Spete pretentii comerciale. Decizia 88/2008. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIAL

DECIZIA COMERCIAL NR.88

Ședința Public de la 18.02.2008

Curtea compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Țilimpea

JUDECTOR - - -

GREFIER - - -

.

Pe rol fiind, soluționarea cererii de apel, formulat de apelanta - SERV TOTAL SRL, împotriva sentinței comerciale nr.10777 din 1.10.2007, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI a Comercial, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata -.

La apelul nominal, fcut în ședinț public, a rspuns intimata, reprezentat de avocat dna., lips fiind apelanta.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz Curții c apelanta a depus la dosar, prin Serviciul Registratur, concluzii scrise.

Intimata invoc excepția insuficientei timbrri a cererii de apel, artând c apelanta avea obligația achitrii unei taxe judiciare de timbru în apel în cuantum de ½ din cuantumul pretențiilor formulate în fața instanței de fond.

Curtea verificând, respinge excepția insuficientei timbrri a cererii de apel.

Întrucât hotrârea atacat cu apel, a fost pronunțat cu privire la excepția de necompetenț general a instanței fondului, constat satisfcut obligația achitrii taxei judiciare de timbru pentru cererea de apel formulat.

Intimata arat c nu are alte cereri de formulat.

Curtea constatând c nu mai sunt alte cereri de formulat, declar terminate dezbaterile și acord cuvântul în apel.

Intimata, prin aprtor, solicit respingerea apelului, ca nefondat și menținerea hotrârii atacate, ca fiind legal și temeinic.

CURTEA

Asupra apelului de faț.

Prin acțiunea înregistrat sub nr- la 6 iunie 2007, reclamanta - SERV TOTAL SRL a chemat în judecat pe pârâta, pentru ca hotrârea ce se va pronunța aceasta s fie obligat la plata sumei de 376.574,43 lei reprezentând c/val. lucrri de construcție.

Prin sentința comercial nr.19777/1.2007 Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial a admis excepția necompetenței generale a instanței invocat de pârât și a respins acțiunea ca inadmisibil.

Pentru a hotrî astfel, instanța a reținut c potrivit dispozițiilor art.20 din contractul încheiat între prți, eventuale neînțelegeri ivite între prți se vor soluționa pe cale amiabil, iar în cazul în care prțile nu se înțeleg, ele vor putea s se adreseze arbitrajului de pe lâng Camera de Comerț a României, iar hotrârea acesteia este definitiv și executorie.

Împotriva sentinței comerciale nr.10777/1.2007 a Tribunalului Bucure ști - Secția a VI-a Comercial, a declarat apel în termen, legal timbrat, reclamanta - SERV TOTAL SRL B, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin criticile formulate, apelanta susține c în mod greșit a reținut instanța de fond c potrivit art.20 din contract instanța competent s soluționeze eventualele neînțelegeri dintre prți este arbitrajul de pe lâng.

Consider c prevederile art.20 din contract nu reprezint o clauz compromisorie expres, ci este doar o posibilitate de a se adresa arbitrajului.

Apelul este nefondat și se va respinge în baza art.296 Cod pr.civil pentru urmtoarele considerente:

Între prțile din litigiu s-a încheiat contractul de antrepriz nr.A4/23.VII.2007 (fila 2 dosar -, care prevede la art.20 c eventualele neînțelegeri ivite între prți se vor soluționa pe cale amiabil, iar în cazul în care prțile nu se înțeleg, ele vor putea s se adreseze arbitrajului de pe lâng Camera de Comerț a României.

Existența cestei clauze compromisorii face ca instanța competent s soluționeze eventualele neînțelegeri ivite între prți s fie instanța arbitral.

Conform art.3432Cod pr.civil, încheierea convenției arbitrale exclude pentru litigiul care face obiectul su competența instanțelor judectorești, iar în cauz se constat inoperante dispozițiile art.3434Cod pr.civil, dispoziții care prevd limitativ situațiile în care instanța pstreaz spre soluționare cauza:

a)pârâtul și-a formulat aprrile în fond, fr nici o rezerv întemeiat pe convenția arbitral.

b)Convenția arbitral este lovit de nulitate ori este inoperant.

c)tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vdit imputabile pârâtului în arbitraj.

Astfel fiind, instanța nu poate reține critica apelantei conform creia prevederile art.20 din contract nu reprezint o clauz compromisorie expres, ci este doar o posibilitate de a se adresa arbitrajului.

Se va reține înc ca fiind temeinic și legal sentința apelat care se va menține ca atare.

de timbru au fost legal achitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - SERV TOTAL SRL, cu sediul în B,-, bloc151,.1,.7,.19, sector 4, cu sediul ales la reprezentantul su avocat -, -.4,.72, sector 6 B, împotriva sentinței comerciale nr.10777 din 1.10.2007, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI a Comercial, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - cu domiciliul în Com. sat,-, Jud.I și domiciliul ales în B,-, -8,.5, sector 5.

Cu recurs.

Pronunțat în ședința public de la 18.02.2008.

PREȘEDINTE, JUDECTOR,

GREFIER,

Red. Jud.GȚ -20.02.2008

Tehnored. -26.02.2008

6 ex.

Fond - Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial

PREȘEDINTE: Georgeta Țilimpea

Președinte:Georgeta Țilimpea
Judecători:Georgeta Țilimpea, Cristina Scheaua

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 88/2008. Curtea de Apel Bucuresti