Spete pretentii comerciale. Decizia 97/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR.97

Sedința publică din 05 martie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Minodora Condoiu

JUDECĂTOR 2: Dana Arjoca

GREFIER - - -

****************

Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel, formulată de apelanta pârâtă SC SA B împotriva sentinței comerciale nr.6832/18.05.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SOCIETATEA DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA "R MARFA" SA

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 20.02.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 27.02.2008 și apoi la 05.03.2008, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială la data de 5.01.2005 sub nr.79/2005 (nr. unic -) reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR MARFĂ" SA a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 71.278.790.331 lei reprezentând penalități de întârziere datorate pentru anul 2002, calculate pentru întârziere la plată a tarifelor de transport, datorate în temeiul Convenției nr.187/52a/10.04.2000, la Convenție pentru prelungirea valabilității până la data de 31.12.2001, precum și Convenției nr. 66/52a/07.03.2002.

Prin întâmpinarea din 27.01.2005 pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, arătând că acțiunea reclamantei are ca obiect pretenții financiare (penalități de întârziere) aferente unor prestații efectuate în cursul anului 2002 către societăți care au personalitate juridică și care nu mai aparțineau SC SA.

Pârâta susține că acțiunea este prematur introdusă, întrucât: nu au fost invitate la conciliere toate părțile semnatare ale convențiilor de plată centralizată; acțiunea a fost introdusă la data de 03.10.2005 înainte de data comunicării invitației la conciliere - 06.01.2005, concilierea având loc în data de 12.01.2005.

O a treia excepție este cea a prescripției dreptului la acțiune, prin care se arată potrivit articolului 93.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin OG nr.41/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr.220 din 29 august 1997 "Dreptul de acțiune izvorât din contractul de transport se prescrie prin trecerea unui an". De asemenea Convenția internațională cu privire la transportul internațional de mărfuri pe calea ferată () prevede la articolul 58 că termenul de introducere a acțiunilor judecătorești împotriva căii ferate cât și acțiunile acesteia împotriva expeditorilor și destinatarilor este de un an.

Pe fond se solicită respingerea ca neîntemeiată, a acțiunii, întrucât pretențiile reclamantei sunt stabilite în mod unilateral; nu au la bază punctajul de trebuia efectuat în data de 15 ale lunii, conform articolului 3.1.1. din convențiile irevocabile; nu sunt recunoscute de către SC SA sau de către vreo altă entitate.

La 4.02.2005 a fost formulată cerere de micșorare a câtimii obiectului cererii de chemare în judecată; se solicită obligarea pârâtei SC SA la plata sumei de 55.448.101.415 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

A fost, de asemenea, ridicată și excepția neconstituționalității a prevederilor articolului 1 din OG nr.41/1997, soluționată prin respingere, la 4.03.2005.

În ceea ce privește excepțiile ridicate de pârâtă, acestea au fost soluționate în ședința din 9.03.2005, cu motivările arătate la acel moment.

Prin sentința comercială nr.6832 din 18.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- s-a admis acțiunea astfel cum a fost modificată formulată de reclamanta Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă "CFR MARFĂ" SA, în contradictoriu cu pârâta SC SA, prin micșorarea câtimii obiectului. Pârâta a fost obligată la 5.502.644,6630 lei RON reprezentând penalități de întârziere datorate pentru anul 2002 și la achitarea către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 61.959,3 lei RON.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere dispozițiile legale în materie.

Împotriva sentinței comerciale nr.6832 din 18.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a declarat apel SC SA considerând hotărârea instanței de fond netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente: 1. în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a SC SA B, apelanta arată că chiar dacă între părți există contract,obligațiile de plată aferente contractelor de transport derulate în cursul anului 2002 au fost transmise prin efectul legii către societățile nou înființate, ca urmare a desprinderii sucursalelor din cadrul SC SA; 2. în privința excepției prematurității introducerii acțiunii apelanta consideră că acțiunea este prematur introdusă întrucât acțiunea a fost introdusă la data de 03.01.2005 înainte de data comunicării invitației la conciliere - 06.01.2005, concilierea având loc la 12.01.2005; 3 în privința excepției prescripției dreptului la acțiune apelanta a arătat că sunt aplicabile dispozițiile articolului 93.1 din Regulamentul de transport CFR și articolului 58 din Convenția internațională cu privire la transportul internațional de mărfuri pe calea ferată (); 4. pe fondul cauzei apelanta arată că instanța de fond trebuia să constate că acțiunea reclamantei este neprobată și să o respingă ca neîntemeiată menționând că între SC SA, CFR MARFA SA, SC SA, CFR SA s-au încheiat convențiile de plată centralizată nr.187/5.2a/10.04.2000 și 66/5.2.a/07.03.2002 însă, raportările juridice/contractele de transport (scrisorile de trăsură) care stau la baza plăților centralizate s-au încheiat și s-au derulat între subunitățile CFR MARFĂ (stații de expediție) și subunitățile/ fostele subunități ale SC SA (stații de destinație).

Intimata Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" SA a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului și menținerea sentinței comerciale nr. 6832/18.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială ca legală și temeinică.

Au fost depuse în copie înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a SC SA B Curtea reține că este neîntemeiată deoarece apelanta- intimată este semnatara contractelor nr.187/52a/10.04.2000 și nr.66/52a/07.03.2002 iar conform expertizei contabile efectuate în cauză, tot ea a efectuat plățile la care s-au calculat penalități.

Referitor la excepția prematurității introducerii Curtea reține că în mod corect instanța de fond respins-o deoarece din procesul-verbal de conciliere încheiat la 12.01.2005 rezultă că apelanta- pârâtă s-a prezentat la sediul intimatei reclamante, în urma invitației la conciliere directă nr. J- din data de 30.11.2004, fiind respectate astfel dispozițiile articolului 7201alin. 5 Cod Procedură Civilă (fila 47 din dosarul instanței de fond - vol I).

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune Curtea reține de asemenea că în mod corect instanța de fond a respins-o față de faptul că în prezenta cauză nu au incidență dispozițiile articolului 93.1 din Regulamentul de Transport pe Ferate Române și nici a articolului 58 din Convenția Internațională cu privire la Transportul Internațional de Mărfuri pe Calea Ferată. Clauza penală care a condus la calcularea sumelor solicitate de către reclamantă este înscrisă în articolul 3.7. din Convenția nr. 187/52a/10.04.2000 și în articolul 3.7 din Convenția nr.66/52a /07.03.2002 (filele 8,19 din dosarul instanței de fond -vol.I).

În privința fondului cauzei Curtea reține că temeiul solicitării penalităților de întârziere este expres menționat în articolul 3.7 din Convențiile nr.187/52a/10.04.2000 și nr.66/52a/07.03.2002 iar expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit cu certitudine cuantumul penalităților datorat de apelanta-pârâtă, penalitățile fiind calculate pentru plățile efectuate cu întârziere (filele 200-202 din dosarul instanței de fond -vol IV).

Având în vedere considerentele arătate Curtea în baza articolului 296 Cod Procedură Civilă va respinge apelul ca nefondat instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale în funcție de situația de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă SC SA cu sediul în B--3, sector 2, împotriva sentinței comerciale nr.6832 din 18.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR MARFĂ "CFR MARFĂ" SA cu sediul în B-, sector 1.

Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 5 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

- -

Red.Jud.

Tehnored.

Ex. 4/01.04.2008

Președinte:Minodora Condoiu
Judecători:Minodora Condoiu, Dana Arjoca

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 97/2008. Curtea de Apel Bucuresti