Spete procedura insolventei. Decizia 1027/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ Operator 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1027
Ședința publică din 29 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de debitoarea C împotriva sentinței comerciale nr. 405/ din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu creditoarea intimată Reșița și administratorul judiciar
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru recurentă, avocat, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la data de 2 septembrie 2009, prin registratura instanței, intimata creditoare a depus la dosar o cerere prin care arată că renunță la judecarea acțiunii introductive, iar la 24 septembrie 2009 administratorul judiciar a înregistrat concluzii scrise însoțite de un set de înscrisuri, fără opis.
Reprezentantul recurentei depune împuternicirea avocațială și un set de înscrisuri în dovedirea motivelor de recurs, arătând că nu mai susține cererea de suspendare a executării hotărârii atacate și că nu are cereri de formulat.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și respingerea cererii creditoarei intimate, urmând să se ia act de renunțarea la judecarea capătului de cerere privind suspendarea executării hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 405/ din 25 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S a respins contestația debitoarei C, admițând, totodată, cererea formulată de creditoarea Reșița și, în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei, în calitate de administrator judiciar desemnând practicianul în insolvență T, care urma să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, stabilindu-i un onorariu de 1.500 lei pentru perioada de observație. De asemenea, în baza art. 61 și 62 din Legea insolvenței, tribunalul a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaților, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, prin Buletinul procedurilor de insolvență, în vederea efectuării mențiunii. Nu în ultimul rând, judecătorul-sindic a fixat termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 25 august 2009, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la 25 septembrie 2009, termenul pentru depunerea eventualelor contestații la 14 octombrie 2009 și cel pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 26 octombrie 2009, data ședinței adunării creditorilor fiind stabilită la 5 octombrie 2009, iar primul termen după deschiderea procedurii la 29 octombrie 2009, dispunându-se notificarea tuturor creditorilor de către administratorul judiciar. În temeiul art. 4 alin. 2 din lege, s-a ordonat deschiderea de către debitoare, în termen de 2 zile de la notificarea făcută de practician, a unui cont la o unitate bancară comercială, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii insolvenței, dovada deschiderii contului bancar urmând să fie depusă la dosarul cauzei în termen de 2 zile de la data efectuării, iar în caz de neîndeplinire a acestei atribuții deschiderea contului se va face de către administratorul judiciar.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea introductivă creditoarea Reșița a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că debitoarea C se află în stare de insolvență și, în consecință, împotriva acesteia să se declanșeze procedura reglementată de Legea nr. 85/2006. În susținerea acțiunii creditoarea a învederat, în esență, că între cele două societăți comerciale s-a încheiat contractul nr. 267 din 18 iulie 2008 având ca obiect executarea de instalații sanitare, termice și montaj centrală termică la obiectivul, în valoare totală de 248.030,95 lei, în baza căruia a emis factura VF, nr. 0139 din 4 septembrie 2008, care a fost achitată parțial, ultima plată fiind făcută la data de 16 octombrie 2008. Diferența în valoare de 56.600,99 lei nu a mai fost plătită de către societatea debitoare cu toate că aceasta recunoaște obligația de plată.
În temeiul art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 debitoarea a formulat contestație, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică și nelegală, societatea comercială pârâtă nefiind în stare de insolvență.
Din materialul probator administrat în cauză judecătorul-sindic a reținut că debitoarea se află în încetare de plăți, stare de fapt care este dovedită prin împrejurarea că aceasta nu a făcut plata sumei de 56.600,99 lei către creditoare în termen de 30 de zile de la data scadenței, aflându-se astfel în starea de insolvență prezumată prevăzută de art. 3 pct.1 lit. b) din Legea nr. 85/2006. S-a mai constatat că reclamanta face parte din categoria creditorilor îndreptățiți să solicite deschiderea procedurii colective, astfel cum sunt aceștia prevăzuți la pct. 6 al art. 3, că este întrunită și valoarea-prag cerută de pct. 12 al art. 3, în raport de care poate fi introdusă o cerere de către un creditor, ceea ce determină respingerea contestației debitoarei, dându-se, totodată, eficiență și prevederilor art. 33 alin. 7, art. 34, art. 35, art. 37, art. 61, art. 62, art. 63 și art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs debitoarea C, solicitând casarea hotărârii atacate și în urma rejudecării cauzei pe fond să se respingă cererea de deschidere a procedurii de insolvență formulată de creditoarea Reșița ca fiind inadmisibilă. De asemenea, a solicitat ca până Ia soluționarea cauzei, instanța de recurs să suspende executarea sentinței tribunalului.
În motivare debitoarea a arătat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, sentința trebuind a fi casată deoarece instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ceea ce face posibilă aplicarea art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă.
Admițând cererea introductivă, judecătorul-sindic s-a erijat în judecătorul cauzei pe fond și s-a substituit instanței competente să se pronunțe cu privire la caracterele creanței invocate de societatea intimată, respectiv acelea de a fi certă, lichidă și exigibilă. În fața tribunalului s-a dovedit că creanța reclamată nu este scadentă (exigibilă), așa cum pretinde art. 3 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2006, pentru a se prezuma o stare de insolvență iminentă. Caracterul exigibil al creanței invocate - factura VF, nr. 0139 din 4 septembrie 2008 - este afectat de un termen suspensiv prevăzut în cuprinsul art. 30 din contractul de prestări-lucrări construcții nr. 267/18.07.2008, acceptat de creditoare prin semnătură și ștampilă, text care prevede că plata urmează a fi făcută de societatea recurentă în termen de 5 zile după ce beneficiarul va face plata către debitoare prin virament. Or, beneficiarul lucrărilor efectuate de Reșița nu a virat în întregime suma pentru lucrările executate, stare de fapt care a determinat recurenta să îl acționeze în instanță și să obțină o ordonanță de plată, rămasă irevocabilă la data de 18 iunie 2009, pentru suma de 54.979. 79 lei.
Recursul este admisibil pentru că hotărârea a fost pronunțată de tribunal cu încălcarea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, principiu statuat în art. 129 alin. 2, 3 și 5 din Codul d e procedură civilă. Judecătorul-sindic s-a rezumat la a constata, din punct de vedere financiar-contabil, existența unei datorii întârziate la plată mai mult de 30 de zile, fără a analiza dacă această întârziere se datorează incapacității de plată datorată lipsei disponibilităților bănești sau unei altei cauze legale. Or, întârzierea la plată se datorează unei cauze legale stipulate în cuprinsul art. 30 din contractul încheiat de părțile litigante și nu lipsei disponibilităților bănești.
Nu în ultimul rând, judecătorul-sindic a reținut o stare de insolvență iminentă, prezumată de art. 3 pct. 1 lit. h) din Legea nr. 85/2006, fără a se apleca temeinic asupra probelor prin care societatea debitoare a combătut-o, instanța conferindu-i practic acesteia caracterul unei prezumții legale absolute. Prezumția stării de insolvență iminentă nu este o prezumție legală absolută (iuris de iure), ci este una relativă (iuris tantum), care poate fi răsturnată prin proba contrarie, dovadă care a fost făcută prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv analiza economico-financiară a societății cu privire la situația clienților și furnizorilor din care rezultă evident că activul este mai mare decât pasivul și că nu există riscul intrării în incapacitate de plată. Prin aprecierea incorectă a probelor administrate judecătorul-sindic a răsturnat și instituția probațiunii reglementată de Codul d e procedură civilă, ceea ce constituie, de asemenea, un motiv de casare a hotărârii atacate.
În drept a invocat prevederile art. 299-316 din Codul d e procedură civilă, art. 948, 969, 1023 și 1024 din Codul civil.
Prin concluziile scrise depuse la dosar (filele 17-18), administratorul judiciar Tai nvocat excepția insuficientei timbrări a recursului, precum și cea a lipsei calității procesuale a recurentei C, întrucât art. 47 din Legea insolvenței arată că deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea -, dacă acesta nu și-a declarat, în condițiile art. 28 alin. 1 lit. h) sau, după caz, art. 33 alin. 6, intenția de reorganizare. În cazul în care intenția de reorganizare nu a fost depusă în termenul prevăzut de alin. 2 al art. 28 se prezumă că debitorul este de acord cu inițierea procedurii simplificate. Or, în speță, recurenta nu și-a declarat intenția de reorganizare.
În ceea ce privește fondul cauzei, practicianul a învederat faptul că recursul este netemeinic și nelegal, solicitând menținerea hotărârii primei instanțe. Din actele de la dosar rezultă că după pronunțarea sentinței de deschidere a procedurii insolvenței reprezentanții societății debitoare, cu încălcarea art. 46, 47 și 49 din Legea nr. 85/2006, au dispus efectuarea de plăți către creditorul declanșator. Or, din lecturarea textului art. 46 se poate observa că nulitatea plăților efectuate după deschiderea procedurii este statuatăope legis, putând fi invocată atât pe cale de acțiune, cât și pe cale de excepție. Ca efect al nulității, părțile sunt repuse în situația anterioară, prin readucerea în patrimoniul debitoarei a sumelor înstrăinate cu titlu de plăți preferențiale făcute către anumiți creditori.
Dispozițiile legale privind procedura insolvenței se aplică dacă sunt îndeplinite cele două condiții de fond prevăzut de art. 1 și 3 din actul normativ amintit, respectiv debitorul să aibă calitatea de comerciant, să fie o societate agricolă un grup de interes economic sau orice altă persoană juridică de drept privat care desfășoară și activități economice, și debitorul să se afle în insolvență. Insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori. Prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, toate aceste condiții fiind îndeplinite în speță.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii atacate administratorul judiciar a arătat că și aceasta se impune a fi respinsă întrucât practicianul desemnat în cauză nu a formulat o asemenea cerere. De altfel, prin încheierea nr. 38/01.09.2009 Curtea de APEL TIMIȘOARAa dispus suspendarea provizorie a sentinței de deschidere a procedurii.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor administratorului judiciar, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este întemeiat, urmând să-l admită ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea depusă la dosar la data de 2 septembrie 2009 intimata creditoare Reșița a solicitat să se ia act de renunțarea sa la judecarea acțiunii introductive având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, declarându-se, totodată, de acord cu admiterea recursului debitoarei
În conformitate cu prevederile art. 246 din Codul d e procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, renunțarea la judecată constatându-se prin încheiere dată fără drept de apel. Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli, iar când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți.
Față de cele arătate mai sus, cum la dosarul cauzei a fost depusă o cerere de renunțare la judecată din partea reclamantei, Curtea va admite recursul declarat de împotriva sentinței comerciale nr. 405/ din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, conform dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, cu aplicarea art. 246 din același cod, sens în care va modifica hotărârea atacată, în sensul că va lua act de renunțarea creditoarei Reșița la judecarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, apărările administratorului judiciar nemaiprezentând vreo relevanță juridică.
Excepția de insuficientă timbrare a recursului, invocată de practician, nu poate fi primită întrucât la fila 10 se regăsesc dovezile de achitare a taxei judiciare de timbru de 39 lei (ordinul de plată nr. 199, avizat de Generale, Agenția C), precum și timbru judiciar de 0,6 lei (pe versoul filei 10), iar potrivit art. 6 lit. c), raportat la art. 11 din Legea nr. 146/1997, modificată, și art. 3 alin. 2 din nr.OG 32/1995, modificată, recursul societății debitoare trebuia timbrat cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar. Textele de lege menționate stipulează fără echivoc că în materie comercială se taxează următoarele cereri: - c) acțiuni, cereri și contestații introduse în temeiul Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței Guvernului nr. 10/2004 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului instituțiilor de credit, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 278/2004, cu 39 lei; cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță.
Nici cealaltă excepție - a lipsei calității procesuale a recurentei - ridicată de administratorul judiciar, fără însă, a preciza dacă este vorba de cea activă ori cea pasivă, nu este întemeiată, întrucât calitatea procesuală (legitimatio ad causam) se analizează, de regulă, în cerința existenței unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și, tot astfel, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă). Altfel spus, calitatea procesuală, semnificând titlul care conferă unei persoane puterea de a aduce în justiție dreptul a cărui sancțiune o cere, este traducerea procesuală a calității de titular al dreptului, puterea în virtutea căreia o persoană exercită acțiunea în justiție, puterea de a acționa în instanță, justificată de un interes personal și direct. Calitatea procesuală nu este pur și simplu "titlul" sub care o persoană figurează în proces, ci "puterea" de a acționa în justiție. Or, societatea recurentă are, fără îndoială, legitimare procesuală de a declara recurs împotriva sentinței tribunalului prin care a fost deschisă față de ea procedura de executare colectivă, fiindcă în raportul juridic dedus judecății ea a avut calitatea de debitor chemat în judecată de un creditor pentru a se dispune aplicarea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, modificată, având, deci, "puterea" de a contesta hotărârea judecătorului-sindic.
În atare condiții, chiar dacă art. 47 alin. 1 din Legea insolvenței arată că deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea -, dacă acesta nu și-a declarat, în condițiile art. 28 alin. 1 lit. h) sau, după caz, art. 33 alin. 6, intenția de reorganizare, iar potrivit alin. 2 al art. 28 (în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii recurate), dacă debitorul nu dispune, la momentul înregistrării cererii, de vreuna dintre informațiile prevăzute la alin. 1 lit. a) - f) și h), va putea înregistra acea informație la tribunal în termen de 10 zile; dacă nu o va face, cererea sa va fi considerată o recunoaștere a stării de insolvență a patrimoniului său, caz în care judecătorul-sindic va pronunța o sentință de intrare în procedură simplificată, conform art. 1 alin. 2 lit. c) sau d), excepția analizată nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, prin sentința comercială nr. 405/ din 25 iunie 2009 Tribunalul C-S a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, și nu a celei simplificate, iar alin. 3 și 4 ale art. 47 statuează că judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului odată cu desemnarea unui administrator judiciar, indicând totodată și condiția de exercitare a conducerii debitorului de către acesta (o asemenea mențiune neapărând în dispozitivul sentinței), dreptul de administrare al debitorului încetând de drept doar la data la care se dispune începerea falimentului. Pe de altă parte, alin. 2 al art. 28 din lege se referă la cererile voluntare, adică cererea debitorului însuși de a fi supus procedurii colective și nu la cazurile în care unul sau mai mulți creditori cheamă în judecată un debitor pentru a se declanșa această procedură, cum este situația în speță.
Nu în ultimul rând, Curtea va omite să dea eficiență prevederilor art. 246 din Codul d e procedură civilă și în ceea ce privește "renunțarea" avocatului recurentei la judecarea cererii de suspendare, întrucât pentru aceasta el avea nevoie de un mandat special de reprezentare, desistarea neputând fi făcută de parte decât fie personal, fie prin mandatar cu procură specială, această din urmă cerință decurgând din natura juridică a renunțării la acțiune, respectiv aceea de act de dispoziție.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, solicitare formulată de recurentă prin însăși cererea de recurs, instanța va dispune respingerea acesteia motivat de faptul că prin decizia de față recursul debitoarei va fi admis, cu consecința modificării în tot a hotărârii atacate, nemaimpunându-se aplicarea dispozițiilor art. 300 alin. 2 și 3 din Codul d e procedură civilă.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de debitoarea C împotriva sentinței comerciale nr. 405/ din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- și, în consecință:
Modifică în tot hotărârea atacată, în sensul că ia act de renunțarea creditoarei Reșița la cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
Respinge cererea recurentei având ca obiect suspendarea executării hotărârii atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 05.10.2009
Tehnored. - 08.10.2009/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător-sindic: -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Magdalena Mălescu, Csaba
