tardivității exercitării apelului:
Potrivit art. 284 al. 1.pr.civ. termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Sentința atacată a fost comunicată pârâtei la data de 15.12.2008 ( 216 dosar fond-dovada de primire și procesul verbal de predare).
Pârâta a declarat apel împotriva acesteia la data de 01.06.2009 ( 3 dosar apel), cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea sentinței atacate, astfel că dispoziția imperativă a legii cu privire la depunerea în termen a apelului nu a fost îndeplinită.
Procedura de comunicare a sentinței s-a realizat, în conformitate cu art. 921.pr.civ. prin afișare, agentul procedural constatând lipsa oricărei persoane la sediul pârâtei, situație de excepție reglementată însă de textul legal precitat.
Susținerile referitoare la probabilitatea ca sentința fondului să fi ajuns în posesia unui terț, a cărui proprietate se situează în imediata vecinătate a sediului social al pârâtei, sunt fără niciun fundament.
Apoi, reglementarea cuprinsă în art. 86 al. 3.pr.civ. nu-și găsește aplicabilitatea în speță, spre a atrage nulitatea comunicării, textul vizând imposibilitatea comunicării actului de procedură, chiar și prin afișare, ca o excepție de la regula stabilită în alin. 1 al aceluiași articol.
Nici susținerea referitoare la indicarea greșită a formei de constituire a societății, în aceeași dovadă de primire și procesul verbal de predare a hotărârii (216 dosar fond), nu poate fi primită.
Este adevărat că abia la cererea pârâtei, prin încheierea nr. 24/COM/CC/29.06.2009, după înregistrarea apelului, Tribunalul Albaa dispus îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul și minuta sentinței comerciale nr. 1533/COM/2008, în sensul de a se trece denumirea corectă a pârâtei -SA, în loc de -SRL, cum din eroare s-a menționat.
Însă, contrar afirmațiilor apelantei, în cuprinsul dovezii de comunicare a sentinței nr. 1533/COM/2008 s-a menționat -SAși nuSRL.
Astfel, nu se poate aprecia că s-a indicat o formă juridică greșită de constituire, care să fi dus la o greșită identificare a pârâtei, cu consecința prevăzută de art. 88 al. 1 pct. 4 și al. 2.pr.civ.
Niciuna dintre împrejurările la care s-a făcut mai sus refere nu poate fi asimilată forței majore și, ca atare, nu se circumscrie noțiunii vizate de art. 103 al. 1.pr.civ. care să fi împiedicat pârâta să-și exercite calea de atac a apelului.
În consecință, nici nu justifică repunerea în termenul legal de apel, iar excepția tardivității apelului este întemeiată.
Așa fiind, raportat la dispozițiile legale invocate în cele ce preced, va fi respinsă cererea de repunere în termenul de apel formulată de către pârâtă și se va respinge ca tardiv apelul de față.
Cheltuieli de judecată nu vor fi acordate intimatei, aceasta neprezentând dovezi în sensul efectuării lor.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termen formulată de pârâta apelantă - SA A
Respinge ca tardiv formulat apelul declarat de către pârâta apelantă - SA A I, împotriva sentinței nr. 1533/COM/2008, pronunțată de Tribunalul Alba, în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28.10.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Th.
Ex.4/08.12.2009
Jud fond
Președinte:Olimpia Maria StângaJudecători:Olimpia Maria Stânga, Ioan Cibu