Spete pretentii comerciale. Decizia 901/2008. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.901

Ședința Publică de la 15.09.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Georgeta Țilimpea

JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua

JUDECĂTOR 3: Alina Sekely

GREFIER - -

.

Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta, împotriva sentinței comerciale nr.3144 din 4.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele FONDUL NAȚIONAL DE, SC SA, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta, reprezentată de avocat dl. și intimata S, prin consilier juridic dna., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Părțile prezente, având pe rând cuvântul, au arătat că nu mai au alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat.

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul în recurs.

Recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe; nu solicită cheltuieli de judecată.

Intimata AVAS solicită respingerea recursului, ca nefondat; menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.

CURTEA:

Asupra recursului de față, deliberând, constată:

Prin sentința comercială nr. 3144/04.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Fondul Național De iții, SC SA, Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului Și Statul Român Prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că, prin sentința comercială nr. 13733/17.12.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr. 8595/2004 având ca obiect acțiuni în pretenții (contravaloarea unităților de fond deținute la Fondul Național de iții) formulate împotriva pârâților Fondul Național de iții, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului, au fost anulate un număr de 560 de cereri, au fost respinse ca prescrise un număr de 720 de cereri și a fost disjunsă soluționarea altor 598 de cereri cu privire la care s-a format dosar separat.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia comercială nr. 169/04.04.2006 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a Comercială, prin care, reținându-se că un număr de apelanți au făcut dovada plății taxelor judiciare de timbru, a fost desființată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe, decizie menținută prin decizia nr. 1735/09.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, în soluționarea căii de atac a recursului.

În rejudecare pricina a fost înregistrată cu numărul -, iar la data de 30.11.2007 a formulat cerere de intervenție principală, cerere care a fost disjunsă la termenul din data de 04.12.2007, formându-se dosarul nr-.

Prima instanță a reținut că, prin cererea dedusă judecății, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 7.156.680 lei (ROL), actualizată cu rata inflației, reprezentând contravaloarea celor 69 de unități de fond deținute la.

S-a mai considerat că, față de cele stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1735/09.05.2007 și de dispozițiile art. 315 alin. 1.pr.civ. tribunalul este competent din punct de vedere material să soluționeze pricina, inclusiv cererile de intervenție, potrivit art. 17.pr.civ.

S-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 1, 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.

Instanța a arătat că, în cauză, dreptul la acțiune s-a născut la data de 24.05.2000, dată la care toate agențiile din B și din țară ale au fost închise, nemaiputând fi operate eventuale cereri de răscumpărare ale investitorilor, împrejurare considerată de notorietate.

Termenul de 3 ani s-a împlinit la data de 24.05.2003, dar instanța a specificat că el s-a prelungit, potrivit art. 101 alin. 5.pr.civ. până la data de 26.05.2003.

Cum acțiunea a fost introdusă abia la data de 30.11.2007 și nu s-a dovedit intervenirea vreunui caz de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, tribunalul a considerat că este întemeiată excepția prescripției dreptului material al reclamantei la acțiune, respingând acțiunea ca fiind prescrisă.

Împotriva sentinței comerciale nr. 3144/04.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a declarat recurs reclamanta.

Aceasta a susținut că în mod greșit a reținut instanța de fond că dreptul la acțiune s-a născut la data de 24.05.2000, dată la care agențiile din B și din țară ale au fost închise. Instanța nu a reținut prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 care arată că prescrierea dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Reclamantei nu i s-a adus la cunoștință, printr-un înscris oficial, faptul că Fondul Național de iții a intrat în dizolvare, aceasta aflând la data de 29.11.2007, din mass-media, că dosarul având ca obiect dizolvarea se află pe rolul Tribunalului București. Acesta este momentul când a cunoscut pe cei care răspund de pagubă și modalitatea de recuperare a prejudiciului suferit, termenul de prescripție a acțiunii începând să curgă de la această dată. Față de data de la care începe să curgă termenul de prescripție a acțiunii, recurenta a susținut că a formulat în termen legal această acțiune.

Analizând recursul a cărui motivare vizează dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ. se constată că nu este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse.

Recurenta-reclamantă a solicitat, prin cererea de intervenție în interes propriu, obligarea pârâților la plata sumelor care i s-ar fi cuvenit ca urmare a răscumpărării a 69 de unități de fond

Este fondată critica acesteia în sensul că în mod greșit a considerat prima instanță că dreptul său material la răscumpărarea acțiunilor s-ar fi prescris, deoarece termenul de prescripție curge de la data încetării plăților pentru titlurile de participare.

Dreptul de răscumpărare a titlurilor de participare la. ia naștere ca urmare a formulării de către deținătorul acestor titluri a cererii de răscumpărare.

Astfel, potrivit art. 76 alin. 1 lit. a din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, fondurile deschise de investiții sunt organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, care au ca unic scop efectuarea de investiții colective, plasând resursele bănești în instrumente financiare lichide și operând pe principiul diversificării riscului și administrării prudențiale. Același articol alin. 1 lit. b dispune că "titlurile de participare sunt, la cererea deținătorilor, răscumpărabile continuu din activele respectivelor organisme".

Totodată, art. 81 alin. 2 din lege prevede că "prețul de răscumpărare a titlurilor de participare la un organism de plasament colectiv în valori mobiliare va fi calculat la data primirii cererii de răscumpărare" și că "plata va fi efectuată într-un termen rezonabil, dar nu mai mult de 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii".

Din interpretarea acestor prevederi legale reiese că termenul de prescripție a dreptului la acțiune în cazul neplății valorii titlurilor de participare, ca urmare a formulării cererii de răscumpărare, curge de la expirarea termenului de 10 zile de la data depunerii cererii de răscumpărare.

Cum în cauză, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada depunerii unei asemenea cereri, rezultă că nici nu s-a născut dreptul său la răscumpărarea titlurilor de participare și deci nu poate fi vorba despre prescrierea dreptului la acțiune pentru valorificarea acestui drept.

Nu se poate reține susținerea recurentei în sensul că ar fi aplicabile dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, deoarece acest text de lege se referă la prescripția extinctivă a dreptului la acțiunea în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, deci ca urmare a unui delict civil. Or, în cauză, dreptul recurentei-reclamante la obținerea de despăgubiri nu se naște ca în temeiul unui raport juridic delictual, ci în baza unui raport juridic contractual, stabilit prin cumpărarea de către reclamantă de titluri de participare la. și prin adeziunea acesteia la drepturile și obligațiile sale decurgând din actele constitutive ale acestui fond deschis de investiții.

Deși critica adusă de către recurentă sentinței atacate este fondată, totuși hotărârea de respingere a acțiunii reclamantei este legală și, dar pentru alte motive decât cele reținute de către prima instanță. Aceasta întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut dovada nașterii dreptului la răscumpărarea titlurilor de participare la. respectiv nu a probat că ar fi formulat cerere de răscumpărare a titlurilor de participare. Faptul că din adresa nr. 212/20.03.2007 reiese că în perioada 24.05.2000-28.02.2002 nu au fost înregistrate cereri de răscumpărare din partea investitorilor întrucât agențiile au fost închise, nu înseamnă că recurenta-reclamantă s-a aflat într-o imposibilitate fortuită de a formula o astfel de cerere pe toată perioada de la intrarea în insolvență până la o dată calculată cu 10 zile anterioare formulării cererii de intervenție prin care solicită răscumpărarea unităților de fond.

Având în vedere aceste considerente, se apreciază că hotărârea atacată este legală, cu suplinirea motivării în sensul arătat.

În consecință, în baza art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECI D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței comerciale nr.3144 din 4.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele FONDUL NAȚIONAL DE, SC SA, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 15.09.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

-

GREFIER,

Red. /2ex./14.10.2008

Președinte:Georgeta Țilimpea
Judecători:Georgeta Țilimpea, Cristina Scheaua, Alina Sekely

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 901/2008. Curtea de Apel Bucuresti