Spete procedura insolventei. Decizia 1164/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1300/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 1164

Ședința publică de la 29 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Roxana Popa

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

JUDECĂTOR 3: Veronica Dănăila

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - 2004 SRL împotriva sentinței comerciale nr. 2179 din data de 13.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin avocat, cu delegație la dosar, lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatei cuvântul pe cererea de recurs.

Intimata prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă, motiv pentru care recurenta din cauză nu poate deține calitatea de debitoare. Cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2179/13.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, instanța a admis contestația formulată de către debitoarea și, în consecință, a fost respinsă cererea creditoarei 2004 având ca obiect declanșarea procedurii insolvenței împotriva contestatoarei debitoare.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că între 2004 și s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 142/14.06.2007, creditoarea prestând în beneficiul debitoarei o serie de servicii de tăiere deșeuri de fier vechi pentru care a emis facturi în valoare totală de 93.204,79 lei, din care a fost achitată suma de 50.000 lei.

Judecătorul sindic a arătat că pretenția creditoarei 2004 nu se caracterizează ca o creanță certă, lichidă și exigibilă pentru ca aceasta să aibă calitatea de creditor îndreptățit la formularea cererii introductive, întemeindu-și concluziile pe considerentele sentinței civile nr. 17261/12.12.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în care cererea de somație de plată a creditorului a fost considerată inadmisibilă de către acea instanță, pentru considerente derivând din incertitudinea creanței.

S-a arătat că deși această hotărâre nu are autoritate de lucru judecat în acest dosar, totuși se impune în măsura în care verificarea creanței creditoarei 2004 presupune verificări contencioase care pot fi făcute numai în dreptul comun și nu pe calea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, creditoarea 2004 arătând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică și solicitând modificarea sa în sensul respingerii contestației debitoarei și casarea sentinței cu trimiterea dosarului către prima instanță.

În motivarea recursului s-a arătat că toate prestațiile efectuate de către creditoare în baza contractului de prestări servicii nr.142/14.06.2007 au fost însușite de către debitoarea prin acceptarea facturilor cu nr. -/27.09.2007 și nr. -/25.07.2007, în valoare totală de 93.204,79 RON.

Se menționează că în timp ce factura nr.122/2007 a fost achitată fără obiecțiuni, debitoarea formulează contestații cu privire la operațiunile trecute în plată, lucru care nu ar fi fost posibil datorită specificului operațiunilor efectuate de către 2004 și succesiunii necesare a acestora.

Se arată că, pentru cantitățile de fier facturate pot fi făcute verificări de fapt, din care să rezulte ce tranzitări au fost efectuate pe poarta unității și să se dovedească caracterul nefondat al contestațiilor debitoarei.

Atașat motivelor de recurs, recurenta a depus copia contractului de prestări servicii nr.142/2007, copii ale facturilor emise de către creditoare și un centralizator al operațiunilor.

Analizand recursul, Curtea prezinta urmatoarele considerente:

Potrivit art. 26 si art. 31 din Legea nr. 85/2006, procedura insolventei impotriva unui debitor, asa cum aceste este defintita de art. 3 pct. 5 din Legea nr. 85/2006 poate fi declansata la cererea unui creditor detinand impotriva debitorului o creanta certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 zile, a carei valoare depaseste valoarea prag de 10.000 lei. Desigur, detinerea de catre un creditor a unei creante indeplinind aceste conditii impotriva debitorului si neplatita de catre cel din urma, prezuma iuris tantum (legal, simplu) starea de insolventa in care debitorul de afla, conform dipozitiilor art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006.

Curtea subliniaza ca analiza de temeinicie a unei cereri de declansare a procedurii insolventei formulate de catre creditor, presupune doua directii principale: analiza creantei debitorului din perspectiva conditiilor impuse de art. 3 pct. 6 si 12 din Legea nr. 85/2006 si, in cazul in care aceasta conditie este implinita, sub forta prezumtiei de insolventa instituita prin lege, cercetarea apararilor debitorului de natura a infirma puterea acesteia.

In cauza, cercetarile factuale ale instantei de fond s-au oprit la aprecierea ca 2004 - creditoare, autoare al cererii de deschidere a procedurii nu detine o creanta caracterizata prin certitudine, dar si ca potrivit dispozitiilor speciale ale Legii nr. 85/2006 analiza detaliata a probelor cauzei in raport cu apararile debitorului trebuia sa faca obiectul unui proces de drept comun.

Aceste considerente nu sunt justificate.

Curtea considera ca analiza creantei din perspectiva conditiilor impuse de lege cade in mod necesar in cercetarea de temeinicie a judecatorului sindic, in cadrul unor verificari de fapt care se circumscriu unui litigiu obisnuit, chiar daca legea care guverneaza procedurile generale ale insolventei este o lege speciala.

Nu se poate retine ca necesitatea unui probatoriu complex sau cu valente speciale, cum ar putea fi administrarea unor probe cu caracter complex, a unor aparari - in sens larg - de natura a pune in discutie executarea raportului juridic obligational, nu cad in competenta judecatorului sindic in masura in care aceste analize sunt edificatoare pentru lamurirea caracterului cert, lichid si exigibil al creantei creditorului.

Curtea retine ca principalele contestatii ale debitoarei au vizat infirmarea caracterului cert, lichid si exigibil al creantei creditoarei si au ridicat in dezbatere probleme care tin de executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale ale creditoarei in raport cu contractul de prestări servicii nr. 142/14.06.2007.

Acestea insa, desi puteau edifica instanta de fond cu privire la calitatea creantei 2004, nu au facut obiectul cercetarii judecatoresti chiar daca faceau domeniul investirii.

Prima instanta s-a limitat a arata ca, desi nu impun autoritate de lucru judecat, considerentele sentinței civile nr. 17261/12.12.2007 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 B leaga instanta in ce priveste lipsa calitatilor creantei 2004.

Aceasta apreciere a instantei de fond nu este concordanta pe de-o parte aprecierii disjunctive pe care a facut-o cu privire la lipsa autoritatii de lucru judecata a hotararii Judecatoriei si nici nu corespunde cu limitele competentelor pe care judecatorul-sindic le are in ceea ce priveste posibilitatea analizarii creantei.

In timp de Judecatoria a respins cererea pentru emiterea ordonantei continand somatia de plata pentru ca obiectiunile tindeau sa puna in discutie certitudinea creantei, judecatorul-sindic trebuia sa verifice tocmai certitudinea prin cercetarea tereminiciei aparilor formulate de catre debitoare in cadrul contestatiei pe care a promovat-

Or, prin aprecierile pe care prima instanta le-a prezentat in justificarea solutiei adoptate, rezulta ca aceasta nu a procedat la analiza cererii de deschidere a procedurii si nici la analiza temeiniciei contestatiei debitoarei, sens in care, fata de aspectele pe care recursul le pune in discutie, Curtea va admite recursul cu solutia casarii hotararii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima isntanta, potrivit dispozitiilor art. 312 alin. 1 si 3 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de către recurenta 2004, împotriva sentinței comerciale nr.2179/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu .

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.10.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red.Jud.

2 ex.

30.10.2008

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte:

Președinte:Roxana Popa
Judecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Veronica Dănăila

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 1164/2008. Curtea de Apel Bucuresti