Spete pretentii comerciale. Decizia 98/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1781/2006)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 98

Ședința publică de la 19 Februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Marcela Câmpeanu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci

Grefier - -

**********************

Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta reclamantă MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței comerciale nr.417/13.01.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr.15990/2002 și a apelului formulat de apelantul expert contabil împotriva încheierii din data de 06.01.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr.15990/2002, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC - ROMÂNIA SRL.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 29 ianuarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 05 februarie 2009, 12 februarie 2009 și 19 februarie 2009, când a decis următoarele:

CURTEA

Asupra apelului de față;

Prin sentința comercială nr.417 din 13.01.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr.15990/2002 a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamantul Municipiul B prin n Primar General împotriva pârâtei SC - ROMÂNIA SRL ca neîntemeiată și a fost obligată reclamanta la plata sumei de 175.000.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că pârâta a achitat integral suma minimă datorată potrivit contractului de asociere, concluzie rezultând și din raportul de expertiză întocmit de expertul, situație față de care neputând fi angajată răspunderea contractuală a pârâtei conform articolului 1082 Cod civil, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței și respectiv a încheierii din data de 06.01.2004 a declarat apel reclamantul MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și expertul, înregistrat sub nr. 652/2004 la Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială.

Prin decizia comercială nr. 580 din 10.12.2004 Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială respinge ca inadmisibil apelul declarat de expertul și ca nefondat apelul reclamantului MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și obligă apelantul MUNICIPIUL B la plata sumei de 30.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel către intimata SC - ROMÂNIA SRL.

Pentru a decide astfel, Curtea reține că expertul nefiind parte în litigiu nu putea promova calea de atac, apelul său împotriva încheierii de ședință din 6.01.2004 fiind inadmisibil.

Referitor la apelul declarat de reclamant se reține că expertiza contabilă a fost corect efectuată, ținându-se cont de clauzele contractului de asociere nr. 1173/16.09.1994 încheiat între părți precum și de celelalte înscrisuri depuse la dosar, constatând că pârâta a plătit în plus suma de 474.156.987 lei.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul MUNICIPIUL B, solicitând modificarea acesteia și admiterea acțiunii cum a fost precizată.

Prin decizia nr. 1849 din 25 mai 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială admite recursul declarat de reclamantul Municipiul B, casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare. Pentru a decide astfel. se reține că instanța de apel a constatat greșit că apelul vizează un singur aspect și anume împrejurarea că expertul eronat a luat în calcul un indice de creștere a prețurilor la nivelul 1995, analizând ca atare apelul numai sub acest aspect, în acest mod încălcând prevederile articolului 295 Cod procedură civilă. Procedând astfel,instanța de apel a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în sensul articolului 312 alin. 3 Cod procedură civilă, situație în care recursul a fost admis, casându-se decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care se vor avea în vedere toate motivele de apel invocate de reclamantul apelant.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr-.

Cu ocazia rejudecării, s-au administrat proba cu înscrisuri și expertiză contabilă,solicitată de ambele părți.

Rapoartele de expertiză contabilă judiciară au fost întocmite de dna expert și de expertul, răspunzându-se ulterior prin completări la obiecțiunile formulate de apelantul reclamant Municipiul La cererea intimatei s-a încuviințat ca expert parte d-nul.

Analizând motivele de apel în raport de actele dosarului Curtea reține următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, reclamantul MUNICIPIUL Bas olicitat obligarea pârâtei SC - ROMÂNIA SRL la plata sumei de 1.576.110.787 lei reprezentând 1.055.297.962 lei - suma minim garantată și 520.812.825 lei dobânda, calculate conform contractului de asociere nr. 1173/1994 pentru perioada 1.01.1998 - 30.06.2002. Intimata motivarea acțiunii, reclamantul arată că la data de 1.09.1994 a încheiat cu pârâta un contract de asociere având ca obiect locația din Bd. - în vederea construirii și exploatării în comun a unui restaurant pentru o perioadă de 20 de ani de la deschiderea restaurantului.

Prin articolul 3 din contract s-a prevăzut dreptul pârâtei să exploateze spațiul și corelativ obligația de a plăti lunar 3 %, dar nu mai puțin de 3.000 /lună, aceasta reprezentând o garanție de bonitate. La articolul 5 s-a înserat clauza penală conform căreia în caz de întârziere în efectuarea plății datorate, pârâta va plăti dobânda egală cu rata oficială a de la data la care plata trebuie efectuată, până la data achitării debitului.

În drept s-au invocat dispozițiile articolului 969, 1073 Cod civil, articolele 251-256 Cod comercial, Legea nr. 215/2001.

Prin cererea precizată la data de 4.02.2003, prin majorarea câtimii pretențiilor, reclamanta a solicitat plata sumei de 1.259.901.160 lei reprezentând suma minim garantată pentru perioada septembrie 1999 - decembrie 2002 și 636.430.431 lei dobânda datorată pentru neplata acestei sume calculată conform OG nr. 11/1996.

Prin sentința comercială nr.417/13.01.2004 Tribunalului București - Secția a VI a Comercială a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Apelul declarat de Municipiul B împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 530/10.12.2004. Instanța de apel a apreciat eronat că motivele de apel structurate în număr de trei vizează numai un singur aspect și anume împrejurarea că expertul greșit a luat în calcul un indice de creștere a prețurilor la nivelul anului 1995 - ultimul trimestru, în cuantum de 112, 3 % pe care nu l-a actualizat în luna decembrie pentru anul calendaristic următor.

Acest motiv de apel a fost considerat neîntemeiat, suma minimă garantată fiind indexată la 31.12.1995 potrivit indicilor de creștere a prețurilor din lunile octombrie - decembrie 1995, pentru a fi aplicate în anul 1996. S-a reținut că expertiza contabilă s-a efectuat corect, ținându-se seama și de înscrisurile depuse și clauzele contractuale, constatându-se că pârâta a plătit în plus suma de 474.156.987 lei.

În urma recursului declarat de reclamant, prin decizia comercială nr. 1849/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost casată decizia comercială nr. 530/10.12.2004 a Curții de Apel București - Secția a Va Comercială și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Curtea cu ocazia rejudecării cauzei, analizând motivele de apel, formulate de reclamant constată următoarele:

În apelul său, reclamantul Municipiul B critică instanța de fond în sensul că a preluat în totalitate rezultatul expertizei fără aprecierea și coroborarea probelor,omițându-se a ase analiza adresa nr.40/30.01.1996 în care indicii luați în calcul chiar de pârâtă sunt cei de la rubrica "total" precum și decontul privind încasările restaurantului. Expertiza a stabilit greșit indicii pentru luna octombrie 1995 ca fiind valoarea de 1123 % (neactualizat în luna decembrie 1995) în loc de 118,4 %; de asemenea a aplicat greșit indexarea la suma minimă reprezentând prețurile la "mărfuri alimentare" deși contractul prevede că vor fi avute în vedere toate beneficiile rezultate din vânzările de mâncare, băutură sau alte bunuri și servicii.

În concluzie apelantul reclamant învederează că soluția instanței de fond s- întemeiat pe un raport de expertiză eronat efectuat și bazat pe greșita interpretare a clauzelor contractuale. Totodată instanța de fond nu a făcut o aprecierea tuturor probelor administrate în cauză de ambele părți.

În raport de motivele invocate se solicită efectuarea unei contraexpertize în apel întrucât contestă raportul de expertiză efectuat.

Analizând rapoartele de expertiză întocmite în cursul judecății apelului de față de către experta și expertul parte, iar ulterior de experta rezultă că aceștia au stabilit că pârâta a virat în plus din suma minim garantată, 33.804.224 lei ROL diferență care se diminuează cu dobânda datorată pentru o întârziere de 16 zile de la scadența plății din 25 octombrie 2000, în valoare de 732.893 lei rol.

În concluziile rapoartelor, se menționează o diferență net virată în plus de 33.071.331 lei ROL, constatându-se că intimata pârâtă nu datorează apelantei reclamante sumele pretinse.

Curtea reține că atât raportul de expertiză întocmit de instanța de fond de către expertul și expertul parte încuviințat la cererea intimatei pârâte,cât și rapoartele de expertiză contabilă efectuate în cursul judecării apelului de față au concluzionat că intimata pârâtă nu datorează sumele de bani solicitate de apelanta reclamantă fiind achitată integral suma minimă ca datorată în baza contractului de asociere și ca atare nu poate fi angajată răspunderea contractuală a intimatei pârâte, nefiind îndeplinite cerințele articolului 1082 Cod civil.

Curtea mai reține că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor ținând seama de înscrisurile depuse de părți inclusiv adresa nr. 40/1996 și decontul de încasări, analizate și de experții contabili. Aceste înscrisuri nu modifică situația de fapt constatată de expertizele contabile și de instanța de fond.

Referitor la stabilirea indicilor ca fiind de 118, 4 % în loc de 1123 % cum au statuat experții precum și aplicarea indexării la suma minimă, susținerile apelantei - reclamante nu au suport legal. de calcul prezentată de apelantul reclamant nu respectă prevederile contractuale și conține o indexare nejustificată care nu corespunde intenției comune a părților materializată în contract, situație confirmată și de constatările contabile ale experților și legislația în vigoare, în materie.

În raport de considerentele expuse apelul declarat de reclamanta Municipiul B este nefondat criticile aduse sentinței pronunțate de instanța de fond fiind neîntemeiate. În consecință, urmează ca în conformitate cu dispozițiile articolului 296 Cod procedură civilă să se respingă apelul, menținând sentința apelată ca fiind legală și temeinică.

Referitor la apelul declarat de expertul se rețin următoarele: Motivul de apel invocat de acesta este întemeiat pe faptul că prin încheierea din 6 ianuarie 2004 instanța de fond a respins cererea sa de majorare a onorariului cu suma de 7.400.000 lei pentru activitatea prestată după depunerea raportului de expertiză. Apelul său a fost respins ca inadmisibil prin decizia comercială nr. 580/2004 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială. Decizia nr.1849/25.05.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială a casat decizia nr.580 din 10 decembrie 2004 a Curții de Apel București trimițând cauza aceleiași instanțe spre rejudecare numai a apelului declarat de Municipiul B, astfel că apelul nu mai poate fi supus rejudecării.

Potrivit articolului 274 Cod procedură civilă urmează a obliga apelanta reclamantă la plata sumei de 33520 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și experți suportate în instanța de fond și în două instanțe de apel,conform documentelor justificative existente la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței comerciale nr.417/13.01.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr.15990/2002, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC - ROMÂNIA SRL cu sediul în B, sector 1, Intr.--45

Obligă pe apelant să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 33520 lei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

ex.4

18.03.2009

--------------

Tribunalul București

Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Marcela Câmpeanu
Judecători:Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 98/2009. Curtea de Apel Bucuresti